Dumitru Graur: Stimate domnule preşedinte, dumneavoastră jucaţi şah?
Sorin-Avram Iacoban: Joc şah (uşor surprins). Dar nu la nivel de performanţă. Aveam şase, şapte ani de zile când am început să învăţ tainele şahului. Tatăl meu era un bun jucător de şah şi mă bătea de fiecare dată, nu mai ierta niciodată (râde). Şi mi-a stimulat ambiţia în felul acesta, ca să-l bat şi eu la un moment dat. Dar n-am jucat decât de plăcere, n-am ajuns niciodată la nivel de performanţă.
Explicaţi-ne de ce şahul este denimit “sportul minţii”. Cât de mult este sport în acest joc şi câtă gândire aplicată?
Vreau să spun că de multă vreme şahul nu mai doar un sport. De multă vreme şahul este o ştiinţă! De multă vreme, cel puţin în ţările avansate din punct de vedere al practicării jocului de şah, se dezvoltă studii, există academii de şah, există cercuri de studiere a influenţei şahului asupra copiilor, asupra mentalităţii tinerilor dar şi a oamenilor maturi; s-a constatat că şahul dobândeşte pentru copilul de la 5-6 ani, până pe la 12-14 ani, abilităţi de comunicare, spirit de echipă, gândire critică, atenţia către detalii, claritate mentală şi organizaţională, concentrarea atenţiei, într-un cuvânt îmbunătăţeşte abilităţile de învăţare şi de reţinere a elevilor. Că până la urmă un jucător de şah trebuie să aibă o memorie foarte bună, fiindcă sunt foarte multe poziţii de învăţat, cu foarte multe deschideri şi aşa mai departe. Urmează o dezvoltare logică, trebuie să ai o strategie; fără o strategie şahul înseamnă zero!
Şi totuşi, lui Bobby Fisher nu i-a plăcut şcoala
Am să întreb ceva: există elevi care sunt foarte buni la şah şi slabi la învăţătură?
Nu. Vă zic cu toată responsabilitatea; cel puţin acolo unde cunosc eu, la Iaşi, în generaţia care a absolvit liceul, din 12 elevi “olimpici” pe plan naţional şi internaţional, şapte erau jucători de şah, începând din clasa I, a II-a şi clasa pregătitoare. Este generaţia fiicei mele, aşa că ştiu chiar bine cum se desfăşoară lucrurile.
Nu vă contrazic, dar eu ştiu pe unul căruia nu i-a plăcut deloc şcoala şi a ajuns campion mondial de şah: se numeşte Bobby Fisher! Cred că a fost o mare excepţie.
Ce vreau să vă spun eu e că şi atunci, ca şi acum şcoala şi sahul nu prea se împacă, la un moment dat. Poate vă surprinde această afirmaţie, dar am să vă explic. Pentru că dacă vrei să faci şah de mare performanţă, la nivelul cel mai ridicat cu alte cuvinte, trebuie ca şcoala să rămână în planul doi! Pot spune că marea problemă a şahului în România asta este: trebuie să conving, eu şi colegii mei, atunci când avem un jucător foarte bun, să facă mai întâi şah şi abia apoi şcoală. O să vi-l dau ca exemplu pe foarte tânărul Bogdan Deac, o mare speranţă a noastră, care are 15 ani şi a devenit primul Mare Maestru la nivel internaţional la vârsta lui; unul mai tânăr ca el nu există! Joacă în echipa naţională de doi ani de zile şi i-am convins şi pe părinţii lui să se orienteze către şah. A lăsat şcoala pe planul doi, se duce la turnee, câştigă puncte importante, chiar dacă la recentele campionatele naţionale n-a ieşit decât al cincilea, se mai întâmplă, probabil că şi oboseala din turnee şi-a spus cuvântul.
Şi totuşi, unul dintre primele lucruri pe care le-aţi făcut după ce aţi devenit preşedintele FR Şah, în 2013, a fost proiectul de promovare a şahului în şcoală. “Educaţie prin şah” s-a adresat elevilor din ciclul elementar şi gimnazial, începând din 2014. Cum merge astăzi implementarea acestui proiect?
Haideţi să vă spun, ca să fiu corect: mai întâi eu am câştigat alegerile la federaţie cu acest proiect, prin care am promis introducerea şahului în şcoală. Atunci mulţi m-au votat, dar nu ştiu câţi chiar au crezut că voi reuşi. Mai cu seamă că, Dumnezeu s-o ierte, Marea Maestră Internaţională Margareta Polihroniade s-a stins din viaţă după ce luptase 30 de ani pentru asta, din păcate fără succes. În 2014 am convins Ministerul Educaţiei, care a stabilit introducerea şahului ca materie opţională în şcoli. Asta în mod oficial, fiindcă neoficial şahul este de mult în şcoli; eu vă dau exemplul Şcolii 22 din Iaşi, în care se face şah din ’86. Fii-miu a făcut şah cu catalogul, şi acum îmi aduc aminte când mă grăbea la şcoală, hai repede că am test la şah! Ce ai?! Test la şah, ne dă nişte dezlegări şi noi trebuie să le facem. Foarte bine. Acum am oficializat, cu ajutorul Ministerului Educaţiei s-a făcut programul de şah pentru primii doi ani; aceşti ani sunt anii de bază pentru şah. Ei pot fi făcuţi la clasa I, la clasa a II-a sau la “pregătitoare”, cum doresc. Dacă şi cei de la liceu vor să preia şahul, pot începe şi ei la clasa a V-a a VI-a, primii doi ani de studiu. Nu este mare lucru. După care a venit un Ordin de ministru, în decembrie 2014, prin care s-a explicat cum pot preda profesorii şahul în şcoală. Am pregătit peste 2.500 de cadre didactice prin casele corpului didactic, învăţători şi profesori având desigur alte specialităţi, dar care au deprins noţiunile de bază ale şahului, ca să le poată preda elevilor. Sigur, sunt doar primele noţiuni în aceşti doi ani de şcoală, dar pot fi esenţiale pentru ca să-i facă pe copii să iubească şahul. Fiindcă dacă-l iubesc, se duc ei mai departe şi ajung la cluburi. Acum lucrăm la programa pentru încă şase ani, să facem opt ani! Sperăm să o definitivăm cu cei de la “Educaţie”, pe segmente de doi ani de zile. Aş vrea să spun că Federaţia Internaţională (FIDE – n.n.), prin preşedintele Kirsan Ilyumzhinov, ne-a sponsorizat cu 40.000 de euro şi astfel am donat prin programul “Educaţie prin şah” 5.000 de seturi de şah la 500 de şcoli din România. Alese de Ministerul Educaţiei, pe idea că în ele se practică şahul şi se doreşte. Cum vă spuneam, neoficial şahul era intrat în şcoală, noi n-am făcut decât să dotăm 500 de şcoli cu câte zece seturi, plus o tablă demonstrativă şi un manual pentru primii doi ani de studiu. S-au organizat conferinţe de presă la fiecare Inspectorat judeţean, cu profesorii, s-a explicat despre ce este vorba, a fost zic eu un succes în anul 2015.
Şahul are o influenţă benefică asupra copiilor
Şi mai departe?
Demersurile noastre sunt pentru a convinge părinţii să aleagă şahul între materiile opţionale pe care i le oferă elevului. Pentru că, după cum pote ştiţi şi dvs., cursurile opţionale se stabilesc, prin voinţa părinţilor şi a elevilor, cu un an înainte. În martie 2017 pentru începutul de an 2018, de exemplu. Ceea ce facem noi este să căutăm deschidere la Inspectoratele şcolare, să avem posturi pentru aceşti profesori şi doi, să convingem părinţii că merită să-şi înscrie copiii la cursul de şah. Asta într-o abordare instituţională. Fiindcă neoficial antrenorii şi profesorii care ştiu şah de mult au intrat în grădiniţe şi în şcoli şi sortează copiii şi încearcă să-i atragă către sportul nostru.
Am să vă pun o întrebare aparent simplă, dar de esenţă: DE CE aţi făcut lucrul acesta?
Pentru ca să conştientizăm că şahul este într-adevăr sportul minţii şi că într-adevăr are o influenţă extraordinar de mare pentru copii. Şi trebuie să înţeleagă multă lume lucrul ăsta. Până acum, chiar dacă o spun în glumă, şahul era jocul ăla care ne încurcă pe noi când deschidem cutia ca să jucăm table! (râsete) Nu ştiu ce a fost la federaţie până în urmă cu câţiva ani, că nu stau să dezgropăm morţii, dar cred că o abordare instituţională şi de conştientizare a factorilor politici, de administraţie, a sponsorilor către importanţa practicării jocului de şah de la vârste fragede, eu cred că e esenţială. Deci, ca să spun aşa, primul meu pas a fost pentru dezvoltarea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă. Fiindcă fiecare federaţie vrea să facă performanţă. Apoi, următorul pas, a fost să asigurăm buna organizarea a competiţiilor naţionale, să permitem cât mai multor jucători să participe. Aşa că am asigurat preţuri de cazare-masă optime, premii mari şi aşa mai departe. Şi asta tot cu contribuţia federaţiei. Pentru că una e să te duci la o competiţie, să zici că n-ai nicio şansă dar să vii locul 15 şi să câştigi astfel un ban, şi alta să te duci la un concurs, să plăteşti bani, cazare, masă şi să nu câştigi niciun ban, fiindcă nu s-au premiat decât primele trei locuri.
Aşa cum spuneaţi, nu cu mult în urmă s-a disputant la Călimăneşti ediţie 2017 a Campionatului naţional. Ce noutăţi ar fi de semnalat?
În primul rând, e de menţionat că s-a păstrat numărul mare de participanţi în concurs. Apoi, spun că la Călimăneşti a fost cea mai puternică competiţie de nivel naţional şi cea mai importantă din ultimii 10 ani! Au fost zece Mari Maeştri la băieţi şi cinci la feminin în concurs şi lupta a fost extraordinar de strânsă. La masculin Marele Maestru Andrei Istrăţescu a câştigat competiţia, urmat de Constantin Lupulescu, căpitanul echipei noastre naţionale şi de Marius Manolache. Cum vă spuneam, Bogdan Deac a terminat concursul pe locul 5, dar el rămâne marea noastră speranţă de viitor. La fete de asemenea a fost o luptă strânsă, clasamentul fiind oarecum normal, Corina Peptan fiind cea care a câştigat. Pot să spun că a fost într-adevăr în acest an o competiţie foarte frumoasă, cu o participare deosebită, 93 de sportivi şi nivel ridicat de performanţă. Asta nu poate decât să ne ducă cu gândul, cel puţin la băieţi, la o întărire a echipei naţionale. Şi, poate mai important, este că au participat şi copii de 13, de 14 ani, care s-au bătut cu şahişti având o experienţă mult mai mare decât ei.
Îmi daţi să înţeleg că şahul are un viitor frumos!
Dacă pui cărămidă cu cărămidă la construirea, ştiu eu … unui castel, îţi iese. Dacă îţi lipsesc ceva cărămizi din fundaţie (zâmbeşte), s-ar putea să se dărâme! Şi “cărămizile” sunt astea despre care am vorbit până acum.
Iaşiul a devenit capitala şahului în România
La sfârşitul lunii aprilie, la Iaşi, se desfăşoară Campionatul Mondial Şcolar de şah, o competiţie care a mai avut loc în acelaşi oraş şi acum 5 ani. Ne puteţi explica mai pe larg despre ce este vorba?
Este vorba despre cea de-a 13-a ediţie a competiţiei şi suntem singurul oraş din lume căruia Federaţia Internaţională i-a acordat a doua oară organizarea acestui Campionat Mondial Şcolar. Chiar dacă prima oară a fost un record de participare, de data aceasta se pare că-l vom doborî, fiind înscrişi 560 de copii, din 43 de ţări ale lumii. E o participare deosebită şi ea se petrece prin prisma faptului că şi raportul calitate-preţ, la care noi ţinem mult, a făcut să se înregistreze un număr record de participanţi. În plus, noi vom asigura o organizare cu totul deosebită, concursul desfăşurându-se în Palaturii Culturii, nou renovat, care arată splendid. Gândiţi-vă numai la copiii de 7-8 ani care vor intra acolo, în sălile majestoase, pentru a juca şah. O să-şi zică: ia uite, joc şah într-un castel! Sunt convins că copiii se vor simţi foarte bine, o să le placă, le-am pregătit şi excursii, în jurul oraşului vor fi şi spectacole, filme gratuite, acces la piscină şi aşa mai departe. Durează de pe 22, când e prima rundă până pe 30 aprilie, când vom face premierea. Categoriile de concurs sunt 7, 9, 11, 13, 15 şi 17 ani, băieţi şi fete. Avem în jur de 100 de voluntari pentru buna organizare a evenimentului şi ne bucurăm că putem găzdui la Iaşi peste o mie de persoane (sportivi, antrenori, părinţi etc. – n.n.), cărora ne vom strădui să le arătam frumuseţile noastre. Faţă de anul 2012, când am fost obligaţi să-i aducem pe toţi cu autocarul de la Băneasa la Iaşi, acum avem un aeroport mult mai dezvoltat şi majoritatea vor putea să vină cu avionul. Sunt nouă curse pe zi între Bucureşti şi Iaşi.
Cum se face că aveţi prilejul de a organiza asemenea mari competiţii?
E foarte important şi cum eşti abordat la nivel internaţional. Vă zic şi de ce, nu că mă laud eu: din 2013, de când sunt preşedinte, Kirsan Ilyumzhinov, preşedintele FIDE, a venit de două ori în România; până atunci venise o singură dată, şi are 25 de ani de când e preşedinte. Karpov (Anatoly Karpov, fost campion mondial – n.n.), tot aşa, venise de două ori; anul trecut a venit de două ori într-un an. Şi-l mai chemăm probabil şi în toamnă, la Campionatul European de juniori, pe care tot noi îl organizăm.
Alt campionat european?!
Este nivelul superior, e deja o competiţie pentru sportivi legitimaţi la cluburi. Există şase categorii, începând cu 8, apoi 10, 12, 14, 16 şi 18 ani, Se va desfăşura la Mamaia, la Complexul expoziţional, între 3 şi 14 septembrie. Am fost la ediţia de anul trecut, care s-a ţinut la Praga. Acolo au fost 2.000 de participanţi, fiind aşadar cu adevărat o competiţie majoră. La Praga am luat şi noi un loc 2 prin Matei Mogârzan la 8 ani şi un loc 3, prin Maria Lia, care condusese până în ultima rundă. Un copil atâta (face un semn cât înălţimea mesei!). La noi se anunţă vreo 2.200 – în jur de 1.500 de participanţi, băieţi şi fete şi cam 700 de însoţitori. Sunt în jur de 150-200 de participanţi la o categorie, vă daţi seama ce luptă se dă pentru primul loc? Iar noi trebuie să ne pregătim cu de toate: cu 750 mese, cu 1.500 scaune, aer condiţionat, steaguri etc…
Revenind la Iaşi, se poate spune că aţi transformat oraşul de pe Bahlui într-o capitală a şahului? Campionatul mondial care urmează este cea de-a cincea mare competiţie europeană sau mondială pe care o organizează în ultimii 6 ani. Cum faceţi?
În primul rând trebuie să notaţi că am atras peste şase mii de copii din Iaşi să joace şah. Doar în municipiu, nu vorbim de judeţ, fiindcă acolo mai sunt câteva sute. Cum facem o competiţie pentru vârsta lor, imediat avem 3-400 de copii care se înscriu. Şi asta pentru că a început să le placă şi părinţilor, s-au împrietenit între ei, pleacă împreună în deplasări la turnee, aşa cum s-au dus de exemplu la Praga, unde am avut o delegaţie de aproape o sută de persoane. Pentru copii ne-am gândit să le dăm întotdeauna câte ceva, chiar simbolic, şi dacă nu câştigă, că e copil şi plânge, umple batistele de lacrimi, aşa că ne asigurăm să-i facem un cadou, ceva. Le dezvoltăm abilităţile de comunicare, că îi punem să scrie partida (mutările din timpul jocului – n.n.), chiar dacă el încă nu ştie să scrie! Iar dialogul se face în limba engleză, dai mâna cu adversarul care poate fi străin, vorbeşti cu el, asemenea lucruri se învaţă de mic şi te ajută în viaţă. Cum spuneaţi, la Iaşi am organizat de două ori Campionatele Europene de tineret pe echipe, Campionatul European de dezlegări şi cele două Campionatele Mondiale Şcolare. În plus, tot în România anul trecut am făcut Campionatul European feminin, în jur de 150 de fete au participat, iar anul acesta vom organiza Campionatul European de juniori, despre care am vorbit mai înainte. E drept că avem acolo (la Federaţia europeană de şah – n.n.) pe prim-vicepreşedintele Ionuţ Dobrăuţeanu, care ne sprijină în demersurile noastre. Dar, totodată pot să spun că de fiecare dată au fost foarte mulţumiţi de organizare. Noi am trecut de mult de stadiul “hai să facem oricum, numai să iasă”! Nu e deloc aşa, trebuie să fii foarte atent la tot ce faci.
Ne trebuie un antrenor străin la lot!
Puteţi aprecia cam câţi jucători de şah se găsesc în ţară? Mai au timp astăzi oamenii de o astfel de îndeletnicire, să-i zicem “nelucrativă”?
Întotodeauna când vrei să te relaxezi îţi faci timp ca să joci o partidă de şah. Oficial noi avem 16.000 de jucători legitimaţi, dintre care cam 5.000 plătesc cotizaţia la zi. Aş vrea să se înţeleagă că legitimarea acestor jucători nu se face ca la celelalte cluburi sportive, care au în vedere pregătirea fizică. Deci un jucător de şah care joacă până la 12-14 ani, că după aia se duce la şcoală, poate să revină şi să joace şah şi la 21 de ani, fiindcă nu pierde pregătirea fizică (forma sportivă – n.n.), el se simte pregătit să joace şah. Nu e ca la fotbal sau handbal, dacă nu mai poţi alerga pe teren eşti exclus. Aici cu cât înaintezi în vârstă, dimpotrivă, capeţi experienţă şi maturitate în joc. Şi avem mulţi care au revenit la un moment dat. De aceea ne gândim să revenim cu o serie de competiţii, cum ar fi campionatele judeţene. E un proiect, să vedem ce vom putea face. La nivel de performanţă căutăm resursele financiare pentru a face un Centru de pregătire intensivă pentru jucătorii de echipă naţională. Avem acum mulţi jucători buni care vin din urmă, Costache, Gavrilescu, Ocnean, Antonică, Mogârzan, Maria Lia, ca să nu mai vorbesc despre Bogdan Deac. Şi atunci trebuie să stăm de vorbă părinţii şi să-i întrebăm: Vreţi să facă şah de performanţă? Unii zic că da. Atunci federaţia îi va plăti de resurse proprii un antrenor. Marea noastră problemă sunt antrenorii; avem antrenori, dar fiecare se mai ocupă şi cu altceva. Eu aş plăti un antrenor din străinătate, stabilit de Consiliul Director (al federaţiei – n.n.), de exemplu, care să se ocupe sută la sută de sportivi. Poate să vină din Rusia, de oriunde, numai să fie foarte bun şi să predea şahul la nivelul cel mai înalt. Fiindcă dacă vom proceda altfel, nădejde de performanţă nu vom avea. Noi stăm destul de bine în acest moment, suntem în primii 15 – dar nu reuşim să ne ridicăm mai sus! De ce? Cred că în primul rând din punct de vedere psihologic. Aici stăm prost. Spre exemplu, din şapte runde noi am jucat anul trecut la Olimpiadă (suprema competiţie mondială a şahului – n.n.) la primele mese, acolo unde sunt primele 6-8 echipe. Deci, şapte runde am fost în primii şase, hai opt. După care, până la runda a 11-a ne-am tot dus… N-am avut rezistenţă. Ne-am întâlnit cu echipe din ce în ce mai bune, sau chiar cu echipe mai slabe am cedat. Am tras concluzia că ne trebuie o pregătire specifică, dar şi una psihologică. Şi să-i aducem şase luni în Centru, cu antrenor străin, să stea acolo, să mănânce acolo şi să facă şah. Uitaţi, chiar azi am aflat că Sabina Foişor (şahistă stabilită în SUA – n.n.) a devenit campioana Statelor Unite! Deci resurse avem. Vom investi ceva bani, dar ştim că avem în cine, v-am spus că avem tineri care vin puternic din urmă.
A rămas şahul un sport popular?
Eu zic că da. Poate nu-i atât de popular ca fotbalul sau ca tenisul în momentul de faţă. Ce ne propunem este să creăm modele, pentru a-l face mai popular! Am avut un astfel de model, pe celebra Elisabeta Polihroniade, dar a dispărut. Poate mai e Florin Gheorghiu, dar timpul a trecut şi peste el. Am însă convingerea că dacă vom investi corect, Bogdan Deac are şanse mari să devină campion mondial.
Sportul românesc a ajuns telefonul de urgenţă
Pentru finalul interviului vă propun să schimbăm puţin paleta întrebărilor şi am să vă întreb care este părerea dvs. despre momentul actual al sportului românesc. Vă întreb asta ştiind că aţi fost mulţi ani un membru foarte activ al Comisiei de cultură, învăţământ şi sport a Camerei Deputaţilor.
(oftează adânc) Domnu’ Graur, eu am mai spus lucrul acesta: suntem ca la apelul telefonic de urgenţă: 1-1-2. Adică o medalie de aur, o medalie de argint şi două de bronz (face referire la bilanţul olimpic de la Rio al sportivilor români – n.n.), că al treilea bronz l-am pierdut din cauza dopingului! Dacă nu vom face nimic în perioada următoare, pentru că deja a început noul ciclu olimpic nu vom evolua în niciun fel. Şi nu mă refer numai la finanţare, pentru că nu întotdeauna performanţa este direct proporţională cu finanţarea; mai ai nevoie şi de talent, mai ai nevoie de antrenori, de un pic de noroc… E valabil în şah, dar e valabil în toate sporturile. La momentul acesta noi pornim de undeva din urmă, pentru că abia în 2015 am dat posibilitatea comunităţilor locale să finanţeze sportul. Parţial s-a reuşit, dar mai sunt lucruri de completat. Eu personal am făcut un amendament la Ordonanţa 4, în care am scris că putem finanţa de la bugetul local toate cheltuielile, inclusiv salariile. Dar cu salariile avem o problemă: pe ce contract?! Că nu poţi să faci contract de muncă, cu fişa postului “handbalist” sau “şahist”. Şi atunci, eu am lăsat în urmă, când am plecat de la Parlament, un set de legi, chiar o Lege nouă a Sportului, prin care propuneam un contract de prestări servicii sportive. Pentru ca să poată fi oamenii aceia plătiţi. Cu impozit minim, de 16 la sută. Propunem de urgenţă alocarea de fonduri pentru crearea acelor asociaţii sportive şcolare, care să existe în fiecare şcoală. Chiar azi am vorbit cu noul ministru, şi el e de acord. Eu i-am zis: nu creăm şi o dăm profesorului de sport, ca să fie făcut de mântuială; nu, facem un lucru oficial, vorbim cu directorul care se ocupă de activităţi extraşcolare, există în fiecare şcoală, şi i-o dăm lui să se ocupe, să o facă bine, funcţională. Şi stabilim un program naţional pentru aceste asociaţii sportive şcolare, ca şi un proiect naţional, o nouă “Daciada”, de care ducem mare lipsă. Acum se face “Gimnaziada”, e un pas în faţă, dar deloc suficient.
Olimpiada gimnaziilor se desfăşoară o dată pe an. Asta e zero!
Zero virgulă… Aici e o mare problemă, pe care eu am sesizat-o. Atunci când faci o competiţie, o finanţezi de la cap la coadă. Acum au spus ca transportul să-l facă Inspectoratele şcolare, până la regiuni, că echipamentul lipseşte, şi atunci să-l dea Comitetul Olimpic, dar îl dă doar la finale… Deci, când iei o competiţie, o duci cap-coadă. O finanţezi cu cazare, cu masă, cu tot, tot. Încă sper să se mişte ceva, dar n-am văzut la momentul ăsta să se întâmple.
Dacă aţi mai putea decide, care ar fi schimbarea cea mai important pe care aţi lua-o în privinţa sportului românesc?
Prima măsură care trebuie făcută este înfiinţarea acestor asociaţii sportive şcolare. Fără asta, baza sportului românesc nu mai exista. Avem o piramidă inversă. După care, soluţionarea finanţărilor. Dar în primul rând trebuie să se facă intervenţia legislativă. Vrei mai mulţi bani în sport? – fă o lege a sponsorizării, modifică codul fiscal. Vrei să finanţezi salariile în sport? – modifică legea salarizării, modifică Codul muncii, crează contractual de prestări servicii în sport Explică-le investitorilor că dacă investesc bani în sport nu mai plătesc acelaşi impozit pe venit şi aşa mai departe. În fine, dar nu în ultimul rând, o şcoală de management în sport chiar este necesară. Fiindcă nu putem spune că bani nu-s deloc. Nu-s mulţi, dar cu 0,043 la sută (din PIB – n.n.) şi cu 0,056 anul acesta, nu faci mare performanţă, dar şi aceşti bani, dacă ar fi folosiţi eficient s-ar vedea ceva. Întrebaţi-l însă pe ministrul Tineretului şi Sportului, dar şi pe toţi ceilalţi miniştri care au fost înainte, câte audituri au făcut la federaţii! Ar trebuie să se ştie ce se face cu banii alocaţi, să se observe lipsa managementului eficient.
(Subtitlurile aparţin redacţiei)