Şansele să obţii un interviu cu Valeria Răcilă van Groningen sunt aproximativ egale cu cele de a o “prinde” pe pista de atletism, adică extrem de scăzute. Aflată într-o continuă alergare, am avut norocul să o găsesc într-o “pauză de hidratare” în locuinţa ei, după ce venise de la antrenamentul zilnic din Parcul Herăstrău, antrenament care făcea parte din programul de pregătire pentru participarea la maratonul din Londra. Asta, după ce toată dimineaţa se zbătuse pentru aprobările necesare organizării Maratonului Internaţional Bucureşti. Pe agendă mai figura organizarea zilei de naştere a antrenorului emerit Siviu Dumitrescu, apoi întâlnirea cu Steven, soţul ei, iar seara urma să meargă la o reuniune cu fostele ei colege, canotoarele din lotul naţional. Iar a doua zi fusese invitată să participe la Winter Tri Challenge de la Izvorani.
Nu corespundea modelului rusesc
Legat de începuturile ei în sportul de performanţă, Valeria Răcilă van Groningen povesteşte: “Imediat după cutremurul din 1977, am fost la o acţiune de selecţie în toată ţara. Pe atunci făceam atletism, aveam tot 1,80 m ca acum, însă «doar» 50 de kg. Din această cauză, nimeni nu mi-a dat prea multe şanse la canotaj, iar la Centrul de Medicină Sportivă mi-au spus că sunt prea slabă pentru sportul de performanţă. Nu corespundeam modelului rusesc cu doar cele 50 de kg ale mele!”.
Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 6–martie 2014.