„Pentru performanța în sport nu ai week-end-uri, nu ai sărbători, nu ai ore fixe în care ajungi acasă, și asta pentru că trebuie să înveți tot timpul și să te dedici meseriei”

Dumitru Graur: La sfârșitul anului trecut ați primit trofeul anului „FINA Presidential Award” în cadrul Congresului Extraordinar al FINA de la Abu Dhabi, trofeu care răsplătește activitatea celui mai prolific președinte de federație de natație din lume, aducând aportul cel mai însemnat la dezvoltarea natației! Haideți să începem prin a ne explica ce înseamnă acest trofeu pentru dumneavoastră.
Camelia Potec: În primul rând a fost o onoare și o mândrie pentru că încă o dată s-a dovedit că ce încercăm să facem la nivel național este văzut și bine apreciat și la nivel internațional. Așa cum am făcut ca sportiv de performanță, am încercat să fac și ca manager. În primul rând în România pentru România și pentru români, după care bineînțeles că aprecierea și recunoștința instituțiilor internaționale m-au onorat și îmi dau putere să merg mai departe, să construiesc lucruri frumoase. Se vede că suntem urmăriți, suntem apreciați și poate chiar suntem un exemplu și pentru cei din alte țări. Acest premiu a fost decernat pentru prima oară. Cum spuneam și pe site-ul federației, au fost mulți ani de implicare, pasiune, realizări dar și de eșecuri, dar iată că munca în echipă atrage după sine recunoaștere. Acest trofeu este al tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea natației din România: sportivi, antrenori, părinți, cluburi afiliate, parteneri, foruri superioare și guvernamentale, susținători, jurnaliști și, nu în ultimul rând, întreaga echipă a federației. Sunt sigură că împreună vom continua să ne aducem aportul la dezvoltarea natației în lume.

Nu e încă vremea bilanțului

În octombrie 2013, când ați fost aleasă în funcția de președinte al FRNPM erați cel mai tânăr președinte de federație din România. Curând, în februarie, veți împlini o vârstă rotundă de ani și poate e acum momentul unui bilanț al activității dvs. atât ca sportiv, cât și ca președinte de federație.
Mi-e greu să fac un bilanț al carierei mele. Pentru viața de sportiv de performanță nu e chiar așa greu de făcut, rezultatele se știu, însă în momentul de față, ca președinte de federație și manager în mai multe instituții sportive din România și din străinătate, din Europa sau chiar și din lume, n-aș putea face un bilanț. Mă gândesc că aici eu am încă un drum lung de făcut. Obișnuiesc să fac bilanțul la sfârșitul fiecărui an, cu obiectivele pe care mi le-am propus și realizările pe care le am și atunci îmi dau seama dacă sunt mulțumită de ceea ce am realizat, pentru a-mi stabili noi obiective pentru anul care urmează. Dar acum, la 40 de ani (zâmbește) n-aș vrea să fac un bilanț. Am deja opt ani la cârma acestei federații, au fost opt ani cu bune și cu mai puțin bune, dar și cu realizări mari. Și sper din suflet că acest lucru se vede. Bineînțeles că nu am intenția să mă opresc aici, pentru că ne dorim mai mult, avem obiective an de an mai mari și am încă energia și puterea de a mă „lupta”, cu ghilimelele de rigoare, pentru binele sportivilor noștri, pentru ca ei să reușească să aducă performanțe pentru România la marile competiții.

Atunci când ați fost aleasă președintele federației, în 2013, îmi aduc aminte că încă mai cochetați cu idea de a nu părăsi activitatea sportivă! Înțeleg că v-ați lăsat de sport foarte greu, doar puținul timp rămas la dispoziție v-a împiedicat atunci să continuați sportul de performanță!
Da, mi-am dorit să continui, fiindcă eu niciodată nu m-am săturat de înot. Iubesc în continuare acest sport, și să-l practic, și să-l urmăresc, dar timpul mă îngrădea. Acum spre rușinea mea am aproape șase luni de când n-am mai făcut aproape deloc mișcare, și nu vorbesc numai despre înot, fiindcă mi-a fost foarte greu după decesul tatălui meu, în luna iulie. Atunci pur și simplu m-am spart în mai multe bucăți (vocea i se îneacă) și n-am mai avut nevoie de nimic. Punct (se străduie să nu izbucnească în lacrimi).

Condoleanțe, doamna Potec, regret foarte mult. Ați fost foarte atașată de tatăl dumneavoastră…
Ca orice fată care se atașează de tatăl ei (abia vorbește). S-a întâmplat pe perioada Jocurilor Olimpice, și asta a fost! A venit deodată.

David este din România!

Să revenim. Așa cum spuneați, 2021 a fost un an excelent pentru natația românească, în care numele lui Robert Glință și poate și mai surprinzător, cel al lui David Popovici au produs multă admirație în România, dar nu numai în țara noastră. Cum a apărut acest uimitor David Popovici, de unde a apărut el, doamnă președinte?
Din România! Acesta este răspunsul pe care m-am obișnuit să-l ofer tuturor celor care îmi adresează această întrebare. Este o întrebare care a venit încă de la Campionatele Europene de juniori de la Roma, când toată lumea a rămas uimită de performanțele lui David, de recordurile mondiale pe care el reușea să le facă, de stilul de înot superb cu care impresiona. Așa că răspunsul este simplu: David Popovici a reprezentat și reprezintă în continuare cu mândrie această țară minunată, România, pe care și noi dorim să o reprezentăm cât putem de bine. Într-adevăr a fost anul în care David s-a ridicat și a uimit prin performanțele pe care le-a avut, mai ales că este încă la o vârstă foarte fragedă.

Vă așteptați?
Bineînțeles, fiindcă progresul lui a fost unul foarte mare încă de la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE – n.n.) din 2019, de la care s-a întors cu trei medalii. Acest lucru ne-a arătat că David este abia la început de drum din punctul de vedere al performanței sportive, al marii performanțe. Doar că 2020 a fost anul cu pandemie, nu au fost competiții, s-au amânat și Jocurile Olimpice și atunci cumva nu a putut să arate progresul așa cum avea ca obiectiv.

Caracterizați-mi anul 2021, dacă se poate doar într-un cuvânt!
Nu există! A fost un an extraordinar din punct de vedere profesional și extraordinar de prost din punct de vedere personal. Cum spuneam, și calde și reci, dar la urma urmei ce contează cel mai mult este că munca tuturor celor din natație a fost răsplătită prin rezultatele sportivilor. Chiar dacă a fost anul cu cele mai multe competiții majore, unele reprogramate din 2020, fiindcă la noi în natație avem Campionate Mondiale din doi în doi ani, Europene la fel, iar în 2021 am avut și Campionatele Mondiale și Europene, apoi la fel în bazin de 25 de metri – și după un an de pandemie, în care sportivii nu prea au înotat în competiții majore, acum au avut toate competițiile într-un singur an și cu obiective, bineînțeles, la fiecare dintre aceste competiții. Și iată că sportivii noștri au adus medalii de la toate competițiile. Mai puțin din păcate la Jocurile Olimpice.

Ce înseamnă ca dimensiuni două sutimi? Este distanța care l-a despărțit pe David Popovici de o medalie olimpică!
(oftează) Ah, ce să zic? Sunt milimetri. Dar îmi place să zic, cum a spus și David, că el a câștigat un loc IV, nu că a pierdut medalia. Pentru că la o vârstă de nici 17 ani să reușești să te lupți într-o cursă olimpică cu marii sportivi ai lumii, toți seniori, care au pregătit cinci ani de zile această competiție, tu junior, este deja o performanță foarte mare. Bineînțeles, o medalie este o medalie, dar David mai are timp. Putem vorbi lejer de încă două ediții al Jocurilor Olimpice. Și chiar și la Robert Glință e la fel.

Chiar doream să vă întreb: dacă ar fi să facem o paralelă între cei doi, Robert și David, cum ați defini?
Nu putem să facem o paralelă. Sunt doi sportivi diferiți, sunt doi sportivi care înoată procedee diferite; unul dintre ei este deja un sportiv consacrat, celălalt abia acum a intrat în arena marilor campioni ai lumii. David mai are un an de juniorat, 2022, abia din 2023 va intra la seniori, deci sunt complet diferiți. Dar pot să spun că amândoi sunt la fel e ambițioși să reușească să câștige medalii.

Din spatele lor vine cineva?
(foarte sigură) Da. Și cred că se vor vedea rezultatele în acest an, la prima ediție a Campionatelor Europene de juniori organizată în România. Este un campionat pe care ni l-am dorit de foarte mulți ani, a fost unul dintre obiectivele mele ca președinte de federație: să aducem în România cele mai mari competiții internaționale. Prefer să nu le spun însă numele acestor speranțe, ca să nu aibă presiune, dar vă puteți da seama ușor. Noi am avut la Roma – chiar dacă David Popovici a excelat cu performanțele sale – și alte medalii, a fost ștafeta care a câștigat argintul și plus alți sportivi în finale.

De multe ori David se antrenează în mijlocul copiilor!

Deseori se vorbește despre numărul extrem de redus de bazine de înot din țara noastră, iar pe David Popovici l-am văzut antrenându-se la Dinamo, în același bazin în care se aflau o mulțime de alți înotători, având doar culoarul său rezervat. E posibil așa ceva?
Da, de ce să nu fie posibil? David știe ce are de făcut, nu este distrat de la antrenamentul lui de ceea ce se întâmplă în jur, și lui David îi place să fie înconjurat de copii și de câți mai mulți oameni care practică acest sport. Bineînțeles că și altora le place să vină la bazin și să-l întâlnească acolo pe David Popovici. El este o fire deschisă, o fire prietenoasă și asta l-a ajutat și la realizarea obiectivelor. Fiindcă e greu să-i impui unui sportiv a cărui fire este așa prietenoasă, să-i impui să se izoleze, să stea închis și să nu vorbească cu copiii sau să nu dea autografe. Sigur, sunt sportivi și sportivi, el este unul dintre cei deschiși, cărora le place să fie înconjurat de copii și prieteni.

Spuneți-mi două cuvinte și despre antrenorul Adrian Rădulescu, cel care conduce pregătirea lui Popovici.
Adrian este antrenorul cu care David a reușit aceste performanțe și personal cred că s-a vorbit mult prea puțin de el în urma rezultatelor. Am văzut că dumneavoastră ați făcut un interviu cu Adrian (la numărul 95 al revistei – n.n.). El este o fire deschisă cu oamenii pe care îi cunoaște și îl cunosc, dar este un om căruia mai degrabă îi place să stea mai în spate, niciodată nu o să ceară atenție sau Doamne ferește!, să fie în prim plan. Pentru că el își face treaba cum trebuie, cum și-a planificat-o, este un om care dacă are nevoie de ajutor îl cere și noi desigur că ajutăm cu tot ce are nevoie.

Este totuși un om foarte tânăr! De unde atâta expertiză?
Și eu am fost cel mai tânăr președinte de federație și iată că am ajuns să fiu premiată (râde) ca cel mai bun președinte din lume! Deci vârsta nu este un impediment. Din păcate cred că s-a implementat idea aceasta, că dacă ești tânăr nu-ți prea place să muncești, dar eu cred că generația de astăzi, cea tânără, este exact generația căreia îi place să muncească. Să fii dispus să oferi din timpul tău, inclusiv din timpul privat, să înveți, să te interesezi, să cauți informațiile la nivel internațional, să poți și să fii dispus să pleci de acasă, să înveți de la cei mai buni, să fi dispus să te duci în fiecare sâmbătă și duminică la birou sau la bazin, să ai această energie și această putere ca să-ți sacrifici din timpul personal și să-l dedici muncii sau serviciului. Asta face și Adrian, asta am făcut și eu, asta fac și foarte mulți colegi de-ai mei, bineînțeles că și foarte mulți antrenori, fiindcă performanța nu se face doar petrecând opt ore la birou și atât. Pentru performanța în sport nu ai week-end-uri, nu ai sărbători, nu ai ore fixe în care ajungi acasă, și asta pentru că trebuie să înveți tot timpul și să te dedici meseriei.

Vă întreb: se poate spune că cei doi, David și Adrian, antrenorul său, cresc, se dezvoltă împreună?!
Bineînțeles. Pentru că progresul și performanța înseamnă ca întotdeauna să vrei să fii mai bun. Dacă ai ajuns la un nivel, tot timpul îți dorești să depășești acel nivel. Și chiar dacă Adrian n-ar fi fost atât de tânăr, și dacă avea să zicem 60 sau 70 de ani, puteam să spunem același lucru. Aici nu se ține cont de vârstă. Are treabă că fac o echipă împreună și își doresc rezultate și medalii cât mai multe și mai strălucitoare la următoarele competiții. Iar asta automat înseamnă că vor crește împreună în performanță.

Două competiții internaționale, anul acesta, la Otopeni

Cu ce speranțe priviți acum spre următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, cea de la Paris, în 2024?
Trebuie să vă spun că momentan ne gândim la 2022, la planurile de pregătire pe care acești sportivi deja le-au făcut și care în mare parte au fost aprobate – și nu vorbesc desigur numai de Glință sau Popovici, vorbesc de toți sportivii pe care îi avem în loturi. Ne gândim acum foarte, foarte serios și avem o presiune foarte mare în ceea ce privesc cele două Campionate Europene pe care trebuie să le organizăm în România, cel de sărituri în apă și cel de înot, ambele de juniori. Evident aceste planuri fac parte din noul ciclu olimpic, acum de doar trei ani, dar tot ciclu olimpic este. Totuși cred că este prea devreme să ne stabilim un obiectiv pentru Jocurile de la Paris. Trebuie să vedem și ca număr de sportivi, câți vom avea, pentru că nu ne place să mințim, trebuie să fim conștienți și să vedem exact pe cine și pe ce ne bazăm când facem anumite declarații. După care, în funcție de numărul de sportivi pe care-l putem califica la Paris 2024, vom stabili și obiectivele.

Cum spuneați, ați reușit să aduceți în România două competiții internaționale de nivel ridicat, ambele urmând să se desfășoare în noul bazin de la Otopeni. Și știu că dvs. ați insistat pentru aceste competiții, deși bazinul abia se afla în construcție…
(zâmbește) Da, am vorbit de mult timp cu cei de la federația internațională de posibilitatea de a aduce un campionat european în acest complex de natație de la Otopeni și oamenii s-au arătat interesați. Acum avem de fapt trei campionate europene: unul de juniori la sărituri în apă, în iunie 2022, unul tot de juniori la înot, în iulie 2022 și unul de seniori, în bazin scurt, în decembrie 2023. Îmi doream acest lucru de mulți ani, dar nu ne-am depus candidatura până ce acest bazin (de la Otopeni – n.n.) n-a fost gata. Chiar dacă în momentul de față nu este încă deschis, bazinul era practic gata și trebuia doar mutat de la Compania Națională de Investiții la Primăria Otopeni, un lucru care nu era însă realizat atunci când ne-am depus candidatura. Dar am fost siguri că bazinul va fi gata la timp. Oricum, pentru 2021 ar fi fost complicat de organizat în România, iar 2020 nu s-a ținut nicio competiție.

Înțeleg că proprietarul complexului de natație este Primăria Otopeni. Vor reuși cei de acolo să fie la înălțimea sarcinii de administrare și mentenanță a bazei?
Eu zic că da! Până la proba contrarie noi trebuie să le dăm tot creditul. Își vor crea un sistem, de aceea au și întârziat, prin care să gestioneze întreaga bază. Vorbim de cinci bazine acolo. Desigur vor avea colaborări și cu noi, cei de la natație, și cu Federația Română de Polo, probabil și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, vor fi desigur și oameni de specialitate incluși.

Ar fi foarte necesare ștrandurile de pe vremuri

În Planul Național de Redresare și Reziliență sunt anunțate o serie de investiții în baze sportive cu bani europeni. Aveți speranța că se va reuși cu acest prilej o reducere a decalajului în ce privește numărul de bazine din România față de țările dezvoltate?
(face o pauză) Îmi doresc să se întâmple acest lucru. Eu sunt o fire foarte optimistă, chiar dacă sunt și realistă. La noi bineînțeles că lucrurile se îmbunătățesc de la un an la altul, pentru că cei de la Compania Națională de Investiții au în programele lor și acest program de refacere și construcție de bazine de înot, și didactice și olimpice. Sunt foarte multe bazine în momentul de față în stadiul de construcție, mai ales bazine didactice, deci nu putem să spunem că stăm foarte, foarte rău. Dar mi-aș dori să intrăm și prin programul PNRR-ului măcar la reparații de bazine, sau ștranduri, cum se numeau pe vremuri, acele ștranduri exterioare, care de fapt sunt bazine olimpice. Unele au fost renovate, majoritatea nu. Și ar fi de bun augur și de folos pentru dezvoltarea înotului și chiar și a poloului, măcar pe timpul verii. Cum ați putut observa (bazinul de dimensiuni olimpice aflat în curtea federației este acoperit cu un balon – n.n.), se găsesc soluții și pentru timpul rece.

Bazinul de sărituri de alături mai există, ce s-a întâmplat cu el?
Există bazinul, din păcate în momentul de față se află în procedură de licitație pentru reparație la CNI. Acolo există bazinul de sărituri, dar și încă un bazin olimpic de înot acoperit. N-am rămas decât cu cel de afară, acum acoperit cu balon, până vor fi gata cele din interiorul clădirii despre care vorbeați. Nu știu exact acum în ce stadiu se mai află procedura de licitație.

Am tot vorbit despre natație, dar am o întrebare: pentatlon modern se mai practică în România?! Face totuși parte din federația pe care o conduceți.
Da, se mai practică. Din păcate nu este finanțat de Ministerul Sportului, pentru că avem foarte puține cluburi în România, doar patru la număr. Iar acum pandemia nu ne-a ajutat deloc. Pentatlonul este o disciplină foarte grea, dar și costurile sunt foarte mari. Dacă pentru un sport, să zicem, este destul de greu să plătești chiria unei baze, în cazul pentatlonului ai cinci chirii de plătit. Trebuie închiriate și o sală de scrimă, și un bazin de înot, caii de asemenea… Deci cinci chirii doar pentru antrenamente. Plus competițiile, dar aici este un pic mai simplu, pentru că pe acestea le organizăm noi, federația, din păcate din fonduri proprii, fiindcă nu avem finanțare pentru ele. Facem totuși campionate naționale în fiecare an, avem în jur de o sută de sportivi în cele patru cluburi, dar recunosc că este un număr foarte mic.

România are nevoie de o strategie a sportului!

Ministrul Sportului, Carol-Eduard Novak pregătește de aproape un an, împreună cu un grup de specialiști, o nouă strategie a sportului românesc. Ce informații aveți despre acest proiect, desigur extrem de necesar pentru mișcarea fizică din România?
Eu îmi doresc ca acest proiect să iasă cât mai repede, pentru că avem nevoie urgentă de o strategie a sportului în România, mai ales pentru viitor. Chiar dacă în momentul de față și noi, în înot dar și alte sporturi, se pot lăuda cu performanțe, acestea au fost frumoase, le-am apreciat, suntem cu toții încântați, dar asta nu ne dă speranță foarte mare pe viitor, cu generații de copii care să vină și să aducă în continuare medalii. Vorbim doar de câțiva sportivi, un lucru care nu este normal pentru o țară atât de frumoasă și cu un asemenea trecut în sportul mondial. Sunt prea puține nume importante în sportul românesc în momentul de față. Deci, avem nevoie de o strategie, avem nevoie de sportivi care să vină și să practice sporturile, dar mai ales avem nevoie de o națiune sănătoasă. Ne trebuie copii la sport, dar avem nevoie în primul rând de copii sănătoși. Știm foarte bine că mulți dintre ei stau în fața calculatorului, mișcarea în momentul de față a devenit opțională chiar în școli și e greu și în federații. Nici nu avem baza de selecție pentru sporturile de performanță, dar nici nu putem afirma că România are o generație de copii și de oameni sănătoși. Toate acestea trebuie schimbate.

Mie îmi pare că natația are totuși o bază importantă de selecție. Am văzut foarte mulți copii în bazinele de înot.
Sunt foarte puțini, în comparație cu alte țări. Înotul este unul dintre cele mai practicate sporturi individuale din lume, dacă nu cel mai practicat. Vorbind despre numărul nostru de sportivi legitimați, el este undeva de mărimea numărului dintr-un club din Ungaria, din Spania sau Italia. Ca să nu mai zic că și numărul cluburilor din aceste țări este de zece ori mai mare decât la noi. Noi, la nivel național ne batem cu un club dintr-o țară, din Ungaria de exemplu.

Stați că n-am înțeles. Noi, cu numărul de sportivi legitimați la nivel național la natație ne batem ca număr de sportivi cu un club din Ungaria?
Da. Cu unul mic spre mediu! De exemplu cu un club din Gyor. Și nu putem face nici comparația cu numărul de bazine din Ungaria, sau de bugete. Noi avem aproape 5.000 de legitimați în toată țara, iar Gyor-ul, de care vorbeam, are undeva la 7.500 de sportivi. Deci, acesta este nivelul, fără să mai vorbim despre bugete… Și totuși, în comparație cu alte sporturi din România putem spune că la natație avem mai mulți practicanți și sportivi legitimați. Și tocmai de aceea aprecierea la nivel internațional pentru federația noastră există, pentru că se știe care sunt problemele pe care noi le-am întâmpinat și care sunt realizările.

Au zis cumva cei de la FINA că ați făcut bici din…

Nu știu ce au zis, important este că mă vor și în echipa executivă, pentru a-mi aduce aportul și la dezvoltarea natației în lume, nu numai la noi în țară. Unde probabil voi avea resursele de care voi avea nevoie. Și da, cât timp iubesc și am încă energie, voi face și acest lucru. Este o onoare și pentru mine, și pentru țara ce o reprezint. Pentru că totdeauna, Camelia Potec – așa cum și David Popovici reprezintă România în bazin -, și eu o voi face la nivel de manager, cât pot de bine. Se va hotărî în mai, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka.

Ce lăsăm pentru finalul acestui interviu?
Să nu uitați să vorbiți și de Ziua Națională a Înotului, 19 iulie! În luna noiembrie domnul președinte Iohannis a dat un decret, prin care în România a fost instituită Ziua Națională a Înotului. Este așadar o Zi Națională, pe care toți românii o pot sărbători prin înot, prin tot felul de activități în apă – aici vorbim și de Aqua Fitness și Aqua Gim, și chiar Aqua Boxing. La noi, în afară de înot, mai există doar Ziua Națională a mersului pe bicicletă. Eu cred că fiecare sport care este vital pentru viață ar merita câte o Zi Națională. Este vorba de sănătate în primul rând, lăsând la o parte sportul de performanță, sunt activități care sunt vitale pentru viață. Înotul este vital pentru viață. Pentru sănătate dar și pentru siguranța românilor. Suntem înconjurați de apă, oriunde am fi născuți în România mai devreme sau mai târziu tot dăm de apă, pot fi și inundații, apa face parte din viața noastră, a tuturor, și poate deveni un pericol. Eu cred în continuare cu tărie că înotul trebuie să fie practicat obligatoriu la nivel de școală. Ca toți copiii să știe să înoate, lăsând la o parte performanța. Eu vorbind foarte mult pe această temă, am fost „acuzată” că vreau mai mulți sportivi pentru performanță. Și am zis, nu – performanța poate veni sau poate să nu vină, dar faptul că un copil știe să înoate și este în siguranță oriunde s-ar duce lângă o apă, la o croazieră, la un necaz, va avea mult mai multe șanse de supraviețuire numai dacă face un curs de inițiere, sau că a învățat să înoate în primele clase la școală.

Vă doresc mult succes, doamnă președinte!