Șansă de nicăieri: Cum m-a format experiența AIPS Young Reporters

Cea de-a șasea ediție a programului AIPS Young Reporters, organizat în parteneriat cu UEFA, a avut loc în această vară în România, cu prilejul turneului final al Campionatului European de Fotbal UEFA Under 19. Printre cei 12 jurnaliști selectați de Asociația Internațională a Presei Sportive s-au aflat și doi reprezentanți ai noului val al presei de profil din țara noastră. Cum a fost această experiență pentru cei doi tineri jurnaliști, aflăm chiar de la ei. Are cuvântul Andrei Stroe, de la Prima Sport.

Andrei Stroe, un tânăr jurnalist foarte activ

Când am primit vestea că voi lua parte la programul AIPS Young Reporters organizat în colaborare cu UEFA, cu ocazia Campionatului European U19 din România, am avut un moment de neîncredere. Nu pentru că nu mi-aș fi dorit cu toată ființa să fiu acolo, ci pentru că totul s-a întâmplat pe ultima sută de metri. Am ajuns, cu ajutorul APS România, în acest proiect în locul reprezentantului Danemarcei, care s-a retras în ultimul moment. Nu doar că aveam responsabilitatea de a reprezenta România, dar trebuia să produc materiale și despre echipa daneză, un context care m-a scos complet din zona de confort.
Poate că tocmai acest provocare neașteptată a transformat experiența într-una memorabilă, forțându-mă să dau tot ce am mai bun atât editorial, cât și creativ. Faptul că tot programul s-a desfășurat în limba engleză a fost o altă provocare. A fost pentru prima oară când am scris într-o limbă străină, iar 16 zile de comunicare exclusiv în engleză, m-au ajutat simțitor să mă îmbunătățesc la acest capitol.

Pe parcursul celor două săptămâni intense, desfășurate între 11 și 27 iunie, alături de alți 11 tineri jurnaliști din toată lumea (Europa, Asia și America de Sud), am trăit o experiență completă de jurnalism sportiv aplicat. Îndrumați de mentorii noștri, argentinianul Martin Mazur și italianul Riccardo Romani, am lucrat direct din inima turneului: am fost prezenți la meciuri, conferințe de presă, antrenamente și în zona mixtă a stadionului. Ca de obicei, cu presiunea deadline-urilor și adrenalina evenimentelor. Faptul că România a avut o prestație solidă a fost un alt element care a transformat experiența în una extraordinară.

Pentru mine, fiecare zi a fost o lecție. Am avut bucuria și onoarea de a participa la o serie de prezentări susținute de profesioniști de top ai UEFA. Zoran Bahtijarević, șeful departamentului medical și antidoping, ne-a vorbit nu doar despre responsabilitate, ci și despre ce înseamnă să fii parte din structura care susține integritatea competiției. Am aflat despre studiile pe care UEFA le face în legătură cu demența cauzată de loviturile de cap sau de cele din fotbalul feminin. Totodată, am văzut ce s-a schimbat după tragediile din fotbal și cum s-au gestionat episoade medicale precum cel al lui Erikson.

Nu a fost singurul invitat de marcă al programului. Björn Kuipers, legendarul arbitru olandez care a condus finala UEFA Champions League și finala EURO 2020, ne-a împărtășit povești extraordinare din cariera sa. Toate au conținut multe detalii personale și necunoscute din jurul meciurilor de top. Totodată am purtat discuții despre faze controversate și evoluția arbitrajului în general în fotbal.

De la Tim Thormann, specialist în sustenabilitate și social media, am învățat cum se construiește imaginea unei competiții moderne, în timp ce Alexis Thiebart, fost ofițer de presă la Paris Saint-Germain, ne-a povestit despre interacțiunile sale directe cu jucători de top mondial – de la vedete internaționale, la tineri aflați la început de drum. Faptul că a lucrat cu figuri precum Neymar sau Mbappé a transformat orice conversație cu el într-un veritabil masterclass de comunicare și profesionalism. Perspectiva sa mă va ajuta cu siguranță să înțeleg cum gestionează cluburile mari relația cu jurnaliștii.
Joseph Walker și Julien Thorens, doi ofițeri din departamentul media și PR al UEFA, ne-au oferit nu doar informații tehnice și sfaturi de carieră, ci ne-au împărtășit propriile lor experiențe – decizii grele, momente definitorii, obstacole și succes. Nu în ultimul rând, am avut-o drept gazdă, din partea FRF, pe Nicoleta Coșoreanu, cea care ne-a ajutat să aflăm mai multe inclusiv despre locurile cunoscute deja de noi românii. Astfel, am vizitat zonele „ascunse” ale Arenei Naționale, ale bazei FRF de la Mogoșoaia sau a sediului Digi Sport, în cadrul unor tururi interactive.

Desigur, totul n-ar fi fost la fel fără colegii mei – un grup variat de tineri talentați, pasionați, energici și curioși. Unii la începutul carierei, alții lucrând deja la CNN, Reuters sau Al Jazeera. Ceea ce ne-a unit, dincolo de diferențele culturale și profesionale, a fost pasiunea pentru sport și dorința de a deveni mai buni în această meserie. Și desigur, ca bucureștean, am încercat să le fiu și un ghid pentru a-i ajuta să ne descopere orașul și farmecul său.

Programul Asociației Internaționale a Presei Sportive nu a fost doar o experiență profesională, ci și una profund personală. M-a ajutat să înțeleg mai bine ce vreau de la mine și de la viitor, m-a forțat să cresc, să învăț, să ascult și să observ. Astăzi, privind în urmă, pot spune că a fost una dintre cele mai valoroase experiențe ale începutului meu de drum în jurnalismul sportiv – una care, cu siguranță, mă va modela pentru o carieră de succes.

Andrei Stroe / Prima Sport

Articol publicat în numărul 139 al revistei „Sport în România”