Anul trecut, pe 3 octombrie, selecţionata jurnaliştilor sportivi din România obţinea o splendidă victorie, cu scorul de 6-2, în disputa cu gazetarii din Ungaria. Anul acesta, ivindu-se ocazia unui alt meci, Asociaţia Presei Sportive din România a luat iniţiativa organizării unei noi întâlniri între jurnaliştii români şi cei unguri, înaintea confruntării dintre cele două representative naţionale. Întâlnirea a avut loc sâmbătă, 11 octombrie, pe terenul de lângă Alexandreea Club Fitness & Spa, în prezenţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, care a făcut un apel la pace şi toleranţă, având în vedere că urma partida din preliminariile CM 2014.
Jurnaliştii români au repetat isprava de anul trecut şi au învins selecţionata similară a Ungariei, cu scorul de 4-2, prin golurile marcate de Radu Maxim (Digi 24), Cristi Vlad (Digi Sport), Mihnea Marsilian Totann (FRF) şi Iulian Anghel (Adevărul). Pe lângă aceştia, din selecţionata română au mai făcut parte: Adrian Dobre (Eurosport), Miodrag Belodedici (FRF), Liviu Hagieşteanu (B1 TV), Radu Maxim (Digi 24), Romeo Chiriac (APSR), Cătălin Cîrnu şi Robert Şişcă (ambii Radio România Actualităţi). Mulți dintre titulari abia reveniseră din Tunisia, unde și-au apărat titlul la Olimpiada Internaţională Media, după ce au învins în finală, scor 3-2, reprezentativa similară a Libanului.