Dumitru Graur: Domnule Prim ministru, a surprins foarte plăcut prezența dvs. la evenimentul organizat de Ministerul Sportului la Opera Română. Ce v-a determinat să participați la Gala Sportivul Anului?
Nicolae-Ionel Ciucă: Sunt mai multe motive pentru care am dorit să particip. Pe de o parte, faptul că a fost organizată de un minister care încearcă din răsputeri să readucă sportul românesc la nivelul la care a fost cu ani în urmă. Așa cum am spus atunci (la Gală – n.n.), și o spun și acum, una dintre marile bucurii, momente de fericire și mândrie erau când sportivii români dobândeau victorii și urcau pe prima treaptă a podiumului, sau măcar pe podium. De câțiva ani am început să constatăm că performanțele noastre nu mai sunt la fel, dar anul trecut am avut mai multe momente dintre acestea de bucurie, am avut și posibilitatea să-i primesc aici, la sediul guvernului, atât pe David Popovici, cât și loturile noastre care au participat la marile concursuri internaționale cu rezultate remarcabile. Mi-am mai zis că dincolo de partea aceasta personală de a-i fi cunoscut pe emisarii valorilor noastre peste hotarele țării, trebuie să îi onorăm și prin prezența la evenimentul pe care l-a organizat Ministerul Sporturilor. Am avut o discuție foarte bună și cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și apreciez implicarea acestui comitet olimpic, dar și a celorlalte federații, a conducerii acestor federații, care se preocupă îndeaproape și în detaliu de tot ce înseamnă pregătirea sportivă. Nu este deloc ușor, știu cât este de greu, știu câtă muncă este în spatele acestor rezultate, tocmai de aceea am și luat deciziile la nivelul guvernului prin care să putem să ne arătăm recunoștința noastră pentru munca pe care sportivii o desfășoară, pentru sacrificii, pentru timp… Sunt foarte multe chestiuni care trebuie să fie avute în vedere atunci când analizăm performanța și munca unui sportiv.
V-am văzut realmente emoționat când i-ați înmânat o distincție lui Octavian Bellu.
Am fost emoționat în primul rând pentru că aveam ocazia pentru prima oară în viață să-l întâlnesc personal. Am avut de asemenea onoarea să-i înmânez acel premiu și nu m-aș fi gândit niciodată că pot să am această oportunitate, ca la un moment dat în viață să am posibilitatea să exprim, măcar printr-un astfel de gest de minimă recunoștință, aprecierea pentru tot ce a făcut în viață, pentru tot ce a reprezentat din punctul de vedere al dăruirii profesionale, al dedicării unei vieți întregi pentru o ramură de elită a sportului românesc. Și atunci, emoția este chiar firească și vreau să-i mulțumesc și pe această cale și dumnealui, și doamnei Bitang pentru tot ce au făcut, ducând numele României pe cele mai înalte culmi.
Întrebarea următoare chiar asta era: după părerea dvs., este sportul o activitate care dă imagine României?
Sportul este o activitate care dă imagine României, dar aș dori să ținem cont că atunci când vorbim despre imagine trebuie să vedem voință, trebuie să vedem angajament, trebuie să vedem trudă împinsă până la momentele cele mai grele, trebuie să vedem spirit de echipă, trebuie să vedem acel spirit combativ, pentru că până la urmă intri într-o competiție și trebuie să faci în așa fel încât să izbutești să fii deasupra celorlalți, să ai succes. Acum, vedeți dvs., toată lumea urează „să ai noroc”. Este bun și norocul, dar norocul este mai ales pentru cei care nu sunt siguri de ei. Succesul este al celor care își pregătesc garanția că vor câștiga.
Am primit de la viață ceea ce nu m-aș fi gândit niciodată
De curând, pe 7 februarie, a fost ziua dvs. de naștere. Vă urez la mulți ani, și vă întreb cum priviți cei 56 de ani pe care i-ați lăsat în urmă. Vă simțiți un om realizat? V-ați gândit vreodată că veți ajunge Prim ministru?
(zâmbește) În primul rând, dacă privesc retrospectiv, aș spune că dacă ar fi să o iau de la capăt aș face tot ceea ce am făcut până acum. Ca atare, la chestiunea de a fi sau nu împlinit v-aș răspunde că am primit de la viață ceea ce nu m-aș fi gândit, ceea ce nu am sperat niciodată. Vă pot spune cu sinceritate că nu m-am gândit niciodată că am să ajung aici! Acum, vedeți, viața ne poartă într-o direcție, în alta. De multe ori se folosește această expresie, „ne ducem crucea”! Este adevărat, dar important nu este doar s-o ducem, important este să o așezăm, și să stea în picioare.
Sunteți militar de profesie, o carieră pe care v-ați decis să o urmați încă de când ați fost admis la Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, la începutul anilor ’80. Fiind oltean din Plenița, vă întreb dacă ați fost în adolescență pe marele stadion „Central” la vreunul dintre meciurile de pomină ale Universității acelor timpuri?
(râde copios) Vă pot răspunde în felul următor: la vremea respectivă cred că nu era român care să nu fi urmărit sportul în general, pentru era una dintre rarele bucurii ale noastre. Orice era legat de sport ne atrăgea. Vă aduceți aminte, erau și activitățile acelea de masă, la școală chiar dacă nu era o infrastructură foarte bună totuși se făcea sport. Când aveam „Educație fizică” ne duceam îmbrăcați în trening, participam cu mare plăcere la toate orele de sport. Mi-a plăcut foarte mult handbalul, trebuie să vă spun. După care am crescut cu Universitatea Craiova. Vă spun toată echipa și acum.
Sigur?
Pe cuvânt! Lung, Ștefănescu, Ungureanu, Negrilă, Beldeanu, Berneanu, Balaci, Donose, Țicleanu, Cârțu, Irimescu.
Tilihoi și Cămătaru!
Tilihoi și Cămătaru, da.
Într-adevăr o știți foarte bine. Și ați fost pe stadion la meciurile Universității?
Nu cred că mi-a scăpat un meci mare al Craiovei la care să nu fi fost. Singurul la care am lipsit, că n-am putut, s-a desfășurat în timpul orele de program, a fost cel cu Benfica Lisabona, când s-a pierdut calificarea în finală. Mi-a plăcut foarte tare. Craiova la vremea respectivă a fost un spirit, un spirit care s-a menținut chiar și astăzi, când cu toate greutățile pe care le întâmpină.
Sunteți atent la rezultatele Universității de astăzi?
Când am oleacă de timp, privesc.
Pe front aveam o stare de spirit ca Universitatea Craiova!
Foarte frumos! Schimbăm registrul: știu că ați participat ca militar activ la două misiuni de luptă peste hotare, în Afganistan și în Irak. În biografia dvs. se scrie că ați luptat la Nassiriya, în timpul invaziei americane în Irak, prima luptă a Armatei Române după cel de-al doilea Război Mondial. Îmi puteți spune cum a fost?
A fost un moment în care ne-am făcut datoria, am reprezentat țara într-un moment foarte important pentru noi; ne găseam în misiune în momentul în care România primea dreptul de a deveni membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice (NATO – n.n.), în aprilie 2004. O misiune în care pot să vă zic că exista o stare de spirit ca Universitatea Craiova! Pentru că știam că și de modul în care ne îndeplineam noi misiunea depindea parcursul nostru către acest deziderat. Era un deziderat național. De altfel, cu aceeași unitate eram în 2002 în Afganistan, când am primit invitația de aderare. Și atunci ne-am înscris perfect în acea emulație națională la aderare, ne-am îndeplinit acest obiectiv. Nassiriya era o reședință de regiune a Irakului, era un oraș mare în care am întâmpinat reacțiile unei facțiuni armate și au fost lupte.
Ce grad aveați?
Eram locotenent-colonel, comandant de batalion. Am fost alături de soldați întotdeauna, indiferent de situație, niciodată n-am lipsit din mijlocul lor. Ca un căpitan de echipă, dacă vreți!
Medaliile noastre sunt aduse de două cluburi, Steaua și Dinamo
Ați îndeplinit funcția de ministru al Apărării Naționale, cu gradul de general. Ați fost aproape și de Clubul Steaua în acea perioadă, dle. Ciucă?
Am fost alături de Clubul Steaua. Pe de o parte, cum v-am spus, am fost alături de Universitatea Craiova, dar profesional eu am crescut în interiorul unei instituții care avea port-drapel Steaua. Cât am fost la Ministerul Apărării nu am dat o atenție principală fotbalului, ci am căutat ca la nivelul clubului să fie susținută activitatea tuturor ramurilor sportive, pentru că privind pe tabloul de rezultate ale României am putut observa cu ușurință că din două cluburi erau sportivii care câștigau medalii olimpice și internaționale, Steaua și Dinamo. Mi-am dat seama că era de datoria noastră să continuăm o abordare cât se poate de echilibrată pentru a susține sportul. Am avut proiecte pentru întreținerea și dezvoltarea bazei materiale pe activitățile sportive. Totodată trebuie să știți că în interiorul instituției militare sunt activități sportive organizate între unitățile proprii de învățământ, se numesc „Spartachiade” – de la nivelul colegiilor militare până la cel al academiilor militare. La nivelul clubului este foarte important ca managementul să poată să gestioneze în continuare toate categoriile de sport care au adresabilitate și care pot să facă performanță.
Era un buget mare pe care l-ați avut la dispoziție?
Nici eu nu mai știu cât era bugetul, dar important este că a acoperit partea aceasta de întreținere a activității, iar ulterior, printr-o chibzuire mai bună a resurselor, am putut să renovăm, să primenim anumite elemente de infrastructură. Recunosc că am fost ajutați și prin investiția care a fost făcută cu ocazia demolării și apoi construcția noului stadion Steaua. Vă aduceți aminte și dvs., pentru că acolo ne-am întâlnit prima dată, când s-a inaugurat stadionul. Cred în continuare că nu este un efort financiar deosebit, ținând seama de rezultatele, de palmaresul și istoria pe le are Clubul Steaua.
V-aș adresa o întrebare în paranteză, în legătură cu stadionul: credeți că normal ar fi să joace acolo și echipa lui Becali, FCSB?
(o mică pauză) Este un stadion făcut din bani publici. Ca atare, din punctul meu de vedere (subliniază), el trebuie să asigure accesul tuturor celor care au nevoie de el. E adevărat, administrarea și toate costurile pe care le implică sunt la Ministerul Apărării Naționale. Și sunt mari. N-aș putea să vă dau ultimele date, de când am plecat de acolo (de la MApN – n.n.) m-am depărtat de problemele clubului.
Eu nu sunt fan Becali, doar v-am pus o întrebare pe care și-o pun mulți.
Normal ar fi. De acceptat … (râde copios) rămâne la decizia celor care conduc clubul.
În viață, ca și în sport, trebuie să depășești limitele
Desigur ați observat că, poate cu excepția anului trecut, sportul românesc nu mai înregistrează aceleași performanțe ca în anii săi de glorie, să spunem până în spre 2000-2004, iar factorul politic a jucat fără îndoială un rol important în această decădere. A existat chiar un Prim ministru, n-am să-i dau numele, care a susținut cu cinism cum că „sportul nu se află între primele 10 priorități ale guvernului”! Pentru agenda domniei voastre, pe loc se află sportul ca prioritate?
Cu certitudine sportul se află între primele zece priorități. Sigur, pentru ca să faci sport ai nevoie de susținere, nu se poate sport fără bani. Ca să ai bani, ai nevoie de economie. Banii trebuie dirijați printr-o serie întreagă de activități economice, inclusiv dezvoltarea infrastructurii. Această prioritizare trebuie văzută prin ceea ce ne dorim să facem. Știți cum văd eu sportul? Sportul este acel domeniu care ne asigură resursa umană care să facă bani. Adică, dacă am face cu toții sport, și am avea sănătate, am fi sănătoși, am putea să avem altă vigoare și altă energie la locul de muncă. Și am avea alte rezultate, iar asta se realizează prin sport. Ca atare, nu putem să spunem că sportul nu este printre priorități, trebuie să ne gândim la sănătatea oamenilor. E o chestiune care trebuie promovată nu doar din perspectiva obținerii de performanță sportivă. Sportul de performanță îl fac cei care au pasiune, cei care sunt înzestrați să facă performanțe. Ceilalți trebuie să facem sport conștienți fiind că vom fi mai sănătoși. Ajută orice fel de mișcare, chiar și sportul din fața blocului pe care îl fac copiii. Ne ajută să învățăm ce înseamnă competiția, ce este spiritul de echipă, ne ajută să trecem peste greutăți, fiindcă în sport de fiecare dată trebuie să-ți mai depășești o anumită limită. Așa e și în viață. În viață e ca în sport, trebuie să depășești limitele.
Actualul ministru al Sportului, dl. Carol-Eduard Novak dorește să promoveze o nouă „Strategie Națională a Sportului”, cu accent pe dezvoltarea sportului de masă și a infrastructurii. Sunteți la curent cu acest proiect foarte interesant?
Este un proiect de care am vorbit din momentul în care am preluat guvernarea, un proiect pe care l-am lansat împreună cu dumnealui și de asemenea cu conducerea COSR. Am un consilier pe probleme de sport, pe Gică Popescu. În acest moment „Strategia” este în dezbatere publică. Avem nevoie să finalizăm și să primim feed-back-ul de la toți cei care s-au angajat să dea o mână de ajutor. Apoi ar trebuie să fie adoptată. Avem nevoie să facem mult în această direcție. Tocmai de la asta am pornit: sportul de masă. Făceam analogia cu Ministerul Apărării Naționale. Ca să poți să ai militari foarte buni, trebuie să ai de unde să alegi. Dacă ai 3, alegi din 3; dacă ai 100, alegi din 100 și rezultatele sunt altele. Cam la fel văd și aici, nu cred că este deloc complicat. E chiar simplu. Doar că o „Strategie” are o cerință foarte, foarte importantă: trebuie să aibă resurse! Altfel, rămâne doar o hârtie. Iar resursa este și resursă umană, și materială, și financiară.
Vom găsi aceste resurse?
(foarte sigur) Acum le avem! Altfel nu mă angajam la „Strategie”, dacă nu puteam să-i asigur și resursele.
Inclusiv cea materială…
Da. Am discutat cu dl. ministru Novak inclusiv descentralizarea aceasta prin care tot ce există la nivel administrativ centralizat ca bază materială să fie distribuit unităților administrative locale. Astfel încât fiecare astfel de unitate administrativă să-și preia și să promoveze sportul local. Că nu știe nimeni de la București cum se face mai bine sport la Constanța, de exemplu, sau la Baia Mare, sau la Timișoara.
Sigur, sunt de acord, dar asta înseamnă o schimbare completă de organizare.
Da. Trebuie să învățăm să existe acea coordonare care să poată să gestioneze și să răspundă la o serie întreagă de nevoi și solicitări, dar responsabilitatea și administrarea trebuie să se întâmple la nivel local. Și aici avem și o chestiune politică. Partidul Național Liberal, dacă țineți minte, a promovat o lege prin care 1 la sută din banii de la jocurile de noroc să fie alocați la Ministerul Sportului. Și sunt bani mulți care ajung la sport în felul acesta.
În București avem nevoie de mai multe săli de sport, nu doar de una
S-au construit și se vor mai construi multe stadioane de fotbal în țara noastră. Există la CNI și planuri pentru construcția unor săli polivalente mari, în diferite orașe. De ce la București nu se întreprinde nimic în această direcție?
Este o întrebare la care doresc să-mi asum un răspuns, în sensul în care cred că nu există suficientă coordonare între edilii Capitalei și CNI.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că CNI acționează numai la comandă politică, iar el nu se bucură de un asemenea sprijin. Cât adevăr și câte scuze există în această afirmație?
Cereți-mi orice, dar nu să comentez ce spune domnul primar. Pot să comentez în sensul că la nivelul Bucureștiului avem nevoie nu de una, ci două săli de sport. Dacă într-un oraș de 400.000 de locuitori se face o sală de sport, în București, unde sunt peste două milioane de locuitori, câte săli de sport ne-ar trebui? Eu zic să facem una mare (de mari dimensiuni – n.n.), și apoi să discutăm la nivelul fiecărui sector, ca să existe acele elemente de infrastructură, inclusiv săli de sport mai mici, care să asigure baza materială necesară pentru ca sportul să devină într-adevăr de masă, cum este prevăzut în „Strategie”.
Și întrevedeți această perspectivă, o vedeți?
Eu o văd, dacă va continua să existe un dialog onest, sincer, între autoritățile publice, între federații și bineînțeles Ministerul Sportului.
Încă o întrebare pe această temă: știți că Bucureștiul este singura capitală fără un patinoar artificial?
Este o întrebare dureroasă. Inclusiv echipa de hochei a clubului Steaua joacă și se antrenează prin alte locuri. Când eram la Ministerul Apărării Naționale, dar și de curând am discutat cu domnul ministrul al Sporturilor și am asigurat că noi (MApN – n.n.) punem la dispoziție terenul, puneam mai exact la vreme respectivă, ca să se construiască în zona Ghencea, lângă complexul sportiv, un patinoar mare, avem unde. Poate construi CNI, dar să se așeze hocheiștii, să ai cu cine discuta. Deocamdată văd că ei se ceartă pe conducerea federației.
Cum vă petreceți timpul liber, dle. Prim ministru?
Nu am. (râde copios)
Vă mulțumesc pentru acest interviu și pentru timpul petrecut împreună.
Cu plăcere.
Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 110 al revistei „Sport în România”