„Îmi place enorm ceea ce fac. Este dacă vreţi poziţia perfectă, mai mult de atât nu puteam să-mi doresc!”

Dumitru Graur: Domnule ministru, suntem la început de an nou, iar dvs. la început de mandat. Cum v-aţi acomodat pe funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului?

Constantin Bogdan Matei: Foarte bine. Chiar nu am avut o problemă de acomodare. Am găsit oameni primitori, oameni frumoşi… De altfel, eu nu am avut niciodată probleme de acomodare, pe unde am fost, fie în cariera de profesor de educaţie fizică, sau în cariera de politician, în diferite locuri. Aici la minister pot spune că am găsit o atmosferă frumoasă, o atmosferă caldă şi în care am văzut că profesionalismul că poate fi regăsit în toate departamentele. M-am întâlnit cu oamenii și pot să vă spun că specialişti avem în Ministerul Tineretului şi Sportului.

Ce alte constatări ați mai avut?

Tot în această perioadă am căutat să mă întâlnesc și cu cât mai mulţi conducători ai cluburilor departamentale, cu directorii Complexelor naționale, pentru a vedea care sunt problemele şi greutăţile lor. Am şi observat că imediat ce intri într-o discuţie cu un director de club sportiv sau unul de Direcţie judeţeană de tineret şi sport, afli cât de buni sunt la nivel european, la nivel internaţional sau naţional, Campionate mondiale, Olimpiade, şi după ce îţi arată cât de buni sunt încep să-ţi spună că au mare nevoie de bani. Eu apreciez acest lucru. Nu mai departe de ziua de ieri am avut o discuţie cu dl. director al Clubului sportiv Călăraşi, care mi-a şi lăsat un documentar de vreo 50 de pagini cu rezultate, poze cu sportivi şi, ceea ce era şi mai interesant era că erau poze de cum arată sportivii după un concurs, cum le arată palmele, cum le este corpul… Am apreciat că a venit foarte bine pregătit. După care a urmat partea a doua a discuţiei, cea despre buget – cât a primit, cât a cerut şi unde sunt capitolele unde mai putem umbla. De la început am spus foarte clar că voi susţine sportul de performanţă, fără dar şi poate, acolo unde există. Pentru că trebuie să fim realişti şi să facem o analiză foarte clară, pe documente, cu privire la obţinerea de rezultate sportive. Vreau să spun, de rezultate notabile! Dacă vrem să vorbim de sportul de masă, e o altă discuţie, pe care o putem aborda. Şi sunt total de acord şi susţin sportul de masă, fiindcă este cel care ne dă speranţa pentru asigurarea resursei umane pentru a face performanţă.

Aţi venit în fruntea sportului românesc într-un moment greu. Nu v-a fost teamă să primiţi o asemenea sarcină?

Teamă n-am avut niciodată. Este însă foarte adevărat că această numire mă onorează, dar în acelaşi timp mă şi responsabilizează foarte mult. Este adevărat că 2019 este un an preolimpic, iar 2020 este anul olimpic, care e foarte aproape. Ca să avem medalii va trebui să pregătim foarte bine anul preolimpic. Am avut deja o serie de discuţii pe preşedinţii de federaţii olimpice – pentru că asta ne interesează -, am avut mai multe discuţii şi cu dl. preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (Mihai Covaliu – n.n.), fiindcă depindem foarte mult de implicarea lor. Pot spune că avem o relaţie excepţională, noi MTS-ul cu cei de la COSR şi sunt convins că această relație foarte bună va merge aşa cum trebuie în folosul obţinerii de medalii. Cum spuneam, n-am avut teamă niciodată, sunt un om care îşi doreşte să facă cât mai multe, iar la finalul mandatului vom trage linie şi vom vedea câte am făcut şi câte nu am făcut, vom vorbi de cifre, fapte… Pe mine mă interesează ca în fiecare zi prin tot ceea ce fac să las câte ceva în urmă. Şi nu numai eu, ci întreaga echipă, fiindcă aici avem o muncă în echipă, nu este numai meritul ministrului când ceva iese bine. Este meritul tuturor celor care astăzi lucrează în Ministerul Tineretului şi Sportului, al tuturor celor care astăzi lucrează în Complexurile naţionale sportive, în Direcţiile judeţene pentru tineret şi sport, în cluburile noastre departamentale. E o muncă în echipă, iar atunci când spunem că avem un campion european sau un campion mondial – este foarte adevărat că meritul este al sportivului şi antrenorului -, dar pentru meritele şi obţinerea rezultatului cu toţii am concurat. Mai mult sau mai puţin, depinde din ce unghi vedem.

Am jucat pe postul de fundaș central

Haideţi să ne întoarcem puţin la biografia dvs. Ştiu că aveţi încă din copilărie legături destul de strânse cu sportul. Puteţi să ne spuneţi mai mult?

Sigur că da. După cum bine ştiţi, sunt născut la Rm. Vîlcea, la 26 octombrie 1980. Școala gimnazială am făcut-o la Liceul Grup şcolar „Henri Coandă”, clasă vocaţională cu specialitate fotbal, apoi am continuat la liceu pe aceeaşi filieră a clasei vocaţionale de fotbal. În 1999 am intrat la Colegiul naţional de măiestrie sportivă din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, unde am avut aceeaşi specializare fotbal. Sunt posesor al carnetului de antrenor categoria a III-a. Apoi am mers mai departe cu studiile, am urmat Facultatea de educaţie fizică şi management în sport, tot la Sibiu şi am încheiat în 2004. A urmat un masterat tot în domeniul sportului, care s-a intitulat „Tehnologii informatice aplicate în managementul organizaţiilor sportive”. Din 2005 am devenit profesor de educaţie fizică şi sport, mi-am început cariera la Liceul teoretic Băile Govora, după care am continuat la Şcoala gimnazială „Anton Pann”, jumătate de normă şi cealaltă jumătate la Colegiul naţional „Mircea cel Bătrân”, unde am predat la o clasă vocaţională cu specializarea atletism. Cariera a continuat scurte perioade şi la alte unităţi şcolare, dar locul meu stabil rămâne la Şcoala gimnazială „Anton Pann”…

Eu aş spune că „la bază” sunteţi un fost fotbalist… Pe ce post aţi evoluat, domnule ministru?

(zâmbeşte) Da, putem spune şi acest lucru. Am jucat fundaş central, n-am fost un fotbalist cu o carieră notabilă, ci unul dintre cei care pot spune totuşi că vin din domeniul sportului şi cu precădere din cel al fotbalului.

În ’94 am ieșit pe stradă după victoria cu Argentina!

La un moment dat, Râmnicu Vâlcea avea o bună echipă de fotbal, jucând în prima divizie a ţării. Aţi urmări-o, v-a apropiat acest lucru de sport?

Oh, sigur că da! Noi am avut o tradiţie foarte frumoasă în fotbal, vorbim de Chimia Rm. Vâlcea, care este de altfel şi câştigătoarea Cupei României (în 1973, după o finală cu Constructorul Galaţi – n.n.). Aveam jucători excepţionali pe vremea aceea, îmi aduc aminte de un fundaş central, Teodor Ciobanu, de extrema Dumitru Teleşpan, care avea o viteză fabuloasă – se spunea că el ajungea înaintea mingii când pleca în sprint! -, apoi şi fostul stelist şi internaţional Ion Gheorghe a trecut pe la noi, la Vâlcea. Dar deasupra tuturor a fost nea Iancu Carabageac, care a fost unul dintre marile talente ale României.

Aşa este, susţin integral opinia dvs., iar pe vremuri mi-am exprimat-o chiar în scris!

Am avut posibilitatea să lucrez cu domnia sa în calitatea de antrenor, dar l-am prins chiar şi ca jucător. De fapt încă le îmbina pe ambele – era şi antrenor, dar şi jucător la Minerul Berbeşti, o echipă de liga a III-a care a avut excelente rezultate o bună perioadă. După ce l-am văzut pot spune că era un jucător fabulos, genial aproape, care ar fi putut evolua şi la echipe mult mai mari.

Încă o întrebare din aceeaşi zonă: pe când aveţi doar 14 ani, echipa naţională a României scria în Statele Unite una dintre cele mai frumoase pagini ale fotbalului românesc. Cum aţi trăit la timpul respectiv acele momente unice?

Superb. Stăteam nemişcat din faţa televizorului alături de tatăl meu, care este un împătimit al fotbalului şi care pe vremea aceea iubea la extrem FC Argeş, fiindcă fusese un mare admirator al lui Nicolae Dobrin. El era idolul celor care mergeau pe stadion la vremea aceea. Şi mă bucur că am avut posibilitatea să-l cunosc când eram copil la un meci de fotbal chiar în Trivale, unde „Gicu”, cum îi spunea toată lumea, venise să vadă tocmai meciul de juniori în care evoluam. Iar la final toţi copiii ne doream doar să fim în preajma lui, nu să mai şi schimbăm câteva vorbe cu el, însă Dobrin a fost extrem de deschis, jovial, ne-a felicitat şi ne-a încurajat să continuăm să jucăm fotbal. Cât despre echipa naţională, evident că trăiam cu emoţii fiecare meci, ne întâlneam toţi colegii într-un loc pentru a le vedea împreună, trăiam fiecare clipă. Am ieşit de bucurie prin centrul oraşului după victoria cu Argentina, au fost momente unice, de care nu ai cum să nu-ţi aduci aminte. Şi să le şi povesteşti celor mai tineri, pentru a vedea ce însemna la vremea respectivă sportul şi fotbalul în special.

S-ar putea să mă fi ascultat şi pe mine în transmisiile televizate…

De multe, multe ori! Vă cunoşteam vocea pe dinafară.

România are mare nevoie de manageri sportivi

La 38 de ani, sunteţi încă foarte tânăr, aşa că vă întreb dacă mai practicaţi şi astăzi sportul. Mai jucaţi fotbal?

Fotbal din păcate mai joc foarte rar. Dar fac mişcare, ori de câte ori am posibilitate. De obicei seara merg la alergare, de regulă în parc, fiindcă locuiesc chiar lângă un parc, şi mă mişc măcar o jumătate de oră, 40 de minute, îmi iau treningul pe mine şi alerg. Iubesc să fiu pe stadion, dar acum mă duc mai mult ca să văd ce se întâmplă pe acolo, recent am fost la „Arcul de Triumf”, pe frigul acesta, ca să văd cum merg lucrurile. Am avut acolo şi un intervenţie la un post de televiziune şi am asigurat pe toată lumea că suntem în grafic pentru 2020.

O să vorbim despre asta. Spuneți-mi, prin studiile dvs., v-aţi pregătit pentru o carieră în administraţia sportului, sau pentru cea de antrenor de fotbal?

În principal m-am pregătit pentru cariera de antrenor. Am ajuns să antrenez copii pentru că asta mi-am dorit cel mai mult, iubesc să antrenez copii de la grupe foarte mici. Acum am deja din prima generaţie la care am fost diriginte copii care au ajuns studenţi şi câţiva promit să ajungă sportivi foarte buni. Mi-am dorit însă să ajung să-mi manageriez singur o şcoală de fotbal, sau o asociaţie sportivă. Acesta a fost visul meu. De ce, pentru că simţeam, şi simt în continuare, că România are nevoie de manageri sportivi. Care să cunoască într-adevăr problemele şi să managerieze aşa cum ar trebui sportul, indiferent cum s-ar numi el. Şi atunci mi-au venit ambele lucruri ca o mănuşă, am reuşit să şi antrenez ce mi-a plăcut, dar am reuşit să şi manageriez aşa cum doream activitatea de la clubul pe care l-am înfiinţat.

Cum se numeşte acest club?

Clubul sportiv de tineret Lykaios Râmnicu Vâlcea. Avem şi un site, şi o pagină de facebook, puteţi găsi toate detaliile cu privire la el. Şi să ştiţi că împreună cu colegii am făcut lucruri frumoase. Sper ca şi în continuare să meargă la fel de bine, fiindcă eu am părăsit clubul când a trebuit să merg către alte orizonturi. Sper să facă o treabă bună cei care au rămas acolo.

Cea mai mare parte a carierei dvs. profesionale s-a desfăşurat într-o şcoală gimnazială din Rm. Vâlcea, unde aţi funcţionat ca profesor de sport timp de 11 ani. Cu ce amintiri aţi rămas din acea perioadă a vieţii?

Amintiri superbe. Plecând de la colegii mei de catedră, de la care am avut de învăţat extrem de multe lucruri, şi cu permisiunea dvs. chiar aş vrea să-i enumăr: doamna profesor Trascău Mioara, care şi acum predă la şcoala gimnazială şi de la care am avut enorm de învăţat, domnul profesor Băiaşu, căruia de asemenea vreau să-i mulţumesc şi să-i urez pensie lungă, lungă, lungă, pentru că este la pensie acum; au fost doi oameni superbi, de la care am reuşit să învăţ foarte mult. Acolo, în 2005, când am mers prima dată, nu exista o sală de sport. Şi pot să spun că acolo (Şcoala gimnazială „Anton Pann” – n.n.) am trecut prin toate etapele a ceea ce înseamnă construcţia unei baze moderne, sportive, şi nu numai. S-a reuşit finalizarea construcţiei unei săli de sport de tip A, cu tribune de 300 de locuri. Apoi am trecut la partea de modernizare a ei şi am reuşit să facem şi acest lucru. Pe parcursul anilor am reuşit să facem acolo şi o sală de forţă, am reuşit să achiziţionăm şi un loc de joacă pentru copilaşii mai mici, fiindcă a trebuit să primim şi clasa pregătitoare. Am reuşit ca lecţia de educaţie fizică să o facem pe muzică, pentru că am luat şi un sistem sonor adecvat; am cu adevărat amintiri foarte frumoase. Şi totodată alături de colegii mei am reuşit să înfiinţăm mai multe echipe şcolare, cu care să mergem la competiţii. De la handbal feminin şi masculin, fotbal feminin şi masculin, atletismul pe care doamna Trascău îl iubea şi-l iubeşte în continuare, am reuşit să formăm o echipă de „touch rugby” (joc pregătitor pentru rugby, fără placaje – n.n.), cu care de altfel să devenim şi olimpicii României, împreună am implementat acest sport la nivelul judeţului Vâlcea, şi nu numai, l-am extins foarte mult, în parteneriat cu Academia de rugby Trust din Londra, pe fonduri europene, şi aici mă refer la programul Erasmus. Aşadar, amintiri foarte frumoase, atât în calitatea mea de profesor, cât şi în calitatea de director adjunct pentru o perioadă de trei ani şi jumătate.

Să punem România în mișcare!

Aţi declarat la un moment dat, vă citez, cum că: ”România are nevoie de o legislaţie care să ajute mai mult la dezvoltarea copiilor, la sănătatea acestora şi la procesul de învăţământ. Aici ar trebui introduse legi, dar cred că mă voi axa pe o tentativă de schimbare a actualei Legi a Sportului, care are multe lacune. Am discutat cu multe cadre didactice şi am discutat deseori cu al meu coleg senatorul Laurenţiu Coca pe care îl respect foarte mult şi care a fost şi el fotbalist. Amândoi credem că trebuie încurajate legislativ companiile, dar şi persoanele fizice, care vor aloca fonduri direct echipelor de copii, de la toate disciplinele. Mulţi părinţi nu îşi permit să ducă copilul la un sport. Iar România pierde astfel talente deosebite”. Cred că eraţi în acel moment senator. Astăzi, ca ministru, dacă opiniile dvs. nu s-au schimbat, ce veţi dori să întreprindeţi?

Sigur că da. Este o declaraţie din noiembrie 2016 dacă nu mă înşel, până să preiau mandatul de senator. Este adevărat că sunt şi astăzi de aceeaşi părere, numai că lucrurile de atunci au avansat. Au intervenit foarte multe lucruri şi foarte multe schimbări legislative. Chiar eu sunt iniţiatorul unei schimbări legislative pe Legea 69/2000 – Legea Educaţiei Fizice şi Sportului -, care stabileşte foarte clar cum că absolut toate activităţile fizice şcolare să se desfăşoare în mod gratuit în bazele Ministerului Tineretului şi Sportului. De ce am făcut eu acest lucru? Fiindcă de pe vremea când eram profesor simţeam această dorinţă, ca atunci când există faze finale ale unei Olimpiade naţionale a sportului şcolar, ale Gimnaziadei, acestea să se desfăşoare în condiţii optime, în conformitate cu regulamentele la care noi ne raportam, asta pe de o parte. Dar şi pe de altă parte, să-i dai posibilitatea elevului să simtă ce înseamnă să fii sportiv cu adevărat. Pentru că odată ce ai intrat într-o sală care are 3.000, 5.000, 7.000 de locuri, n-ai cum să nu-ţi imaginezi cum ar fi cu tribunele pline şi tu să fii jucător!

Din păcate o sală cu 7.000 de locuri nu există încă în România!

Dar va exista! Eu sper să se facă, pentru că avem nevoie. Şi cu siguranţă că vom reuşi să construim şi noi săli care să găzduiască competiţii importante europene sau mondiale. Altfel sportul nu are cum să crească.

Ca practician al educaţiei fizice şi a sportului şcolar, sunt convins că sunteţi de acord că schimbarea în bine a sportului românesc trebuie să pornească de la şcoală!

Sigur că da. Dar aici vorbim de cele două ministere: Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Noi de altfel avem proiecte comune. Susţinem alături de federaţii şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român cele două competiţii mari care se află în organizarea Ministerului Educaţiei, Olimpiada Sportului Şcolar şi Gimnaziada. Suntem prezenţi sub diferite forme la aceste competiţii; una ar fi cea legată de lege, aşa cum v-am vorbit mai devreme, prin care le punem la dispoziţie bazele sportive necesare, cea de-a doua este legată de programul “România în mişcare”, unde ne adresăm tot competiţiilor respective, şi care va continua şi pe 2019. Ceea ce este important e că, din punctul meu de vedere, cele două ministere vor trebui să gândească o reaşezare a competiţiilor, care să nu se suprapună peste competiţiile organizate de Direcţiile judeţene de tineret şi sport. Dar ceea ce mă interesează pe mine este că va trebui să gândim o strategie, astfel încât toţi să intrăm pe aceeaşi nişă şi să gândim un singur scop: încurajarea sportului de masă. Și să acordăm posibilitatea unei selecţii către sportul de performanţă şi înaltă performanţă, iar noi putem face foarte bine lucrul acesta. De ce? Pentru că avem antrenori pricepuţi, pentru că federaţiile sunt disponibile să facă lucruri bune, iar ministerul finanţează bună parte din activitatea federaţiilor; avem Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, care şi el la rândul lui primeşte anumite sume din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, deci cred că am fi îndreptăţiţi să intrăm în subiect şi să-l coordonăm astfel încât rezultatele din sportul de masă să devină palpabile. Mai cu seamă cu cât există deja o organizare sub forma asociaţiilor sportive şcolare. Diferenţa este că unele au personalitate juridică, iar altele nu o au, ceea ce împiedică accesarea de fonduri. Noi din punct de vedere legislativ am mai intervenit, în sensul că UAT-urile (Unităţile Administrativ Teritoriale, primării şi consilii judeţene în general – n.n.) pot investi până la 5 la sută din bugetul lor către activităţile sportive, ceea ce reprezintă desigur un pas foarte important. Dar cum poţi să investeşti? – doar dacă ai personalitate juridică. Altfel nimeni nu poate investi, nici măcar un privat, fiindcă trebuie să existe un cont bancar, să ai contabilitate şi posibilitatea de a angaja, toate măsurile fiscale pe care desigur le cunoaşteţi.

Nu există condiții egale între elevii din mediul urban și cei din rural

Este însă evident că un ministru al Tineretului şi Sportului nu va putea să impună Ministerului Educaţiei nici un fel de plan, nefiind direct de competenţa sa. Aţi discutat cu doamna ministru Andronescu această problemă?

Sigur că da, am avut două întâlniri până acum, de regulă la şedinţele de guvern şi urmează să avem o discuţie mai în amănunt. De altfel eu i-am şi pregătit doamnei ministru un model de protocol de colaborare (scotoceşte printre hârtiile de pe birou), astfel încât îmi doresc să eleborăm împreună un ordin de înfiinţarea unei comisii care să lucreze strict pe ce ne dorim. O comisie al cărui preşedinte îmi doresc să fiu eu, vom vedea dacă şi ceilalţi vor fi de acord. Vreau să mă implic foarte mult în activitatea acestei comisii, pentru că vreau într-adevăr să-i redăm sportului de masă rolul pe care trebuie să-l aibă. Şi cum spuneaţi, sportul de masă înseamnă în primul rând sportul şcolar, fiindcă el este baza. Şi pentru acest lucru va trebui să avem competiţii cu sportivi nelegitimaţi (subliniază), pentru că dacă avem competiţii pentru sportivii legitimaţi nu mai putem discuta de sportul de masă. Va trebui să analizăm de asemenea ce înseamnă cele două medii, rural şi urban. Putem noi astăzi în România, din punct de vedere sportiv, să participăm şi rural şi urban în aceeleaşi competiţii? Va trebui să facem o analiză foarte concretă cu privire la acest aspect. Fiindcă una este să-ţi faci echipa dintr-o şcoală cu 1.400 de elevi, cum aveam eu la Vâlcea de exemplu şi alta dintr-o şcoală din mediul rural, care numără numai 80 de elevi! Diferenţa este una uriaşă din toate punctele de vedere, plecând de la selecţia pe care o fac cadrele didactice şi bineînţeles baza lor sportivă, care este sigur superioară în cazul unităţii şcolare de la oraş. Condiţiile nu sunt egale, deci competiţia nu ar trebui să fie comună. Probabil că vor trebui să existe competiţii diferite.

Abia venit la MTS, aţi primit un „cartof fierbinte” între palme: situaţia explozivă de la lotul feminin de judo! Ce măsuri aţi întreprins?

Să ştiţi că eu nu îl văd ca pe un cartof fierbinte. Absolut deloc. E adevărat că am luat la cunoştinţă din presă, noi la Ministerului Tineretului şi Sportului nu am primit nimic despre acest subiect, nici de la antrenori sau de la federaţie, nici de la sportive. Chiar dacă nu avem o astfel de solicitare, nu înseamnă că stăm cu mâinile în sân. Aşa cum am declarat deja, şi susţin şi acum, nu tolerez sub nicio formă asemenea practici când vine vorba despre pregătirea unei sportive. Indiferent de nivelul lor, că vorbim de nivel judeţean sau de nivel înalt, cum este un lot al echipei naţionale. Sportul de performanţă are mijloacele sale prin care poţi să faci performanţă, în niciun caz ceea ce s-a semnalat de presă. La nivelul ministerului am cerut o situaţie concretă Federaţiei Române de Judo, aştept să mi se aducă la cunoştinţă. Mai mult de atât, vă spun că am participat şi la şedinţa Comitetului Executiv al COSR în care s-a dispus ca Comisia tehnică să facă o anchetă. Aşteptăm şi noi raportul astfel încât, coroborat cu răspunsul federaţiei să emitem un comunicat oficial. Însă ceea ce vreau să subliniez este un singur fapt: Ministerului Tineretului şi Sportului nu stopează finanţarea federaţiei de judo, sub nicio formă! Pentru că scopul nostru este să avem rezultate şi medalii în judo-ul românesc.

De la CE 2020 la CM 2030

O să vă întreb acum care este stadiul pregătirilor pentru Campionatul European de fotbal din 2020, organizat parţial de România?

Avem o situaţie foarte clară în momentul de faţă. Dacă vorbim despre stadionul Steaua, care va avea o capacitate de 30.000 de locuri, chiar în cursul zilei de azi, 8 ianuarie, vor fi depuse la Primăria sectorului 6 documentele în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Suntem acum pe final în ceea ce înseamnă procedura de demolare. Procedura de achiziţie pentru proiectarea şi execuţia stadionului a fost validată încă din martie 2018. Iar ieri s-au luat avizele de la ISU şi de la cei cu Protecţia civilă, eu zic că suntem pe linia dreaptă de începere a construcţiei. Deci nu avem nicio problemă. Dacă mergem acum la modernizarea şi consolidarea stadionului Giuleşti, cu capacitate de 14.500 de locuri, s-a început prima fază de demolare. După ce-a de-a doua fază se va alcătui documentaţia pentru autorizaţie şi construcţie. Nu există niciun fel de problemă ca fiind în pericol de întârziere. Mergând mai departe la stadionul „Arcul de Triumf”, cu o capacitate de 8.300 de locuri, pe care chiar astăzi de dimineață l-am vizitat, pentru normelor care sunt impuse de UEFA pentru 2020 şi cei de la ISU, este necesară o suplimentare a suprafeţei de teren, ceea ce implică devierea unei conducte de apă. Se fac demersurile necesare, suntem în linie dreaptă şi aici. Dacă mergem însă pe ceea ce înseamnă stadionul Dinamo, aici nu mai este vina nici a ministerului, nici a altora, acolo după cum bine ştiţi au dumnealor nişte probleme interne care ţin de partea juridică, prin ceea ce a însemnat clubul Dinamo odată, prin ce înseamnă astăzi. Sper ca la un moment dat să reuşească să se înţeleagă cei care-au fost cu cei care sunt, şi mai departe să-şi vadă interesul. Noi suntem şi la ora actuală disponibili, avem resursele financiare pentru a investi. Îmbucurător este că stadionul va fi construit, chiar dacă nu va fi gata pentru 2020.

Am observat că aţi fost foarte activ la finalul anului trecut în privinţa posibilei candidaturi a României, alături de Serbia, Grecia şi Bulgaria, la organizarea CM de fotbal din 2030. Cât de reală poate fi o asemenea iniţiativă şi care este promisiunea doamnei prim ministru Dăncilă în această direcţie?

Da, au fost două întâlniri. Mai întâi pentru a ne organiza şi apoi pentru a decide depunerea candidaturii. Această depunere de candidatură este foarte fezabilă! Pentru că avem susţinere atât din partea premierului – care, prin guvernul pe care-l conduce, şi-a exprimat disponibilitatea de a investi în construcţii. Nu numai la stadion, pentru că mai avem nevoie de un stadion de capacitate mare, ci şi pentru infrastructura necesară ce ni se impune pentru organizarea acestei competiţii. Din câte am văzut, şi celelalte trei state sunt dornice la nivelul politic să investească, pentru că este evident că trebuie să vedem mai întâi dacă din punct de vedere politic suntem pregătiţi. Și este foarte important că România, alături de celelalte state, este din punct de vedere politic pregătită şi dornică să facă lucrul acesta. Aş zice că acum am intrat în linie dreaptă pentru depunerea candidaturii: în luna februarie vom stabili componenţa comisiei care va participa la discuţiile finale. Toate datele vor fi predate acestei comisii, aici vorbim nu numai de Ministerului Tineretului şi Sportului, ci şi de celalalte ministere de care depindem, Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Turismului şi aşa mai departe. Avem şi marele avantaj că la Guvernul Românei, în calitate de consilier al primului ministru se află fostul mare jucător Gică Popescu. Este foarte adevărat că Federaţia Română de Fotbal va fi partenerul oficial, fiindcă fără federaţie nu se poate discuta despre organizarea unei astfel de competiţii. Chiar joia viitoare voi avea o întâlnire cu preşedintele FRF, dl. Burleanu, la sediul dumnealor şi sunt convins că unul dintre punctele discuţiei, pe lângă Europeanul din 2020, care este cel mai aproape, va fi şi Mondialul 2030.

Ne puteţi spune dacă şi celelalte oficialităţi cu care v-aţi întâlnit nu demult la Belgrad s-au arătat la fel de optimişti în legătură cu acest proiect?

Sigur că da. Toţi au fost pe aceeaşi linie. Şi este interesant că a fost o întâlnire la nivel înalt în care s-a vorbit mai mult despre sport! Ceea ce m-a bucurat enorm, văzând cum primul ministru al Românei, doamna Viorica Dăncilă vorbeşte despre sport şi organizarea de competiţii mari, cum preşedintele Serbiei (Aleksandar Vucic – n.n.) îţi vorbeşte doar despre sport şi enumeră câteva dintre echipele de tradiţie din fotbalul românesc, Universitatea Craiova, Steaua, Dinamo, şi cum primul ministru al Greciei (Alexis Tsipras – n.n.) îţi vorbeşte doar despre sport, şi la fel de entuziast s-a arătat cu ceva vreme în urmă şi primul ministru al Bulgariei (Boyko Borissov – n.n.). O următoare întâlnire de nivel înalt ar trebui să se desfăşoare pe 5 iulie, la Salonic.

Dumneavostră credeţi că ţara noastră ar putea să se ridice la nivelul cerinţelor organizării unei astfel de competiţii mondiale?

Să ştiţi că eu sunt adeptul asumării organizării de competiţii mari şi importante. Asumându-ţi acest lucru, cu siguranţă că vei şi obţine ceva. Iată că am reuşit să obţinem Euro 2020. Dacă nu ne asumam o competiţie de asemenea nivel, nu se vorbea despre România şi nici nu reuşeam. Aşa că scopul meu numărul 1 este să ne asumăm ca stat organizarea de competiţii majore, ceea ce în ultimii ani nu s-a mai întâmplat. Din păcate în ultimii ani în România nu s-a mai vorbit despre aşa ceva. Dar de ce să nu vorbim în România despre organizarea unor Jocuri Olimpice? Poate le iei iarna! Pentru că avem capacitatea naturală de a face aşa ceva. Mai important este să facem infrastructura. Dar dacă nu ne asumăm, vom rămâne la acelaşi stadiu, că n-avem infrastructură! Dar dacă ne şi asumăm, cu siguranţă că vom şi putea avea această infrastructură.

Poziția de ministru TS este cea perfectă pentru mine!

Am mai observat că, spre deosebire de predecesoarea dvs., sunteţi foarte activ atât în minister – vă place să vedeţi personal dacă se munceşte, făcând vizite inopinate prin birouri! -, cât şi prin prezenţa la toate competiţiile internaţionale organizate în ţara noastră. Fiind dvs. mai vizibil, promovaţi şi sportul cu această ocazie?

Da! Dar nu vreau să merg să văd dacă se munceşte; de muncit se munceşte. Doar vreau să-i cunosc pe oameni şi să aflu problemele, pentru a încerca să vedem unde le putem debloca. E foarte adevărat că pe unde am fost am încercat să merg eu în întâmpinarea colegilor mei, să văd ce fac, cum sunt, dacă sunt mulţumiţi, dacă au probleme şi apoi să ne apropiem şi să încercăm să le rezolvăm într-un fel sau altul. Și îmi place enorm ce fac! Vreau să fiu activ peste tot. Este domeniul pe care-l îndrăgesc enorm – şi aici vorbesc şi de partea de Tineret, nu numai de Sport, fiindcă suntem pe cele două componente -, îmi place enorm ceea ce fac acum. Este dacă vreţi poziţia perfectă, mai mult de atât nu puteam să-mi doresc! Este ceea ce mi-am dorit foarte mult şi iată că s-a şi îndeplinit! O dorinţă care s-a îndeplinit, dar care mă şi responsabilizează foarte tare. Astfel şi prezenţa mea la cât mai multe acţiuni ale tinerilor sau la competiţii sportive arată într-adevăr un mai mare interes din partea ministerului pentru ce fac oamenii. Şi să ştiţi că nu merg numai la competiţii de anvergură, ci merg şi la competiţii mici. Ultima la care am fost s-a desfăşurat în comuna Pechea, la Cupa „Steluţa Luca”… Şi să ştiţi că am văzut acolo peste 150-200 de copilaşi, cărora un asemenea exemplu poate fi o adevărată atracţie pentru sport. A fost superbă atmosfera acolo.

Domnule ministru, cu ce sentimente priviţi apropierea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, în 2020?

Când am participat la şedinţa COSR am primit o carte, pe care m-au rugat s-o studiez cât mai bine. Era vorba despre asumarea obiectivelor pentru Tokio. Le-am spus că sunt extrem de conştient şi extrem de implicat pentru ceea ce înseamnă pregătirea Jocurilor Olimpice. De aceea spunem că este an preolimpic, în care trebuie să fim foarte atenţi. În perioada următoare, foarte curând, vom face o analiză internă pe acest subiect, împreună cu colegii din MTS, cu ceea ce s-a întâmplat în 2018, pe buget. Pentru că întreaga problemă este de buget. Vom vedea care sunt obiectivele pe care fiecare federaţie şi le asumă. Fiindcă ne dorim foarte mult să vedem ce am dat noi pe 2018, dacă într-adevăr am reuşit să asigurăm condiţiile necesare, şi dacă da – pe care discipline sportive? Acum, să fim realişti, n-am asigurat pentru toate disciplinele sportive, şi asta se poate vedea din cifrele furnizate de colegii din minister. Astfel încât să ne creionăm deja priorităţile pentru noul an. Asta însemnând desigur perspectiva Jocurilor Olimpice, situația la sporturile olimpice şi aşa mai departe. Dar nu vorbim doar de federaţii, fiindcă federaţiile îşi trag seva de la cluburile noastre. Aşadar, pentru a avea premisele unor medalii cât mai strălucitoare trebuie să avem o investiţie corespunzătoare și în cluburile noastre sportive departamentale.

Vă urez mult succes în noua dvs. funcţie, domnule ministru şi vă asigur că vom fi alături de dumneavoastră!

Vă mulţumesc la rândul meu.