\”Ca să fac o glumă, cred că sportul nu o să mai fie în mileniul următor, pentru că am să dispar şi eu\”. Am citit aceste ultime cuvinte ale lui Ioan Chirilă cu părere de rău căci aflasem că nu mai aveau să urmeze şi altele. Le–a spus într–un interviu acordat Şocului Cotidian cu trei zile înainte să treacă în nefiinţă, lăsându–le drept ultimă moştenire alături de o literatură sportivă care continuă să dăinuie în inimile iubitorilor de fotbal. Nea Vanea, aşa cum îi spuneau cei dragi, a fost considerat cel mai mare gazetar sportiv, o amintire vie şi astăzi, la 14 ani după deces.
Puţine sunt rândurile care i-au fost dedicate lui Ioan Chirilă. Gazetarul, scriitorul, dar înainte de toate, iubitorul de fotbal, a lăsat o imensă comoară culturii sportive româneşti, prin vasta operă scrisă şi miile de articole redactate. Avea un stil aparte de a aşeza cuvintele pe hârtie, trăia fotbalul – deşi se spune că nu ţinea cu nicio echipă în mod special – şi îl reda şi altora prin viziunea sa. Pe bună dreptate spunea Emeric Ienei, unul dintre oamenii mari ai fotbalului românesc, că Nea Vanea “a trăit fotbalul şi l-a zugrăvit ca nimeni altul, contribuind din plin la popularizarea acestui sport prin numeroasele cărţi pe care le-a scris. A rămas un gol imens, pe care doar moştenirea pe care a lăsat-o în urmă ar putea să-l umple”, potrivit www.ioanchirila.ro. Ioan Chirilă, venit în România dintr-un ora` din sudul Basarabiei, a debutat în activitatea de gazetar în 1951, când la 26 de ani a primit postul de redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, urmând ca din 1959 să treacă la cotidianul “Sportul popular”, cel care a devenit Gazeta Sporturilor imediat după Revoluţie. Aici, a avut pe rând funcţiile de redactor, şef de rubrică, publicist comentator, şef de secţie şi director general în 1993, iar din 1997 a schimbat echipa, astfel că a activat ca senior editor la “ProSport”. Dar acestea nu sunt singurele izbânzi ale lui Ioan Chirilă. Şi-a trecut în CV şi nouă participări la turneele finale ale Campionatului Mondial de Fotbal, primind la cel din Mexic desfăşurat în 1970, când şi naţionala noastră a participat, o rubrică la radio în calitate de comentator, şi a luat parte la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară.
Un repertoriu cu milioane de rânduri iscălite cu numele său
Nea Vanea a fost un om care a făcut artă cu pixul şi foaia. La el, condeiul s-a împletit cu bucuria de a se afla pe marile arene ale lumii, iar de aici nu i-a mai trebuit decât inspiraţie. O inspiraţie pe care, din fericire, a avut-o din plin. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, iar în 34 de ani a scris peste 29 de cărţi, fapt cu care nu mulţi scriitori se pot lăuda. “Viaţa la puls 200”, “Un veac de fotbal românesc”, “Decatlonul de aur”, „Nadia” – biografie despre gimnasta Nadia Com[neci, care s-a vândut în 345.000 de exemplare, “Frumoasele noastre duminici” – începe seria cărţilor despre Mondial, sunt doar câteva dintre cărţile în care Ioan Chirilă a surprins sute de episoade din viaţa sportivilor, a antrenorilor, ori a marilor evenimente. Astfel a dat naştere unor reportaje de calibru, unei literaturi sportive care a avut darul să te transpună drept personaj în acţiune. Citind, de exemplu, volumul “Pe marile bulevarde ale fotbalului”, apărut în 1984, străbaţi împreună cu Ioan Chirilă aventura Universit[ii Craiova în cupele europene, autorul relatând la un moment dat cum una dintre echipele puternice ale Europei, Bayern München, venea cu teamă la Craiova, dorind să ia bătaie la un scor mic, sau, cu puţin noroc să scoată un egal. Dar, în cele din urmă, bavarezii au învins cu 2-0. Devii, în acelaşi timp, părtaş al episoadelor lui Mircea Lucescu la cârma naţionalei de fotbal, sau faci cunoştinţă cu alte zeci de poveşti pe care gazetarul le-a trăit. Mulţi au renunţat la bibliografia obligatorie şi s-au închinat cărţilor lui, alţii au învăţat să iubească fotbalul graţie măiestriei cu care a reuşit să redea fiecare partidă la care a asistat. I-a venit, însă, sfârşitul, iar pentru mulţi, acest moment a fost finalul unui ciclu de excepţie în ceea ce a ^nsemnat istoria sportului românesc.
Veşnic viu în amintirea colegilor de breaslă
Avea 74 de ani când a plecat dintre noi, la 21 noiembrie 1999. Aproape 14 ierni au trecut de atunci, timp în care nu puţini au fost cei care l-au regretat şi au dus dorul cronicilor sau editorialelor cu a căror abordare se obişnuiser[. Nea Vanea a rămas şi în amintirea unora dintre cei mai cunoscuţi jurnali`ti sportivi români de astăzi. „Ioan Chirilă a fost la fel de mare ca ziarist sportiv cum a fost Hagi ca fotbalist. Ştia să dribleze, să marcheze, să şuteze pe hârtia de scris aşa cum o făcea Hagi pe terenul de fotbal. Ioan Chirilă a fost un scriitor-ziarist, nu doar un simplu jurnalist de sport. Când îi citeam cronicile, corespondenţele, simţeam emoţia şi bucuria evenimentului relatat ca şi cum m-aş fi aflat la faţa locului”, povesteşte Florin Caramavrov, redactor-şef adjunct la ProSport, în timp ce pentru Alin Buzărin, jurnalist la acelaşi ziar, „Ioan Chirilă a fost cel mai mare povestitor pe care l-am cunoscut vreodată. A povestit totul în cărţi, în articole, dar mai ales în şuetele unde, auzindu-l, n-aveai decât puterea să taci”.
„Premiile Ioan Chirilă”, un imbold pentru viitorii gazetari sportivi
A lăsat în urmă multe, cât alţii poate n-ar reuşi în două vieţi. Cărţi, articole, amintirea unui om fascinant care a reuşit să redea prin fotbalul pe care l-a povestit viaţa la „puls 200”. A lăsat, în schimb, o familie. Una care a conchis că numele „maestrului” Chirilă nu trebuie să fie dat uitării, aşa că a dat startul unei competiţii care să-i implice pe cei din breasla lui. În 2005, soţia regretatului gazetar, împreună cu Tudor Chirilă, fiul celor doi, au înfiinţat „Premiile Ioan Chirilă”, în semn de omagiu adus celui mai mare jurnalist sportiv. Până în 2010, ediţiile au urmat una după alta. În tot acest timp, Fundaţia artEST a premiat cei mai buni jurnalişti sportivi din ţară, cu o gamă largă de distincţii, de la „Cel mai bun editorialist al anului”, până la „Premiul special pentru carte”. Dar, „Premiile Ioan Chirilă”, au fost, mai ales, o şansă pentru tinerele talente de a intra în lumea gazetăriei sportive, întrucât s-a acordat şi premiul pentru „cel mai talentat student la Jurnalism în ultimii doi ani”. Din păcate, cea de-a şasea ediţie care a avut loc pe 22 noiembrie 2010 a fost şi ultima. Lipsa fondurilor a fost cauza pentru care nu s-au mai organizat ediţii ale „Premiilor Ioan Chiril[”, iar de atunci, nu se ştie câţi au făcut eforturi să readucă proiectul la viaţă.
Pentru Ioan Chirilă, activitatea gazetărească s-a desfăşurat asemenea unui maraton. Unul care, fără ajutorul pionilor principali, n-ar fi fost atât de special, după cum relatează în volumul “Zile şi nopţi pe stadion”: „Da, am alergat `i eu maratonul. Cu precizarea că a fost o goană neîntreruptă. De cele mai multe ori, maratonul meu a durat 42 de ani, `i nu 42 de kilometri, în criză de timp alergând pe pista aeroporturilor… Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Dobrin… Fără ei, maratonul meu ar fi fost unul oarecare…”..
Ana Maria Mătuşoiu – www.tribuna.ro.