Cu cel mai mare „bazin de selecţie” din ţară, CSM Bucureşti are ca obiectiv să-şi dubleze numărul de sportivi legitimaţi până anul viitor, iar în 2020 să ajungă la 15.000 de membri
Ionuţ Barbu
Pentru un club relativ tânăr, care anul acesta aniversează 10 ani de la înfiinţare, CSM Bucureşti este deja o forţă în sportul românesc, având aproape 1.500 de sportivi legitimaţi. Cu nouă secţii, între care cele de handbal şi de volei feminin au scris deja pagini de glorie în sportul internaţional, clubul Capitalei are ca prioritate pentru mandatul pe patru ani al actualei conduceri să ajungă la circa 15.000 de sportivi legitimaţi. În acest sens, centrul de copii şi juniori al clubului este deja unul dintre motoarele de funcţionare ale grupării, atât directorul general Alin Petrache, cât şi directorul adjunct Iulian Pîslaru, considerând dezvoltarea acestui centru drept principalul obiectiv al mandatului lor.
„Avem cel mai mare bazin de selecţie din ţară”
„Ne-am propus să devenim cel mai important club din ţară, vrem ca în trei-patru ani să ajungem la 15.000 de legitimaţi, aproximativ unu la sută din populaţia Capitalei”, a spus şi Alin Petrache.
”Mama mi-a vândut geaca de la club, pot să mai vin la echipă?”
Printre atuurile pe care CSM Bucureşti mizează în atingerea acestor obiective este şi faptul că la acest club părinţii nu trebuie să susţină financiar pregătirea sportivă a copiilor. „La noi nu-i costă nimic pe părinţi. Totul e suportat de CSM, de la echipament, la profesori, antrenori, deplasări, turnee etc. Şi asta şi pentru că principalele criterii de selecţie sunt talentul, dorinţa de a face sport şi plăcerea cu care se pregătesc a copiilor, nu condiţia lor socială. Ne îndrepăm atenţia către toţi copiii, inclusiv cei din cartierele sărace, defavorizate sau chiar rău famate şi de mult ori aceştia din urmă ne surprind extrem de plăcut prin pasiunea lor pentru sport. Se spune că în lacuri cu noroi pe fund cresc nuferi, nu? M-a impresionat un copil din Ferentari care a venit la un antrenament plângând. Îi era teamă că nu va mai rămâne în echipă pentru că mama lui îi vânduse în piaţa Rahova geaca primită de la club. Spunea că nu mai vrea să ia acasă nici treningul de la club şi că o să se antreneze şi mai serios dacă va fi păstrat la echipă”, a mai mărturisit Iulian Pîslaru.
„Dincolo de performanţă”
Încep să vină şi sponsorii
„Rezultatele atrag copiii către sport, ei au nevoie de modele şi numai performanţa creează modele de urmat. Cele două mari performanţe reuşite de echipa de handbal feminin prin câştigarea Ligii Campionilor şi cea de volei feminin prin câştigarea trofeului Challenge Cup, atrag şi acum un număr impresionant de copii către cele două secţii, care cresc de la an la an, din toate punctele de vedere, de la juniori la suporteri. Ba mai mult, de la un an la an şi finanţarea din surse proprii la aceste secţii este tot mai substanţială. Contracte importante cu jucătoare de top, cum este cel semnat cu Cristina Neagu, au fost posibile şi datorită sponsorizărilor aduse de club. Altfel ar fi fost greu, dacă nu chiar imposibil să aduci o sportivă de talia Cristinei, exclusiv din banii de buget. Putem spune că de la buget, la număr de sportivi legitimaţi, la performanţe şi chiar la suporteri, CSM Bucureşti are o creştere sănătoasă. La nici un nivel, exceptându-l pe cel al performanţei, nu s-au înregistrat boom-uri, ci o creştere progresivă, normală, rezultat al unei munci de echipă, serioasă şi profesionistă”, a declarat Iulian Pâslaru.
Experiment pentru viitorul voleiului românesc
„Suntem un club puternic, cu trofee unice în sportul românesc, dar nu avem o «inimă», un loc, o bază a noastră, unde să putem împinge acest club spre un nou nivel de performanţă. Tot ce folosim, terenuri, baze de pregătire şi de joc, sunt de închiriat.”
Alin Petrache, director general CSM Bucureşti