„Există foarte mulți cicliști în România, dar nu avem încă un fenomen ciclist”
Cătălin Sprînceană: Domnule Graur, e o istorie lungă, de vreo 40 de ani – chiar dacă am 42 de ani (râde). Am primit o bicicletă Pegas foarte mică, una cu roți ajutătoare, iar în perioada de adolescență am înlocuit-o cu un BMX. O bicicletă specială, care este folosită pentru sărituri și alte „scheme” prin oraș. BMX-ul a devenit sport olimpic, poți să faci acrobații, să sari borduri – e bicicleta adolescenților, pe care eu am primit-o prin clasa a VI-a. Iar în momentul în care am intrat la liceu, tata mi-a cumpărat mountain-bike. Și de acolo a început microbul adevărat.
Cum s-a întâmplat, de ce ați fost împins spre ciclism?
Vă spun de ce: mătușa mea e ghid turistic BTT, iar tatăl meu e foarte apropiat de munte. Și în perioada mea de copilărie, împreună cu tata și mătușa am bătut foarte mult cărările munților. Pucioasa, orașul meu natal e foarte aproape de masivul Bucegi și de masivul Leaota. Și atunci când am primit noua bicicletă am făcut o asociere: bicicletă de munte și cărările pe care le bătusem pe jos, și am încercat să fac acele poteci cu bicicleta. Chiar fără să știu exact ce făceam, fiindcă informația la acel moment, ’96-’97, nu prea ajungea la noi. Dar îmi plăcea mult, era deja la nivel de obsesie. Nu pot să spun niciodată că am făcut ciclism de performanță, deși am fost apropiat de ea. Am fost ulterior licențiat la clubul Dinamo, dar sigur nu mă pot numi fost sportiv de performanță.
Mersul pe bicicletă nu se uită niciodată
Cum ați defini ciclismul între multitudinea de activități sportive care există azi?
Ciclismul este un sport privilegiat. Din mai multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că este un sport care face parte din viața fiecărui om; cred că amintirea primei biciclete rămâne în memoria fiecăruia, indiferent de vârstă. Nu prea există un adult care să nu fi avut un Pegas. Și mersul pe bicicletă nu se uită niciodată! Doi: este un sport de masă – și nu sunt foarte multe sporturi care pot beneficia de această popularitate. Este de masă pentru că este un mod de locomoție, este un sport recreativ la îndemână, care-ți permite să ajungi în natură foarte ușor și bineînțeles, latura de performanță pe care o cunoaștem toți: marile Tururi – și introduc bineînțeles și Turul României aici. Deci, iată un sport care vine cu foarte multe direcții: de recreere, de locomoție și de performanță. Punându-le pe toate cap la cap ajungem la concluzia că avem un sport foarte popular și iubit.
Din păcate, la noi ciclismul a intrat mulți ani într-un con de umbră, fiind chiar lipsit de finanțare din partea ministerului de resort 3 ani, între 2014 și 2017. Acest lucru v-a tras mult înapoi. Cum s-au întâmplat lucrurile?
Vă recunosc că nu eram atât de implicat în perioada aceea, începusem firav. În 2012 am început cu o echipă de ciclism, dar fără o activitate legată neapărat de federație. Informațiile pe care le primeam au fost cât se poate de sărace în perioada aceea, eu m-am apropiat de federație abia prin 2016-2017. Din ce știu au fost lupte interne, marcate și de suspiciuni de corupție și fraudă. Iar asta, așa cum ați spus și dvs., a costat ciclismul foarte mult. Au fost patru ani, iar în patru ani se puteau construi extrem de multe. Din fericire în 2017 lucrurile s-au întors la 180 de grade și , dacă suntem azi aici e și pentru că a existat această cotitură care s-a petrecut în 2017, odată cu Adunarea generală de la Balvanyos, în care toată lumea s-a pus la aceeași masă. Atunci Eduard Novak a devenit președinte, iar eu am intrat în Consiliul de Administrație ca vicepreședinte.
A vrut Dumnezeu ca lucrurile să meargă!
Ați fost ales președinte la 28 aprilie 2023, așadar practic acum doi ani. Ce v-ați propus să schimbați în ciclismul românesc? Și ce credeți că ați reușit în acest timp?
Am intrat în lupta asta, nu neapărat una electorală, ci o luptă cu reforma, gândindu-mă că lucrurile se vor mișca mai lent decât s-au mișcat efectiv, trebuie să vă recunosc lucrul ăsta (o mică pauză). Am găsit o federație într-un stadiu de stagnare și mă bucur că împreună cu echipa…
Spuneți-o!
Eu președinte, Ovidiu Simen și Sebestyen Szabolcs – vicepreședinți, Kinda Geza, Alexandru Mareș și Răzvan Jugănaru – membri și Marius Stoican – secretar general. Marius e un tânăr de 29 de ani, care e foarte pus pe treabă. Împreună cu ei am reușit să schimbăm lucrurile în bine într-o perioadă foarte scurtă, aproape când nu ne așteptam. Așa a vrut Dumnezeu! A fost un cumul de conjuncturi pozitive, care urmare a unor alte, negative… Pentru că am fost împinși de la spate să accelerăm ritmul și să găsim soluții acolo unde aparent nu erau.
De ce?
Am găsit o federație împărțită în câteva bucățele, iar adunarea generală de alegeri a fost contestată în justiție. Înaintea mea, după cum probabil știți, a fost Alex. Ciocan președinte. Care a avut și el doi ani grei, doi ani tumultoși. Când am venit eu aici au fost mai multe schimbări, și la nivel de minister (MTS a devenit în iunie 2023 doar ANS – n.n.), dar și la nivel de federație; a trebuit să reformăm echipa. Și cumva am luat lucrurile chiar de la zero. În sensul că la scurt timp după ce am venit am rămas fără finanțare (zâmbește). Inclusiv alegerile noastre au fost contestate, astfel încât la începutul anului trecut ANS n-a avut altă soluție decât blocarea finanțării. Într-un mod absolut legitim și legal. Cred că 80 la sută din activitatea noastră de atunci a fost lupta cu aceste contestații. O perioadă foarte grea, nici Turul României nu la-m putut face în 2023. Am avut și niște datorii de plătit, care se învârteau de ani de zile prin federație, dar iată că la finalul anului 2024 am reușit să ne ridicăm. Mai întâi am obținut în instanță o ordonanță prezidențială care ne-a ajutat să deblocăm finanțarea și tot ce este legat de partea financiară., să fiu recunoscut la ANS, COSR sau de bancă. Am avut Campionat european la Cheile Grădiștei la sfârșitul anului, un obiectiv la care s-a muncit foarte mult – pentru că era un proiect de țară în primul rând, nu doar al federației -, și am vrut să facem și Turul României. Cumva, toate proiectele astea puse cap la cap ne-au ajutat să ne acoperim și datoriile, și să avem și un plus de imagine. Cu ajutorul sponsorilor, desigur. Le sunt recunoscător pentru că ne-au fost alături în cele mai grele momente. Și ANS-ul, bineînțeles, care a fost alături de noi, inclusiv acea ordonanță prezidențială a fost obținută, care ne-a ajutat să deblocăm situația. Și iată acest bulgăre de zăpadă care acum crește. După doi ani de zile pot spune deci că sunt mulțumit și că, împreună cu colectivul foarte bun pe care-l avem, să existe acum o foarte multă activitate.
Ciclismul este pasiunea vieții
Dacă aș avea foarte mult timp liber înseamnă că n-aș fi eu! Asta mă ține în viață, asta e pasiunea mea. Pasiunea mea e să fac tot timpul ceva. Atunci când ajung să stau pe canapea și să nu fac nimic într-o zi de weekend, ceva parcă nu e în regulă, intru în anxietate. E viața pe care mi-am dorit-o și e ceea ce iubesc. Tot ce fac, fac din pasiune. Am început drumul ăsta cu ciclismul asumându-mi foarte multe riscuri acum mai bine de 15 ani, mă refer la drumul de management în ciclism, și n-am plecat niciodată gândindu-mă la bani. Gândindu-mă la ce venituri voi obține înapoi. Și cred că acesta este secretul reușitei: multă pasiune și mai puțin criterii financiare. Acum 13 ani am fondat echipa, din pasiune pentru ciclism; m-am gândit să fac parte și eu dintr-o echipă. N-am reușit să fac parte dintr-o echipă în momentul acela (zâmbește), așa că i-am propus unui amic de-al meu, Mircea Florescu, care deține lanțul de magazine BikeXpert, să facem o echipă a noastră. Iar Mircea a fost foarte deschis la această idee. Ușor, ușor în echipă au intrat oameni foarte valoroși, oameni cu care am reușit să creștem echipa. Unul dintre ei a fost Iorgos Georgiadis, un grec care este antrenor la lotului național de seniori acum, el a venit cu idea de a ne afilia echipa la federație, în 2013. Și am început să mergem la competiții, atât mountain-bike cât și șosea. Răzvan Jugănaru, de asemenea, un om care în momentul în care făceam ciclism mă inspira. Și așa echipa a crescut. În 2017 l-am cooptat pe Vlad Dascălu, a fost prima echipă a lui Vlad în România, abia făcuse tranziția între juniorat și tineret U23, și împreună cu echipa noastră a reușit să obțină locul 5 în Cupa Mondială de trei ori! Rezultat care l-a propulsat și mai sus, evident că nu l-am ținut la noi ca să-l plafonăm și el și-a continuat drumul. Recunosc că în ultima perioadă am renunțat să mai conduc echipa, fiindcă nu mai pot, nu-mi ajunge timpul, dar am rămas cu evenimentele pe care le organizam.
Și comentariile la Eurosport?
E o pasiune care nu se întâmplă totuși în fiecare zi, comentez Mountain Bike în speță, comentez Cupa Mondială, Campionatele Mondiale și Europene. Ca să fiu sincer, eu vă ascultam pe dvs. în toată copilăria și adolescența mea și talentul acesta oratoric pe care dvs. îl aveți, ați reușit direct sau indirect să-l transmiteți și către mine; și nu numai către mine, sunt convins că ați inspirat mai mulți oratori. Nu neapărat comentatori sportivi, ci oratori de toate genurile.
Ei stai, ești foarte drăguț, dar nu vorbim despre asta acum…
Ăsta este adevărul. Fiecare copil are nevoie de un model. Dumneavoastră ați fost modelul meu în materie comentarii, vă spun sincer.
Dar de ce n-ai comentat atunci fotbal, eu am comentat mai cu seamă fotbal?
Pentru că nu mi-a plăcut fotbalul. Ce pot să vă spun? Sunt ochelarist și de fiecare dată când mă jucam cu copiii luam câte o minge în față și îmi spărgeam ochelarii. Nu mi-a plăcut fotbalul, dar mi-a plăcut foarte mult să vorbesc și să interacționez cu oamenii. Probabil că n-aș fi fost aici, aș fi fost preot. Că mi-am dorit la un moment dat, tot din dorința de a interacționa cu oamenii și de a le fi aproape. Am și cântat în biserică când eram copil.
Vrem să aducem în fiecare an în România un eveniment
După succesul organizării Campionatelor Europene de Mountain Bike din 2024, la
Fix așa. Dacă vrem să vorbim despre performanță cred că mai întâi trebuie să vorbim despre creșterea fenomenului ciclist. Există foarte mulți cicliști, dar nu avem încă un fenomen ciclist. Trebuie să coagulăm toate forțele și să creăm un fenomen. Sunt mulți practicanți, multe evenimente, sunt foarte mulți copii, dar trebuie să-i aducem împreună. Ar trebui să vorbim despre un marketing de ciclism, ca să punem facem sportul mai popular și în același timp să-l „vindem” mai bine, ca să avem bani de performanță. Pentru că performanța se face cu bani. Avem deja un plan, de a aduce în fiecare an în România ceva important. Pentru că evenimentele astea atrag după sine presă, expunere, vizibilitate, și un lucru și mai important: atrag copiii lângă traseul curselor. Copii care se lasă inspirați și urcă pe bicicletă. Nu neapărat pentru performanță, dar dacă se urcă pe bicicletă și sportul rămâne în viața lor, eu cred că se vor dezvolta bine și ca viitori adulți. Departe de social-media și ce-i mai acaparează acum, gaming, jocuri de calculator. Motiv pentru care evenimentele astea au și rol de publicitate, dar au și rol de a inspira copiii. Așa că sper ca evenimentul de la Cheile Grădiștei nu va rămâne doar un eveniment despre care vom povesti ca un lucru extraordinar care s-a întâmplat în România, nu. Încercăm să oferim o continuitate ciclismului românesc. Anul viitor vom aduce acest Campionat European împreună cu partenerii noștri la Vatra Dornei, va fi și în 2026, și în 2027. Nu este un campionat european la nivelul celui de la Cheile Grădiștei, fiindcă ciclocrosul nu este o disciplină atât de populară la noi, cum este mountain bike-ul. Dar este totuși un eveniment care va crea o emulație și publicitate, adunând oameni în jurul său. Este o disciplină în creștere, care se pare că va ajunge și la Jocurile Olimpice de iarnă!
Am înțeles că vor putea participa doar tineri adolescenți, până la 13 ani. Pare totuși o competiție mai mult de copii decât de tineret!
Da, dar este vorba despre copii care doresc să facă performanță, este o generație de formare, înaintea celei de juniorat, dar foarte importantă. În altă ordine de idei, noi suntem acum în negocieri și pentru un alt campionat european – și asta v-o spun în premieră. Un „european” de mountain bike tot pentru copii, un eveniment pe care dorim să-l aducem în România până în 2030, poate chiar doi ani la rând. Copiii sunt o direcție a federației. Noi trebuie să ne regenerăm toată baza de sportivi.
Vă citez dintr-un interviu mai vechi: „Lucrurile merg bine, de câţiva ani, în ciclismul de masă. Aş îndrăzni să spun că cel mai bine din estul Europei, iar în ultimii 10 ani s-au făcut progrese notabile. Competiţiile pentru copii au la start din ce în ce mai mulţi participanţi, uneori şi câteva sute la un singur eveniment. De asemenea, calendarul federaţiei numără zeci de evenimente de masă, câteva dintre ele şi cu aproape două mii de participanţi amatori“. Ați adăuga ceva?
Nu, este cât se poate de corect. Cupa României pentru copii este un obiectiv important al nostru, dar și campionatele naționale. Este un proiect pe care l-am făcut în 2017, când federația a intrat pe un alt trend. E un proiect de suflet, pe care îl creștem, dar și numărul de copii licențiați crește de la an la an, ceea ce e un lucru foarte bun. Avem o sută de evenimente în total în calendarul federației, iar multe dintre ele sunt pentru sportul de masă. Pentru oameni care ies din spatele birourilor și vor să facă mișcare într-un cadru organizat, unde știu că pot să aibă siguranță pe traseu, unde știu că la final îi așteaptă mâncare și băutură de calitate și o muzică bună. Avem acum multe astfel de evenimente în sudul țării, mai ales în jurul Bucureștiului, dar și în Transilvania. Încercăm acum să ne dezvoltăm și în Moldova, acolo unde ciclismul a fost mulți ani într-un con de umbră. Un alt obiectiv este de a încerca să-i aducem pe acești oameni în familia federației, să-i facem să se licențieze.
O participare în Turul Franței nu e chiar de neimaginat
Să nu vorbim numai despre nivelul de amatori, dar şi de cel profesionist. Vârful de lance al ciclismului de performanţă a fost Vlad Dascălu, campion european la mountain bike, locul al cincilea la Campionatele Mondiale MTB, rezultat fără precedent pentru ciclismul românesc. Însă Vlad a fost suspendat de federația internațională anul trecut, cu numai două luni înaintea Jocurilor Olimpice, unde speram să aducă o medalie. Cum s-a întâmplat?
El este monitorizat, ca sportiv de înaltă performanță. Și a avut trei „abateri disciplinare” într-un an, nefiind găsit pentru testarea antidoping. Dar ce trebuie spus este că el a făcut 10 teste antidoping în acel an și sunt convins că a fost o neglijență a lui, nu a dorit să ascundă ceva. El este un copil foarte talentat, dar și foarte împrăștiat. Este atât de focusat pe sport și pe performanță încât aproape uită de latura personală. Ca sportiv trebuie să fii și responsabil, aici mai are el de învățat. Și cred că această experiență o să-l ajute. Pentru că este încă tânăr și nu cunosc să existe motive ca să se lase de sport. Va reveni pe 20 octombrie, i se va ridica suspendarea de 17 luni, la fix însă, pentru că încep calificările pentru Jocurile de la Los Angeles. Va intra direct în pâine, cum se spune.
La ciclismul de şosea, România este reprezentată internaţional de Serghei Ţvetcov, Edi Grosu, Emil Dima, Cristi Răileanu, Daniel Crista sau Theo Matican. Se spune că la această disciplină sunt tineri sportivi care ar putea participa în curând la marile competiţii internaţionale. Pe când o participare la Turul Franței? Din păcate, vorbesc despre o altă galaxie.
Nu știu dacă este atât de imposibil, fiindcă din spate vine o generație tânără, care deja participă în competiții alături de echipe internaționale. Vorbesc de Mihnea Harasim din Constanța, Luca Câmpean de la Voința Cluj, Alin Toader din Prahova, chiar și fiul lui Edi Novak, Edmond – sunt tineri în care și federația investește. Dar în general ca să ajungi într-o competiție de nivelul Turul Franței, Turul Italiei – acolo unde Eduard Grosu a participat deja! -, toți au nevoie de echipe puternice. Aici federația nu se poate implica prea mult, cel mult asigurăm participarea la campionatele regionale sau mondiale. Dar cred că există speranțe, fiindcă nu avem parte doar de un tânăr, avem parte de o generație de cinci, șase tineri sub 23 de ani, care deja concurează în străinătate. Ar putea fi un pas pentru a fi remarcați și selecționați într-o echipă care participă la Turul Franței. Deci imposibil nu e!
Sunt zeci de mii de cicliști, dar doar o mie la federație!
Conform site-ului federației, sunt mai puțini de o mie de sportivi afiliați în ramura ciclismului în România! Dvs. aveți planuri de a creşte anual cu 20% numărul sportivilor. Cum veți reuși lucrul acesta?
Organizatorii privaţi de competiţii deţin date şi cu 10.000 de ciclişti amatori care au participat cel puţin o dată la un concurs, însă estimările exacte ale tuturor celor care fac ciclism din pură pasiune sunt greu de făcut. Am să vă spun că numai echipa din care am făcut parte are în baza de date 5.000 de amatori. Fiindcă organizează în fiecare an două evenimente mari de masă, Maratonul Vinului, la Urlați, în Prahova și BikeXpert Racing Challange la Pucioasa, la mine acasă. Dacă federația ar reuși să-i aducă pe acești amatori în portofoliul de licențe ar fi un lucru extraordinar. Anul trecut am avut o mie de sportivi legitimați, amatori și profesioniști împreună. Anul acesta sperăm să ajungem din nou la această cifră.
Pare minusculă, totuși.
Da, mai ales dacă ne gândim la Franța sau Italia, cu zeci de mii! Dar acolo deja discutăm de o tradiție din tată în fiu. La noi oamenii se gândesc de ce să mă duc la federație să le plătesc 200 de lei pe an pentru o licențiere sau 100 de lei la un doctor pentru un control? La noi a fost o discontinuitate în perioada de tranziție, după Revoluție. Oamenii au fost mai preocupați de a mânca și a sta cu fundul în mașină, mai puțin de sport și de bicicletă. S-a pierdut o generație. Acum sperăm să-i convingem că licența e un lucru bun pentru tine, ca sportiv amator, pentru că te protejează și-ți dă mai multă încredere.
Cea mai importantă competiţie organizată de Federaţia Română de Ciclism este Turul României. Anul acesta va fi în septembrie, cu startul la Craiova, trecând apoi prin Rm. Vâlcea, Pitești, Brașov, Buzău, Slobozia şi se va încheia la Bucureşti, un traseu de 860 km. Practic, nu prea e un „tur al României”, atâta vreme cât vă rezumați la sudul țării, nefiind etape în Transilvania sau Moldova.
E un punct bun de vedere. Turul României obișnuia în perioada interbelică să aibă peste o mie de kilometri. Prima ediție (anul 1934 – n.n.) a avut peste o mie de kilometri. Dar știți care e problema? Turul României se face cu bani. Iar noi atât ne putem întinde în ultimii ani. Anul viitor sperăm să avem șase etape, acum avem cinci. Să adăugăm la fiecare doi ani câte o etapă. Să creștem organic. Noi beneficiem de un ajutor substanțial din partea partenerului oficial Auchan România și din partea ANS, dar niciodată nu ai predictibilitate de pe un an pe altul. Niciun ministru, cât de bine intenționat, nu poate veni să-ți spună „vezi că anul viitor în septembrie te poți baza pe cutare buget”. Dar prin eforturile noastre de promovare sperăm să putem da Turului încă o etapă anul viitor, bazându-ne pe sprijin privat.
Ciclismul pe pistă, o disciplină văduvită
La Craiova se construiește o sală în care este prevăzută amenajarea unei piste de ciclism, prima în România după o întrerupere de peste 50 de ani. Când eram tânăr am văzut curse pe velodromul Dinamo, dar de multă vreme acolo e paragină. Cât va schimba ciclismul noua construcție de la Craiova?
Eu sper să-l schimbe cu 180 de grade! Pentru că un asemenea velodrom este ca un dar de care ar beneficia ciclismul, oriunde ar fi construit. De ce spun asta? În primul rând pentru că este o probă olimpică, cu multe medalii la Jocuri. Cele mai multe medalii din ciclism se găsesc la velodrom! În al doilea rând, velodromul este un formator de copii, e ca un magnet. Orice părinte se bucură să-și vadă copilul la velodrom, unde îl poate supraveghea – nu pleacă în păduri, nu pleacă pe șosele. Poți face ciclism într-o sală, exact așa cum poți face baschet sau volei. Astfel velodromul va fi ca un magnet nu numai pentru Craiova, dar și pentru București, având în vedere drumul expres și autostrada care leagă cele două orașe. Îmi doresc să cantonăm acolo lotul național de pistă, să-l creștem. Înțeleg că va fi gata în 2027. La noi campionatele naționale de pistă se fac de ani buni pe velodromul de la Plovdiv. În Bulgaria, o rușine! Dar și așa Daniel Crista a obținut o medalie de bronz la un campionat mondial de pistă. Sau Eduard Novak, care tot acolo s-a antrenat, devenind primul nostru campion paralimpic. Însă nici cel de la Dinamo nu se va dărâma, ceea ce e un lucru fabulos. Acum îl mai folosim pentru antrenamente, chiar dacă suntem nevoiți să-i acoperim rosturile cu ciment. Îl mai peticim, iar președintele de la Dinamo a promis să găsească soluții pentru a revigora activitatea de velodrom. Pentru pregătire va fi foarte bun.
În ianuarie ați fost ales în postul de vicepreședinte al Uniunii de Ciclism Balcanice (BCU), alcătuită din federațiile cicliste ale Albaniei, Bosnia și Herțegovinei, Bulgariei, Cipru, Greciei, Kosovo, Macedonia de Nord, Moldovei, Muntenegrului, României, Serbiei și Turciei. Cu ce va ajuta acest lucru ciclismul românesc?
Este un lucru benefic pentru imaginea țării, pentru sportivii noștri și pentru ciclismul din Balcani în general. De asemenea, mi-am propus să fac mai vizibile proiectele BCU, iar asta pentru că în fiecare an se organizează 5-6 campionate balcanice despre care puțină lume află. Voi încerca să fiu și un ambasador al țării acolo, iar primul obiectiv eu zic că mi l-am îndeplinit: am reușit să aducem Campionatele balcanice de șosea în România, vor fi între 21 și 23 mai, la Bacău. Fond și contratimp. De asemenea, vom avea un campionat balcanic cross-county olimpic, mountain-bike la Câmpulung. E benefic ca să concureze acasă cicliștii români. E vorba și de promovare și vizibilitate. Îmi doresc de altfel ca la Uniunea ciclistă balcanică să avem un calendar regional de competiții. Motiv pentru care am deschis Cupa României și pentru sportivii din afara țării, vrem să creștem valoarea competiției. Dar vă mai spun ceva: noi avem în acest an încă două proiecte mari. Pe lângă Turul României și campionatele balcanice, la Cheile Grădiștei mai facem o etapă din Cupa Europei la mountain-bike și o etapă de mountain-bike electric. Biciclete hibrid, asistate electric. E o disciplină mai nouă, dar acceptată de UCI. Eu zic că stăm bine cu evenimentele. Cu ciclismul de performanță să vedem ce facem, aici stăm mai prost, dar sper ca prin proiectele noastre să încercăm să mai mișcăm puțin oamenii să facă ciclism. Mai ales copiii.
Mult succes, domnule președinte!
Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 137 al revistei „Sport în România”