INTERVIUL LUNII – Jocurile Sportive Reunite vor înlocui foarte curând „Daciada“

1-Banicioiu-GraurmicAvem prim-ministrul cel mai interesat de sport de după Revoluţie. Şi aici pot să vă dau un exemplu: eu nu puteam să introduc mai multe ore de educaţie fizică în curricula şcolară, dacă nu aveam sprijinul premierului. Restul erau doar dorinţe şi discuţii, care au tot fost de-a lungul celor 23 de ani precedenţi“ Nicolae Bănicioiu

DUMITRU GRAUR: Stimate domnule ministru, care este apropierea dvs. faţă de sport? L-aţi practicat vreodată, sunteţi amator de sport şi aţi participat în calitate de spectator la evenimente sportive importante? Aţi crezut vreodată că veţi ajun ge în fruntea sportului românesc?

NICOLAE BĂNICIOIU: În primul rând, eu vă mulţumesc pentru că aţi venit să-mi luaţi acest interviu. Vreau să vă spun că am fost apropiat de sport ca telespectator şi practicant amator. În timpul şcolii şi mai ales al facultăţii am făcut tenis, dar n-am refuzat niciodată să merg cu colegii la o partidă de fotbal sau tenis cu piciorul. În şcoala generală am şi participat la un concurs şcolar interliceal. Pe vremea aceea, iată că se mai organizau astfel de evenimente.

Era prin 1997, când am participat eu. Dar şi acum, practic tenis tot la nivel de amator şi vreau să vă spun că reuşesc să-mi fac timp doar o dată pe săptămână, din păcate.

DUMITRU GRAUR: Care sunt amintirile dvs. cele mai frumoase despre performanţele sportivilor români în marile competiţii internaţionale – Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale etc.? Acum, când i-aţi cunoscut mai îndeaproape pe Nadia Comăneci, pe Gică Hagi sau Ivan Patzaichin, care a fost impresia dvs. despre ei?

NICOLAE BĂNICIOIU: Marii sportivi, dincolo de imaginea extraordinară de la televizor, în care reprezentau un model pentru generaţii întregi – mai ales pentru generaţia mea, dacă vreţi – şi pot să vă spun că şi după ce i-am cunoscut personal, mi-au confirmat această impresie bună. Mai ales pentru faptul că sunt dedicaţi în continuare promovării sportului şi sunt alături de minister ori de câte ori avem vreo acţiune şi, evident, o fac benevol.

Ceea ce mă bucură şi îmi arată că oamenii sunt conştienţi de ce pot oferi poporului român, de valoarea exemplului pe care-l dau generaţiilor mai tinere. Ce competiţii, m-aţi întrebat? Bun, eu m-am născut în ‘79, deci despre Nadia n-am auzit decât de la părinţii mei, care erau supermarcaţi de performanţa ei, dar nu numai de la părinţi, ci şi ulterior, călătorind, a fost limpede că primul român de care îşi amintesc străinii este Nadia. Motive de mândrie, oriunde am călătorit. Cred că nu sunt suficient de multe cuvinte frumoase pentru a elogia ce a făcut Nadia pentru România.

În schimb, îmi amintesc perfect cum am trăit în ‘86 meciul în care Steaua a câştigat Cupa Campionilor. Eram în clasa întâi! A fost un sentiment extraordinar. Şi deşi în vremurile alea, vă aduceţi aminte, nu prea se manifesta lumea pe străzi, nici nu era voie, atunci atmosfera a fost chiar efervescentă. Eu stăteam în Călăraşi pe vremurile alea şi ţin minte cum a ieşit lumea pe stradă, au trecut chiar prin faţa blocurilor noastre, seara, era o bucurie greu de exprimat azi. Pentru mine, acela a fost primul contact major cu sportul şi de atunci mi-a plăcut fotbalul. Şi am devenit stelist, desigur. Şi am urmărit tot ce se întâmpla
în sport, ce făceau sportivii României.

DUMITRU GRAUR: Ca medic, cunoaşteţi fără îndoială care pot fi beneficiile sportului, ale mişcării fizice la nivelul maselor, al tinerilor în mod special. A ajuns astăzi România un popor de sedentari?

NICOLAE BĂNICIOIU: Evident că statisticile ne confirmă acest pas. Avem foarte mulţi cetăţeni ai României care au căzut pradă bolilor sedentare, şi din păcate sunt mulţi tineri afectaţi. Ultima statistică indică locul 3 la obezitate infantilă în Europa. Evident că trebuie să ne ridice mari semne de întrebare şi că este o consecinţă a unei politici deficitare în domeniul mişcării. Nu numai al sportului. Este o politică (greşită) şi la nivelul şcolilor, dar şi la nivel de educaţie – fiindcă până la urmă sportul este o formă de a educa tinerii. Şi prezenţa regresivă a sportului în şcoli practic se regăseşte în statistica din 2012, devenind o consecinţă a obezităţii. Este evident că dacă nu ne grăbim să punem bazele schimbării de optică, situaţia se va înrăutăţi. Deci, ca şi medic sunt conştient de cât de importantă este mişcarea pentru sănătate, poate şi generaţia mea ar fi trebuit să facă mai multă mişcare, dar nu exista atunci această deschidere a autorităţilor faţă de prezenţa educaţiei fizice, la un nivel corespunzător, în sportul românesc.

Dar oricum pe vremea mea se făcea mai mult decât se face azi. Acum, împreună cu Ministerul Educaţiei, am iniţiat şi dezbateri,
şi diferite propuneri în sensul acesta, care se vor concretiza cu mărirea numărului de ore de sport în şcoli. Pot să vă spun cu bucurie – cu o bucurie moderată, totuşi – că în acest an şcolar, la clasele 0-IV avem deja 4 ore de mişcare şi educaţie fizică, iar de la ciclul gimnazial şi ciclul liceal am crescut numărul orelor de educaţie fizică şi sport cu o oră, urmând ca până la finalul ciclului să ajungem tot la 4 ore de educaţie şi sport. După părerea mea, este prima oară când s-a vorbit atât de serios, şi s-a şi acţionat într-un mod concret. Deci acum avem 3 ore la gimnaziu, 3 ore la liceu şi 4 ore la ciclul primar.

Interviul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 1 – octombrie 2013.

leave a reply