Dumitru Graur: Doamnă Iolanda, sunteţi în atletism de mai bine de 65 de ani şi vă apropiaţi de o vârstă respectabilă. Cum a decurs viaţa dumneavoastră, stimată doamnă?
Iolanda Balaş-Söter: Dacă mă uit în buletin, nu-mi prea vine să cred. Totul a curs atât de repede. Acum mă cam chinuieşte un diabet, ca să nu vă mai zic despre tendonul meu parţial rupt de la piciorul de bătaie, dar de vreo două luni m-am ales şi cu o răceală zdravănă în sala de atletism şi am făcut o pneumonie dublă! Şi două luni n-am putut ieşi din casă, am stat numai cu antibiotice lângă mine. Asta-i vârsta, nu avem ce face. Încerc în schimb să nu stau acasă degeaba, să am o preocupare cât de cât. Mă concentrez pe revista noastră de atletism şi sunt foarte mândră că ea există, fiindcă în general se vorbeşte prea puţin despre atletism. Şi nu numai despre atletism, de fapt. Presa sportivă, iertaţi-mă dacă critic, în afară de fotbal, nu mai are nicio altă temă.
Articolul complet îl puteţi citi în Revista Sport în Romania Nr. 20–mai 2015.