Vor fi multe ținte de atins, dar gândul merge tot timpul spre Tokyo 2020

potec-copertaCamelia Potec a fost realeasă, recent, în funcția de președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, în cadrul Adunării Generale de Alegeri. Campioana olimpică de la Atena 2004 a fost singurul candidat pentru cel mai important post în cadrul forului, iar cvorumul i-a oferit un vot de încredere pentru următorii patru ani.

Mihai Popescu

Înotul românesc își continuă trendul ascendent început în urmă cu un an și jumătate, la JO Rio de Janeiro, mizând pe continuitate la nivel de conducere. La nici 36 de ani, Camelia Potec este vicepreședinte al COSR și tocmai și-a început cel de-al doilea mandat în fruntea FRNPM. În echipa sa de conducere au apărut și două nume noi: o altă brăileancă de succes, Diana Mocanu, și Răzvan Florea, doi mari campioni ai României la natație. Dacă Florea, 37 ani, a rămas lângă sport și după retragere, Diana Mocanu, 33 ani, dublă campioană olimpică la Sydney 2000, revine în prim-plan după o perioadă îndelungată în care a fost mai retrasă. ”Le-am propus să vină alături de natația românească, am ținut foarte mult ca atât Diana, cât și Răzvan, doi mari campioni, să fie alături de mine. Prezența lor în echipa de conducere este un plus pentru sportul pe care îl reprezentăm”, a explicat Camelia Potec.

Camelia Potec visează la o medalie olimpică

Șefa federației a vorbit despre realizările din perioada primului mandat, intervalul 2013-2017: ”Toate proiectele pe care le-am avut acum patru ani au fost realizate în proporție de 80%, iar cam 10% vor fi terminate în luna ianuarie. Bineînțeles, ne dorim să mergem pe aceleași lucruri pe care le-am pus în practică și au fost bune pentru natație, de la regulamente, competiții, până la promovare și tot ce înseamnă proiectele cu bazinele noi și bazinele care sunt în construcție”.
Marea provocare pentru Camelia Potec în următorii patru ani va fi participarea înotătorilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, acolo unde lasă de înțeles că speră la un loc pe podium. ”Vor fi multe provocări în acest mandat, sunt ferm convinsă, dar eu nu pot să nu mă gândesc tot timpul la Tokyo. Absolut tot ce construim acum este pentru viitor, tot ce înseamnă bazine noi, tot ce înseamnă bazine care vor fi renovate, tot ce înseamnă programe pentru copii. Dar obiectivul nostru principal în momentul de față este următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, iar de acolo din ce în ce mai sus. La Rio 2016 nu puteam declara, deși noi am sperat, că vrem o finală olimpică. Acolo am avut ca target trei sportivi calificați cu barem A. S-a și întâmplat lucrul acesta și chiar am avut acea finală olimpică a lui Robert Glință. Acum, clar nu putem stabili un număr de sportivi cu care să mergem la Tokyo, ci ne propunem o performanță mai bună decât locul opt. Suntem într-un fel obligați, pentru că noi ne dorim progres și rezultate din ce în ce mai bune”, a mărturisit președintele FRNPM.

Felicitări de la Mihai Covaliu

prezidiuȘi președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a felicitat-o pe Camelia Potec pentru realegerea cu unanimitate de voturi în funcția de conducere a FRNPM. “Realegerea Cameliei Potec în fruntea natației și pentatlonului modern românesc cu unanimitate de voturi este dovada aprecierii calităților ei de manager de către toți cei prezenți la Adunarea Generală, dar și de popularitatea de care se bucură în forul pe care îl conduce. O felicit atât pe Camelia pentru izbânda sa, cât și echipa sa, din care fac parte vicepreședintele Matei Giurcăneanu, Diana Mocanu, proaspăt aleasă ca membru în Biroul Federal al forului de natație și pentatlon modern, Carmen Bunaciu și Răzvan Florea, de asemenea membri ai Biroului Federal, trei foști mari înotători de valoare care cunosc foarte bine problemele acestui sport și cu siguranță își vor folosi toată experiența pentru obținerea unor rezultate din ce în ce mai bune, Ion Bădescu, Florin Avasiloaie și nu în ultimul rând Marius Grigore. Tuturor le urez mult succes!”, a declarat Mihai Covaliu.

31 ani și 8 luni este vârsta la care Camelia Potec a devenit președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, în octombrie 2013, fiind la momentul respectiv cel mai tânăr conducător al unui for sportiv din România.