În asta crede și Ștefan Ivcovici, preparator fizic în cadrul GO Scholarship, sistemul-suport creat de fostul baschetbalist Virgil Stănescu și fosta handbalistă Ana Luca. Proiectul și-a făcut debutul în 2021 și, până în acest moment, a adunat sub aripa sa peste 40 de sportivi din București și din împrejurimi, din 13 discipline sportive, pe care-i susține să fie performeri și oameni mai buni.
Fost sportiv de performanță – baschet, canotaj și rugby – Ștefan Ivcovici știe pe pielea lui ce înseamnă înalta performanță și cum se construiește drumul până acolo. ”Vreau să susțin sportul de la noi din țară și vreau să-i ajut pe sportivii tineri din GO Scholarship cu toată experiența, cunoașterea și energia mea, să-i duc acolo unde ei își doresc să ajungă,” spune preparatorul fizic.
În opinia lui Ștefan, viziunea performanței înseamnă autodepășire și reziliență în condiții de stres, să ai încredere în procesul de pregătire chiar și-atunci când nu poți vedea imediat luminița de la capătul tunelului. ”În sport, rutina este acel cadru stabil în care, zi de zi, repeți un proces. Acest proces își arată în timp eficiența, deci răbdarea și constanța sunt esențiale pentru a crește. Viziunea performanței înseamnă că sportivul are claritate și principii solide, că-și asumă drumul până la înalta performanță, cu bune și cu rele. Viziunea performanței nu trebuie să depindă de așteptările părinților sau ale antrenorilor pentru că, în acest caz, sportivul tânăr nu are certitudinea personală pentru calea pe care a ales-o, ci încearcă să împlinească imaginea altcuiva despre sine,” explică Ștefan.
El subliniază astfel cel mai important aspect pe care-l vede în GO Scholarship: ”Proiectul îi ajută pe tinerii sportivi să identifice punctele de sprijin necesare să meargă mai departe când dau de greu. Să se orienteze, deci, pe soluții, de fiecare dată când se confruntă cu o dilemă.”
Mai multe informații despre specialiști și sportivi pe site-ul GO Scholarship: www.goscholarship.ro
Fă cunoștință cu sportivii din proiectul GO Scholarship
Puteți afla cine sunt sportivii din proiectul GO Scholarship. În fiecare număr al revistei vei face cunoștință cu sportivi și sportive din generația tânără. Pentru acest număr:
Alexandra Gabriela Mihordea are 14 ani și practică ciclismul la clubul CS Yzo Gym. ”Îmi place ciclismul pentru că mă ajută să mă recreez, să învăț ce înseamnă munca în echipă plus că mi-a îmbunătățit tehnicile de pedalat.”
Bianca Rusu Eremia are 14 ani și practică triatlonul la clubul Steaua București. Este
Articol scris de Andreea Vasile și publicat în numărul 107 al revistei „Sport în România”
Fotografii realizate de Mihai Ștețcu și Cosmin Moței