Constantin ”Pilică” Popescu, reputatul antrenor emerit, și-a îmbogățit de curând palmaresul impresionant: a împlinit 90 de ani!
de Marius HUȚU
Fără doar și poate, Constantin ”Pilică” Popescu este antrenorul cu cel mai important palmares din handbalul feminin. Practic, istoria naționalei României se confundă cu reputatul tehnician, care a stat pe banca tehnică la toate cele trei titluri mondiale. De curând, ”Profesorul” și-a îmbogățit palmaresul, a împlinit 90 de ani, întreaga viață fiind petrecută în și pentru handbal. După ce s-a oprit cu predatul lecțiilor, antrenorul emerit și-a canalizat energiile pentru a edita ”Istoria Handbalului Românesc”. O adevărată enciclopedie a sportului, el și-a dedicat mai bine de 10 ani pentru a lăsa următoarelor generații o adevărată capodoperă.
”Pilică” Popescu este unul dintre personajele cheie la tot ce înseamnă azi handbal în România. Este unul dintre oamenii care au pus bazele dezvoltării acestei discipline, ajunsă azi la un nivel foarte ridicat de spectaculozitate. ”Handbalul s-a schimbat radical odată ce a intrat în sală. Trebuie să acceptăm că cele mai mari performanțe ale României au venit afară, pe teren de iarbă, în 11 jucătoare. Pe atunci nu puteai dribla sau face prea multe fente. Diferența față de handbalul în 7 era uriașă. Odată intrat jocul în sală, controlul mingii s-a îmbunătățit foarte mult, a apărut și clisterul (n.r. – unsoare specială pe mâinile handbaliștilor), iar tehnicitatea s-a dezvoltat rapid. Numărul de atacuri a crescut și el foarte mult. Nu mai poți vedea scoruri de 2-1, așa cum se întâmpla în anii ’50”, a susținut antrenorul emerit într-unul din interviurile pe care le-a acordat. Două din cele trei titluri mondiale cucerite cu România a fost la handbal în ”11”, în 1956 și 1960, iar al treilea a venit în sală, în 1962.
Așa s-a scris istoria primului titlu mondial
Primul titlu mondial al României cu Constantin ”Pilică” Popescu la timonă a fost obţinut în 6 iulie 1956, la Frankfurt, în faţa a 35.000 de spectatori. România câştiga trofeul după un succes cu 6-5 în faţa ţării gazdă, RF Germania. Antrenorul emerit a relatat cu multe detalii în ”Istoria Handbalului Românesc” despre această primă mare izbândă:
”Jocul începe fix la ora 16, dar nu trec decât două minute şi arbitrul Bertil Westbald (Suedia) acordă echipei germane un 13 m, pe care celebra Warms îl transformă. În minutul 6, Mora Windt înscrie pentru noi, în stilul caracteristic, șut cu boltă şi egalează. Jocul este fantastic de îndârjit şi se aleargă kilometri. Luăm conducerea cu 2-1, cu un șut strecurat abil de Jianu. Între timp, Irina Naghi face adevărate minuni în poarta noastră, deşi la un plonjon spectaculos se accidentează ușor. Va fi de departe cel mai bun portar al Campionatului Mondial 1956. La pauză era 3-1 pentru noi, prin golul înscris din 13 m (n.r. – acum 7 m) de Victorița Dumitrescu. După pauză, cei 35.000 de spectatori îşi reiau atribuțiile în serios, dar nemţeşte – civilizat şi echipa Germaniei revine puternic. În minutul 26 este 3-2, urmează momente grele pentru noi. Deşi Elena Pădureanu înscrie şi este 4-2, nemțoaicele revin cu un gol al lui Burmeister (căpitanul echipei lor). La scorul de 4-3 ne-a cam înghețat sufletul, mai ales că ratăm un 13 m (Jianu) şi alte două aruncări favorabile (Pădureanu şi Windt). De pe bancă este aruncată în luptă Lucia Dobre, care intră direct în atac şi dă gol din prima: este 5- 3 şi oarecare liniște. Dar Hannem reduce la 5-4 şi, din nou, Lucia Dobre, revenită la schimbare, reintră şi înscrie de la mare distanță. Scorul este 6-4 şi suntem campioni mondiali, chiar dacă Walter în ultimele secunde înscrie şi fixează scorul final: 6-5 pentru ROMÂNIA”.
Tare în performanțe și la nivel de cluburi
Constantin ”Pilică” Popescu a fost un antrenor uriaș pentru naționala României, dar în palmares are rezultate deosebite și la nivel de cluburi. În 1961 a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Știința București, după o finală cu Sparta Praga (8-1 acasă şi 5-4 în deplasare). ”Ţin minte că am făcut o partidă excelentă în tur cu Slavia Praga, pe care am învins-o clar la Sala Floreasca. Am avut atunci 2.500 de spectatori prezenţi la meci, cu toate că locurile pe bănci şi în mica tribună erau mai puţine. Mulţi dintre spectatori au stat în picioare, iar alţii se ţineau pe rând în braţe”, a rememorat Constantin Popescu. Mai târziu, antrenorul emerit a contribuit decisiv şi la evoluţia Oltchim Râmnicu Vâlcea. “În 1981, când am venit la Vâlcea, am luat o echipă care se zbătea în liga a doua. Am promovat anul următor în Liga 1, iar în 1984 am izbutit să câştigăm Cupa IHF”, a povestit antrenorul. Indiferent de ”sfera” în care a activat, handbalul a reprezentat viața lui. Și ce poveste impresionantă!
62 de ani au trecut de la primul titlu mondial al handbalului românesc. Următoarele două titluri au fost câştigate în 1960 şi 1962, ultimul la handbal în ”7”
Palmares Constantin ”Pilică” Popescu
3 titluri de campion mondial 1956, 1960 (handbal în 11), 1962 (handbal în 7)
Locul 2 la CM 1973
Locul 4 la CM 1975
Locul 4 la JO Montreal 1976
Cupa Campionilor Europeni în 1961 cu Ştiinţa Bucureşti
Cupa IHF cu Chimistul Râmnicu Vâlcea în 1984
City Cup cu Rapid în 2000
De unde provine porecla ”Pilică”
Anul trecut, jurnalistul Horia Alexandrescu i-a dedicat o carte lui Constantin Popescu – ”Antrenorul de Aur” -, iar în volumul respectiv a explicat şi când antrenorul a primit porecla de ”Pilică”: „S-a ales din anii de liceu (n.r. – Aurel Vlaicu din Bucureşti), în care limba latină se studia temeinic, el fiind unul dintre fruntaşii la această materie dificilă. Şi cum la vremea respectivă elevul Popescu purta, conform modei, o claie de păr, iar denumirea în latină pentru păr este „pilus”, cu invidie colegială i s-a spus…<<Pilică>>, formă de alint care-l va însoţi toată viaţa… Porecla s-a transformat în nume, apoi chiar în renume, în asemenea măsură încât, pentru toată lumea handbalului românesc, a rămas…Pilică Popescu”.