„Luptele sunt un factor social în viață, nu mai sunt de mult doar un factor sportiv”

Prezent la București, cu ocazia Campionatului European de lupte pentru seniori care a avut loc în aprilie, președintele Uniunii Europene de lupte, bulgarul Țeno Țenov, care este de asemenea vicepreședinte al United World Wrestling (UWW, forul mondial al acestui sport), a avut bunăvoința de a ne acorda un interviu. În timpul interviului a fumat aproape non-stop. Domnul Țenov, o autoritate în materie, va împlini în luna septembrie vârsta de 80 de ani, pe care însă nu-i arată. Dialogul a fost posibil grației traducerii în engleză efectuate de domnișoara Vanya Kazazyan, asistenta personală a domnului președinte Țenov.

Dumitru Graur: Stimate domnule Țenov, vă mulțumesc pentru interviul exclusiv pe care ni-l acordați aici, la Sala Polivalentă din București. Prima mea întrebare se leagă de modul în care a fost organizat Campionatul european de lupte pentru seniori de către Federația Română la Lupte. Ați fost satisfăcut?
Țeno Țenov: Mai întâi aș vrea să vă mulțumesc pentru invitație. Suntem foarte mulțumiți când România organizează diferite manifestări sportive și trebuie să vă spun că avem de foarte multă vreme relații cu Federația de lupte din România. Desigur nu voi uita persoana extraordinară care a fost Ioan Cornianu, membru al FILA (Federația Internațională de Lupte – n.n.), care a fost coleg și cu tatăl meu, iar mai târziu cu profesorul Rajko Petrov. Ani de-a rândul Cornianu ne-a fost coleg și ne-a legat o prietenie puternică. Poate mă depărtez un pic de subiect, dar am ținut să menționez contribuția pe care a avut-o Cornianu nu numai pentru mine, ci pentru toți cei din generația mea. Am avut un exemplu foarte bun, nu numai a unui foarte bun specialist și bun organizator, dar și a unui om de mare calitate. Acum, în legătură cu Campionatul European pentru seniori, sunt foarte bucuros că am putut să particip, fiindcă competiția se desfășoară într-un moment deosebit de important. Aici, la București, Europa a trebuit să arate că rămâne forța primordială în lumea luptelor, arătând tuturor progresele pe care luptătorii europeni le-au făcut în ultima vreme. Și chiar cred că acest campionat a fost un mare succes pentru luptele din Europa. El a fost de altfel organizat foarte bine – dar îmi dau seama că nu spun nimic nou, fiindcă n-a fost prima mare competiție pe care România a organizat-o, cu numai cinci luni în urmă Sala Polivalentă a găzduit Campionatul European U23, pentru cei mai tineri seniori, și succesul a fost identic. Nu uitați că U23 reprezintă potențialul olimpic al acestui sport. Și ambele au fost perfect organizate! Dar aș vrea să menționez că o bună organizare ține de o echipă foarte bună, o echipă care muncește cu mult entuziasm, disciplină, cu multe idei frumoase. Iar deasupra trebuie să se afle un președinte, iar aici vreau să-l remarc pe colegul meu Răzvan Pîrcălabu, un prieten pe care-l respect și care a fost un exemplu pentru noul tip de președinte.

Cel fel de tip?
O persoană care cunoaște prioritățile pentru dezvoltarea acestui sport, un care știe tot ce trebuie făcut, dar care știe să-și pună de asemenea în valoare oamenii cu care lucrează, să-i facă să dea ce e mai bun în ei.

De o viață în lumea luptelor

Domnule Președinte, știu că aveți un Master în istorie și arheologie obținut la Universitatea din Sofia, cu multă vreme în urmă. Vă rog să ne spuneți mai multe despre tinerețea dvs. Și cum ați descoperit sportul luptelor?
Despre lupte pot să vă spun că le-am descoperit încă de la vârstă fragedă, se întâmpla după cel de-al Doilea Război Mondial, fiindcă primul președinte al Federației Bulgare de Lupte a fost chiar tatăl meu, Țeno Țenov. Așa cum ați văzut, pe mine tot Țeno Tenov mă cheamă. De fapt, Țeno Țeno Țenov, ca să putem fi deosebiți! Și am început de prin 1947-48 să fiu mereu prin preajma luptătorilor. Iar la școală am început cu adevărat să învăț ce înseamnă luptele. Din păcate când am ajuns la liceu a trebuit să mă opresc, deoarece căpătasem o afecțiune a pielii. Și cum la vremea respectivă saltelele erau confecționate din materiale foarte dure, doctorii au decis că n-ar fi bine să mai continui. Atunci am devenit arbitru de lupte și am început să lucrez în cadrul federației. Am devenit apoi șeful comisiei de arbitri din Bulgaria și arbitru internațional. Și astfel în toți acei ani am avut ocazia să-i văd pe cei mai buni luptători din Balcani. Pentru că la vremea respectivă toate țările balcanice, Turcia, Bulgaria, România, Grecia aveau o mulțime de competiții comune. Îi știam practic pe toți cei valoroși. Din 1978 – tempi passati! – sunt membru al Comitetului European de Lupte, la vremea respectivă se numea CELA, cu sediul la Sofia. Am fost ales chiar de la primul Comitet Executiv și am rămas până în 1994, când am devenit secretarul general al organizației. În același ani primul președinte al CELA a decedat și în locul său am fost ales președinte.

Nu mi-ați răspuns la întrebare: văd totuși o mare distanță între calificarea dvs. și Masterul obținut în istorie și arheologie și activitatea pe care ați avut-o atâția ani…
Trebuie să vă spun că imediat după ce am absolvit facultatea am fost nevoit să mă duc în armată. Așa era pe vremea aceea, studenții făceau obligatoriu doi ani de armată. Și n-am prea mai avut timp să studiez ce începusem atât de bine la facultate. În schimb, eram foarte apropiat de luptători. Iar când am revenit în civil, nu mi-a fost deloc ușor să găsesc un loc unde să fac muncă de istoric. Mai cu seamă că nu-mi doream să părăsesc Sofia, nu aș fi vrut să merg la țară. Și s-a ivit posibilitatea de a lucra pentru Ministerul Sportului, măcar pentru o vreme. După cum vedeți, provizoratul s-a prelungit, dovadă că astăzi sunt aici, sunt în sport în continuare!

Cum era Plovidvul în 1939, când v-ați născut?! Cine au fost părinții dvs.?
Da, m-am născut la 9 septembrie 1939, ceea ce face ca peste câteva luni să împlinesc o vârstă care începe cu cifra 8. Tata a fost ofițer în armata bulgară, iar mama stătea acasă, pe vremea aceea femeile nu munceau în afara casei. Din nefericire, mama a murit când aveam doar șapte ani, în 1947. Am rămas numai cu tata și cu bunica, și așa am crescut. Nu după multă vreme ne-am mutat la Sofia, așa că despre Plovdiv nu-mi aduc mai nimic aminte. Dar îmi amintesc sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, bombardamentul Sofiei; să știți că e o poveste care se leagă mult de România. Fiindcă avioanele engleze și americane veneau să bombardeze Ploieștiul și Bucureștiul, dar la reîntoarcere spre bază aruncau asupra Bulgariei ce le mai rămăsese! Și îmi aduc bine aminte asta, fiindcă era o perioadă foarte grea. Bulgaria nu era participantă la război, dar americanii spuneau că noi aveam relații bune cu nemții și că meritam astfel să fim și noi bombardați.

Sunt peste 180 de cluburi de lupte în Bulgaria

Luptele sunt un sport foarte popular în Bulgaria, cu foarte multe medalii și locuri fruntașe la Jocuri Olimpice și Campionate Mondiale. Ați fost pentru mulți ani unul dintre liderii Federației Bulgare de Lupte. Ne puteți explica cum ați reușit?
Începusem să vă răspund ceva mai devreme și cred că aceleași lucru se poate spune despre luptele din România. Este vorba de tradiție, dar și de faptul că luptele sunt un factor social în viața de zi cu zi, nu mai sunt de mult doar un factor sportiv. Ca și în România, și la noi luptele se practicau la diferite sărbători câmpenești, la târguri și iarmaroace, ca o formă de distracție. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, la începutul secolului XX, când au început să fie organizate diferite campionate în Europa, mulți dintre cei mai puternici luptători bulgari, dar și luptători ruși sau polonezi, ca și români, au început să participe la diferite turnee. Este vorba despre turneele organizate începând cu anii 1900. Publicul era tot mai interesat de asemenea întreceri, iar învingătorii au început să fie văzuți ca niște eroi. Vorbim evident doar de bărbați, era exclus la acea vreme să lupte femei. Dar erau locurile în care se putea stabili cine este cel mai puternic, cine este mai inteligent, fiindcă luptele sunt sportul în care nu trebuie să ai numai mușchi, trebuie obligatoriu să ai și ceva în cap, să gândești cu el. La sfârșitul anilor ’20-‘30 a fost creat primul club de lupte din Bulgaria, și încet-încet luptătorii bulgari au început să fie tot mai organizați. Nu se poate spune însă că luptele ar fi fost mai importante decât alte sporturi, atletism sau fotbal de exemplu, dar cred că erau mai bine organizate și răspândite mai mult pe teritoriul țării. Așa au devenit foarte populare. Iar după încheierea războiului, odată cu crearea federației de specialitate, prin ‘44-‘45, au început să fie înființate tot mai multe cluburi la nivel local și regional. S-au creat campionate și întrecerile au început să fie tot mai interesante. Astăzi sunt în Bulgaria peste 180 de cluburi de lupte, evident mai multe decât în România, dar din păcate am intrat într-o perioadă destul de dificilă. Mă refer la faptul că după 1989 întregul sistem de organizare a sportului a fost schimbat, și odată cu el nici rezultatele n-au mai fost atât de bune pe plan internațional. După părerea mea, rezultatele din oricare sport vreți dvs. sunt direct legate de situația economică a țării.

De ce vârstă poate fi selecționat un copil pentru lupte în Bulgaria? Aveți școli speciale pentru învățarea luptelor?
Prin lege, luptele pot începe numai de la 15 ani. Dar există totuși unele grupe de copii cărora li se predau exerciții pentru flexibilitate, dinamică și dezvoltare fizică, fără să învețe încă tehnica luptelor. De la 15 ani încep cu adevărat luptele, dar nu avem școli în care să se predea doar sportul luptelor. Sunt școli sportive multidiscipline, iar în Bulgaria avem în acest moment șapte sau opt astfel de școli. Aici învață și sport, și școală până ajung la liceu. Mai departe, dacă sunt buni, sunt selecționați de cluburile sportive.

Mai vin copii la lupte la dvs., în Bulgaria?
Da, sigur. Însă nu trebuie să ne mulțumim să-i așteptăm să vină, trebuie să ne ducem și să-i căutăm. Și îi căutăm mai ales în zonele de la țară, acolo unde n-au nimic în afară de agricultură. De aici îi recrutăm cel mai ușor pe viitorii luptători. Cei din orașe au și alte preocupări, mai greu sunt interesați de lupte. De aceea facem și o serie de competiții la țară, spre a găsi copiii care își vor dori să ajungă ceva prin lupte. Și să vină să trăiască la oraș, la Sofia, la Varna, Ruse, Burgas, Plovdiv… Dacă fac lupte pentru ei devine o oportunitate să ajungă în aceste orașe. Altfel, în sate nu au nicio altă alternativă decât să muncească la câmp sau la vaci. De fapt, este un fenomen social ca populația să se mute la oraș. Plovdivul avea în 1980 vreo 200-220.000 de locuitori; astăzi are peste 600.000. Sofia avea 800.000 iar acum a trecut de două milioane. E un proces economic de care trebuie să ținem seamă.

Un sport care era cât p-aci să fie exclus de la Olimpiadă!

În opinia dvs, ce fel de sport sunt luptele? De ce tip de calități trebuie să dea dovadă un sportiv luptător?
Luptele sunt un sport complex. Ajută la dezvoltarea fizică și la personalitatea sportivului care-l practică. Asta se întâmplă de pe vremea vechilor greci. Ca să poți ocupa o funcție importantă în structura de organizare a orașului, trebuia în mod obligatoriu să fii și un bun luptător. Istoria Greciei este plină de astfel de exemple. În zilele noastre, după părerea mea luptele sunt un important factor de integrare. Pentru că le permite oamenilor din diferite țări, din diferite regiuni și diferite mentalități, să se întâlnească și să cunoască, să concureze împreună. Iar asta reprezintă un factor de integrare. Dacă vreți, exemplul la îndemână este chiar acest Campionat European de la București. Uitați-vă ce fel de oameni au fost prezenți: începând cu cei din Caucaz până la cei din San Marino, din Anglia sau Irlanda. De asemenea, făcând parte din marea mișcare olimpică, luptele au astăzi o situație foarte stabilă, o poziție foarte importantă. Luptele au marcat întreaga istorie a umanității, tradiția vine din Grecia antică, dar au și contribuit la fondarea Jocurilor Olimpice moderne, iar acum în cadrul mișcării olimpice luptele se află pe locul trei între toate sporturile acceptate la Jocuri.

Și totuși, într-un moment deosebit de neplăcut, Comitetul Olimpic Internațional a anunțat că luptele vor fi scoase din programul Jocurilor Olimpice! Cum a fost așa ceva posibil, și de ce?
(își aprinde o nouă țigară) Trebuie să vă spun că lucrul acesta a fost o mare surpriză pentru toată lumea. Este limpede că au fost mișcări în cadrul CIO și nu trebuie să uităm de competiția care există între diferite ramuri de sport în cadrul mișcării olimpice. Există presiuni mari pentru integrarea altor sporturi. Datorită unor greșeli ale managementului federației internaționale la timpul respectiv, din care nu am cum să mă exclud pe mine însumi, fiindcă eram membru al FILA și președinte al CELA, n-am simțit ce gândea CIO despre sportul luptelor. Luptele nu aveau la vremea respectivă un membru care să le reprezinte la CIO, așa că vestea ne-a luat cu totul pe neașteptate. A fost o greșeală foarte mare a președintelui precedent, numele chiar n-are nicio importanță (este vorba despre elvețianul Raphael Martinetti, care a fost înlocuit în 2013 de sîrbul Nenad Lalovic, actualul președinte – n.n.), care nu a realizat că trebuie să răspundă unor cereri foarte simple din partea CIO. Mulțumesc Cerului, în acest moment dl. președinte Lalovic este membru plin al Comitetului Internațional Olimpic! Greșeala a fost că luptele n-au furnizat CIO datele principale de funcționare ale sportului nostru: câte țări reprezentăm, câți luptători există în toată lumea, câte posturi de televiziune acoperă evenimentele din lupte și așa mai departe. Pe scurt, prezentarea care a fost făcută la CIO a fost foarte prost pregătită, cu multe lipsuri. Iar când cineva vrea să te sancționeze, folosește chiar o asemenea prezentare: ați spus-o singuri! Așa s-a luat decizia, în 13 februarie 2013, ca luptele să fie excluse din programul JO, urmând să fie înlocuite cu un alt sport. S-a votat de opt ori, fiindcă trebuiau strânse un număr anume de voturi. S-au încercat diferite combinații, dar de fiecare dată nu se întrunea numărul cerut, fiindcă luptele primeau totuși unele voturi. Până la urmă, la al optulea vot, s-a luat decizia excluderii, ceea ce a însemnat un șoc pentru toate țările care practică luptele, inclusiv România. Cum spuneam, greșeala primordială a fost a noastră, fiindcă n-am știut să ne apărăm așa cum trebuie, însă existau de asemenea niște fricțiuni între președintele CIO și președintele nostru. La puțină vreme după decizia CIO, care ar fi trebuit să fie aplicabilă chiar de anul viitor, de la Tokio, am avut o ședință a Biroului FILA și am decis înlocuirea președintelui. A fost înlocuit mai întâi interimar de dl. Lalovic, care apoi a devenit președinte în funcție, ales în 2014. Era prima măsură pe care trebuia să o luăm, cât mai urgent. Apoi, sub managementul dlui Lalovic o serie de alte serioase măsuri și acțiuni au fost întreprinse. Mulțumită lui au fost stabilite contacte cu membri ai Comitetului Executiv al CIO, care s-au declarat satisfăcuți de înlocuirea fostului președinte. Așa s-a ajuns la regândirea deciziei CIO, fiindcă nimeni nu putea nega tradiția extraordinară pe care sportul nostru o are în mișcarea olimpică. Ni s-a permis să facem o nouă prezentare spre a demonstra cum stau lucrurile cu adevărat. Am fost susținuți de asemenea de o serie de organizații la nivel mondial, inclusiv de ONU, care au apreciat că este ilogic ca luptele să nu mai facă parte din programul olimpic. Am avut susținere și din partea unor șefi de state, care s-au unit să susțină luptele dincolo de opțiunile lor politice, cum au fost cei din Rusia, Statele Unite, Iran sau Turcia. Era nevoie de o asemenea susținere, fiindcă se știe că CIO nu își schimbă deciziile decât foarte rar. De fapt, cred că a fost pentru prima oară când o decizie a Comitetului Executiv al CIO a fost schimbată, iar lucrul acesta s-a petrecut în septembrie al aceluiași an, 2013, la Sesiunea Adunării Generale a CIO (stinge a patra sau a cincea țigaretă).

Pot să vă întreb dacă fumatul nu vă dăunează la sănătate?
(râde) Știu că este un viciu, dar la vârsta mea este una dintre rarele plăceri pe care mi le mai permit!

Atunci o vă spun și eu o poveste. La o vârstă de asemenea înaintată, englezul Stanley Rous, președinte al FIFA, de asemenea mare fumător, a fost întrebat dacă fumatul nu-i dăunează. Iar el a răspuns că dacă ar fi știut că va ajunge la o asemenea vârstă ar fi fost mai atent cu sănătatea sa în timpul vieții…
Cred că mi se poate aplica și mie (zâmbește).

Luptătorii români au un mare potențial

La ediția din 2017 a European Olympic Laurel Awards ați primit Ordinul de Merit al EOC – o distincție deosebită, fără îndoială. Care au fost criteriile pentru care juriul v-a acordat această onoare? Și mai aveți de asemenea Medalia de aur atribuită de FILA…
Din partea FILA a primit toate medaliile care puteau fi acordate. Scuzată-mi fie lipsa de modestie. Cât privește decorația primită de la Comitetul Olimpic European, desigur că ei au criteriile lor, între care foarte probabil vechimea în muncă, să zic așa, cât de mulți ani am avut în slujba sportului, și nu numai a luptelor, dat fiind că sunt și președinte al Comisiei de control a Comitetului Olimpic Bulgar.

Aveți prieteni în România? Și cum apreciați nivelul la care se situează azi luptătorii români?
Am foarte mulți prieteni. L-aș pune pe primul loc pe Răzvan Pîrcălabu, dar mai sunt o mulțime, mai ales printre foștii luptători, Andrei Vasile de exemplu. Cât despre luptătorii de azi eu cred că au un foarte mare potențial. De modul în care vor înțelege să se pregătească va depinde viitorul lor. Dar de asemenea multe lucruri vor depinde de pregătirea viitorilor antrenori. În sportul luptelor rolul antrenorilor este foarte mare. Cred că dl. Pîrcălabu are cunoștința acestor lucruri. Pas cu pas începe să se vadă progresul luptelor în România, am constatat eu însumi în acești ultimi ani. Aveți deja o forță în luptele feminine. Sunt câțiva buni luptători de asemenea la greco-romane, iar la cele libere, deși n-ați avut medalii, cred că sunt trei sau patru luptători care se vor califica pentru Jocurile Olimpice de la Tokio. Ce vor putea obține acolo, asta depinde de foarte mulți factori.

Care este viitorul sportului luptelor?
Sunt sigur că sportul nostru are un viitor frumos. Cred însă că trebuie făcute eforturi mai mari pentru atragerea spectatorilor, pentru deschiderea pe care luptelor trebuie să o aibă. Va trebui luat în considerarea că trăim în secolul XXI, să ne adaptăm noilor cerințe…

…asta duce la ultima mea întrebare: care este opinia dvs. în general despre sport, în secolul al XXI-lea?
Sportul va rămâne un factor foarte important. Din păcate, sportul este tot mai dependent de doi factori: unul este cel economic, celălalt ține de răspândirea sa în lume. Nu sunt un mare specialist în domeniu, dar după mine lumea se va afla în curând în fața unei noi crize mondiale. Avem o mulțime de confruntări politice în lume, iar asta nu ajută deloc sportul, crează tensiuni; avem națiuni care nu acceptă să se confrunte cu altele pe terenul de sport. În general e foarte dificil de anticipat ce se va întâmpla cu sportul în aceste condiții. Dar sportul va continua să existe, fără îndoială, iar principala sa forță este că este practicat de oameni tineri.

Vor mai avea oare nevoie oamenii, și în special copiii de mișcare, de practicarea diferitelor ramuri de sport?
Fără îndoială. Iar cei care își dau seama sunt mai ales cei din țările dezvoltate. Nu pot exista numai săli de fitness, e foarte sănătos, dar rolul sportului e mult mai complex. Pentru că în afara calitățile fizice ce pot fi create, pot fi oameni sănătoși prin sport, dar totodată se crează o mulțime de alte calități de ordin psihic, spiritul de fair-play, indiferent dacă câștigi sau pierzi. Sportul dă întotdeauna cel mai bun exemplu în această direcție. Atunci când învingătorul îi întinde mâna celui care a pierdut, iar celălalt îi strânge mâna și apoi cei doi se îmbrățișează, când părăsesc salteaua, ei se despart ca prieteni.

Vă mulțumesc foarte mult, domnule Președinte și vă doresc o ședere cât mai plăcută la București.
Mulțumesc. A fost foarte plăcut să fiu din nou la București. Am o mulțime de amintiri despre orașul dumneavoastră, care a fost de asemenea orașul favorit al părinților mei. Nu mai știu exact numărul vizitelor pe care le-am făcut aici, dar trebuie să fi fost de 30-40 de ori, cu diferite ocazii! Eu spun că românii și bulgarii au o mentalitate foarte apropiată și m-am simțit întotdeauna extrem de confortabil.