Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, sărbătorita zilei de 26 octombrie, a primit recent trofeul „Sportul Românesc are Viitor”.

”Gala Performanței & Excelenței” în România, ajunsă la ediția cu numărul 13, are în performerii români principalii laureați. Asta pentru că sportul nostru este unul dintre puținele, foarte puținele domenii în care se mai ”cântă” imnul țării noastre la marile evenimente internaționale. Un domeniu în care rămânem competitivi, în ciuda faptului că sportul nostru nu este pe lista priorităților naționale.
De-a lungul celorlalte 12 ediții anterioare pe scena reputatului eveniment au urcat pentru a-și primii distincțiile nume sonore ale sportului românesc, precum: Helmuth Duckadam, Ilie Năstase, Marian Drăgulescu, Octavian Bellu, Mirel Rădoi, Ianis Hagi, Doina Melinte, Amatto Zaharia, Carmen Tocală, Ianis Hagi, Camelia Potec, Mihai Leu sau Ana Maria Brânză.
„Din dragoste de țară și performanță”
În 2023, printre laureații sportivi s-a numărat președintele ANS, Elisabeta Lipă, care a primit premiul “Sportul Românesc are Viitor”, pentru ”crearea unei culturi a excelenței în cadrul instituției pe care o conduce”.
”Sunt convinsă că vom realiza schimbări semnificative şi vom crea o cultură a excelenţei în cadrul agenţiei. Aşadar, vă invit să fim încrezători, să privim optimişti şi cu speranţă către viitor. Prin eforturile noastre comune, vom transforma visurile în realitate şi vom scrie noi capitole ale succesului în sportul românesc. Am preluat funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport din dragostea mea pentru această țară și a tot ceea ce înseamnă sport de performanță. Imnul Național cântă doar pentru locul 1, iar eu vreau mulți campioni în viitor pentru România!”, a declarat cea mai valoroasă canotoare a secolului XX, care deține un record unic în lume – sportiva cu cele mai multe medalii olimpice în palmares (8 medalii, din care 5 de aur).
Gala Performanței și a Excelenței este un eveniment recunoscut la nivel național, organizat de Adela Diaconu, fosta jucătoare de tenis dar și jurnalistă în televiziune, având prima ediție în 2010. Cea de-a 13-a ediție a evenimentului s-a desfășurat la Ambasad’Or Events pe 18 octombrie 2023 și a fost organizată de Andreea Sandu, nepoata fostului internaţional şi preşedinte al FRF, Mircea Sandu. ”La Gala Performanței & Excelenței s-au aflat și se vor regăsi mereu și oameni care mișcă lucruri în România, dar care poate nu sunt atât de vizibili în media. Este vorba despre oameni care desfășoară campanii sociale și ajută mii de persoane, oameni care fac proiecte de educație adresate copiilor defavorizați, antreprenori de succes in domeniile lor de activitate ce dezvolta și fac Romania mai frumoasă”, a spus Adela Diaconu.
Parteneriat strategic cu Ministerul Educației
ANS și Ministerul Educației au reluat oficial parteneriatul instituțional în urma unei întâlniri la care au participat Elisabeta Lipă și Gabriel Toncean din partea ANS, iar din partea Ministerului Educației – Kallos Zoltan, secretar de stat, Claudia Georgescu, director al Federației Sportul Școlar și Universitar, Alin Păunescu, inspector al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, și Laurențiu Oprea, inspector educație fizică în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Discuțiile au vizat trei programe: “Registrul Biomotric”, “Campioni în Școală” și “Sportul la Sat”, cu accent pe primele două, cu privire la care s-a stabilit și un plan concret de acțiuni, fiind convenită constituirea unui grup de lucru comun și inițierea unui Memorandum. Cele trei programe se subscriu obiectivelor de guvernare asumate prin Programul de Guvernare 2023-2024.
La mulți ani, Elisabeta Lipă!
Cea mai titrată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, Elisabeta Lipă este cea care va fi întotdeauna un nume de referinţă al sportului românesc şi bineînţeles, al olimpismului prin munca depusă, longevitatea sportivă valoarea şi numărul de medalii aduse României.
Asociația Presei Sportive din România îi urează azi, 26 octombrie, un sincer și călduros ,,La multi ani!’’ doamnei Elisabeta Lipă, Președinte al Agenției Naționale pentru Sport.
Asociația Presei Sportive din România îi urează azi, 26 octombrie, un sincer și călduros ,,La multi ani!’’ doamnei Elisabeta Lipă, Președinte al Agenției Naționale pentru Sport.
