Reforma sportului

Unii au reformat şi au ajuns în elită. România a bătut pasul pe loc 25 de ani şi a rămas mult în urmă. În 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, delegaţia tricoloră era la acelaşi nivel valoric cu Olanda, Marea Britanie şi Ungaria. La 16 ani distanţă, România se uită ca la nişte munţi înalţi la cele trei naţiuni. Strategiile naţionale au creat prăpastia

Marius HUŢU

Jocurile Olimpice de la Rio au rămas deja în urmă, însă evoluţia delegaţiei tricolore după clasarea pe locul 47 în clasamentul pe naţiuni se află în plină ”dezbatere”. Discuţiile sunt destul de profunde, iar explicaţiile rezultatelor sub aşteptări se regăsesc în tot ce s-a întâmplat după 1990. S-au mai bine spus, nu prea s-a întâmplat!
România nu a avut o strategie naţională asumată pe termen mediu şi lung. După cum remarca şi Constantin Căliman, director adjunct în cadrul Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar, Ministerul Tineretului şi Sportului a suferit multiple modificări în ultimii 20 de ani: ”Transformările din Minister în Agenţie, apoi în Autoritate şi revenirea la Minister, tendinţa de a-l defini ca simplu departament subliniază pe de o parte <<importanţa>> redusă care se acordă fenomenului sportiv, dar mai ales neputinţa sistemului şi lipsa de viziune referitoare la acest important aspect”.

În 2000, România se afla încă între fruntaşi!

Practic, dezinteresul manifestat de clasa politică din Românie pentru sport se regăseşte în graficul de participare al României la Jocurile Olimpice, unul aflat într-o cădere accentuată. La o analiză comparativă a ultimelor cinci ediţii descoperim câteva lucruri mai mult decât elocvente. În 2000, la Sydney, delegaţia tricoloră termina pe locul 11 pe naţiuni, după ce câştiga nu mai puţin de 11 medalii de aur (fără să mai socotim şi medalia pierdută de Andreea Răducan!) şi urca de 26 de ori pe podiumul de premiere. O tempora! În aceeaşi zonă a ierarhiei se regăseau Olanda – locul 8, Marea Britanie – locul 10, Ungaria – locul 13.
Urmărind traseul celor patru naţiuni (studiul poate fi observat uşor din graficul ataşat acestui material), constatăm că Marea Britanie a ajuns a doua naţiune după Statele Unite, având o creştere accentuată, în timp ce Olanda şi Ungaria au avut câte o ”rătăcire” pe parcurs, dar au remediat problemele şi se regăsesc şi azi în aceeaşi zonă a clasamentului pe naţiuni, diferenţele nefiind spectaculoase. În schimb, în cazul României lucrurile arată ca după un război. În ierarhie trebuie să te uiţi bine pentru a fi zărită, iar ca număr de medalii nu mai ajunge nici la 20% din recolta de la Sydney.
În toate naţiunile cu care România se lupta pentru un loc în faţă la Sydney 2000 s-au întâmplat, în cei 16 ani, multe lucruri din punct de vedere organizator, strategic, legislativ, motiv pentru care au reuşit să progreseze sau măcar să se menţină la un nivel de apreciere în întreaga lume.

Cazul ”Marea Britanie”

În 1996, la Atlanta, britanicii câştigau doar o medalie de aur (cazul României de azi) şi adunau un total de 15 medalii, cu care ocupau abia locul 36. La 20 de ani distanţă, despre Marea Britanie se vorbeşte acum ca fiind a doua mare naţiune din lume în sport, după ce a reuşit să depăşească şi China. Pentru a ajunge la acest statut, britanicii au realizat câteva aspecte fundamentale. În primul rând au adus resurse financiare importante la sport şi au reconstruit infrastructura, un moment culminant în acest sens fiind şi obţinerea dreptului de a găzdui în 2012 întrecerile JO de la Londra.
Conform unui studiu prezentat de BBC, pentru Jocurile Olimpice de la Atlanta, statul britanic a cheltuit doar 5 milioane de lire sterline. Începând cu Sydney 2000, când delegaţia acestei naţiuni a revenit în Top 10, autorităţile au pus la ”bătaie” 54 de milioane de lire sterline, cu care au obţinut 28 de medalii. Dar lucrurile nu s-au oprit însă în acest punct. Pentru ediţia din 2012, pe care au organizat-o la Londra, britanicii au cheltuit 264 de milioane de lire sterline doar pentru pregătirea sportivilor.
Marea Britanie a identificat principala sursă de finanţare a sportului britanic prin intermediul Loteriei Naţionale. Apoi, banii au fost alocaţi în funcţie de rezultatele obţinute, dar şi al potenţialului unei discipline de a creşte. După datele furnizate de ziarul ”The Guardian”, canotajul a beneficiat de 35 de milioane de lire sterline pentru a pregăti Jocurile Olimpice de la Rio, ciclismul de 30 de milioane de lire sterline, iar gimnastica, sport cu care a făcut senzaţie în special în întrecerile masculine, a beneficiat de, atenţie!, 15 milioane de lire sterline. Spre exemplu, în ultimul ciclu olimpic, 2013-2016, gimnastica românească, disciplina regină cu care am defilat în ultimii 40 de ani la Jocurile Olimpice, a beneficiat doar de aproximativ 4 milioane de euro de la stat.
În sumele prevăzute de britanici pentru pregătire şi dezvoltare s-au regăsit şi alocaţii anuale pentru sportivi, care au ajuns până la 60.000 de lire sterline, în cazul celor mai valoroşi dintre aceştia.

Cazul ”Ungaria”

La Jocurile Olimpice din 2008, Ungaria a ieşit din Top 20, fiind într-un regres din punct de vedere sportiv ca şi România, care s-a situat însă la ediţia respectivă peste ţara vecină, cu ajutorul senzaţionalei victorii obţinute de maratonista Constantina Diţă! Astfel, România a terminat pe locul 17 în clasamentul pe naţiuni, cu 4 medalii de aur, iar Ungaria pe locul 21, cu 3 medalii de aur. Dar dacă la noi lucrurile au continuat să meargă din inerţie, fără a se lua la vremea respectivă măsuri nici măcar pe termen mediu, în schimb, premierul maghiar Viktor Orban a reformat sportul imediat după ce a venit la guvernare în 2010. La câteva luni după ce a fost instalat în funcţie, oficialul din Ungaria a iniţiat diverse programe pentru relansarea sportului, a alocat resurse financiare substanţiale şi a scutit de taxe pe cei care au investit în infrastructură. Aşa au apărut stadioane, săli şi arene noi.
Inclusiv vechiul ”Nepstadion”, redenumit ”Ferenc Puskas”, a fost dărâmat, iar noua arenă de 68.000 de locuri este gata să reintre în circuit. Dar ea va face parte dintr-un adevărat complex olimpic, în cadrul căreia vor avea acces aproximativ 20 de discipline olimpice. Investiţiile se fac cu ajutorul unui împrumut făcut pe 30 de ani.
Prin grija imediată arătată sportului, Ungaria a revenit în scurt timp în elită, iar la ultimele două ediţii s-a clasat pe locurile 10 respectiv 12, de fiecare dată palmaresul cuprinzând 8 medalii de aur. Vecinii s-au axat în special pe câteva sporturi de tradiţie şi cu potenţial de a obţine medalii, iar rezultatele nu s-au lăsat mult timp aşteptate.

Cazul ”Olanda”

Prin diverse programe pe care le-a implementat şi academii pe care le-a înfiinţat în sectorul juvenil, Comitetul Olimpic Olandez a încercat în primul rând să aducă cât mai mulţi oameni la sport. Astfel, cel puţin 65% din populaţia ţării practică azi sport de cel puţin 12 ori pe an. Noul target fixat de forul olandez este să ajungă la 75% din populaţia ţării, care să facă mişcare. De asemenea, jumătate din populaţia olandeză practică sport de cel puţin 40 de ori pe an şi 29% din populaţie este membru a unui club sau a altui furnizor de sport. Cu o masă critică foarte ridicată a populaţiei care practică sportul, Olanda are de unde să facă selecţie.
Din punct de vedere financiar, sportul olandez se ”hrăneşte” din câteva categorii: aproximativ 50 de milioane de euro vin de la Loterie, iar guvernul olandez pompează anual aproximativ 130 de milioane de euro. Aproximativ 600 de milioane de euro vin de la societăţi comerciale, iar autorităţile locale asigură anual în jur de 1 miliard de euro, din banii acestor ultime două categorii fiind susţinute cluburile.

Avem o Strategie de Dezvoltare a Sportului pe următorii 16 ani. Se aprobă?

Analizând cele trei exemple, Marea Britanie, Olanda, Ungaria şi comparând cu evenimentele care au avut loc în România, în primul rând din punct de vedere legistativ, atunci căderea accentuată a României la nivel mondial în ceea ce priveşte sportul nu mai trebuie să mire pe nimeni.
Poate acum, în ceasul al 12-lea, lucrurile vor începe să se mişte, după mulţi ani în care s-a bătut pasul pe loc. Nu pentru că n-ar fi vrut oamenii implicaţi în sport, ci n-a vrut factorul politic, pentru care sportul nu a fost niciodată o prioritate. Poate însă acum, văzându-se şi contraperfomanţele istorice, reacţiile vor fi altele şi din partea celor care ne guvernează sau vor să ne guverneze. Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat invitaţia unei dezbateri publice pe tema ”Strategia de Dezvoltare a Sportului în România – perioada 2016-2032”. Un document ştiinţific, bine structurat pe parcursul a 76 de pagini. Un simplu citat este extrem de edificator:
”Strategia MTS îşi propune să abordeze pentru o perioadă de 16 ani (2016 – 2032) zonele ce necesită intervenţii pentru valorificarea capitalului uman, a potenţialului pentru performanţă, baza materială şi financiară, optimizarea continuă a acestora prin aplicarea politicilor sportului în echilibru cu mediul natural, cultural şi economic. Toate aceste elemente favorizante ce sunt în acelaşi timp şi condiţii pentru o planificare coerentă, au mare probabilitate de realizare practică. Strategia MTS este structurată pe capitole ce vizează: misiunea, valorile sportului şi viziunea de dezvoltare a acestuia, analiza mediului extern, analiza mediului intern, ţintele strategice şi obiectivele pe sectoarele sport pentru toţi, sport de performanţă şi sport adaptat. Pe baza analizelor s-au stabilit măsurile acţionale care şi-au dovedit eficienţa, pentru dezvoltarea resurselor umane, a bazei materiale, resurselor financiare, cercetării ştiinţifice şi inovării tehnologice, toate cumulate ca factori cu efecte asupra dezvoltării sportului. Strategia MTS abordează sportul de performanţă ca zonă de manifestare a excelenţei umane, de afirmare a valorilor pe plan naţional şi internaţional, a identităţii naţionale. Structura strategiei MTS urmează conceptul de dezvoltare strategică elaborat de guvern, pentru întreg spectrul politic, economic, social şi cultural”, susţine Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului şi Sportului, în deschiderea documentului prezentat pe site-ul oficial al instituţiei.
Materialul în această formă, sau adaptat în urma dezbaterilor publice din această perioadă, plus Planul de Dezvoltare trebuie asumat de către autorităţile statului. Altfel, la următoarele ediţii vom continua să ne lamentăm, să privim la istorie şi să remarcăm cu alţii fac progrese, iar România este tot pe loc repaus. Revista noastră va continua să mediatizeze această frumoasă iniţiativă, urmărind în acelaşi timp cu mare atenţie reacţia autoritîţilor statului român la necesitatea imperioasă a restructurării sportului.