
Halterofilii români au obţinut 17 medalii la Campionatele Europene de la Split, dintre care şase de aur. Cele mai importante au fost cucerite de Loredana Toma şi Dumitru Captari – campioni continentali la total

Alexandru Enciu
Familia halterelor româneşti pare a fi una cu intersecţii predestinate. Ca într-o poveste de succes, unor oameni le-a fost scris să se întâlnească pe drumul vieţii, iar împreună să scrie poveşti de succes pe portativul sportului românesc. De pildă antrenorul Constantin Urdaş, actualul antrenor principal al lotului naţional de seniori a rătăcit câţiva ani prin Franţa, în încercarea de a-şi croi un drum în lumea halterelor din Hexagon. Fost campion european în 1988 şi vicecampion mondial un an mai devreme, Urdaş şi-a găsit adevărata menire în România, la Botoşani. „În 2007, Federaţia Română de Haltere a decis să înfiinţeze un centru puternic la Botoşani. Nicu Vlad, care îmi este şi prieten, a avut încredere în mine şi mi-a oferit ocazia să creez un centru de la zero. Mi s-au oferit toate condiţiile şi am început munca”, povesteşte Urdaş.
Alături de Mihai Drescanu, un specialist în detecţia sportivilor cu potenţial, Urdaş a început selecţia în zona Moldovei. Nu mai puţin de şase sute de tineri au venit la selecţie, dintre care s-a remarcat încă de la început o fată blondă, subţirică, dar cu o ambiţie deosebită. Numele ei: Loredana Toma. Destinul a făcut ca acel profesor şi eleva să se întâlnească pe un drum al succesului, iar împreună au scris o poveste frumoasă la Campionatele Europene de la Split (Croaţia). Loredana Toma a cucerit la competiţia continentală trei medalii de aur, cea mai importantă fiind cea de la total (probă olimpică). La câţiva paşi de ea, cu inima bătând mai tare decât a celui mai pătimaş fan, s-a aflat Constantin Urdaş, antrenorul care a descoperit-o, a format-o şi a dus-o până pe prima treaptă a podiumului. La Europene, în total s-au obţinut 17 medalii, dintre care şase de aur. Dintre acestea, numai două au fost titluri continentale la ”total”: Loredana Toma (categoria 63 kg) şi Dumitru Captari (categoria 77 kg).
Şi-a făcut club privat
Club privat în haltere? Da, iată că se poate. Urdaş a înfiinţat clubul în 2015, pentru a le oferi o alternativă celor două fete descoperite de el. În 2014, un caz de dopaj cu destule semne de întrebare le-a scos pe cele două în afara concursurilor timp de doi ani. ”Nu doar că nu au mai avut susţinerea clubului, dar au şi fost imediat date afară. La CS Botoşani a venit o doamnă directoare care are interes zero faţă de haltere, deşi este o secţie care a adus sute de medalii în vitrina clubului. Aşa am înfiinţat ACS UCM 2007, cu sediu social în apartamentul unui prieten din Calea Rahovei, în Bucureşti. Nu am vrut ca Loredana Toma şi Bianca Molie să se piardă, şi cum niciun club nu a dorit să le oferteze, am găsit această soluţie. Nu am sponsori, iar toţi banii pe care îi câştig îi bag în acest club”, spune Urdaş.
După Jocurile Olimpice de la Rio, unde halterele au obţinut o medalie ulterior retrasă, lotul naţional de seniori a fost dat pe mâna lui Constantin Urdaş. Europenele din Croaţia au fost prima mare competiţie supervizată de profesorul bucureştean. ”La Split a fost o competiţie cu un nivel destul de ridicat. Puteam să mai câştigăm câteva medalii, chiar de aur, la Csengheri, poate şi la Molie. Momentan avem potenţial mai bun la feminin, dar sunt convins că în viitor vor recupera şi băieţii. Obiectivul meu este obţinerea a două medalii la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokio. Până atunci mai avem câteva obiective intermediare, iar anul acesta ţinta principală este Campionatul Mondial din SUA”, susţine Urdaş.
Din Ibăneşti, în vârful Europei
Rezultate Campionatele Europene
Feminin, cat. 48 kg: Monica Csengeri – aur (smuls), argint (aruncat), argint (total); Elena Andrieş – bronz (smuls) şi bronz (total)
Feminin, cat. 58 kg: Mădălina Molie – bronz (total)
Feminin, cat. 63 kg: Loredana Toma – aur (smuls), aur (aruncat) aur (total)
Masculin, cat. 56 kg: Ilie Constantin Ciotoiu – bronz (aruncat ) şi bronz (total)
Masculin, cat. 77 kg: Dumitru Captari – aur (aruncat) aur (total), argint (smuls); Răzvan Martin – argint (total), bronz (smuls) şi bronz (aruncat)
Mihai Covaliu, preşedinte COSR
“Este un rezultat extraordinar, 17 medalii la Europenele de haltere este un record absolut pentru România. Cele mai multe luasem 15, anul trecut, iar anterior erau 13, câştigate înainte de Revoluţie. La Split a fost o competiţie la care am evoluat strălucit, sunt şase medalii de aur. La probe olimpice am luat 7 medalii şi sunt foarte mulţumit.”
Nicu Vlad, preşedinte FR de Haltere