De astăzi, 2 noiembrie 2023, Gazeta Sporturilor și-a încetat apariția. Să mă declar surprins este îngrozitor de puțin, este de-a dreptul infim față de enormitatea evenimentului. Inimaginabil. Am crescut cu Gazeta Sporturilor, cu toții am crescut alături de ziarul care făcea parte din viața noastră, din sufletul nostru. L-am citit pe ascuns, pitit sub caietele de școală în timpul orelor, l-am recitat acasă și am făcut nenumărate tăieturi, umplând albume lipicioase cu amintiri dragi. Când mi-am văzut prima dată numele în ziar, eram deja tânăr jucător în curtea largă a Rapidului, am crezut că nimic nu poate fi mai împlinitor. La puțin peste 20 de ani am avut și prima mea semnătură, erau câteva rânduri la o simplă știre de corespondent, dar începeam să fiu și eu acolo. Adică alături de corifeii gazetăriei sportive, care se numeau Emanuel Valeriu, Romică Vilara, Ticu Comarnischi, Ioan Chirilă, Mache Ionescu, Aurel Neagu, Bebe Firănescu, Victor Bănciulescu, Jack Berariu, doctorul Chiose, Balaban, Alexe, Jean Moscovici și câți alții încă, de la care am furat meserie cât am putut și m-am priceput.
Au trecut prea mulți ani de atunci, între timp Gazeta copilăriei noastre s-a schimbat și s-a modernizat, rămânând însă mereu nava amiral a gazetăriei sportive, deși s-au creat tot felul de clone, Sportul Românesc sau Sport XXI, chiar și ProSport, dar într-un final toate s-au închis, lăsând în urmă destul de puțin regrete. Am condus la rându-mi timp de doi ani Gazeta pe când o avea familia Voiculescu, fiindu-mi însă fatală opoziția față de tabloidizarea ziarului, așa cum și-ar fi dorit patronatul la vremea respectivă.
Dar nimeni, absolut nimeni n-ar fi putut crede în ruptul capului că Gazeta își va înceta într-o zi apariția, că nu vom mai putea găsi ziarul pe tarabe. Recunosc că în ultimii ani o citeam online, dar azi nici Gazeta digitală nu mai există, lăsând în loc un gol imens, incomensurabil. Așteptam cu nerăbdare aniversarea unui secol de la înființarea sa, trebuia să fie chiar la anul, dar acest eveniment nu va mai avea loc niciodată. Niciodată!
Probabil se răsucesc în mormânt cei care au scris și publicat rândurile care urmează: „Cu atari proecte pornim la drum în credința că îndeplinim o operă de incontestabilă utilitate și ne place să credem că toți iubitorii sporturilor ne vor întinde o mână frățească de ajutor, ușurând dificila noastră misiune” (Cuvânt înainte, Gazeta Sporturilor, 14 septembrie 1924). Și, mai departe, în cuvinte care parcă sunt scrise astăzi, nu acum 99 de ani: „Se simțea nevoia unui mare ziar popular, care să canalizeze mișcarea, servind tineretului în formație îndrumările necesare. Astăzi când publicațiile duc zile negre avem curajul să scoate la lumină marele ziar popular atât de necesar vieții sportive. O facem în interesul binelui obștesc”. În interesul binelui obștesc!
La vremea respectivă, Gazeta Sporturilor apărea de patru ori pe săptămână, marți, joi, sâmbătă și duminică. Costa 3 lei. Ce n-am da să mai poată apărea și astăzi, măcar de trei, patru ori pe săptămână! Patronii elveto-bulgari de la Ringier au decis însă altfel. Ei nu mai au nevoie de Gazeta Sporturilor, n-au nevoie de istorie, n-au nevoie de tradiția celor 100 de ani a ziarului. Au doar nevoie de bani.
Dacă mă gândesc puțin mai adânc, cred că problema e totuși altundeva. Nu Ringier ar fi de blamat. Asemenea oameni de afaceri, fie ei și cu afaceri de presă, nu văd decât cifre, bilanțuri și sume de profit. N-au ținut niciodată în mână un ziar mototolit care trecuse prin zeci de mâini până la ultimul cititor, așa cum se făcea într-o vreme, atunci când Gazeta nu se putea cumpăra decât împreună cu Scînteia. Nu au cum să înțeleagă ce a însemnat acest ziar pentru întreg sportul românesc, pentru milioanele de cititori, pentru sportivi, antrenori, copii, părinții sau bunicii lor. Și nici nu le putem cere să înțeleagă asta.
Și atunci, cine e totuși de vină? Păi vinovați suntem noi toți, de la oameni politici la noi înșine, cei care i-am votat. Noi, care am permis vânzarea celor mai importante ziare, care am asistat liniștiți la distrugerea din temelii a sistemului de distribuție a presei, la dispariției chioșcurilor de ziare și tabloidizarea a ce a mai rămas din reviste. Nu ne mai rămâne decât să asistăm la moartea acestui gigant al presei noastre sportive, o pierdere care ne va marca multă vreme din acum înainte.
În final, un gând disperat, prea puțin rațional și o întrebare: oare cât ar costa brandul „Gazeta Sporturilor”? Cu cât l-ar putea vinde Ringier, și mai ales cine ar fi dornic să-l cumpere?! Azi, la aproape 100 de ani de la înființare.
Dumitru Graur