Interviu cu dl. Marius Florea – președintele FR Scrimă

„La noi speranța calificării olimpice se leagă de data de 1 aprilie. Ne dorim să nu fie cu păcăleli!”


Dumitru Graur: Domnule președinte, în ultima perioadă scrima românească s-a remarcat prin câteva rezultate excelente ale tinerilor, dar mai puțin la nivel de seniori. Și n-am uitat că una dintre puținele noastre medalii la ultima ediție a Jocurilor Olimpice a venit de la scrimă, prin Ana Maria Popescu. Cât de mult îi regretați retragerea? Ei, dar și celorlalte fete din echipa de spadă?
Marius Florea: Vedeți dvs., în momentul în care s-au hotărât să se retragă, ele s-au retras pe rând. Mai întâi s-au retras Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu, iar Ana Maria a rămas singură. A fost un moment foarte dificil pentru noi, nu prea mai aveam cum să facem o echipă competitivă. Iar în momentul în care s-a retras și Ana, nu ne-a mai rămas decât să ne bazăm pe ce aveam în spate. Am încercat, nu s-a reușit foarte mult, dar ușor, ușor am crescut. Am făcut niște nuclee la sabie, la floretă chiar – și fete și băieți -, dar nu reușeam la spadă. Cu toate că avem două fete foarte bune acolo, prima este Alexandra Predescu, care a și câștigat recent concursul „Ursul alb” la Berlin, care din păcate nu contează pentru Jocurile Olimpice, dar e bine, îi poate da încredere pentru calificare. La noi probele de calificare se încheie pe 1 aprilie. Sper să fie de bine, fără păcăleli!

Bilanț excelent pentru tineri, slab la seniori

Și care ar fi bilanțul federației în anul care a trecut?
Anul 2023, dacă ne referim vizavi de cadeţi, juniori şi tineret, cred că a fost cel mai bun an pe care l-a avut federaţia noastră. La Campionatele Europene de cadeţi şi juniori de la Tallinn, am avut un loc 2 la sabie masculin individual cadeţi prin Casian Cîdu, un loc 2 la sabie masculin echipe cadeţi, cu Cîdu, Enache, Eva și Macovei. Apoi un loc 2 la sabie feminin individual cadete prin Amalia Covaliu, un loc 3 la sabie feminin individual cadete prin Anastasia Fusea, un loc 1 la sabie feminin echipe cadete, cu Covaliu, Fusea, Mitruș și Benciu, un loc 3 la sabie masculin individual juniori prin Casian Cîdu, un loc 3 la sabie feminin individual junioare prin Amalia Stan şi un loc 1 la sabie masculin echipe juniori, cu Radu Nițu, Vlad Covaliu, Casian Cîdu și Mihnea Enache. La Campionatul Mondial de cadeţi şi juniori am avut la sabie masculin juniori un loc 3 la echipe, în aceeași formație. De asemenea, la Jocurile Europene de la Cracovia, am avut un loc 2 prin Ilina Pantiş la sabie feminin individual şi un loc 3 prin Mălina Călugăreanu la floretă feminin individual. Din păcate, la Europenele şi Mondialele de seniori nu am avut rezultate bune, aici unde eram foarte interesați, şi ne doare foarte, foarte tare lucrul acesta, având în vedere calificările olimpice. N-am obținut decât un loc 8 prin Mălina, la individual.

Așadar, din păcate, scrima nu a calificat încă niciun sportiv la JO de la Paris, din această vară. Cu toate acestea, în fața COSR v-ați asumat câștigarea unei medalii la turneul olimpic. Ce speranțe aveți în această direcție?
Cum aş fi putut să spun că nu calificăm şi să nu-mi asum o medalie. Nu aveam cum. Aşa mi se pare corect. Adică dacă tot vrem să mergem acolo, mergem până la capăt. Nu pot să spun că nu mai luăm medalie. Nu, şansele sunt în continuare şi trebuie să le acordăm şanse până la capăt sportivilor şi antrenorilor. Așa este corect. Avem speranțe să calificăm un sportiv pe criteriul 3, este Iulian Teodosiu, care a demonstrat că are valoare, a avut în palmares finale și fost calificat la Jocurile din 2020. El se află pe locul 27 în clasamentul mondial FIE la sabie, iar Mălina Călugăreanu pe locul 33 la floretă. Ei sunt scrimerii români cu şanse reale de a obţine calificarea olimpică.
La Olimpiada din 2000, la Sydney, Mihai Covaliu a câștigat medalia de aur, ultimul mare succes al scrimei masculine. Dumneavoastră cum ați trăit momentul acela?
A fost o satisfacție extraordinară. Eu eram pe atunci antrenor la lotul de sabie feminin. O avem și pe Irina Covaliu, care acum e la rândul ei antrenoare. În 2001 le-am scos vicecampioane mondiale pe fete. Iar din 2004 m-a trecut doamna Pascu la băieți. La Beijing (JO 2008 – n.n.) am fost și arbitru, dar îl antrenam și pe „Cova”, care a luat medalie de bronz atunci.

Problema mare a sportului românesc este „absolvirea” junioratului

Mai vin copii la scrimă, domnule președinte?
Avem o mie șase sute și ceva de sportivi acum, avem campionate naționale de copii, care chiar sunt populate, încercăm să atragem cât mai mulți. Știți care e însă problema? Problema mare e la tineret. În momentul în care au făcut 18 ani se duc spre facultăți. Iar asta e valabil la toate sporturile noastre. Și vă spun ceva: dacă n-ar mai fi existat Steaua și Dinamo, că imediat după Revoluție a fost idea asta, acum sportul românesc n-ar mai fi existat! Asta e părerea mea, nu că am fost și eu la Steaua. Este realitatea, nu trebuie să ne mințim. Sunt sigurele cluburi care pot să le ofere ceva sportivilor tineri, care altfel abandonează activitatea sportivă.
Vă rog să-mi spuneți mai mult despre tânărul Radu Nițu, apreciat ca fiind marea revelație a începutului de an, lider mondial la sabie al juniorilor.
Radu Niţu este medaliat la Europenele şi Mondialele de juniori, Europeanul de tineret, și a făcut deja pasul spre echipa de sabie seniori a României. Este un sportiv foarte bun, serios, constat şi care poate face performanță. A luat medalii peste tot pe unde a fost şi acum este cel mai bun la sabie individual, după Europenele de tineret de la Budapesta. De altfel noi am luat acolo patru medalii – și la individual, și pe echipe. Radu este un băiat foarte muncitor. Va pleca curând la Tbilisi cu echipa de seniori, la o etapă de Cupă Mondială. Trebuie să încercăm să schimbăm puțin, să ne gândim deja la următorul ciclu olimpic.

Cum comentați faptul că Radu Nițu este un produs al unui club particular de scrimă, Riposta București, care n-a beneficiat de nicio subvenție din partea statului?
Mie mi se pare o chestiune normală, pentru că noi ca federație nu avem cum să intervenim la cluburile private, sub nicio formă. Ele trebuie să se descurce singure. Noi totuși le susținem la concursuri, le punem la dispoziție tot echipamentul, tot ce vedeți în sală, nu le luăm nicio chirie pentru sală când fac la noi (este vorba despre Sala „Ana Pascu”, aparținând FR Scrimă – n.n.). Va fi curând Cupa Riposta, care se organizează însă în Polivalentă, la noi n-ar fi avut loc. Deși am îmbunătățit-o, am schimbat absolut tot în ea, este prea mică, au loc prea puține planșe. Să știți că Riposta a crescut tot aici, le luam o chirie extrem de mică, însă când a venit pandemia n-am mai lăsat absolut pe nimeni în sală. Ei și-au găsit un spațiu la Casa Presei pe care l-au amenajat și au crescut frumos. La noi sunt și acum alte cluburi private care se antrenează, fără chirie. Îi ajutăm fiindcă încercăm să ne dezvoltăm, iar ele ne ajută. Astfel de cluburi există în toată țara.
Ei, aici va trebui să vă contrazic în ce privește aportul exclusiv al cluburilor Steaua și Dinamo la dezvoltarea sportului nostru. Iată că au apărut și unele cluburi private, care reușesc să se descurce singure, fără subvenții de la stat.
De acord cu dvs., dar până la ce nivel? Aici este problema. Cum am putea să-i trecem mai departe, unde să-i ducem? Riposta nu poate să-i angajeze, sau să le dea vreun sprijin financiar. Aici este problema. Altfel, jos pălăria, chiar îi respect pentru tot ce au făcut și fac pentru scrimă. Însă susținerea materială tot de la părinți vine, ei plătesc cam toate costurile: cotizația lunară, echipament, taxe de concurs și așa mai departe. Doar cei mai buni ajung să aibă susținere de la federație, lor le preluăm noi toate costurile.

Se antrenează în Statele Unite

Cum spuneați se pare că avem o generație foarte promițătoare la sabie masculin, cu Radu Nițu, Vlad Covaliu, Casian Cîdu și Mihnea Enache, cei care au cucerit medalia de aur pe echipe la Campionatele Europene de anul trecut și recent tot aur la Cupa Mondială de la Budapesta. Sunt ei speranța noastră pentru JO 2028, de la Los Angeles?
Clar. Nici nu avem altceva. Doar ce ar mai rămâne dintre actualii seniori, pe care îi vom aduce aproape de cei tineri, ajutându-i pe aceștia să crească puțin mai repede. Este cu adevărat o generație foarte bună. Sper să reușim să-i ținem. Este destul de greu să-i ții acasă, își urmează de regulă drumul spre facultăți. Radu Nițu este deja student în Statele Unite, acolo se și antrenează. Va veni însă și va participa la toate acțiunile noastre, așa ne-a promis. Și nu este unicul caz, mai avem și alți plecați în străinătate, o avem și pe Rebeca Cândescu de la floretă, tot în „State”. Dar știți că și scrima le aduce avantaje. Prin rezultatele pe care le scot, asta îi ajută la facultate, se ține seama „afară”. Nu ca la noi. La noi dacă intră la facultate, sportivul trebuie să fie zi de zi la facultate, nu ne interesează dacă face sau nu performanță în sport.
Copiii lui Mihai Covaliu, Amalia și Vlad, calcă pe urmele tatălui lor?
Momentan pot spune că da. Problema este că va fi foarte greu să ducă în spate rezultatele pe care le-a avut tatăl lor. Vă dați seama! Dar sunt puternici, aș zice că din punctul ăsta de vedere sunt puternici, ca să poată face față unei presiuni așa de mari. Oricât ai spune că nu, dar când ești pe planșă și în vezi pe tata în tribună (râde), nu cred că e simplu. Știu că și Mihai mai lucrează cu ei, le dă lecții. Iar Vlad a câștigat recent Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Madrid.
Am văzut cu câteva zile în urmă că la campionatul național Vlad Covaliu l-a învins detașat, cu 15-7 dacă nu mă înșel pe Radu Nițu, care e liderul mondial al juniorilor.
Nu este relevant! Ei se cunosc foarte bine, se antrenează împreună, se știu în cele mai mici detalii. Sunt și prieteni… Relevant este ce obții „afară”, haideți să fim serioși.

După ce a pierdut, Zsolt n-a mai vorbit doi ani cu mine!

Ați fost scrimer la Steaua și unul dintre cei mai apreciați arbitri de sabie din lume, în 2010, 2013 și 2014 fiind desemnat chiar numărul unu la nivel mondial de către Federația Internațională de Scrimă. Cum s-a schimbat acest sport față de momentul în care l-ați practicat?
Enorm. În primul rând nu exista aparatură electronică. Dacă țineți minte, se arbitra cu patru arbitri pe margine, și era unul la centru (cel principal – n.n.). Fiecare își dădea opinia, iar cel de la centru avea un vot și jumătate. Dar dacă doi dintre arbitrii secundari aveau aceeași opinie, cel de la centru nu mai putea să facă nimic. Dacă însă spune „tuș” iar celălalt „abținere”, arbitrul putea să spună „paradă” și continua acțiunea celălalt sportiv. Acum totul s-a schimbat total. Chiar dacă acțiunile tot arbitrul le validează, aparatul îl ajută. Iar de când a apărut și video-arbitrajul, arbitrul se poate duce la ecranul aparatului și își verifica decizia. E normal, fiindcă viteza de execuție a foarte mare, decizia e foarte grea.
Vă era și dvs. greu să arbitrați?
În 2004 am arbitrat la Atena finala olimpică la sabie. A fost între italianul Aldo Montano și ungurul Zsolt Nemcsik. Cu ungurul am rămas prieten, deși doi ani n-a vorbit cu mine. Zsolt a condus cu 14-10, îi mai trebuia o tușă pentru a deveni campion olimpic. Și a pierdut cu 14-15! Dacă s-ar fi arbitrat ca acum, câștiga lejer! Lucrurile între timp s-au schimbat foarte mult. Cum vă spuneam, Nemcsik n-a vorbit doi ani cu mine, a considerat că aș fi greșit la un atac al lui. După doi ani ne-am revăzut la o competiție de la Milano, iar pe ecrane rula într-o pauză finala de la Atena. Stăteam și mă uitam și eu. Zsolt a venit în spatele meu și mi-a zis: „Marius, ai avut dreptate!” Măi, zic eu, dar greu ți-a fost să recunoști (râde copios). Și am rămas prieteni. Dar mi-aduc aminte că în noaptea după finala din 2004, vă dați seama, și eu eram un pic întors pe dos, nu-mi venea să cred cum a pierdut ungurul finala. Când am ajuns la hotel am luat înregistrarea ca să văd încă o dată, poate am greșit ceva. Dacă pierdea 15-4 nu era nicio problemă. Dar 15-14! Și m-am convins că nu greșisem. Însă vă dați seama că și asupra arbitrilor există o presiune, uneori enormă. Sunt desigur mândru că am fost și am arbitrat la cinci Olimpiade.

La scrimă nu suntem decât o mână de oameni

La conducerea federației de scrimă s-au aflat pentru multă vreme, înaintea dvs., doi foști sportivi de mare valoare, i-am numit aici pe regretata Ana Pascu și pe campionul olimpic Mihai Covaliu, acum președintele COSR. Care a fost „moștenirea” pe care v-au lăsat-o?
Scrima ne-a dat și în mod normal trebuie să-i dăm și noi ceva înapoi. Am venit la federație împreună cu Covaliu, pentru că ne-am propus să ajutăm și noi cu cât ne pricepeam. Și eu, și „Cova” ne-am spus că dacă nu era scrima nu ajungeam niciunul ceea ce suntem acum. De aici am plecat toți, ar fi fost păcat să întoarcem spatele și să ne vedem de drumul nostru în altă parte. Vedeți că suntem o mână de oameni, nu suntem foarte mulți. Și dacă noi nu încercăm să tragem căruța asta mai departe, ce se va întâmpla? Cluburile private nu pot acoperi necesarul de sportivi. Este o presiune foarte mare din partea părinților, care își văd copiii campioni peste noapte.
Cu alte cuvinte există tentația de a lua bani de la părintele vrea să-și promoveze copilul, chiar dacă nu are valoare!
Noi nu putem să-i mințim și să le spunem că vor fi campioni mondiali anul viitor! Ca să poți crea un sportiv de valoare îți trebuie cel puțin zece ani. Însă este foarte bine că se face instruire la aceste cluburi private. Decât să stea copilul în fața calculatorului cu orele sau alte asemenea. Din acest punct de vedere, jos pălăria, e foarte bine. Iar părinții înțeleg că trebuie să-i ducă către sport. Nu neapărat scrimă, poate să fie oricare alt sport. O cotizație lunară la un club privat e în jur de 200 de lei, nu e deloc mult pentru copilul tău!

După Ana Maria n-a mai rămas nimic la spadă

În scrimă există trei stiluri: floretă, sabie și spadă. Personal n-am prea auzit de sportivi români care să practice acum spada.
Am avut-o pe Ana Maria Brânză (căsătorită Popescu – n.n.). Dar momentan nu prea mai avem, din păcate. Ce n-au înțeles antrenorii noștri este că ar fi trebuit să crească tineri lângă Ana Maria. În momentul în care ea s-a retras n-a mai venit nimic din urmă. Existau niște copii buni, dar antrenorii s-au mulțumit cu rezultatele „Brânzicii”, cum îi spuneam noi. Acum am făcut loturi noi pentru sabie, feminin și masculin și i-am concentrat pe toți în București. Fiindcă noi fără pregătire centralizată nu putem face nimic. Avem foarte puțini sportivi și noi câștigăm prin faptul că muncim mai mult. Așa am făcut mereu, până acum. Este un lucru pe care trebuie să-l înțeleagă și unii antrenori. Pentru că cei de „afară” au un număr foarte mare de sportivi, și au de unde să aleagă. Noi avem 1.600, din care putem alege cei mai buni din patru!
În Italia sunt mai mulți?
(zâmbește) Cred că doar pe zonă, la un orășel sunt cam câți avem noi! Noi nu avem nici săli, nici antrenori. Problema cea mai mare la noi sunt antrenorii. De regulă sportivii care se lasă nu preferă să antreneze. Salariul nu e deloc atractiv. Ce să facă cu două, trei mii de lei pe lună, cât este salariul minim? Dacă este însă profesor la o școală sportivă, deja e o altă discuție. Dar cei de la școlile sportive nu prea ajută la performanță, se mulțumesc cu nivelul de cadeți și juniori. Dacă într-un oraș mai ai un CSM (Club Sportiv Municipal – n.n.), mai ai o șansă – îi iei de aici, îi muți dincolo, cred că ar exista posibilitatea asta. Dar după cum știți, la CSM-uri banii merg în special la jocuri, la fotbal, handbal… Aici ne lovim de altă poveste, banii nu ajung niciodată la scrimă.
De ce scrima românească înregistrează succese în special la sabie?
Nu știu. Toată lumea zice că suntem „federația română de sabie”, dar nu-i adevărat. Eu n-am nicio vină dacă rezultatele vin mai ales la sabie. Uitați, mai e și floreta. Am avut și o medalie la Campionatul Mondial prin Maria Boldor, dar din păcate ea a avut probleme cu ANAD-ul (Agenția Națională Antidoping – n.n.). Acum e suspendată.
Există dopaj în scrima românească?
Din păcate avem cazul acesta. Să știți că ei i s-au făcut analizele chiar la Mondiale, unde a câștigat medalia de bronz în proba individuală și nu i s-a găsit nimic! După un campionat național, atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ea spune că nu este vinovată, că nu a luat nimic interzis. Iar eu nu pot s-o contrazic. Se întâmplă atâtea în sport. Poate a băut după cineva, sau a mers la o sală de forță și a luat ceva de acolo, sunt lucruri care nu se spun. Dar e tare păcat pentru ea, Maria putea să facă în continuare. Ea și cu Mălina Călugăreanu puteau să facă o echipă bună. Pentru Maria Boldor se analizează acum proba B, dar durează foarte mult. Ați văzut cum e și în tenis (cazul Halep – n.n.). Dar mă și mir; să știți că la noi, la scrimă, dopajul nu are cum să te ajute foarte mult. Și sunt foarte puține cazurile cunoscute. Pentru noi a venit ca un trăsnet, n-am avut de-a lungul anilor niciodată o asemenea problemă.

Surpriza doamnei Ana Pascu

Scrima românească duce o mare lipsă de săli de antrenament și concurs. Am observat însă că sala care poartă numele doamnei Ana Pascu s-a extins, intrând acum pe un spațiu în care nu cu mult în urmă se afla un … coafor. Cum ați reușit?
Să știți că spațiul acela era tot al federației, îl închiriam pentru a face ceva fonduri proprii. În momentul de față nu mai avem voie să închiriem nimic. Sau mai exact, dacă închiriezi, poți s-o faci, dar 50 la sută din bani merg la stat. Așa e legea. Mai ai și alte cheltuieli și atunci nu prea mai ai de ce să închiriezi. Înainte luam cam două, tremii de euro lunar de acolo, erau bani foarte buni. Acum nu se mai poate. Dar am făcut la etaj camere pentru sportivi, iar jos o sală de forță, cu sprijinul COSR-ului.
Apare foarte frumos pe frontispiciu numele doamnei Ana Pascu. Este sala care îi poartă numele, cât se poate de meritat de altfel!
Știți că i-am făcut o surpriză, când ea era încă în activitate. „Cova” mi-a zis că o să ne creadă nebuni pe amândoi. Cum să-i dai numele, când ea era în viață? Mai glumeam cu ea, i-am spus odată că dacă moare trebuie împăiată, ca să fie în continuare cu noi aici la federație! Până la urmă a acceptat și sunt sigur că s-a bucurat că această sală, unde au crescut zeci și zeci de generații de scrimeri, îi poartă numele.
Cât de mult îi regretați plecarea?
Chiar ne lipsește, foarte mult. Mereu ne gândim la ea. Mai sunt probleme pe la comisia de arbitraj la federația internațională, unde ea a fost vicepreședinte, nu e simplu deloc. Sunt o grămadă de probleme, mai ales de când Usmanov nu mai e președinte (oligarhul ruso-uzbec Alişer Usmanov, președinte FIE din 2008, a fost sancţionat de Uniunea Europeană și s-a retras din funcţia de preşedinte, după interzicerea sportivilor ruşi la competiţii – n.n.). El susținea federația internațională cu cinci milioane de dolari anual. Banii lui, că avea de unde. Plus un milion pe care-l dădea la federația europeană. Acolo președinte era rusul Stanislav Pozdniakov, fostul mare campion olimpic. Cu Usmanov nu mișca nimeni. Acum e cam dezordine la FIE. Fiecare face cam ce vrea, sunt vicepreședinți, președinți de confederații, iar interimar ca președinte este secretarul general, un grec. Ne știm de mult, eu am dat examenul de arbitraj cu el, când era și doamna Pascu în comisie, înainte a fi aleasă ca vicepreședinte. Sunt niște somități care din păcate nu pot fi înlocuite.

Să sperăm că o să fie bine!
Păi să sperăm, dacă n-ar fi speranța ce-am face? Știți cum se spune, speranța moare ultima (râde copios). La noi termenul speranței se leagă de data de 1 aprilie! Ultima competiție de calificare va fi în martie, la Budapesta, o Cupă Mondială de sabie masculin, numai individual și pe echipe. O să fie „crimă și pedeapsă”! Pentru că între multe echipe sunt două-trei puncte diferență în momentul de față, vă dați seama că bătaie o să fie.
Vă doresc să aveți deplin succes, domnule președinte.

Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 121 al revistei „Sport în România”