PUTEREA PRESEI TREBUIE SA VINĂ DIN ONESTITATE ŞI CORECTITUDINE
Dumitru Graur: Stimate domnule Preşedinte, haideţi să vorbim mai întâi despre aniversarea celor 90 de ani de existenţă a AIPS. Din câte ştiu eu, nu există foarte multe asociaţii profesionale cu o asemenea vechime.
Gianni Merlo: Cred că lucrul cel mai important este că oamenii care au fondat asociaţia acum 90 de ani au fost oameni cu o mare viziune, mari jurnalişti. Eu îi admir atât de mult, fiindcă la vremea respectivă ce au făcut ei nu era deloc uşor şi nici obişnuit. Cred că au avut viziunea pe care doar foarte puţini izbuteau să o aibă. Vedeţi, şi asta o spun mereu, prima fotografie a ceea ce se numea „Biroul AIPS”, făcută într-un rig de box, este o imagine cu totul excepţională, pentru care fotograful ar fi meritat Premiul Pulitzer, dacă măcar i-am ştii numele! Eu cred că în 1924 nu era simplu să găseşti lumina potrivită pentru o fotografie de calitate şi să asiguri compoziţia cadrului. Asta e artă, nu este munca obişnuită a unui fotograf! Toate detaliile par a fi studiate. Acei oameni stau pe scaune şi lucrează, nu se uită la fotograf. Şi cum vedeţi, par să fie oameni ai secolului nostru, deşi nu sunt, din păcate. Şi nu întâmplător, după părerea mea, fotografia a fost făcută într-un ring de box: parcă încearcă să ne transmită că trebuie să luptăm, să ne batem pentru drepturile noastre. Şi era acum 90 de ani!
– Bun, şi astăzi, la 90 de ani distanţă, ce înseamnă AIPS?
– Dacă a plecat de la numai opt asociaţii fondatoare, numărul a crescut treptat, în special după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1964, la Congresul de la Munchen s-au numărat 31 de ţări membre, în vreme ce la încheierea mandatului preşedintelui francez Felix Levitan, un alt gazetar extrem de important pentru dezvoltarea asociaţiei, erau deja 67 de ţări membre. În 1991, la Nicosia, AIPS a sărbătorit înscrierea celui de-al 100-lea membru asociat. Apoi numărul a crescut brusc la 120 la Manchester, în 1994 şi la 130 la Oviedo, în 1997. Când turcul Togay Bazatli, pe care l-am înlocuit, a părăsit preşedinţia AIPS, în 2005, erau 144 de ţări membre. Astăzi sunt 157 de asociaţii naţionale membre ale AIPS, de pe toate continentele globului. Reprezentăm fără îndoială o forţă şi încercăm să fim credincioşi scopurilor iniţiale ale creării AIPS, apărând interesele tuturor gazetarilor în relaţia cu diferitele foruri şi structuri sportive internaţionale. Să nu uitaţi că există la ora actuală în lume un număr de peste 6.500 de gazetari având o legitimaţie a Asociaţiei internaţionale a presei sportive, dintre care aproape 3.500 sunt din Europa, 2.200 din Asia, 530 din Africa, 330 din America şi 11 din Australia. Cele mai multe legitimaţii AIPS sunt în China – 994, Japonia – 660, Austria – 248, Germania şi Marea Britanie – 234, Turcia – 200, Elveţia – 198, Rusia – 168, Ungaria – 137 şi aşa mai departe.
– Astăzi presa se află în faţa unor dificultăţi aproape de neimaginat în urmă cu numai câteva decenii. Ce soluţii caută AIPS?
– Există într-adevăr foarte multe probleme. Sântem încă în stadiul de a le studia. Nu trebuie să ne grăbim să luăm măsuri, înainte de ştii cu adevărat de unde vine pericolul. Studiem, mergem la avocaţi. Munca noastră s-a schimbat atât de mult încât trebuie să ne sporim cunoştinţele în orice problemă. Fie că e vorba despre drepturi de televiziune, condiţiile de muncă ale ziariştilor şi aşa mai departe. Este motivul pentru care colaborăm acum cu o foarte cunoscută casă de avocatură din Elveţia, condusă de maître Carrar, care este unul dintre cei mai buni avocaţi din lume. Şi o face pentru noi doar pro bono, de prietenie, plătim doar asistenţii care fac actele şi el nu ne ia niciun ban! Dar îi place ce facem şi ne-a ajutat să fim pentru prima oară legal recunoscuţi în Elveţia, ceea ce nu e puţin lucru. Cred că în curând va trebui să-i punem şi lui fotografia în cartea noastră omagială, cea care a fost editată la împlinirea a 90 de ani…
Dacă nu eşti special, nu te citeşte nimeni!
– Poate că am mers totuşi puţin care repede. Ce este AIPS astăzi, la 90 de ani de existenţă?
– Azi este după părerea mea o organizaţie încă nouă, care se dezvoltă şi care încearcă să rămână la nivelul timpurilor. Şi cred că trebuie să fiu cu adevărat mândru că în 2005 am făcut o revoluţie. Iar acum începem să vedem rezultatele. Fiindcă CIO vine acum la noi pentru a ne prezenta proiectele sale, aşa cum fac de asemenea o mulţime de federaţii, care doresc să vină, şi asta reprezintă ceva. Mulţi dintre colegii dv. poate nu înţeleg acest lucru destul de bine. Dar e important şi înseamnă că au mult respect pentru noi. Şi nu numai pentru că au cu noi un contract; contractul este doar unul de servicii, nimic altceva: vindem pagini ale revistei noastre, spaţii pe site şi posibilitatea unei reprezentări aici, la Congres. Şi plătesc câte 5.000 de euro pentru a veni aici şi a conferenţia în faţa delegaţilor prezenţi la Congres. Iar asta e important, nu?
– Credeţi că presa mai e o forţă în societatea de azi, aşa cum era până nu demult?
– E o putere diferită acum. Chiar în societatea noastră totul este schimbat, până şi puterea obişnuită se schimbă. Cred că puterea pe care o avem constă în principal din onestitate şi integritate şi faptul că scoatem produse de calitate. De aici şi dificultăţile, fiindcă trebuie să studiem mai mult decât înainte. Pentru că sunt atât de multe informaţii pe tot globul, iar dacă vrei ca să-ţi fie citit articolul, trebuie să devii foarte special. Dacă nu eşti special, cui îi pasă? Dacă doar informezi ce se petrece pe stadion, nu-i îndeajuns, trebuie să ai o opinie, să emiţi judecăţi de valoare, să mergi uneori până în spatele evenimentului, să descoperi şi să arăţi tuturor despre ce este vorba.
– Chiar am auzit pe cineva spunând în timpul Congresului că un jurnalist adevărat trebuie să devină cu totul altceva decât un simplu comunicator. Devenim noi oare, doar comunicatori?
– Exact. Dar de ce se întâmplă aşa? Marele pericol este când federaţiile dau informaţii, pe care ziariştii nu le mai filtrează şi astfel informaţia se egalizează, se aplatizează. Trebuie să dai totuşi ceva diferit, să interpretezi informaţia. E ca şi cum cineva ţi-ar da o bucată de carne, dar ea trebuie mai întâi gătită. Şi dacă o vei găti cum se cuvine, oamenii vor veni mai des la restaurant… Eu cred că mintea oamenilor nu s-a schimbat. Oamenii sunt la fel de curioşi ca înainte, dar acum depinde prin ce fel de unealtă primesc informaţia. Noi jurnaliştii nu ne-am schimbat. S-a schimbat doar faptul că acum trebuie să te adaptezi cu noile tehnologii. Epoca de aur s-a încheiat!
Dacă sportul moare, toată lumea îşi pierde serviciul
– Aţi menţionat ceva mai devreme cuvântul „corupţie”. Cum credeţi că ameninţă corupţia în sport până şi meseria noastră?
– Este foarte periculoasă. Din două motive. Unu: fiindcă de multe ori colegii noştri ştiu totul, dar subestimează rezultatul. Pentru că mulţi au prieteni în sport şi nu vor să-şi strice prieteniile. Nu pentru că ar fi ei înşişi corupţi, doar pentru că nu vor să-şi strice prieteniile. Câteodată nu crezi că ar putea face aşa ceva, alte ori afli ce se petrece, dar parcă preferi să nu scrii nimic, crezând că lucrurile se vor îndrepta într-un fel. Al doilea pericol este pentru munca tuturor, fiindcă dacă fotbalul spre exemplu îşi pierde atractivitatea, toată lumea îşi pierde serviciul. Nu numai jurnaliştii, toată lumea care lucrează în el! Poate că jurnaliştii vor fi primii, dar sunt milioane de oameni pe planetă care lucrează în fotbal! Şi nu mă gândesc la jucătorii plătiţi cu milioanele, ci la micii slujbaşi, care câştigă şi ei o pâine servind într-un fel sau altul fotbalul. Sportul este cea mai mare industrie a lumii. Milioane de oameni lucrează în sport. Dacă totul se prăbuşeşte, vor fi şi mai mulţi şomeri în lume! Aşa că e de datoria noastră să apărăm sportul, integritatea sa. Ce putem noi să facem, e să-i speriem foarte tare pe cei din organizaţiile criminale. Care, ce nu-şi doresc mai tare decât orice?, să fie atrasă atenţia asupra neregulilor care se întâmplă! Pentru că înţeleg că dacă intră în atenţia opiniei publice, devin ţinte. Şi vor încercă să meargă oriunde în alt loc. Aşa că e de datoria noastră să luptăm pentru asta. În primul rând am început acesată muncă printr-o colaborare cu WLA (World Lottery Association – n.n.), pentru că şi pentru ei există acelaşi interes şi, prin ei, putem deschide ochii colegilor noştri.
– Voi schimba puţin direcţia interviului. Aţi spus recent că ne aflăm la „înmormântarea presei scrise”. E corect lucrul acesta?
– Nu am spus-o eu, alţii o zic! Un fost şef la Reuters, din America, a spus primul că presa scrisă va dispare. Nu suntem încă din fericire la această înmormântare, fiindcă este posibil să se schimbe proprietarul grupului editorial. Un astfel de editor are un web, un ziar, site online, televiziune de asemenea şi un radio. Nu până de mult, în Italia era interzis prin lege să posedezi un ziar şi un post de televiziune, se spunea că se poate crea monopol. Acum nu mai e aşa, dar începe problema drepturilor. Ştiţi că ziarele cele mai cunoscute din Italia, cum e Corriere della Sera de exemplu, unde sunt şi eu, au de asemenea câte un studio de televiziune care emite pe Internet. Marea problemă azi e când vorbim cu UEFA sau CIO, care ne întreabă imediat dacă avem şi video, şi imediat ne cer să plătim. În ce ne priveşte, problema calităţii serviciilor făcute de gazetari se pune în continuare. Şi trebuie să veghem asupra ei.
Mai este nevoie de ziarişti?
– Exact desprea asta doream să vă întreb: dacă lucrurile evoluează în felul acestea în continuare, cine mai are cu adevărat nevoie de ziarişti? Oricine poate deschide azi un blog, poate scrie pe social-media, difuza informaţii şi aşa mai departe…
– Aici e o problemă. Şi trebuie să luăm lucrurile aşa: cam câte site-uri vezi dumneata într-o zi? Cinci?
– Poate că cinci, maximum.
– Cinci maximum. Şi sunt întotdeauna aceleaşi?
– De regulă sunt cam aceleaşi.
– Sunt deci cam aceleaşi. Şi de ce nu e nevoie de mai multe?, pentru că ai descoperit că măcar unul dintre acestea îţi furnizează informaţia corectă. Deci alegi! Poate că o dată sau alta mai cauţi şi ceva în plus, dar în majoritatea cazurilor blogurile rămân nevizitate de multă lume. Fiindcă nu interesează. Cu computerul poţi schimba mult statistica. Unii se laudă că au 40 de milioane de vizitatori, poate că au, dar câţi dintre ei nu intră decât pentru un „clic” şi ies imediat? Vezi că nu-ţi place şi părăseşti imediat. Apoi, când intri pe un website, citeşti mult mai puţin decât într-un ziar, pentru că nu selectezi decât unul sau două lucruri şi nu citeşti decât extrem de puţin. Câteva zeci de rânduri, nu mai mult. Pe când un ziar adevărat, îl iei, îl răsfoieşti, apoi te poţi întoarce şi poţi reciti unele lucruri. Pe web, nu! Este o problemă şi de timp. Poate că acum nu este încă rezolvată, dar pe viitor oamenii vor putea alege ce vor să afle şi, mai ales, din gura cui. Iar dacă eşti cu adevărat profesionist, puţin câte puţin oamenii te vor căuta. Cel puţin 50 la sută din populaţia lumii nu e formată din oameni proşti. Iar lucrurile se vor decanta încet, încet. Şi am să-ţi spun ceva: cultura voastră e superioară nouă! În sistemul socialist, comunist, nu aveaţi libertatea cuvântului şi a expresiei, dar în şcoală se făcea mult mai mult decât în ţările noastre, cele occidentale. Se studiau o mulţime de lucruri, istorie, geografie, se asculta poate muzică clasică, iar nivelul de cultură al generaţiei tinere era foarte înalt.
– Ştim lucrul acesta. Au probat-o muncitorii români care au plecat să lucreze în Spania sau Italia şi care i-au uimit pe noii lor patroni cu cunoştinţele dobândite în şcoală. Dar mi-e teamă că nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu noua generaţie.
– Dacă vreţi să ştiţi, în Statele Unite şcoala este un dezastru! Şi pentru toţi aceşti oameni presa nu mai înseamnă nimic. Pentru ei s-a inventat sistemul actual de social-media. Presa adevărată este asasinată, fiindcă nimănui nu-i mai pasă. Ăştia cresc numai cu televiziunea, care le spune ce au de făcut şi cum. Cât despre politică, habar n-au. N-ai cum să vorbeşti cu un american despre politică, fiindcă nu ştie nimic. Nu fac altceva decât ce le spune televiziunea să facă. Şi s-au făcut deja zece ani de când au afirmat că presa scrisă moare! De ce au făcut asta? Pentru ca să vândă tot mai multe dispozitive electronice, nu pentru altceva!
– Interesant: de ce să mai cumperi ziare, când ai toate informaţiile pe i-phone sau pe tabletă? Cumpără asemenea dispozitive, nu ziare, aşa-i?
– Obama când a fost la Bruxelles, a spus textual: libertatea nu-i pe gratis, trebuie să plăteşti pentru ea! Deci, trebuie să lupţi pentru libertate şi va trebui să mergem în Ucraina să ajutăm cumva. Iar când a fost în Italia ne-a spus că nu vom putea scădea programul înarmărilor şi că va trebui să cumpărăm 95 de avioane de luptă. Îţi poţi imagina că vine preşedintele Statelor Unite să vândă arme în Italia? Oficial, nu pe tăcute. Ar fi putut să spună: „Aici este o cheie pentru apărarea Europei”, dar nu să-ţi spună direct că trebui să cumperi 95 de avioane!
Tinerii ziarişti sunt viitorul, pe ei trebuie să ne bazăm
– Şi dacă nu vor mai exista ziare şi reviste, la ce bun ar mai fi necesar AIPS?
– Ceea ce putem face într-o bună zi, şi este aici motivul pentru care am pus pe picioare programul „Young reporters” (Tineri reporteri – n.n.), iar acum există 18 dintre ei în întreaga lume, e să deschidem un site de excelenţă, poate chiar cel mai interesant site de sport creat vreodată! Cred cu adevărat că avem forţa de a crea ceva cu totul nou cu această nouă generaţie de gazetari care vor să participe la lumea sportului.
– Înţeleg că pe reţelele de socializare oamenilor nu le prea pasă cine scrie şi furnizează o informaţie, o iau ca atare.
– Ei nu le mai pasă de absolut nimic. Şi iată ce avem de făcut pe viitor cu asociaţia noastră; scopul nostru este de a învăţa tânăra generaţie ce are de făcut, dar în acelaşi timp să-i ascultăm pe tineri, să învăţăm şi noi de la ei! Şi să stabilim unde vom putea ajunge împreună. Pentru că ei sunt viitorul, noi suntem deja trecutul.
– Chiar voiam să vă întreb, de ce ţineţi atât de mult la acest program de „Young Reporters”?
– Pentru că acesta e viitorul! Dar în aceeaţi măsură noi suntem trecutul doar dacă nu ne uităm spre viitor. Pentru că dacă vom continua să zicem că timpurile care au trecut au fost mai bune, cui îi pasă de asta?
– Şi n-au fost mai bune?
– Nu, timpurile care au trecut au fost diferite! Acum suntem într-o situaţie diferită, pentru că avem dispozitive diferite, care crează situaţii diferite. Aşa cum am mai spus azi, atunci când fiinţa umană a tipărit o foaie de hârtie, în plin ev mediu, ea a schimbat toată societatea, nu? Pentru că până atunci totul trecea doar prin memoria colectivă, de la un om la altul. Istoria se schimba din cinci în cinci ani, fiindcă informaţia circula greu. Acum suntem în faţa unei noi încercări. Ceea ce e bun la computer este că, dacă-l compari cu ce a fost înainte, îţi poţi organiza mai bine arhiva, documentarea. Pe vremea ziarelor, tăiai cu foarfeca şi strângeai kilograme de hârtie! Asta e diferenţa. Acum poţi să-ţi organizezi propria arhivă şi dacă vrei să cauţi ceva, găseşti imediat.
– Este o revoluţie a muncii noastre.
– Da, este. Dar doar în sensul uneltelor pe care le folosim. Nu e o revoluţie a minţii, fiindcă dacă eşti jurnalist trebuie să fii doar la fel, să fii onest. Dacă vrei să dai informaţia reală, eşti onest sau nu eşti onest, nu există o altă cale. Nu există o zonă gri.
– În ce mă priveşte, rămân în admiraţia celor care au scris la vremea lor reportaje şi analize competente. Astăzi totul se rezumă la câteva rânduri, maximum 20.
– Cele 20 de rânduri pot fi socotite ca apertiv! Dacă cele 20 de rânduri sunt bine scrise, ele îţi pot deschide interesul ca să citeşti de asemenea restul. Dar aici nu e ceva deosebit. Fiindcă în ziare, ce era lucrul cel mai important? Head-urile! De câte ori aţi citit un articol care n-a atras atenţia prin titluri şi head-uri bune? Dacă head-ul era stupid, nu-ţi mai doreşti să pierzi vremea ca să citeşti ce-i mai departe. E o adevărat magie aici: dacă ai titluri bune, vinzi mai multe exemplare de ziar. Este acelaşi lucru pe online, nu poţi „vinde” dacă nu atragi cititorul de web.
– Da, sunt de acord, dar unde este „contentul”? Pentru că de regulă pe reţelele online nu există decât head-uri, nimic altceva!
– După mine noi vom descoperi cum funcţionează totul în următorii cinci ani. Pentru că gusturile publicului se schimbă mereu. În fiecare săptămână poţi vedea o schimbare. Deocamdată azi există Facebook, să zicem. Dar Facebook cât va dura? Când va fi înlocuit cu un alt produs? Părerea mea este că oamenii din Silicon Valley studiază deja un produs nou, pe care va fi cumpărat cu plată. Cu banii pe care vei plăti pentru telefon, să zicem, o să fie inclus şi noul produs. Americanii gîndesc tot felul de astfel de sisteme, lor nu le pasă dacă tu scrii adevărul sau nu. Ei nu vor decât să vândă! Silicon Valley…
AIPS apără drepturile gazetarilor pentru 20 de dolari pe an
– Nu-i prea iubiţi pe americani!
– Nu, nu pot zice asta. Ei ştiu ce au de făcut. Şi dacă oamenii acceptă ce fac, ce pot zice eu? Dacă suntem într-o democraţie, trebuie să acceptăm.
– Bun, dar dacă toţi gazetarii vor activa pe Net, vor mai avea ei nevoie de asociaţiile naţionale ale presei şi deci şi de AIPS?
– Am să răspund cum am mai făcut-o şi altă dată: dacă o asociaţie naţională este bună, atunci se va identifica cu întreg grupul. Nimic nu se schimbă, doar hârtia este înlocuită cu mediul electronic, însă drepturile şi obligaţiile rămân aceleaşi, ca şi accesul pe stadion, să zicem. Resursele sunt aceleaşi, nu se schimbă. Nu văd diferenţa. Dacă faci un ziar online şi vei dori să te acreditezi pentru o competiţie, eşti nevoit să respecţi aceleaşi reguli ca înainte, nu-i aşa?
– Nu ştiu în ce măsură vor mai fi interesaţi să meargă pe un stadion. Pot sta la televizor şi scrie apoi ce le trece prin cap, fără măcar să fie de faţă. Cam ăsta e „trendul” actual.
– Ştiţi de ce? Pentru că noi nu suntem suficienţi de atractivi! Va trebui să începem să-i organizăm mai bine, va trebui să începem să luptăm pentru a-i face să înţeleagă că înseşi drepturile lor nu pot fi apărate altfel. De ce ar deveni un ziarist membru al asociaţiei noastre? Pentru că noi apărăm drepturilor fiecărui membru. Şi asta pentru numai 20 de dolari pe an.
– Am primit la rândul meu întrebarea: de ce aş deveni membru al asociaţiei, ce puteţi să-mi daţi pentru asta?
– Nu se pune chiar aşa problema. Există o mulţime de facilităţi. Ca membru AIPS vei primi gratuit o revistă, un parteneriat, iar când vei dori să mergi la un anume eveniment sportiv, vei avea o prioritate la obţinerea acreditării. Poate că într-o zi vom putea face un agreement cu nu ştiu care furnizor de Internet, care să ne acorde discount. Noi înşine trebuie să începem să gândim de o manieră diferită. Să nu aşteptăm să vină altcineva şi să ne spună ce avem de făcut. Şi organizaţia să devină mai activă, mai bine organizată. Cu discuţii, panel cu invitaţi de marcă, dar la o televiziune internă, aşa cum se poartă acum, pe care trebuie s-o facem. Va trebui să lucrăm mai mult împreună cu asociaţiile naţionale, putem organiza cutare sau cutare eveniment într-o ţară sau alta. Să-i interesăm mai mult pe tineri. Să uităm ce-a fost în trecut şi să privim mai mult spre viitor. S-ar putea să mai facem şi greşeli, dar măcar vom încerca să facem ceva. De când am preluat această asociaţie, AIPS s-a schimbat foarte mult! Şi trebuie să continuăm. N-am de deloc gând să mă opresc!
– Nu am să închei fără a vă cere o părere despre revista noastră, cea editată de Asociaţia Presei Sportive din România…
– E foarte important ce faceţi. Dacă e să facem o comparaţie, şi revista AIPS încearcă să ţină pasul cu timpurile, aşa cum faceţi şi dumneavoastră. Dar am descoperit că dacă e numai online – fiindcă ea se găseşte de asemenea şi sub formă electronică, pe site – nu e la fel de citită. Acolo poţi intra şi citi câteva rânduri, un articol sau două, însă cu totul altceva este când primeşti revista în mod fizic, acasă. Atunci există mai mult timp, revista e răsfoită şi citită în mai multe ocazii. Noi tipărim cam 10.000 de exemplare, dintre care aproape 6.500 se distribuie în mod gratuit membrilor asociaţiei, iar restul merg spre diferite organisme internaţionale, toate federaţiile, comitete olimpice naţionale şi membri ai CIO, ca un purtător de cuvânt al AIPS. Este de asemenea distribuită la marile competiţii mondiale, devenind un adevărat forum al profesioniştilor media din sport. Aşa că vă încurajez şi pe dumneavoastră să faceţi această revistă. Never give up!
– Mulţumesc, Gianni!
Citate
„Eu cred că mintea oamenilor nu s-a schimbat. Oamenii sunt la fel de curioşi ca înainte, dar acum depinde prin ce fel de unealtă primesc informaţia”
„Sportul este cea mai mare industrie a lumii. Milioane de oameni lucrează în sport. Dacă totul se prăbuşeşte, vor fi şi mai mulţi şomeri în lume! Aşa că e de datoria noastră să apărăm sportul, integritatea sa”
„Deocamdată azi există Facebook. Dar Facebook cât va dura? Când va fi înlocuit cu un alt produs? Părerea mea este că oamenii din Silicon Valley studiază deja un produs nou, pe care va fi cumpărat cu plată”