Sportul mondial în epoca post-Vizer

poza-lat-vizerLa conferinţa de la Aarhus, participanţii au decis ca SportAccord să revină la vechea denumire, GAISF. Încercarea lui Marius Vizer de a revoluţiona sportul mondial s-a încheiat

Dumitru Graur

Atunci când a câştigat alegerile pentru postul de preşedinte al SportAccord, asociaţie care grupa toate federaţiile internaţionale olimpice şi non-olimpice, se petrecea în vara anului 2013, Marius Vizer, preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo, s-a impus prezentând un proiect deosebit de ambiţios: Jocurile Mondiale Reunite (“United World Championships”), având ca ţintă de concretizare a proiectului anul 2017 sau 2018. Vizer a susţinut dintotdeauna, cu putere, că federaţiile internaţionale (şi deci, în egală măsură, cele naţionale) ar trebui să obţină o parte mult mai mare din bugetul realizat cu prilejul desfăşurării Jocurile Olimpice, dat fiind că aceste federaţii conduc sportivii la competiţii. Creând o mare competiţie paralelă, la care ar fi urmat să-şi trimită reprezentanţi toate cele 91 de federaţii aflate în acel moment în SportAccord, noul preşedinte arunca practic mănuşa diriguitorilor Comitetului Olimpic Internaţional, cei care au împărţit mereu, cu de la sine putere, felii din uriaşul tort financiar al JO. Destul de mulţi au considerat că Vizer avea dreptate, susţinând chiar că în mişcarea olimpică trebuia să se petreacă o schimbare, de genul “revoluţiilor portocalii” ale acelor ani. Şi şi-au adus aminte de Primo Nebiolo, preşedinte IAAF în acele vremuri, care a ameninţat că va trimite doar echipe de U23 la JO, dacă nu se acceptă creşterea veniturilor realizate de federaţia internaţională pe care o conducea, în urma participării atleţilor la Jocuri. Mesajul lui Marius Vizer fusese astfel clar, cerând ca puterea şi mai ales controlul financiar al JO să revină în mai mare măsură federaţiilor internaţionale, adică a acelora care înscriau sportivii în concurs.

Atacul lui Marius Vizer

dialogApoi a venit Conferinţa SportAccord de la Soci, în primăvara lui 2015, când Marius Vizer şi-a radicalizat discursul, contând pe sprijinul total al federaţiilor internaţionale, în numele căror chiar vorbea. Din păcate pentru foarte mulţi dintre oamenii de sport de la noi, a rămas prea puţin cunoscut suprinzătorul discurs pe care Marius Vizer l-a ţinut la Soci, cu ocazia Conferinţei. El a atacat violent Comitetul Olimpic Internaţional şi pe preşedintele său, germanul Thomas Bach, caracterizând sistemul CIO drept „expirat, învechit, greşit, necinstit şi netransparent”! Cei care au asistat la scenă au fost în mare parte de părere că Vizer s-a lăsat purtat de valul satisfacţiei de a fi reales pentru încă patru ani în fruntea SportAccord, emiţînd păreri care au ofensat întreaga comunitate olimpică internaţională. Adresându-se direct lui Thomas Bach, Vizer a susţinut că CIO „se îndreaptă spre distrugere”, dacă nu va acorda mai multă putere federaţiilor internaţionale, iar mult lucrativul plan numit „Agenda CIO 2020”, votat în unanimitate la Congresul CIO, „nu aduce decât prea puţin beneficiu sportului”. Vizer l-a acuzat pe Bach că împiedică realizarea planurilor sale: „Domnule Preşedinte, vă rog puneţi stop blocării strategiei SportAccord în misiunea sa de a identifica şi organiza convenţii şi Jocuri multi-sport”, cu referire directă la ceea ce ar fi urmat să se numească „Campionatele Mondiale Reunite”, despre care am amintit mai înainte. El a criticat de asemenea planul CIO pentru crearea unui Canal TV olimpic digital, pe care îl socotea ca fiind o mare risipă de bani şi s-a plâns de faptul că oraşele candidate la organizarea JO de iarnă din 2022 au fost împiedicate să-şi prezinte proiectele la Conferinţa SportAccord de la Soci.

Trădat de cei în numele cărora a luptat

O asemenea aspră atitudine a unui lider sportiv mondial era fără precedent în relaţia cu Comitetul Internaţional Olimpic şi ea nu putea fi explicată decât prin ruptura care se produsese de mai multă vreme între preşedintele CIO şi cel al SportAccord. Vizer a cerut ca oficialilor federaţiilor internaţionale să li se garanteze majoritatea voturilor în Comitetul Internaţional Olimpic şi ca fondurile colectate la Jocurile Olimpice să fie distribuite direct federaţiilor naţionale şi sportivilor, nu prin intermediul Comitetelor Olimpice Naţionale, cum se petrec lucrurile acum. „Istoria demonstrează că toate imperiile care ajung la nivelul maxim al dezvoltării lor nu se reformează niciodată la timp şi toate sunt impinse spre distrugere. Sistemul de astăzi al CIO este expirat, învechit, greşit, necinstit şi netransparent”, a acuzat Marius Vizer. Sesizând probabil că prietenul său, Vizer, a mers prea departe, însuşi Vladimir Putin, prezent la Soci, a ţinut să facă un apel la unitate: “Sunt convins că în orice mişcare sportivă, orice confruntare, inabilitate sau lipsă de dorinţă de a asculta părerile celuilalt ameninţă unitatea mişcării sportive mondiale”.
Oarecum previzibil, o serie de federaţii internaţionale, în frunte cu cea de atletism, au decis o retragere precipitată din SportAccord. Exemplul atletismului a fost urmat de federaţiile internaţionale de tir cu arcul, de cea de canoe şi cea de cea de tir, în vreme ce preşedinţii a altor 14 federaţii (inclusiv Sepp Blatter, preşedintele FIFA) au semnat o scrisoare de protest, contestând afirmaţiile lui Marius Vizer şi exprimându-şi susţinerea necondiţionată pentru Bach şi CIO. Nu a trecut prea multă vreme şi Marius Vizer şi-a prezentat demisia din postul de preşedinte al SportAccord, în pofida faptului că fusese reales în funcţie pentru alţi 4 ani cu numai câteva zile înainte! Faptul că l-au trădat tocmai preşedinţii federaţiilor internaţionale, în numele căror luase atitudine, l-a decepţionat profund pe Vizer, care a decis astfel să pună punct colaborării sale cu SportAccord. El continuă să fie azi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, una dintre cele mai puternice şi mai dinamice structuri sportive internaţionale.

O singură voce pentru toate sporturile

baumannRecent a avut loc la Aarhus (Danemarca) ultimul congres al SportAccord, ocazie cu care participanţii au decis revenirea la vechea denumire: “Global Association of International Sports Federations” (GAISF), organizaţia fiind înfiinţată încă din 1976. Decizia a fost aprobată în unanimitate, aşa cum avea să fie desemnat şi noul său preşedinte, elveţianul Patrick Baumann, care este de asemenea secretarul general al Federaţiei Internaţionale de Baschet (FIBA). Conform comunicatului remis presei, această revenire la vechea denumire marchează disocierea de vechea Convenţie SportAccord, patronată de Marius Vizer. Participanţii au decis ca preşedintele GAISF să fie ales din doi în doi ani de acum înainte, nu la patru ani. Noul preşedinte anunţă deplină transparenţă şi mai multă stabilitate, asigurând că toţi membrii asociaţiei vor avea drepturi egale de reprezentare. Chiar dacă în acest comunicat nu s-a făcut nicio referire directă, a fost cât se poate de clar că umbra lui Marius Vizer a plutit deasupra întrunirii, ca o fantomă care bântuie încă sufletele celor prezenţi.
“Sunt încântat că colegii mei au votat în unanimitate toate schimbările ce se vor produce, reprezentând fără îndoială un pas înainte şi o semnificativă piatră de hotar în activitatea organizaţiei noastre”, a spus Baumann. Şi mai departe: “Schimbările vor avea un impact semnificativ. Va exista o rută limpede şi susţinută pentru a deveni membru al GAISF, care va fi mai bine definită şi îşi va înţelege mai bine rolul şi obiectivele sale. Va exista un sistem transparent, stabil şi reprezentativ de guvernare, asigurând munca efectivă în beneficiul membrilor săi. Cu aceste schimbări noi închidem istoria ultimilor ani şi suntem gata să acţionăm ca un tot unitar, precum O Singură Voce pentru Toate Sporturile”, a încheiat Patrick Baumann.
Dar trebuie să notăm că poziţia curajoasă a lui Marius Vizer va rămâne totuşi un moment important în istoria sportului. Preşedintele FIJ este în continuare convins că, odată şi odată, sportul mondial va ajunge unde şi-a dorit el.