Sunt absolut convins că o naţie, dacă nu investeşte în sport şi nu înţelege cât de important este sportul, este o naţiune fără viitor!
Revista „Sport în România” plănuia de mai multă vreme un interviu cu premierul Victor Ponta. Din cauza agendei sale extrem de aglomerate, acest interviu, pe teme exclusiv din aria sportului, s-a tot amânat. Ocazia s-a ivit însă pe neaşteptate, la bordul unui avion care survola Marea Neagră, la peste 10.000 de metri altitudine. „Cu greu am fi putut găsi altfel o jumătate de oră pentru interviu”, ne-a mărturisit primul-ministru. Până la urmă, ne-a acordat aproape o oră şi a ieşit ceea ce puteţi citi în continuare.
Dumitru Graur: Stimate domnule prim-ministru, vă mulţumim că v-aţi făcut timp pentru a ne acorda acest interviu. Aşa cum, în general, se ştie, România are un premier de-a dreptul îndrăgostit de sport! Ne spuneţi când şi cum a început această „idilă”?
Victor Ponta: (râde) Da, a început de foarte mult timp. În clasa a cincea am mers pentru prima dată la clubul Steaua, la baschet. Timp de doi ani, a şaptea şi a opta, am făcut, în acelaşi timp, legitimat la Steaua fiind, şi handbal, şi baschet, însă evident, după clasa a noua, nu am putut rămâne decât cu baschetul. Baschetul rămâne prima şi marea dragoste – şi acum, în fiecare duminică, joc în campionatul municipal; între timp însă, mai la bătrâneţea sportivă, ca să zic aşa, după treizeci de ani, am avut ocazia să îmi descopăr şi pasiunea pentru un alt sport, raliurile. Pot să spun că şi acolo am fost mândru că, deşi am început foarte târziu, am avut rezultate foarte bune, am participat la etapă de Campionat Mondial, în Campionatul Naţional – însă a fost doar o trecere către băiatul meu, Andrei, care, la cinci ani şi jumătate, s-a urcat în kart şi acum participă la concursuri internaţionale… Aşa încât, cred că sportul este de departe cea mai constantă parte a vieţii mele. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut, unele le-am oprit – numai sportul, nu! Şi acum, cel puţin trei zile din şapte am o activitate sportivă, şi nu numai câte o oră, chiar mai mult. Urmăresc cât pot de mult competiţiile sportive, şi nu numai baschetul, ci şi multe alte sporturi. Da, cred că este lucrul cel mai important şi pentru băiatul meu, cel puţin încerc, că aici am o dispută (râde), când spun că sportul este uneori chiar mai important decât şcoala, şi evident că din partea cealaltă, a mamei, nu există acest acord. Da, iubesc sportul şi cred că-l voi iubi toată viaţa!
Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 7–aprilie 2014.