Dumitru Graur: Doamnă președinte, o să încep cu CV-ul dvs. sportiv: „Componentă a loturilor naționale ale României din 1977- 1994, ați jucat un rol important în acest sport, fiind una dintre cele mai combative, longevive și titrate jucătoare de baschet din România, multiplă medaliată, vicecampioană mondială universitară, campioană balcanică și națională. Venită din școala tulceană de baschet, în anul 1977, la numai 15 ani v-ați făcut debutul în prima divizie la prestigioasa echipă de aur a Politehnicii din București (finalistă în cupele europene) dar și a cea a României”. Aveți ceva de adăugat?
Carmen Tocală (zâmbește): Da, ar trebui să adaug că mai întâi, timp de 12 ani am făcut volei. Am făcut atletism cu Moruzov la Tulcea, volei cu Krasovschi, antrenori emeriți în disciplinele lor și am ales baschetul tocmai pentru că în celelalte ramuri de sport nu am găsit combativitate. Nu înțelegeam cum mă bat cu ceilalți, eu aveam o nevoie permanentă de luptă cu mine însămi, cu adversarii și evident mi-a plăcut baschetul.
Erați, cum se spune astăzi, un copil hiperactiv?
Nu, dar eram într-un oraș foarte mic, în care trebuia să fiu și foarte bună la școală. Și cu tata desenam tot timpul. Așa am descoperit culorile; tata făcea hărți militare și noi desenam în culori „strategiile” noastre de dezvoltare. Și am rămas cu o tehnică a culorilor. Acum pe toți îi forțez să scrie în culori (zâmbește). Ca să fie cât mai vizibil. Ca sportiv am avut într-adevăr o carieră foarte frumoasă. Eu nu am realizat schimbarea, pentru că nu știi niciodată (dinainte – n.n.) ce înseamnă o federație. Știi ce înseamnă jocul de baschet, să te duci pe teren și să joci pentru suporteri. Că trebui să te bați cu Clujul lui nea Martin (Nicolae Martin, antrenor cu 11 titluri pentru „U” – n.n.), cu Clujul domnului Dragnea – al celor care au făcut acolo chiar o treabă extraordinară. Adevărul este că pe atunci baschetul feminin la Cluj era mult mai sus decât cel masculin; cam cum este cel masculin acum, așa era cel feminin la Cluj. Erau echipe universitare, ca și Politehnica mea, și jucau în cupele europene, aveam cu cele de la Cluj o competiție permanentă. Dar și celelalte erau foarte bune: Voința lui Strugaru, Olimpia lui Lăzărescu, erau toți antrenori emeriți.
Cu 20 de ani în urmă ați devenit pentru prima oară președinte al federației. După cei 4 ani petrecuți la MTS, ca Secretar de stat, ați revenit la baschet, de care sunteți evident legată pe viață. Unde v-a fost mai greu, la MTS sau aici, la federație?
Nu, cel mai greu mi-a fost ca președintele al Autorității Naționale pentru Tineret și Sport, pe vremea când ținea de Ministerul Educației. Am avut atunci vreo patru, cinci miniștri pe care încercam să-i convingem că educația prin sport este chiar foarte importantă (râde). Ei aveau o deschidere permanentă, dar nu puteau face nimic. Am încercat să mărim numărul de ore de sport, dar există o curriculă, e un număr de 22 de ore pe săptămână care trebuie respectat și evident că sportul intră la „și ceilalți”. Acum poate reușim mai multe. Bogdan Matei (președintele ANS – n.n.) vine din legislativ, a fost în Senat, a fost președintele Comisiei de Sport, este evident că știe exact unde trebuie să intervină pentru ca să modificăm legea în favoarea sportului. A sportului în școală în primul rând. Sigur poate face mai mult decât se putea acum 13-14 ani. Ca să zic așa, Bogdan Matei cunoaște foarte bine drumul. Drumul legii.
Într-o noapte s-a schimbat totul în baschetul european
S-au petrecut în ultima vreme o serie de performanțe, pe cât de neașteptate pe atât de îmbucurătoare, în baschetul românesc. Este vorba de frumoase realizări la nivel juvenil, promovări ale selecționatelor U16, fete și băieți, și cea de U20 în prima divizie a baschetului european. Ce viitor îi prevedeți baschetului românesc?
Trebuie să aveți în vedere un fapt important: după Revoluție (anii 1989-1991 – n.n.) Europa s-a scindat. Aici mă refer la marea putere baschetbalistică ce o reprezenta Iugoslavia, care s-a divizat în șase țări, toate puternice! Deci în loc de două țări în campionat european (Iugoslavia și URSS – n.n.), în final ai șase, Croația, Slovenia, Serbia și Muntenegru, Bosnia, Macedonia din fosta Iugoslavie. După care ai partea din fosta URSS, mare putere baschetbalistică, și avem și de aici Lituania – unde baschetul este religie, Letonia, Ucraina, Belarus, Estonia și toate celelalte forțe în baschet. Deci în loc de două am avut 12, într-o noapte! După ele vin și celelalte țări. Ca să-ți revii, trebuie ceva timp. Ultima noastră participare la senioare în Eurobaschet, înainte de 2017, a fost cu mult timp în urmă, când calificarea destul de ușoară, mai ales că și echipa era foarte puternică. Nu se aseamănă încă, în profil, cu cea actuală. În 2007 am venit eu „la putere”, însemnând puterea federală; am preluat în 2005 federația, dar ai nevoie de un an, doi ani de zile pentru calificări. Turneele Eurobaschet sunt în anii impari. Iar eu în 2005 încă am antrenat fetele. Eram antrenorul echipei naționale, deși președinte de federație (zâmbește). Dar este cea mai frumoasă meserie de pe planetă, cea de antrenor. Nu se compară cu nimic.
De ce?
Păi, întâi de toate te gândești la ce poți să transmiți tu, și să se execute pe loc. Dacă ai transmis bine, copilul sau adultul înțelege și pune în practică ce ai transmis. Trebuie să emiți pe aceeași lungime și sunt 12 spre care emiți, cel puțin 5 de pe teren trebuie să înțeleagă. Este vorba despre știința ta și puterea de convingere, iar jucătorul să fie convins că așa trebuie să fie. Apoi, satisfacția cu copiii este nețărmurită. Copilul învață, iar tu îl vezi imediat că a învățat; este ca la educator sau învățător, i-ai învățat să scrie, i-ai învățat să facă liniuțe și bastonașe…
În ce privește baschetul juvenil pot spune că suntem într-un pilon strategic – dezvoltarea baschetului feminin, pilonul strategic și al federației internaționale. Înseamnă dezvoltarea jucătoarei de baschet. Fenomenul „drop out” (abandon – n.n.) este mare în toată lumea, dar la noi a fost chiar accentuat. Fetele ies la un moment dat din sportul de performanță pentru că nu le oferim un sistem social după încheierea activității. Protecția socială. Acum am sporit numărul de practicanți la toate categoriile, am investit foarte mult. Numai pe perioada centralizată înaintea de campionatul european, nu există lot cu mai puțin de 53 de zile de pregătire, iar pe tot anul au 80 de zile de pregătire. Știți ce zic eu: dacă ratezi, măcar să ratezi frumos, să pierzi frumos și să te bați până în ultima secundă ca să câștigi! Trebuie ca și atunci când pierzi, să transformi într-o victorie, pentru că ai învățat ceva. Când pierzi cu 100 de puncte (se strâmbă), atunci chiar că mai bine nu te-ai fi dus…
Doamna Tocală, cam câți jucători sunt înregistrați la federație?
Am trecut de pragul celor 32.000 de jucători cu viză anuală, jucători activi cu alte cuvinte. Că și eu sunt încă jucătoare de baschet, o spun tuturor; nu mi-a luat nimeni legitimația, dacă vreau mă activez (zâmbește), îmi fac vizita medicală și pot juca probabil în „master”, la veterani cum s-ar spune. Însă este impresionant numărul de copii. Pentru a face față am regionalizat. FR Baschet are 11 regiuni cu care controlează și organizează întreaga activitate. Sunt 11 directori teritoriali, cele 11 regiuni au câte 4 județe. Săptămâna trecut s-au încheiat campionatele regionale de U12. După aceea intră în faza națională. Față de 20 de persoane angajate în federație, acum avem 84, din care 41 sunt cu contracte individuale de muncă, la București, ceilalți sunt în teritoriu. Știm exact ce se întâmplă la Rădăuți, în egală măsură cu Sighetul Marmației, cum facem taberele, dar există o competiție benefică între directorii de sucursale. Naționalele de U16 și U18 sunt pregătite din septembrie 2021. Atunci a fost prima selecție, au intrat periodic în cantonamente și în programul „FIBA Youth Development Fund”. Practic n-au încetat pregătirea, au avut meciuri internaționale înaintea de Campionatul European și acum suntem în faza în care suntem siguri că în 2028 și 2029 ei vor obține medalii la nivelul de tineret! Și vor juca cu Franța, cu Spania, cu marile puteri ale baschetului european. Și fetele și băieții. Am avut o investiție majoră în ei, va fi momentul în care să aducă rezultatele dorite.
Trebuie să avem mai mulți jucători români pe teren!
Să schimbăm registrul. La Cluj-Napoca, de câte ori joacă „U”, BT Arena este arhiplină. Ar fi evident nevoie de o sală mai mare! A devenit un fenomen baschetul la Cluj, dar din păcate protagoniști sunt jucătorii străini, în special cei americani. Nu vă deranjează că primele noastre echipe de seniori, Universitatea, Oradea, Voluntari, sunt formate într-o zdrobitoare majoritate de jucători străini?
Federația de baschet a introdus din sezonul 2022-2023 prezența obligatorie a doi români pe teren, și șapte pe foia de joc; am încercat apoi o reducere, sunt doar șase români cu alți șase sportivi străini pe foaie. Este o regulă universal valabilă de 50 la sută (români-străini – n.n.). A fost ordinul ministrului Novak, noi eram chiar peste acest ordin care prevede să fie „40 la sută dintre jucătorii care pot intra pe teren”. În momentul acela Liga națională (de baschet – n.n.) a reacționat și a spus: „pot juca” nu înseamnă că joacă efectiv pe teren! Până la decizia Înaltei Curți de Justiție, care a fost zilele trecute, Liga națională are drept să-și spună cuvântul, chiar dacă este ordin de ministru. Și s-a interpretat de toți avocații cluburilor ca fiind toți jucătorii de pe foaie (nu de pe teren – n.n.). Deci aș solicita și eu tuturor guvernanților, să nu mai încercăm să ne ascundem, să avem un regulament clar: ce înseamnă „pot juca” – joacă sau nu joacă? La noi la baschet regulamentele sunt foarte clare, dar orice vine și lasă o portiță, nu e cum trebuie. Eu mă bucur că s-a dat acel ordin de ministru, dar trebuia clarificat imediat, să nu lase loc de interpretări. În plus, federația este scoasă din joc, eu nu pot penaliza cluburile, în ordin scrie „direcțiile județene penalizează”! Și eu, federație, ce fac? Continui să spun că ar fi benefic pentru baschet dacă am avea mai mulți jucători români pe teren. Avem destui tineri care pot crește. Vom ajunge la un draft, ca în SUA. Vă dau un exemplu: avem în campionat o echipă pe care o respect; și investiția o respect, dar care a luat așa: jucător de echipă națională – poziția 2, jucător de echipă națională de tineret – poziția 2, jucător de echipă națională de juniori – poziția 2. Păi, avem doar 40 de minute de joc, dacă toți sunt pe aceeași poziție, este imposibil să intre pe teren. Există o logică a lucrurilor pe care lumea trebuie să o înțeleagă și va trebui să facem un tot unitar, să stăm la o masă să discutăm. Și un draft: ai luat doi anul acesta de la seniori, nu-l mai iei și pe ăla de la juniori, îl lăsăm la altă echipă, trebuie să fim „fair”. Ori noi ce facem – ne batem pe jucători, în așa fel încât să-l distrugem pe concurent, nu ne gândim la jucător. Să nu-l ia cealaltă echipă, las că-l țin eu aici pe bancă! Asta-i „unfair”. Noi ca federație suntem datori să venim cu regulamente în sensul acesta. Ca draftul din NBA: ți-ai luat primul loc, data următoare nu-l mai iei, îl iei pe ultimul, ca să echilibrăm selecția jucătorilor tineri.
Am înțeles de la dvs. că baschetul că este cel mai popular și cel mai iubit sport din lume la momentul acesta, dacă vorbim de egalitatea de gen, fete și băieți. La general, baschetul ar fi pe locul doi după fotbal. Și că FIBA este cea mai puternică federaţie internaţională. Are 213 federaţii naţionale afiliate, iar fotbalul numai 208! Iar Comitete Olimpice naţionale sunt doar 205! Noi pe unde suntem?
Sunt trei federații internaționale suspendate (Rusia, Belarus și Taiwan – n.n.), suntem acum 210, suspendări din diferite motive. FIBA are procedurile ei. Este o organizație puternică, care lucrează și colaborează cu NBA. Fiindcă baschetul înseamnă și NBA. Ca și cu „Wheel Chair” (baschet în scaun rulant – n.n.), care e tot împreună cu noi. Suntem și pe partea olimpică, și pe cea profesionistă și mergem și spre cea de nevoi speciale. Și atunci evident că suntem foarte puternici, fiindcă fotbalul nu are acest segment, care la baschet e un segment uriaș.
Importanța uriașă a poziției înalte la FIBA
Sunt în forul internațional din 2006 și atunci da, eram prima femeie președinte de federație care stătea la masa noii FIBA. Fiindcă din 2000 s-a reorganizat tot sportul, pe noi baze legislative, și nu numai în România, peste tot în lume. Iar FIBA s-a împărțit pe cinci continente. Iar federația europeană este singura care are statut propriu. A rămas asociație, celelalte patru sunt zone. Important este că ocup o funcție aleasă, m-a ales „poporul”, nu te numește cineva. Este și motivul pentru care m-am întors în federație. Atâta timp cât te alege „poporul” de afară, și tu simți că în federația ta ceva nu funcționează, te întorci să îndrepți lucrurile acolo, ca să stai la masa lor cu fruntea sus. Nu merge baschetul feminin, mergem și-l îndreptăm. Nu merg loturile de juniori, mergem și le îndreptăm. Nu putem să stăm cârcotași pe dinafară, dar corect este să ne alăturăm echipei care lucrează efectiv și să aducem un plus. Ce înseamnă vicepreședinte FIBA? (mică pauză) Există senioritate. Nu pot să vă spun dacă am fost surprinsă sau nu. Dar mă gândesc că din România doar doamna Pascu (Ana Pascu, fostă președinte a FR Scrimă – n.n.) a fost la federația internațională. Cât de importantă a fost pentru scrimă? Uriașă. Cât de importantă este pentru baschet? Trebuie să fie! Și trebuie să fie uriașă. Pentru că știi dinainte care sunt proiectele, știi care sunt pașii, care este strategia de dezvoltare a fiecărei țări afiliate, și tu poți să-ți alegi modelul. Care se potrivește mai bine. Mai este un avantaj: toți membrii fondatori trebuie să arate că sunt buni și au continuitate; pentru că asta înseamnă valoare. Și atunci tu știi punctele tari și le transformi în federația ta în puncte de necombătut. Suntem una dintre puținele federații care avem sediu, în lume. Sediu propriu, făcut din venituri proprii. Sunt mândră de asta.
Bebelușii baschetbaliști
Vorbim de un sport care necesită viteză de execuție, viteză de reacție, viteză de deplasare, viteză de gândire. Aici selecția poate juca un rol esențial. Aveți un astfel de program de selecție?
Începem de foarte devreme. Minibaschetul este deja un fenomen social. Dar am scăzut vârsta și am intrat deja în grădinițe. Avem 7.000 de copii înscriși, dar sunt peste 10.000 de familii participante la turneul final – sunt și bunici, și părinți, rude și vecini -, care vin la Costinești cu toții să-i susțină pe copii. Cu arbitri și partea de entertainment, tot dichisul, iar acum încercăm să găsim sponsori pentru fiecare teren în parte. Culmea e că acum am intrat, colegii mă ajută, și în creșe!
Cum în creșe? Păi e mingea mai mare decât bebelușii!
Dacă vă arăt pozele, nu vă vine a crede. Și când mănâncă, stau cu mâna pe minge. Există o atracție. Înlocuim ursulețul de pluș cu mingea de baschet. Copilul trebuie să simtă tactil, trebuie să aibă mingea de baschet pentru a o iubi. Când a fost recent la Hidroelectrica, directorul mare, Constantin Radu, a vorbit cu noi și a băut apă fără să-și ia mâna de pe mingea de baschet! Deci așa cum crești, așa rămâi. Stătea de vorbă cu noi și se juca cu mingea de baschet, parcă o mângâia. Îți intră în sânge.
Am înțeles că la 3×3 nu sunt cluburi și avem mii de participanți. Se înscriu în platforma FIBA cu adresa lor de email. Deși nu-i constrânge nimeni. Nu există niciun club și ei vin pur și simplu să joace baschet.
Vorbind de 3×3, la gimnaziu suntem campioni mondiali. Echipa se pregătește de doi ani, cea de U15 a ajuns acum la U18 și au câștigat tot la competițiile FSSU, acum sunt cei de 15 ani, cu doi ani mai mici decât ei, au câștigat de asemenea tot, și fetele și băieții! Sunt pregătiți și vor fi pregătiți să joace baschet și 3×3 și 5×5, nu le poate sta nimic în cale. Pentru că-și doresc. Eu aș spune că în 7 ani, la Brisbane, în 2032, ne vom califica la 3×3 pentru turneul de la Jocurile Olimpice. Avem permanent 12 jucători în pregătire, dar numai 4 vor face în final deplasarea. Echipa e formată din 6 jucători selecționabili, dar îți mai trebuie încă 6 pentru pregătire. Vor pleca 4 plus antrenorul, însă la turnee există regula „no coaching” (fără sfaturi de la antrenor – n.n.). Ei sunt însă așa pregătiți atât de bine încât știu ce au de făcut în orice moment al jocului. Antrenorul doar stă și se uită. Investim în acești copii care sunt campioni mondiali la 15 ani, sunt deja calificați la FOTE, la festivalul olimpic european. Ambele echipe sunt calificate, și fetele și băieții.
Deși sărac, baschetul românesc a trimis mereu jucători în Statele Unite. Mai trimite și acum?
Da, deși s-a schimbat sistemul de acordare a burselor. Acum jucătorii din NCAA (baschetul universitar din SUA – n.n.) câștigă foarte mulți bani, sunt contracte de un milion, două milioane de dolari. Până acum niciun baschetbalist și nicio gimnastă nu puteau avea vreun contract pe bani înainte de facultate. Acum s-au schimbat lucrurile, primești și bani dacă ești foarte bun. Banii vin de la sponsori. A crescut NCAA, aproape este la fel dacă nu mai mare ca NBA. Sunt 400.000 de jucători de baschet anual, care sunt „fabricați” în Statele Unite. În ce ne privește, cred că am greșit că le-am acordat jucătorilor burse pentru Statele Unite. Au plecat cei mai buni 27 și s-au întors trei! M-am gândit că a oferi burse academice în Statele Unite este o formă de a-i recompensa. Au preferat să rămână în America, dar au o altă carieră. Fetele sunt de înțeles, în România au șapte luni contracte de jucătoare și cinci luni trebuie să își găsească o altă muncă. Cu contractul de jucătoare nu fac față, doar foarte puține sunt cu salarii mai mari. Nu fac față cerințelor societății! Mi-au spus fetele că dacă vara ar lucra patru luni ca ospătărițe la terasă, ar câștiga mai mult decât ca jucătoare de baschet! Deci înalta performanță la feminin este greu de atins dacă nu mărim pragul salarial.
Și totuși, mai există burse pentru jucătorii români.
Da, acum îl avem pe Dragoș Lungu, care este la San Diego, o avem pe Delora Pricop, care își va schimba curând universitatea, jucătoare de 1,90 m, componentă a lotului de U20, pe care încercăm s-o ducem la Lenoir, în Carolina, mai este și Alin Vladimirescu, foarte bun, pleacă pe bursă de studiu și îl ajută în CV faptul că a jucat baschet, dar nu știu dacă va mai juca în echipa națională. Va pleca și Irina Velegante, termină anul acesta liceul, e una dintre cele mai bune jucătoare ale noastre la 18-19 ani, dar față de ce aveam anterior nu mai avem atâtea burse. Pentru că vrem să creștem valoarea jucătorilor. Am avut 27 de burse pentru jucători foarte valoroși. Acum scade valoarea, scade numărul de burse. Dar suntem în creștere.
De curiozitate: de ce excepționala Sabrina Ionescu nu vine la echipa națională?
Sabrina a jucat de la 17 ani pentru Statele Unite, motiv pentru care nu mai poate să joace pentru România. Eu am întâlnit-o, ca și pe soțul ei, care e tot român. Îl cheamă Grasu. El joacă fotbal american, și joacă foarte bine. Sabrina se bate acum cu Caitlin Clark, o jucătoare excepțională, care are două milioane de dolari cotă pentru sponsori. Dacă cineva își dorește să-i facă reclamă Caitlin, trebuie să scoată minimum două milioane! A crescut NCAA-ul extraordinar.
Cum am ratat Jocurile de la Rio de Janeiro
Nu. Anticiparea s-a făcut după ce au prezentat federațiile naționale. Rezultatele erau extraordinare la jumătatea de ciclu olimpic. Numai că s-a întâmplat povestea cu meldonium! Când a fost trecut pe listă meldonium (lista WADA – n.n.), atunci kaiacul a ieșit, halterele au ieșit, atletismul a ieșit! Și Șarapova a fost în aceeași situație, știți. Dacă în decembrie 2016 a fost introdus, la primele controale din ianuarie sportivi au ieșit pozitivi. Și n-au mai putut participa.
Vă mai reproduc un pasaj din interviul pe care ni l-ați acordat în 2014, în calitatea de secretar de stat. La întrebarea: Când credeţi că se va produce descentralizarea sportului?, ați răspuns așa: „Probabil că în 2015. Se va întârzia cu un an din cauza avizului negativ al Curţii Constituționale. Dar este o recomandare a Uniunii Europene încă din 2012. Şi ar trebui să ne mai gândim la ceva foarte serios: să dezvoltăm competiţiile naţionale zonale, regionale. Mi se pare imperios necesar acest lucru. Aşa era şi înainte de 1989, din local te ducei la zonal, din zonal la naţional. Ar trebui să învăţăm de la ţări cu mare tradiţie în sport, ca Franţa, Germania, Spania, care lucrează pe regiuni”. Ce ziceți de asta?
În baschet am regionalizat, am introdus în Statut, se lucrează în direcția asta. La minister nu se reușește, deși s-a lucrat într-o vreme, pentru că resursa materială încurcă foarte mult (e amuzată). Nu avem situația juridică a terenurilor, motiv pentru care nu se poate face regionalizarea. Nu din cauza sportivilor sau a activităților sportive, a resursei umane, ci a bazelor sportive. Nu pot fi transferate bazele, care au situații incerte, vă poate confirma dl. președinte Bogdan Matei. Apoi cluburile, ar trebui să plece (din sistemul centralizat – n.n.), dar au baze sportive. Dacă pleacă, unde rămân bazele, în aer? Nu se poate. Și la fel se întâmplă cu taberele, cu cluburile școlare, CSS-urile, LPS-urile… Dar în baschet s-a întâmplat, noi am regionalizat. Un exemplu: regiunea Tg. Jiu pleacă la Slovenia Ball. Deci au corespondent direct în Slovenia, fără ca federația să intervină. Avem Sighet, Bihorul și tot ce este sus (pe hartă – n.n.), acum au plecat la Kosice, se pregătesc în Cehia și Slovacia. Cei din Oradea se antrenează la Pecs, în Ungaria. Partea de sud pleacă spre Bulgaria, Grecia, iar Banatul spre ex-Iugoslavia. Avem o singură problemă, legată de războiul din est, regiunea Moldova fiind astfel sacrificată, din păcate.
În 2017 la Cluj-Napoca a fost organizată o mare competiție, grupă de Eurobaschet. Tot la Cluj, anul trecut a fost Europeanul U20, ați fost mulțumită de rezultate?
Vă spun că noi organizăm în fiecare an evenimente. Turneul de U20 de la Cluj a fost excepțional și am fost necăjită că n-a fost măcar pomenit la Gala Sportului. Pentru că sala a fost arhiplină. Cinci mii de oameni la meciurile copiilor, a fost un succes. Timp de zece zile sala a vuit continuu (ne arată un video asurzitor pe telefon). Cred că meritam și noi să fim evidențiați. Nu am orgolii personale, dar la evenimentul de la Cluj și la rezultatele de la juniori, nu uit că România a dat MVP-ul competiției, mă așteptam să nu fim uitați. Dar dacă noi nu am adus la cunoștință mai ferm prin mijloacele de comunicare, este vina noastră. Și asta înseamnă că nu suntem cei mai buni, pentru că nu comunicăm.
Și eu vă mulțumesc.
Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 136 al revistei „Sport în România”
Foto: Sabin Malisevschi / sportpictures.eu