Daniel Martin (17 ani) a cucerit o medalie de aur și una de argint la Europenele de juniori din Finlanda. Cu doi sportivi valoroși la probele de spate, Robert Glință și Daniel Martin, România poate spera la o medalie olimpică.
Înotul românesc a strălucit la Campionatele Europene de juniori de la Helsinki, Finlanda, prin băcăuanul Daniel Cristian Martin. Cu trei luni înainte de a-și serba majoratul (5 octombrie) Martin a poziționat România pe locul 7 în clasamentul general pe medalii prin cele două performanțe obținute în probele sale preferate de spate: aur la 100 m și argint la 200 m.
În 2017, Daniel Martin și-a încheiat participarea la competițiile majore ale anului cu un argint la campionatele europene (la 200 m spate), și un bronz la mondiale (în proba de 100 m spate). Medaliile nu i-au ostoit setea de performanțe, ci au amplificat-o și mai mult. Martin povestește: ”A fost un eveniment în 2012 care m-a făcut să am nebunia asta, să vreau să fiu cel mai bun. Colegul meu de la Bacău, George Rațiu, mă depășea la toate categoriile, iar eu aveam un complex de inferioritate față de el. În 2012, el a doborât un record, eu am fost pe locul 2. Din acel moment, am început să am o motivație mult superioară, să intru altfel în bazin”, a povestit el la Sport Total FM.
Aur la egalitate cu rusul Kolesnikov
În 2018, Daniel Martin a revenit în bazin, alături de antrenorul său, Iulian Matei, iar anul acesta a dat lovitura. Cursa de aur de la 100 de metri spate a fost una de poveste. A întors primul după cea dintâi lungime, dar la finalul celor o sută de metri și el, și rusul Kliment Kolesnikov au atins în același timp marginea bazinului: aur pentru amândoi, cu un timp de 53,52 secunde, nou record național de juniori pentru Martin. ”La câteva secunde după ce mi s-au dezaburit ochelarii, m-am dezmeticit, am văzut că sunt doi timpi egali după finala de la 100 metri spate! Am fost șocat când am văzut că sunt pe locul 1, dar apoi am văzut că și Kliment Kolesnikov se bucura la fel de mult. Am rămas plăcut surprins, când am realizat că am terminat la egalitate”, a declarat sportivul legitimat la SCM Bacău.
”Cu un pas mai aproape de aurul olimpic”
A doua medalie pentru Martin, una de argint, a venit la 200 de metri spate, aurul fiind cucerit de rusul Kolesnikov. ”Faptul că am reușit aceste performanțe mă face să am încredere mai mare în mine, să mă simt cu un pas mai aproape de aurul olimpic. Mi-l doresc, dar vreau să o iau ușor. Ca și competiție, mi s-a părut superioară competițiilor obișnuite. Am avut ocazia să văd cu alți ochi performanța, să mă lupt cu alți sportivi de nivelul meu sau peste nivelul meu. Concurența a fost foarte puternică la aceste campionate încât să mă motiveze să lupt pentru medalia de aur. Dedic aceste medalii tuturor oamenilor care au fost lângă mine când mi-a fost cel mai greu să fac acest sport, antrenorului, părinților, preparatorul fizic, fizioterapeutului, kinetoterapeutului, federației”, a punctat noul campion european.
Amintesc de o altă rivalitate prolifică: Anca Pătrășcoiu – Carmen Bunaciu
În acest moment, România are doi ”spatiști” de valoare: Robert Glință (21 de ani) și Daniel Martin (17 ani). Numele lor apar în dreptul majorității recordurilor naționale (excepție cel de la 200 m spate, care îi aparține lui Răzvan Florea), ambii sunt pe val. Cresc frumos și odată cu ei și speranțele României de a avea o nouă medalie olimpică. Robert și Daniel sunt prieteni, se susțin și se încurajează reciproc, dar și unul, și celălalt sunt perfecționiști. Niciunul nu se mulțumește cu poziția a doua. Din această concurență benefică vor avea de câștigat și ei, dar și înotul românesc. Situația lor seamănă oarecum cu cea înregistrată la începutul anilor ’80 cu alte două nume mari ale înotului românesc, Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu. ”Ne-am ajutat foarte mult una pe cealaltă în acea perioadă. Așa a ieșit o medalie mondială și una olimpică. Nu au existat multe astfel de situații, să le spunem rivalități benefice, în înotul românesc. Sunt sigură că Robert și Daniel vor munci și mai mult și vor exista premise pentru performanțe și mai frumoase”, a declarat Carmen Bunaciu pentru revista Sport în România.
La începutul anilor ’80, Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu au început să se antreneze împreună, fiind și colege de lot, prima fiind cu șase ani mai mare. Bunaciu a început acel ciclu olimpic oarecum dezamăgită, după ce obținuse două locuri 4 la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980. Lucrând împreună, au crescut exponențial. În 1982, Anca Pătrășcoiu cucerea două medalii de argint la Europenele de juniori la 100 și 200 spate, în timp ce Bunaciu și-a trecut în palmares un bronz mondial de referință la 200 m spate. La Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, Anca Pătrășcoiu cucerea bronzul la 200 spate, iar Carmen Bunaciu încheia tot pe 4, la 100 spate.
Au timpi de calificare la Jocurile Olimpice
Până la Jocurile Olimpice de la Tokio, din 2020, mai sunt doi ani, dar Robert Glință și Daniel Martin ar putea avea încă de pe acum timpii de calificare la 100 de metri spate (standardul este de 53,85). Până atunci, mai pot crește însă amândoi. ”Pentru mine, următorul obiectiv este Olimpiada de Tineret, din octombrie, de la Buenos Aires. Așteptările mele sunt puțin mai mici ca la europene, îmi doresc o finală și, dacă se poate, o medalie, indiferent de culoare. Recordul mondial la 100 metri spate este 51,85, stabilit de Ryan Murphy în 2016 la Rio, dar eu cred că pot să-l dobor la un moment dat! M-am gândit într-o zi la toate medaliile câștigate. Am început să dobor recorduri de la vârsta de 14 ani, deci în ultimii trei ani am fost foarte prolific, cu peste 100 de recorduri doborâte”, spune Daniel Martin. Pentru Robert Glință, prima competiție majoră din program va fi Campionatul European de la Glasgow (3-9 august). ”Martin este un sportiv de mare viitor, știu că este și foarte harnic, talentat. Chiar dacă nu are un fizic impresionant, a dovedit că poate compensa prin antrenament, ambiție și dăruire. Și Robert Glință are aceleași calități, așa că mă aștept ca dintre ei doi să răsară un medaliat mondial sau olimpic”, a mai declarat Carmen Bunaciu.
Angelica Nicoleta Muscalu, argint la sărituri
România a obținut o medalie la Europenele de natație și în concursul de sărituri în apă. Performanța i-a aparținut sportivei bucureștene Angelica Nicoleta Muscalu (CSS Triumf București), care a cucerit argintul continental la proba de platformă junioare B, cu un punctaj de 326,50. Pe locul 4 s-a situat o altă sportivă din România, Antonia Pavel. Cele două sportive tricolore se calificaseră în finală de pe primul, respectiv al treilea loc în preliminarii.
Camelia Potec în vizită la Vatican
Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, a însoțit loturile tricolore la Europenele de la Helsinki și a avut bucuria de a putea oficia festivitatea de premiere la probele în care Daniel Martin a urcat pe podium. În timpul competiției, campioana olimpică din 2004 a avut onoarea de a vizita Vaticanul și de a se întâlni cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc. La finalul competiției, Camelia Potec a postat următorul mesaj pe pagina sa de facebook:
”Am încheiat două săptămâni la care doar visam înainte. Se spune că în această perioadă voi trăi la intensitate maximă orice îmi va oferi viața, dar nici nu aș fi avut cum să nu o fac pentru că ultimele două săptămâni au fost de vis. Întâlnirea cu Sanctitatea Sa Papa Francisc la Vatican mi-a oferit un prilej unic în viață de a primi binecuvântare chiar înainte de nașterea fetiței. Rezultatele juniorilor noștri la Campionatele Europene de natație au continuat șirul performanțelor sportivilor români la competiții de obiectiv. După ce anul trecut sportivii s-au întors cu o medalie de argint la înot (câștigată de sportivul Daniel Martin) și un bronz la sărituri în apă (câștigat de sportivii Alin Rontu și Aurelian Dragomir, antrenori Adrian Gavriliu și Ana Popescu), anul acesta România s-a întors cu o medalie de AUR și una de ARGINT la înot (ambele câștigate de sportivul Daniel Martin, antrenor Matei Iulian), dar și cu o medalie de ARGINT la sărituri în apă (câștigată de sportiva Nicoleta Muscalu, antrenor Adrian Cherciu).
România a încheiat competiția pe locul 7 la medalii (din 50 de țări participante) după Rusia, Ungaria, Marea Britanie, Israel, Belarus și Germania, dar a surclasat țări ca Italia, Franța, Turcia, Danemarca.
Felicitări tuturor pentru munca depusă și pentru această pasiune pe care o arătați sportului! Felicitări antrenorilor pentru că reușesc în continuare să șlefuiască talente! Mult succes pe drumul către Jocurile Olimpice!”.
Alexandru Enciu