Patru pași simpli

Ovidiu Vasu – Director C.S. Universitatea Cluj

Cheia relansării sportului românesc nu se află în totalitate la Ministerul Sportului (MTS), cum s-ar crede, ci la Ministerul Educației (MENCS). Primul pas care trebuie făcut, fără o încărcătură financiară foarte mare, și realizabil imediat, este refacerea piramidelor la Cluburile Sportive Şcolare și Liceele cu Program Sportiv. Doar după ce vor fi refăcute piramidele la CSS-uri și LPS-uri și după ce va fi angrenat un număr cât mai mare de copii în activități sportive organizate în aceste instituții, va putea fi cu adevărat eficientă și o competiție națională gen Daciada.
Al doilea pas, de asemenea fără o încărcătură financiară prea mare, ar fi ca sportivii care termină junioratul legimitați la un club sportive, și care au calitatea de studenți, să beneficieze, pe perioada studiilor, de o bursă universitară, care să le acopere cheltuielile de școlarizare. Acest lucru, inedit pentru sportul românesc la scară mare, va constitui un imbold important pentru tineri să continue sportul de performanță și după terminarea junioratului și să se pregătească pentru viața de dincolo de sport.
Al treilea pas ar fi creșterea indemnizației sportive de efort la o valoare acceptabilă, nu 720 de lei cât este în prezent ci la 1.400 de lei, sumă care să poată oferi o siguranță sportivilor și o motivație pentru ca să continue activitatea sportivă de performanță. Din păcate, cu toții suntem animați de cele mai bune gânduri, dar rezultatele sunt dezastroase. Se încearcă tot felul de organizări și de reorganizări dar se ocolește miezul problemei, o finanțare adecvată a cluburilor sportive. Acesta trebuie să fie cel de-al patrulea pas!

Cluburile private – o raritate

Sunt 190 de echipe, grupate în 118 cluburi, înscrise în campionatele naționale, la jocuri sportive, din care 98 în prima ligă și 92 în liga a doua. Din acestea, un număr semnificativ îl reprezintă cluburile sportive universitare și anume: 58 de echipe – 28 de echipe în prima ligă și 30 de echipe în liga a II-a. Sunt 25 de cluburi sportive universitare care participă în campionatele naționale la jocuri, cu un număr de 58 de echipe și alte 9 cluburi sub titulatura Ministerului Educației Naționale. În aceleași competiții participă 17 cluburi municipale, CSM-uri, cu 32 de echipe, din care 15 echipe în prima ligă și 17 echipe în liga a II-a. Dinamo, Steaua și Rapid însumează alte 18 echipe, din care 15 în divizia A și 3 în B. De asemenea, sunt alte 41 de echipe susținute integral de consiliile locale și consiliile județene, cu titulaturi HC, HCM, VCM etc. Cluburile private sunt în număr de 20 și pe majoritatea le găsim în Divizia B.
Dintre toate aceste cluburi, primele treizeci sunt cluburi importante, cu caracter polisportiv. Investiți în ele și vom aveam din nou sport!

Cum se poate reporni sportul românesc?

Un simplu calcul arată că sportul românesc se poate reporni cu 5 milioane € pentru primul pas, 4 milioane € la al doilea pas, 9 milioane € al treilea pas și încă 80 milioane € susținere financiară totală pentru primele treizeci de cluburi de seniori, deci cu un efort financiar de până la 100 milioane €/an am putea vedea o schimbare netă în bine. Pe scurt, iată cât ar putea costa relasarea sportului românesc: cca. 500 milioane de lei/an. E mult, e puțin? Cine poate să spună?
Revin, și subliniez faptul că nu putem vorbi de sport de masă fără ca să existe și sport de performanță, așa cum nu putem vorbi de sport de înaltă performanță fără ca să existe sport de performanță. La noi, din păcate, ne-am obișnuit doar cu înalta performanță și am uitat complet de sportul de performanță și de sportul de masă și că aceste trei segmente formează un lanț în care, dacă lipsește o verigă, totul se destramă. Și se destramă.
România a fost reprezentată la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 de o delegație formată din 103 participanți. “Tricolorii” au încheiat competiția gazduită de capitala Angliei cu un total de 9 medalii. La Rio, ştim cu toţii, am avut o prestaţie şi mai slabă, mai mult decât îngrijorătoare.
În comparație, alte țări cu o populație semnificativ mai mică decât a României, au avut o reprezentare la Jocurile Olimpice mai mare sau cel puțin egală. Belgia a fost reprezentată la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 de o delegație formată din 115 sportivi. În Belgia sunt aproximativ 17.000 de cluburi sportive care însumează aproximativ 1.350.000 de sportivi legitimați. Cehia a fost reprezentată de o delegație formată din 133 de sportivi. Cehii au încheiat competiția de la Londra cu un total de 10 medalii. Danemarca a fost reprezentată de o delegație formată din 113 sportivi. Pentru danezi bilanțul Jocurilor Olimpice de la Londra este de 9 medalii. Olanda a fost reprezentată de o delegație format din 175 de sportivi. Olandezii au avut un parcurs bun la Londra, încheind competiția cu un total de 20 de medalii. De asemenea, ca o continuare a succesului înregistrat în Marea Britanie, olandezii s-au remarcat și doi ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, acolo unde cu o delegație de numai 41 de oameni au reușit să obţină 24 de medalii. Suedia a fost reprezentată la Londra de o delegație formată din 134 de sportivi. Suedezii au reușit să obțină 8 medalii, iar Ungaria a fost prezentat o delegație formată din 157 de sportivi ce au reușit să aducă în palmaresul său 18 medalii.

Concluzia este una foarte simplă, dar şi foarte dureroasă

Nu putem avea o națiune sănătoasă fară sport și nu putem avea rezultate pe plan sportiv, decât cu o implicare serioasă încă de la stadiul de copii și juniori. Pentru a reuși trebuie să avem răbdare, seriozitate și să prețuim fiecare verigă a acestui lanț format din sănătate-mișcare-sport de performanță-rezultate internaţionale. Trebuie să restabilim lanțul sport de masă-sport de performanță-sport de înaltă performanță, de care vorbeam înainte. Şi cât mai urgent!