Federaţia Română de Handbal a încheiat colaborarea cu suedezul Tomas Ryde şi a început alta, cu Ambros Martin. Antrenorul spaniol a devenit selecționerul naţionalei feminine pentru următorii 4 ani
Marius Huțu
Cu doar o zi înaintea primului joc amical din noul ciclu olimpic, cu Serbia, la un turneu de pregătire desfăşurat la Eindhoven (Olanda), naţionala feminină a intrat oficial într-o nouă eră, cea a lui Ambros Martin (48 ani). Antrenorul de la Gyor a venit în România, a semnat contractul, apoi s-a urcat în avion cu tricolorele şi a adunat primele date în tentativa de a conduce echipa la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Spaniolul a semnat un contract full pentru acest ciclu olimpic, exact ca şi omologul de la selecţionata masculină, Xavier Pascual.
„Este un eveniment important pentru handbalul românesc. Urmărind crezul nostru «Handbal, sport național!», credem că am făcut un pas important la începutul unui ciclu olimpic prin numirea lui Ambros Martin ca selecţioner al României. Ne aşteaptă un drum lung, scopul final fiind calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. O să existe şi obiective intermediare, pe care le tratăm cu toată atenţia, dar focusul principal este să facem o echipă competitită pentru Tokyo”, a declarant Alexandru Dedu, preşedintele FR de Handbal.