Povestea fascinantă a lui Vasile Stângă (60 de ani) la CSA Steaua, omul care a trecut prin toate ”focurile” la club: jucător, sponsor, antrenor, iar de curând manager sportiv
Marius Huțu
Vasile Stângă a revenit la CSA Steaua după aproape 10 ani, fostul mare internaţional fiind cooptat în staff-ul de conducere al echipei de handbal în postura de manager. El a devenit practic primul om care a îndeplinit absolut toate funcţiile la cea mai galonată formaţie din istoria handbalului: jucător, antrenor, sponsor, iar acum manager sportiv.
Vasile Stângă este unul din simbolurile Stelei, club cu care a câştigat nu mai puţin de 10 titluri din postura de jucător. El îmbracă din nou echipamentul roş-albastru după o pauză de 10 ani, la puţin timp după ce a schimbat din nou prefixul – 60 de ani. Dar anii încă nu se văd peste ”tunarul” care a înscris nu mai puţin de 1.414 de goluri în 269 de meciuri la echipa naţională, lider all-time din ambele puncte de vedere. ”Mă simt tânăr, cu toate că lumea când aude că ai împlinit 60 de ani, se gândeşte, gata, este bătrân. Nu simt vârsta deocamdată, mă simt bine, încă sunt apt de muncă, deci nu am probleme din punctul acesta de vedere”, îşi descrie ”forma sportivă” Vasile Stângă.
Ultimul mare vis: construirea unei săli în Complexul Ghencea
Chiar dacă pe parcurs a avut şi o perioadă de ”absenţă” din fenomen, în special la sfârşitul anilor ’90, începutul noului secol, handbalul a rămas întotdeauna ghidul în viaţă. ”A reprezentat şi este totul pentru mine, un microb pe care nu poţi să-l scoţi afară, nu poţi să rămâi indiferent şi de aceea m-am implicat acum la Steaua. Simt că am putere încă să ajut, să ajungă acolo unde a fost odată. O altă dorinţă a mea este să văd o sală a clubului Steaua, cred că ne dorim cu toţii acest lucru. La masa comună pe care o avem săptămânal cu vechile legende, mai ales că acum se împlinesc şi 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor, poate îl sensibilizăm şi pe domnul ministru al Apărării, poate sensibilizăm şi altă lume. Este nevoie neapărat de o mare sală de sport şi la Steaua”, ne-a relatat fostul inter stânga.
Vasile Stângă nu a ascuns faptul că în sânul cluburilor de tradiţie Steaua şi Dinamo simte un reviriment, fiind convins că acestea vor produce în continuare performanţe la cel mai înalt nivel: ”Steaua şi Dinamo sunt cluburile cele mai reprezentative care au adus glorie sportului românesc şi pot să aducă şi în continuare. Şi-au dat seama că sportul este la pământ, iar un sport centralizat, controlat poate să aducă performanţă. Este necesară această sală, proiectele sunt mari la CSA. Am vorbit şi cu comandantul clubului, sunt nişte idei fantastice, să facă din nou stadionul acesta Steaua, am înţeles că se demolează pentru Euro 2010. Avem bazin de înot, avem stadion de fotbal, am înţeles că se face cu tot felul de utilităţi, cu restaurante, cafenele. Dacă s-ar face şi o sală polivalentă în interiorul acestui complex, ar fi extraordinar. S-ar dezvolta fantastic sporturile de echipă”. Managerul echipei de handbal crede că o sală cu 3.000 de locuri ar fi suficientă ”şi pentru noi, şi pentru baschet, şi pentru volei, ar fi ideal să avem sala noastră”.
O pasiune de 50 de ani
Pasiunea cu care vorbeşte despre handbal are o istorie de peste 50 de ani, de când a făcut primii paşi într-o arenă cu profil. ”A descoperit-o mai demult în Hunedoara, chiar de la şcoala generală. Ştiţi cum se făcea selecţia pe vremuri, a venit antrenorul Iuliu Voinea la şcoală, Dumnezeu să-l ierte, avea el o ambiţie să facă o echipă de copii şi juniori. Criteriul de selecţie era aruncarea mingii de oină. Avea ochi format şi a alcătuit o echipă inclusiv cu mine. Eram bun la aruncat, eram bun la toate sporturile, eram polivalent. Pe timpul respectiv se făcea sport în şcoală: şi fotbal, şi atletism, şi volei, făceam de toate. În primul rând mi-a plăcut handbalul, era în mare vogă, eram campioni mondiali, era mediatizat foarte mult. Am început de la 9 ani, am continuat la Şcoala Sportivă Hunedoara, în timpul liceului am jucat în liga a doua, era Constructorul Hunedoara, între timp cochetam cu loturile naţionale de juniori”, povesteşte oficialul CSA Steaua.
Cum s-a integrat la Steaua
În 1977, el ajungea la Steaua. Avea doar 20 de ani şi poposea în curtea ”militarilor” chiar când s-a câştigat Cupa Campionilor, pentru ultima dată la masculin. ”Nu am jucat atunci, dar ţin minte că eram într-un cantonament cu lotul de tineret la Braşov şi ei jucau tot acolo cu Fredericia. Şi au câştigat semifinala, era o emulaţie fantastică, era Braşovul plin. Şi atunci se juca în altă parte (râde), nu era sală în Bucureşti. Existau doar Floreasca şi Polivalenta, dar cred că ultima era ocupată. Am venit la Steaua, l-am prins şi pe Gaţu în ultimul an de activitate, atunci se mai juca încă afară, pe zgură. A fost o etapă importantă a vieţii mele până în 1989, când am pierdut o singură dată campionatul. Am avut o generaţie destul de bună, am avut şi ghinioane, am jucat şi o finală de Cupa Campionilor în 1989. În acelaşi an, a jucat şi fotbalul finala cu AC Milan, noi cu SKA Minsk, am pierdut amândouă. Am jucat o finală de Cupa Campionilor, dar vedeţi, nu se mai vorbeşte. Noi eram timpul în semifinale la nivel de Cupa Campionilor, ne băteam cu Metaloplastica, ne băteam cu ruşii, dar era ceva normal pentru noi. Se considera performanţă foarte mare doar dacă luam trofeul. Şi nu mai vorbesc de Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice”, a făcut o incursiune în timp Vasile Stângă.
Chiar dacă a venit la doar 20 de ani la Steaua, interul stânga şi-a făcut loc rapid într-o echipă cu mari campioni. Explică de ce: ”Am avut noroc că Steaua, în comparaţie cu Dinamo, era o mare familie, aveam o atmosferă extraordinară în sânul echipei, se făceau mese împreună, erau toţi prieteni. Oţelea a avut calitatea asta să strângă jucătorii, să formeze un grup şi poate din cauza asta s-au câştigat atâtea campionate, băieţii se ajutau între ei. Şi în teren se vedea lucrul acesta. M-am integrat repede, un an mai târziu a venit şi Marian Dumitru. Noi după aceea am devenit interii de bază a echipei Steaua, tunarii! Eram noi doi şi am mers aşa în tandem şi la echipa naţională, chiar şi când am plecat eu la Valencia, l-am adus şi pe el acolo, a fost o chestie prietenească”.
”Calitatea fizică m-a ridicat peste ceilalţi”
Ascensiunea lui Vasile Stângă în handbalul internaţional a fost fulminantă, devenind unul din cei mai vestiţi jucători din lume. ”Calitatea fizică m-a ridicat peste ceilalţi. Şi săritura, şi şutul, şi mişcarea, totul era ceva nativ. Atunci se făcea şi sport adevărat de performanţă, din toate punctele de vedere. Mai ales la cluburile Steaua şi Dinamo aveai tot ce este posibil, ţi se asigura totul, masă, casă, medicamentaţie”, continuă povestea fostul ”tunar” al naţionalei, golgheter la Campionatul Mondial din 1982 şi selecţionat de vreo patru ori în echipa lumii.
Dacă la Steaua a fost un jucător împlinit, în schimb, la echipa naţională, Vasile Stângă a ratat multe oportunităţi de a fi cel mai bun din lume. Nu de puţine ori s-a vehiculat în spaţiul public că generaţia lui a fost poate mai valoroasă decât precedentele care au cucerit patru titluri mondiale, măcar la nivel individual, dar i-a lipsit ceva important: medalia de aur. ”Aşa au spus şi campionii mondiali, dar noi am avut ghinion. În sport trebuie să ai şi noroc. În 1982 am fost la un pas să jucăm finala Campionatului Mondial. Atunci s-au făcut nişte greşeli mari pentru că a fost o lipsă de concentrare la toată lumea, acum nu mai acuz pe nimeni. Noi mai aveam meciul cu Spania, trebuia să-i batem şi jucam finala. Au venit tot felul de oameni pe lângă noi, reporteri, firma Adidas, dar noi uitasem că mai trebuie să jucăm cu Spania. Îmi aduc aminte că am jucat acel meci în Karlsruhe, era un patinoar şi au pus parchet peste suprafaţă. Toată lumea spune că au fost aceleaşi condiţii pentru ambele naţionale, dar nu vă exagerez, parcă eram pe patinoar, nu puteam să stăm pe picioare. Bandiţii de spanioli au luat o cârpă şi şi-au pus Coca Cola pe tălpi. Noi nu am ştiut chestiile astea, ei nu alunecau, Ne-a bătut Spania şi am jucat locurile 5-6, în loc să jucăm locul 1-2. A fost poate cea mai mare deziluzie a mea, nu ne venea să credem că a putut să ne scoată Spania, care nu mai avea nicio miză. Apoi, la JO de la Los Angeles din 1984, chiar şi la JO de la Moscova 1980, trebuia să jucăm finala. La Moscova am ratat finala după un meci aranjat între ruşi şi sârbi. La Los Angeles ne-au bătut sârbii pe final la un gol, la egal ne duceam noi în finală cu RFG şi câştigam şi medalia de aur. Am avut câteva şanse pe care le-am ratat la mustaţă, a fost şi din cauza noastră. În plus, nu aveam niciun fel de lobby, nici la arbitraj, nicăieri. Sârbii şi ruşii erau cu câteva clase înaintea noastră. La meciul respectiv, sârbii au fost ajutaţi de nişte arbitri suedezi. Noi ştiam una şi bună, să jucăm handbal, nu ne interesa altceva, antrenorii la fel, nu-i interesau culisele”, a rememorat Vasile Stângă.
În birou la Ioan Coman pentru a primi unde verde pentru Valencia
În 1989, după finala Cupei Campionilor, fostul inter stânga s-a despărţit pentru prima dată de Steaua: ”În 1989, înainte de Revoluţie, am reuşit în cele din urmă să plec. Jucasem Cupa Campionilor, aveam 32 de ani, era poate ultimul tren şi m-am dus direct la Ioan Coman, care era secretar de stat. Era al doilea sau al treilea om din stat, era şeful peste Armată. I-am spus că am ofertă din Spania, că am 32 de ani şi este ultima mea şansă să mai joc afară. A luat telefonul în mână şi l-a sunat pe ministrul Apărării în faţa mea şi i-a spus: Stângă şi-a făcut datoria pentru clubul Steaua, gata, daţi-i drumul. Şi am plecat în Spania. Am plecat fără familie. Aşa erau vremurile. Atunci a plecat şi Maricel Voinea, pentru el era mai uşor să plece de la Baia Mare, am plecat amândoi în Valencia. Preşedintelui Ibarra nu i-a venit să creadă decât atunci când ne-a văzut în aeroport. Şi toată Spania s-a mirat pentru că nimeni nu credea, inclusiv cei de la Barcelona se întrebau cum au reuşit să ne ia”.
La Valencia, Vasile Stângă avea să pună punct final şi carierei de handbalist, după o pauză de 3 ani, fiind forţat şi de o accidentare destul de gravă: ”M-am accidentat în semifinale Cupei IHF, la o depăşire, m-a contrat un adversar şi m-am proptit. Mi s-a dus genunchiul stâng, ruptură de ligamente, aveam 35 de ani. A fost singura accidentare gravă, s-au adunat milioanele de sărituri pe picior, uzura şi au cedat ligamentele. M-au operat în Spania şi atunci am zis gata, s-a terminat!”.
Răspunsul care îţi taie elanul
Vasile Stângă a revenit apoi în România, a luat două titluri cu Steaua în calitate de sponsor, iar peste un deceniu a câştigat din postura de antrenor şi Cupa Challenge (2006), privită la vremea respectivă ca o mare performanţă. În calitate de tehnician, stelistul a condus şi echipa naţională la două turnee finale ale Campionatului Mondial, în 1995 şi 2011, în acest ultim caz după o dublă memorabilă cu Rusia.
Povestite cu lux de amănunte, toate momentele fantastice ale handbalului românesc la care a fost părtaş şi Vasile Stângă, îţi fac pielea de găină. Multe realizări, întâmplări, ce pot reprezenta oricând şi azi material didactic şi ar putea fi folosite inclusiv pentru motivarea actualelor generaţii. ”Mai împărtăşiţi poveştile dumneavoastră, sunt jucători curioşi care vă mai întreabă amănunte din trecut?”, vine întrebarea reporterului. Răspunsul taie oarecum elanul: ”Nu mai interesează pe nimeni, pe nimeni!”. Dar Vasile Stângă nu se lasă doborât. Din contră, are la fel de multă motivaţie pentru a readuce măcar câte ceva din aerul de altădată la actuala echipă de handbal, care nu traversează o perioadă fericită. De această dată, din postura de manager sportiv. Îi urăm să aibă parte de succes!