S-au sărbătorit 95 de ani de la primul meci al naționalei de fotbal

principele-raduDuminică, 11 iunie, pe stadionul “Ştiinţa” din Timişoara, Alteţa Sa Regală Principele Radu a dat lovitura de începere a meciului amical de fotbal între selecţionatele “regale” ale României şi Serbiei. Meciul a fost jucat în două reprize de 45 de minute, iar victoria a revenit României Regale, care a învins Serbia Regală cu scorul de 5 la 3.
Meciul amical România Regală vs. Serbia Regală 2017 a sărbătorit 95 de ani de la primul meci internaţional al Regatului României, jucat cu Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor la Belgrad, în ziua nunţii Regelui Alexandru I al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor cu Principesa Maria a României, fiica Regelui Ferdinand Întregitorul şi a Reginei Maria. Evenimentul sportiv a ținut să promoveze un stil de viaţă sănătos, respectul față de istorie, competiția fair-play, precum şi creșterea performanţelor sportive.

timbruMeciul a fost organizat cu mult entuziasm și cu dăruire de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) şi Asociaţia pentru Regatul Serbiei (KraljeVinaSrbija), cu sprijinul Federaţiei Române de Fotbal, al Universităţii Politehnice Timişoara şi al Asociaţiei Suporterilor lui Poli Timişoara-Druckeria.
Interesant este că în primele 10 minute ale meciului, jucătorii celor două echipe au purtat tricouri cu numele celor care au jucat în 8 iunie 1922 la Belgrad, printre care Adalbert Ritter (Chinezul, Timişoara), Francisc Zimmerman (C.A. Timişoara), Carol Frech (C.S. Chinezul, Timişoara), Paul Schiller (C.S. Chinezul, Timişoara).
Federația Română de Fotbal a fost fondată în anul 1909 (în timpul domniei Regelui Carol I) și a ajuns la maturitate în anul 1930 (în timpul domniei Regelui Carol al II-lea), monarhia fiind cea care a stimulat și susținut participarea României la Campionatul Mondial de Fotbal din Uruguay, din același an, la iniţiativa Regelui Carol al II-lea, echipă condusă de timișoreanul Rudy Wetzer.

echipa-latStadionul „Știința” din Timișoara a fost inaugurat la 28 iunie 1928 (pe atunci se numea arena „Politehnica”), în timpul domniei Regelui Mihai. La 95 de ani distanţă, pe o vreme foarte frumoasă, suporterii celor două echipe au dovedit entuziasm și cavalerism. Echipele au jucat cu energie și cu dăruire, iar la final au dovedit prietenia care există între cele două organizații.
Alteța Sa Regală Principele Radu a înmânat trofeul câștigătorilor meciului, precum și medalii aniversare ale meciului din anul 1922 jucătorilor învingători și volume dedicate Regelui Mihai I jucătorilor sârbi.