Simona României

Sărbătorită pe Arena Naţională de zeci de mii de fani, Simona Halep primește “Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului român.


După onoarea de a fi felicitată de membrii familiei regale a Marii Britanii datorită succesului de la Wimbledon, Simona Halep a fost așteptată cu mare fast și în țară, atât de fanii dornici să o omagieze, cât și de oficialitățile pregătite să îi ofere cele mai importante distincții. Astfel, chiar dacă a încercat să stea departe de politică, noua campioană de la All England Club nu şi-a ascuns bucuria în momentul în care a aflat că va fi decorată de președintele Klaus Iohannis. Acesta a decis acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, după victoria Simonei la Wimbledon. “Prin dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât și în afara sa, Simona Halep a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generație, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaș câștig pentru sportul românesc”, a punctat Administrația Prezidențială. Ceremonia de decorare urma să aibă loc la Palatul Cotroceni, iar Halep nu şi-a ascuns emoţiile: “Îi mulțumesc domnului președinte, sunt onorată de această inițiativă. Pentru mine va reprezenta un moment deosebit și abia aștept să se întâmple”.

Patriarhia, ceva mai grăbită

Prima distincție importantă, după victoria de pe iarba londoneză a fost deja primită de Simona Halep, în cadrul unei ceremonii private – așa cum a solicitat familia campioanei. Astfel, fostul lider mondial a primit Ordinul Crucea Patriarhală, din partea Patriarhului Daniel. Simona a mers la ceremonia organizată de Patriarhia Română alături de părinți. Campioana de la Wimbledon a mulțumit pentru distincția acordată, la eveniment mai participând câțiva prieteni, dar și consilieri patriarhali și clerici. Practic, este cea mai înaltă dinstincție pentru mireni a Patriarhiei Române, care a recunoscut meritele actualului număr 4 WTA. “Simona este pentru mulţi tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenţei şi speranţei. Ne bucurăm să scoatem în evidenţă că toate realizările sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susţinut. Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, preţuieşte mult faptul că mărturisiţi în public prin semnul Sfintei Cruci credinţa creştină ortodoxă şi prin aceasta arătaţi că reprezentaţi cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic şi talentat. Vă dorim ani mulţi, cu sănătate şi bucurie şi ajutor de la Dumnezeu!”, i-a urat Patriarhul Daniel la oferirea distincţiei.

Cea mai iubită dintre români

Dacă, în urmă cu două decenii și jumătate, se auzea scandarea “Hagi, preşedinte”, a venit acum rândul fostului mare fotbalist să recunoască meritele unui sportiv român de valoare mondială. Alături de Gică Popescu, de familia Simonei Halep, dar mai ales alături de peste 25.000 de fani fericiți, actualul finanțator de la Viitorul a mers pe Arena Națională, acolo unde a avut loc sărbătoarea dedicată campioanei de la Wimbledon. Simona a intrat pe scenă, alături de Ion Țiriac și a prezentat o replică a trofeului obținut la All England Club, originalul fiind păstrat de organizatori. Evenimentul, mai grandios decât cel de anul trecut, când Halep a cucerit titlul la Roland Garros, a avut numeroase momente inedite, care au impresionat-o pe cea mai importantă sportivă a României în acest moment. Ilie Năstase a fost și el alături de Simona, în timp ce directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, i-a oferit un tricou al naţionalei de fotbal, inscripţionat cu numărul 1. Imnul României a fost intonat în onoarea campioanei românilor, care a primit însă și “dedicaţii speciale”: soprana Irina Baianţ a interpretat “One Moment in Time”, făcută celebră de Whitney Houston, iar solistul Operei Naţionale, Andrei Lazăr, a cântat melodia favorită a Simonei, “You Raise Me Up”.

Ordinul național “Steaua României”

Este cel mai vechi ordin național, fiind creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus, din cauza relației de vasalitate cu Imperiul Otoman. După proclamarea independenței, Carol I a înființat oficial această distincție prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998, fiind stabilite gradele pentru acest ordin, care reprezintă este cea mai înaltă recompensă oferită de statul român: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri și mari cruci, colan.

Mesajul Simonei

„Vreau doar să vă mulţumesc pentru toată bucuria pe care mi-o produceţi mereu. O simt şi atunci când merg la turnee, am mulţi români alături de mine. Este un lucru deosebit că în seara aceasta aţi venit atât de mulţi să ne bucurăm împreună de acest trofeu. Este extraordinar că îmi transmiteţi atâta bucurie şi atâta iubire şi cel mai important lucru, ştiu că aveţi nevoie de un model în viaţă ca să fiţi inspiraţi, dar cel mai important lucru este să credem în noi. Aşa că dacă ajungem să credem în noi, în puterea nostră interioară, putem să facem orice. Vă doresc numai bine şi vă mulţumesc că aţi fost alături de mine, într-un moment frumos”, le-a transmis Halep celor peste 25.000 de români care au venit alături de ea pe Arena Naţională pentru a sărbători împreună cucerirea trofeului la Wimbledon. Nu întâmplător, a fost al doilea an consecutiv când imnul naţional este interpretat, pe cel mai important stadion al ţării, în cinstea Simonei.

75 de minute a durat festivitatea de pe Arena Naţională, finalul fiind cu o explozie de confetti, în roşu, galben şi albastru.

Articol scris de Cristian Vlad

(mai multe detalii puteți găsi în ediția tipărită a revistei „Sport în România”)