Cea mai importantă gimnastă din lume îşi aniversează ziua de naştere. “Zeiţa de la Montreal” a trecut peste momente-cheie la începutul vieţii, pentru a păşi apoi direct în istorie.
Nadia Comăneci, cea mai mare sportivă din istoria României, împlineşte 50 de ani. “Zeiţa de la Montreal”, cum a fost supranumită fosta gimnastă, s-a născut la Oneşti, pe 12 noiembrie 1961.
Ştefania şi Gheorghe, părinţii viitoarei mari sportive, i-au ales numele după eroina unui film rusesc, “Nadejda”, care înseamnă “Speranţă”.
Momentul când tabela de marcaj a fost luată prin surprindere
La 14 ani, gimnasta atinge apogeul la Olimpiada de Vară găzduită de oraşul canadian Montreal, în 1976. Nadia a intrat în istorie după ce a primit prima notă de 10, în urma evoluţiei de la paralele. Momentul a rămas antologic şi datorită tabelei, care a afişat nota 1.00, nefiind pregătită pentru perfecţiunea oferită de o mogâldeaţă venită din România comunistă.
După ani, Nadia a rememorat acele clipe legendare. “Ţin minte că era mult zgomot şi nu înţelegeam ce înseamnă acel 1.00 de pe tabela de marcaj. Una dintre colegele mele a venit şi mi-a spus: «Este o notă de 10, dar organizatorii nu îl pot afişa. Au o problemă! »”, a afirmat fosta sportivă.
Acestei evoluţii fantastice i-au mai urmat alte şase reprezentaţii ireproşabile, notate tot cu 10.
1980, anul retragerii
La Montreal, Nadia Comăneci a câştigat trei medalii de aur: la paralele şi bârnă, dar şi la proba de individual compus. Şi-a mai adjudecat o medalie de argint în proba pe echipe, precum şi “bronzul” la sol.
La patru ani distanţă, în 1980, la Olimpiada de Vară găzduită de Moscova, cea mai mare gimnastă din istorie a câştigat două medalii de aur la sol şi bârnă şi două de argint la proba pe echipe şi individual compus.
După această competiţie, gimnasta a decis să se retragă din activitate. Lumea gimnasticii i-a stabilit locul în istorie: 1. Acel 1 de la Montreal.
5 medalii de aur
a cucerit Nadia la cele două Olimpiade la care a participat. În 1976, la Montreal, moldoveanca a câştigat distincţia supremă la paralele, bârnă şi la indi vidual compus. În 1980, la Moscova, s-a impus la bârnă şi la sol
VORBE DULCI
“Se spunea că gimnastica este prea dură pentru micile sportive, dar acest lucru nu este adevărat.“
NADIA COMĂNECI, fostă gimnastă
“Nu ai cum să nu o admiri pe Nadia, să nu o respecţi. Este un om cum rar mi-a fost dat să văd.“
GHEORGHE HAGI, fost fotbalist
“Nadia a fost sportiva absolută. Am încheiat cu ea un contract de iubire necondiţionată.“
CRISTIAN ŢOPESCU, comentator TV
“Uimitor! Am cunoscut perfecţiunea. Numele ei este Nadia Comăneci.“
THE TIMES publicaţie britanică
(EVENIMENTUL ZILEI)