„Vreau ca noi să fim cei care conducem sportul, să nu mai fim instituția care e condusă de federații!”

Dumitru Graur: Domnule ministru, dincolo de felicitările pe care le meritați pentru îndeplinirea obiectivului pe care vi l-ați fixat – obținerea unei medalii la Jocurile Paralimpice Tokio 2020, – trebuie spus că în România sunt foarte mulți oameni care abia acum conștientizează existența și importanța unei astfel de întreceri sportive. Iar contribuția dvs. la noua înțelegere a evenimentului este una excepțională. Cum comentați?

Eduard Novak: Da, într-un fel mă bucur. Pe de altă parte îmi dau seama că sportul paralimpic nu a fost niciodată și nu este organizat cum trebuie. Ați văzut că am participat doar cu șapte sportivi la Jocurile Paralimpice, iar eu cred că România poate fi țara care să aibă 60-80 de sportivi la aceste Jocuri, și să obțină 15-20 de medalii – cam asta ar fi realitatea după părerea mea -, dacă întreaga această mișcare ar fi bine organizată. Dacă antrenorii de la cluburile noastre s-ar ocupa și de sportivi paralimpici, dacă și federațiile s-ar ocupa de acești sportivi, iar Comitetul Național Paralimpic să aibă într-adevăr calitatea de comitet, nu de federație din sine stătătoare. Asemenea lucruri urmează să le reglementăm, se află în programul nostru. Acum, fiind un cerc atât de restrâns, e normal ca oamenii să nu știe ce se întâmplă. Dar odată cu reușita la care v-ați referit, am conștientizat în fața întregii țări că existăm ca sport paralimpic și avem loc și de mai bine. Desigur că rezultatele îți deschid porțile și îmi doresc ca la Paris (JO 2024 – n.n.) să avem o evoluție semnificativă față de ce am avut până acum, să avem o delegație de 20-25 de sportivi și apoi la Los Angeles (2028 – n.n.) și în Australia (Brisbane, 2032 – n.n.) să creștem numărul de participanți. Este un program care va fi inclus și în Strategia Națională pentru Sport, astfel încât reorganizarea sportului paralimpic să dea într-adevăr roadele dorite. Știm rețeta, dar trebuie să reglementăm cum trebuie pașii următori.

Împlinirea vine din performanța sportivă

Conform oficioasei World Records Academy, la Tokio ați stabilit un nou record mondial, devenind primul ministru aflat în funcție care cucerește o medalie olimpică. Știu că v-ați propus acest lucru de mai multă vreme, a fost un țel pentru dvs. Vă simțiți acum împlinit?

Sincer, mă simt împlinit datorită faptului că am reușit să obțin o medalie, cea de argint, mă simt împlinit ca sportiv. Nu toate titlurile, recunoștințele și diplomele mă fac fericit, ci reușita mea ca sportiv. Cred că dacă mă gândesc acum înapoi, dacă m-aș fi întors fără niciun rezultat, doar cu o simplă participare la Jocurile Paralimpice, astăzi aș fi cu siguranță plin de frustrări și de îndoieli, gândindu-mă că am renunțat la cariera sportivă pentru această poziție de ministru… Dacă vreți, acestea sunt reflexele automate din sângele meu de sportiv, dar mă gândesc că în momentul în care am acceptat această funcție am pus în balanță ce pot să câștig, ce pot să pierd, și într-un fel am și renunțat să mă gândesc la un rezultat semnificativ la Jocurile Paralimpice. Știam că o să fie foarte greu la minister, foarte multe provocări, că nu o să mai am timp de antrenament. Până la urmă am decis să nu mă las! Pot să vă spun acum că a fost cea mai grea pregătire din toată viața mea. Am încercat dimineața, dar eram cu mintea la muncă deja, apoi după masa, însă încă eram cu gândul la munca de la minister, în week-end-uri făceam antrenamente până leșinam și când veneam luni la birou abia mă țineam pe picioare… Eram tot timpul obosit. O oboseală continuă în încercarea de a le face pe toate cât mai bine.

Ce însemna efectiv un antrenament pentru dvs., câte ore?
În primul rând mi-am făcut o analiză și m-am gândit unde aș putea să obțin rezultate. Și luând în considerarea programul meu, timpul și condițiile am ajuns la concluzia că doar pe pistă 4 km (urmărire individuală – n.n.) ar fi proba în care ce mi-am propus să fie fezabil. Și atunci, aici în București în timpul săptămânii – luni, marți, miercuri, joi – încercam să fac antrenamente tot mai intense, dar de scurtă durată, două trei ore zilnic, iar în week-end făceam antrenamente de lungă durată, vineri sâmbătă, duminică, de patru, cinci, șase ore în fiecare zi. Cam ăsta era programul. Am renunțat la competițiile de șosea, n-aș fi avut nici timpul să particip o săptămână la un tur, am fost doar la cele de o singură zi, sâmbătă sau duminică, și m-am focusat doar pe această probă. Și uitați că strategia a fost cea bună.

Dar ușor nu v-a fost deloc!
Chiar mi-era frică mental că o să clachez. Era și presiunea foarte mare în minister. Eram un ministru nou, oamenii se întrebau oare știe, nu știe, cum o să fie? Trebuiau stăpânite relațiile cu federațiile, tot timpul trebuia să demonstrez. Prima oară au venit bugetele, asta a fost prima provocare, apoi a venit Campionatul European (Euro 2020 – n.n.), eram și într-o permanentă criză de pandemie, a venit relaxarea, alte cereri… În plus am intervenit în toate problemele solicitate de federații, în dispute. Am vrut ca acest minister să fie poziționat într-adevăr ca un minister care dă directive, ia atitudine și devine un punct de sprijin pentru toți: sportivi, în primul rând, dar și antrenori, cadre medicale și de cercetare și așa mai departe. Adică să ne situăm acolo unde ne este locul. Noi să fim cei care conducem sportul, să nu mai fim instituția care e condusă de federații! Și asta a fost o luptă, dar cred că ne-am îndeplinit bine sarcinile. Paralel cu asta, fiindcă îmi place enorm ce fac și văd că începem să ne îndreptăm spre direcția bună, să te și antrenezi (zâmbește), să te și concentrezi pe antrenamente, a fost extrem de greu. Îmi vine să spun că pentru mine (râde), Jocurile Paralimpice au fost ca o vacanță. Toți ceilalți, când au venit acolo erau stresați, eu m-am debarasat de toate sarcinile obișnuite și m-am relaxat, fiind preocupat numai de sport.

La ciclism se pot câștiga 12 medalii

Toată lumea a aflat că v-ați antrenat în Bulgaria, pe velodromul de la Plovdiv. De ce bulgarii au un velodrom competitiv, și noi nu?
(Zâmbește) Era singura posibilitate. Acum văd că din ce în ce mai mulți doresc să construiască un velodrom. Este un proiect pe care îl promovez de ani buni, și când am fost președintele federației, din 2018 am început să organizez campionate naționale la Plovdiv și am cam stârnit interesul unora. Uitați că acum Daniel Crista a câștigat medalie de argint anul trecut la Europene, iar acum o Cupă Mondială, mai avem un sprinter, pe Norbert Szabo și din ce în ce mai mulți sportivi care au venit la campionatele naționale încep să aibă rezultate. Firesc, acum intențiile pentru a se construi un velodrom sunt din ce în ce mai mari. Am înțeles că Craiova dorește să construiască un velodrom, de asemenea Timișoara, dar și noi (MTS – n.n.) dorim să construim un velodrom… Eu cred că această disciplină, ciclismul de velodrom, este una foarte fezabilă. Mă gândesc la copii și juniori, la faptul că se poate practica și pe timp de iarnă. Pentru noi ar fi foarte greu să concurăm în tururi mari, gen Italia, Spania, Franța, care au o altă tradiție, dar la velodrom am avea o șansă, La velodrom poți să câștigi 12 medalii – Campionate, Cupe Europene, Cupe mondiale -, față de șosea, unde ai două probe, fond și contratimp. Deci cred că este un viitor de analizat și doresc ca în mandatul meu să avem unul sau două velodromuri.

În 28 iulie, anul acesta, ați împlinit 45 de ani. Aveți de gând să continuați activitatea sportivă?
Mi-e foarte greu să mă rup complet de acest sport, îmi place foarte mult. Dar, dacă mă decid să particip la Paris, în 2024 – că sunt numai trei ani! -, atunci o să mă pregătesc numai pentru pistă. De altfel, toți cei care am concurat și concurez, numai asta fac, pistă și doar sport, nu se ocupă cu altceva! Sunt profesioniști.

Ați declarat la întoarcerea de la Tokio că dedicați medalia lui Ivan Patzaichin. Cât de mult v-a inspirat în cariera de sportiv marele campion dispărut?
Foarte mult. În copilărie el era cumva imaginea mea de referință pentru performanță și pentru continuitate. El n-a fost un simplu campion – ai câștigat o dată o medalie și cu asta gata. Să fii campion timp de 20 de ani… Pentru mine, ca copil și apoi ca adolescent, când am început deja să știu ce înseamnă performanța de lungă durată, să-mi imaginez numai faptul că timp de 20 de ani ești cel mai bun, era ceva fantastic. Iar asta a fost tot timpul pentru mine o referință. Mai mult de atât, când am început și eu să am performanțe, să devin un sportiv de performanță cunoscut în România, am avut ocazia să-l cunosc. Pot spune că ne-am împrietenit, am avut o relație foarte bună. De câte ori ne vedeam îmi spunea că mă admiră și mă respectă. Pentru mine conta foarte mult că omul acela care în copilărie mă motiva, acum mă felicita și îmi recunoștea meritele. Era ca o binecuvântare pentru mine. A fost o persoană foarte specială. Chiar am vorbit cu el înainte să plec la Tokio, l-am, sunat și era atât de fericit că vorbeam cu el. Mi-a urat mult succes, dar am simțit atunci că era ultima oară când îi auzeam vocea.

La Tokio am obținut medalii doar din două sporturi

Cum apreciați rezultatele sportivilor noștri la cea de-a XXXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, Tokio 2020, cu doar o medalie de aur, și trei argint. Vă reamintesc că într-un interviu anterior ați anticipat 6-7 medalii.
Suntem departe de ce am putea. Eu spun că nu reușim decât cam 20 la sută din ce am putea realiza. Eu cred că România ar fi țara, dacă am fi bine organizați, dacă am fi la turație maximă, să zic așa, am putea lua 15-20 de medalii mereu! Asta ar fi realitatea pe care eu o văd. Cu siguranță, nu numai faptul că am avut numai patru medalii, dar dacă ne gândim ele provin din numai două sporturi, e tare rău. Cele mai multe au fost obținute de singura federație care este astăzi sănătoasă, cea de canotaj. Are și o generație tânără cu care a câștigat, ceea ce înseamnă că ne putem gândi la continuitate. Dacă ne gândim la scrimă, cu tot respectul pentru Ana-Maria, pentru tot ce a făcut ea, dar a obținut acest rezultat la 37 de ani. Unde sunt tinerii care ar trebui să fie lângă ea, la care să ne gândim cu optimism la Paris 2024? Aici avem un semn de întrebare. Mi-e frică să nu ajungem acolo unde am ajuns cu gimnastica. Care a fost reprezentată la Tokio de Marian Drăgulescu, 40 de ani. La fete, în afară de Iordache, nu mai suntem. Este motivul pentru care de curând am început o analiză la federații, să identificăm care sunt problemele reale pentru fiecare sport în parte, unde sunt problemele. Eu vreau să finanțăm aceste federații pe baza unor proiecte olimpice: Paris 2024, 2028 și 2032. Fiecare federație cu care vom avea proiecte speciale, prin care ne gândim că vrem să obținem acest rezultate, trebuie să prezinte o strategie. O să fie sporturi prioritare, dar le vom cere să facă o strategie prin care să arate cum vor ajunge la rezultatele olimpice, să vedem care sunt competițiile intermediare, cu obiective intermediare, și vreau să finanțăm efectiv problemele lor. Acum observ că banii se cheltuie și foarte mulți dintre liderii acestor federații nu știu să-și canalizeze bugetele pe ceea ce le este necesar pentru performanță. Acum am început acest audit. Până în luna martie anul viitor avem termen pentru elaborarea Strategiei Naționale a Sportului și vom începe curând ședințele cu stakeholderii din cadrul sportului de performanță, al celui de masă, al celui școlar. Mă refer la toți cei implicați în structurile sportive pentru sportul de performanță: federații, cluburi, antrenori federali, finanțatori din zona de business, medici sportivi, ca și cei din școli, pentru sportul școlar… Vom face ședințe cu acești stakeholderi, ca să culegem cât mai multe date. Acum avem mare parte din aceste date, dar vrem să avem discuții cu ei și să ascultăm și partea lor. Cele mai multe dintre probleme noi le știm deja, dar după ce îi ascultăm, noi indicăm rețeta și cum putem să ajungem la rezultate. Și să știți că și dvs. sunteți între stakeholderi! Vom avea ședință și cu presa sportivă.

Am înțeles de la dvs. că locul 47 mondial la Jocurile Olimpice nu este în concordanță cu potențialul actual al sportului românesc. Ce ne lipsește?
Organizarea. Asta e problema. Nu banii. Că dacă luăm tot ce înseamnă investiția în sport din MTS, Educație, Interne, Apărare și Consilii locale (primării – n.n.), care finanțează sportul și punem totul într-o căciulă, sunt foarte mulți bani. Dar vă dau un exemplu: handbal. Nu este reglementat câți sportivi străini pot să joace la o echipă. Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că sportivii români aproape nu au loc în liga națională. Și nu e în regulă. Nici la handbal, nici la volei, nici la baschet. Și așa noi antrenăm sportivii străini, merg acasă la echipele lor naționale și apoi ne bat în competițiile internaționale.
Aici veți avea o problemă. Nu văd cum ați putea impune o asemenea prevedere de regulament, întrucât federațiile sunt organisme private, care-și fac propriile legi.
Prin regulamentul de finanțare. Le vom pune condiții. Vedeți că hocheiul are o asemenea prevedere în regulamentul federației. Dacă noi luăm exemple din toate țările, Ungaria, Turcia și multe altele, credeți-mă că peste tot este reglementat accesul străinilor în competițiile naționale.

La inițiativa dvs., a fost aprobată dublarea premiilor pentru medaliații olimpici…
Da, este un lucru foarte bun că guvernul a aprobat aceste măriri. Dar nu este decât 0,1 la sută din toată strategia sportului românesc (râde), numai asta nu ajunge. Este însă un semn de recunoștință pentru acești sportivi care au reușit o performanță remarcabilă. Premierile sunt pe deplin meritate.

Nu ne interesează părerea președinților de federații!

În interviul pe care mi l-ați acordat la începutul anului ați declarat că vă doriți ca până la sfârșitul anului să definitivați Strategia Sportului Românesc. Vorbeați despre o analiză, o scanare din partea unui grup profesionist, de pildă KPMG, care a făcut același lucru și în Ungaria. Cât de mult ați avansat în acest proiect?
Am avansat destul de mult. Însă nu cu KPMG facem, ci cu UBB (Universitatea Babeș-Bolyai – n.n.). I-ați văzut lucrând în biroul alăturat de altfel. La sfârșit de septembrie vom avea o primă prezentare în fața guvernului a analizei actuale. Principala chestiune este de ce am ajuns aici cu sportul, care sunt motivele acestei decăderi. De ce mai avem atât de puțini oameni care fac sport de masă și copii în școli. Este o analiză, apoi rețeta în pași mari și un plan de acțiune. După care, în etapa a doua a planului, cum v-am spus, vor începe toate ședințele cu stakeholderii. O să fie vreo 40. Facem un calendar și apoi începem: cu antrenorii federali de la toate federațiile, cu antrenorii de lot național… Nu cu președinții! Nu, nu, nu (râde). Președinții de federații au altă viziune. Aici vrem să fie o întâlnire serioasă, tehnică. Cu antrenorii federali. Să aflăm care sunt problemele, cum văd ei situația, ce le lipsește. Și apoi, mergând până jos, cluburi, asociații. Culegem informații, punem apoi cap la cap și vreau ca până la sfârșit de martie să rescriem și Legea Sportului.

Ei, ăsta e un proiect ambițios!
Trebuie. Deci, facem așa: strategie, plan de acțiune. Cu implementare pe unul, doi, trei, patru, cinci ani. Nu se poate bătând din palme. Și Legea Sportului. Și ceea ce ar ajuta foarte mult, și-mi doresc să treacă, este acest sistem de taxe, TAO se numește în Ungaria, probabil ați auzit, prin care companiile sunt încurajate în investească în sport. Trebuie să treacă mai întâi prin Comisia Europeană, așa funcționează și în Ungaria, și în Austria, și în mai multe țări. Este ceva diferit. Avem o listă de sporturi prioritară, și din taxele pe care companiile le plătesc statului, o parte din aceste taxe intră pe un buget separat pentru sport.. Și de acolo, în baza proiectelor, prin federații, se pot dirija spre aceste sporturi prioritare. Ele vor primi astfel un ajutor financiar sustenabil. Aici însă trebuie să fim foarte atenți, trebuie reglementate foarte bine tehnic aceste prevederi. Aici la minister vreau să fac o Direcție mare de Sport, cu 25+1, nu cu cinci, șase oameni, cum sunt acum la Departamentul Sport. Trebuie să avem o direcție mare, „25+1”, că așa e legea, pot fi și 30, în care să existe oameni care se ocupă de cercetare, alții de analize și așa mai departe, de tot ce trebuie. Acum sunt vreo șase oameni, care lucrează săracii numai hârtii.

Ați pomenit și într-o discuție anterioară, vă citez: „Trebuie să avem câteva sporturi pe care ne vom focaliza pentru a obține rezultate. La drept vorbind, nu poți să mulțumești pe toată lumea. Iar eu nu pot să fiu cel mai bun ministru doar pentru că zâmbesc, fac poze, împart bani și rezultate n-o să avem! Nu de asta sunt aici”
Așa e. Eu cred că la urma urmei cam toți și-au dat seama care este viziunea mea, destul de diferită față de ce a fost până acum. Nu-mi doresc să fie acest minister doar o „bancă” de împărțit bani și fiecare să facă ce vrea. Chiar vrem să fim un organism de control, de direcționare și sprijin, și cine merită și-și face treaba foarte bine, noi îi vom fi alături. Nu cred că un președinte de federație știe rețeta prin care să reclădească sportul pe care-l conduce. Și atunci noi trebuie să fim acolo și dacă nu știe, să-l direcționăm. OK, noi îți dăm bani, dar pe asta, pe o strategie. Vă spun ceva: și în Franța, federațiile sunt private. Dar 4.500 de salariați ai Ministerului Sportului de acolo lucrează în federații. Deci, ce privat (râde) – e controlat tot! Sunt 4.500 de salariați ai statului în federațiile franceze. Deci antrenorul federal e al meu, contabilul e al meu, antrenorii sunt ai mei… Nu se poate fără control. Deci ce s-a întâmplat aici în 2001 (an în care federațiile sportive din țară au căpătat statut de societăți private – n.n.), cu reorganizarea sportului și „libertatea” pe care au căpătat-o, s-a dus dracului. De aici jup (face un semn în jos), a urmat căderea! Și suntem unde am ajuns.

Vom susține din toate puterile reclădirea gimnasticii

Cred că aveți mare dreptate. Dar care ar fi după părerea dvs. acele sporturi care pot deveni prioritare? Cred că va ieși scandal mare.
(face o pauză) N-o să iasă. Pentru că vom face o primă listă de sporturi prioritare și vom lăsa o portiță de a intra și a ieși de pe listă, în funcție de rezultate. Vă dau un exemplu, de pildă Escaladă! – ce înseamnă față de Canotaj, față de alte sporturi olimpice, chit că și Escalada a devenit sport olimpic. Și totuși Escalada a început să aibă rezultate internaționale mari. Deci cum să nu-i dai loc să intre acolo (pe lista prioritară – n.n.), după aceea? Și exemple de asta sunt multe.

Dar sporturile mari care ar fi?
N-aș vrea să intru în amănunte. În primul rând vom analiza după mai multe criterii. De performanță, istorie, posibilități de a obține medalii la Jocurile viitoare, în funcție de situația lor actuală. E greu să reclădim un sport, poate gimnastica. Care acum n-are niciun rezultat, dar este un proiect foarte important și vom ajuta și vom investi cât trebuie pentru relansarea gimnasticii. Însă vă spun că trebuie neapărat să avem o listă prioritară, deoarece această strategie trebuie să existe nu numai la MTS, ci și la Educație, și la Dinamo, și la Steaua, și la comunitățile locale. Este important ca strategia să se multiplice și la toate nivelurile să fie sprijinite aceste sporturi. Toate structurile trebuie să muncească împreună, și să sprijinim acele sporturi. Atunci cu siguranță fiecare sport prioritar va avea o susține puternică. Dar mai e ceva: trebuie să analizăm în cadrul sportului, care disciplină? Să spunem, atletismul, OK, e obligatoriu atletismul, dar care disciplină? Nu cred că ar fi fezabil să ne pregătim pentru 10.000 bărbați! (râde copios)

Dintre jocurile sportive?
Handbal, baschet – dar bine organizate. O să fie vreo 14 sporturi, dar vrem să facem o combinată între sporturile individuale și cele de echipă, fiindcă ele au rolul lor. De a mișca masa sportivă, de a atrage tinerii… Nu putem să ne gândim la sporturi prioritare doar la cele cu potențial olimpic. Totul trebuie bine gândit.

Trebuie reintrodusă activitatea sportivă în școli

V-ați propus ca, într-un an, oricare copil din România să înceapă fiecare zi de școală cu 45 de minute de mișcare. Ați sperat că veți putea obține acordul Ministerului Educației în această direcție. Acum unde sunteți cu acest proiect?
Deocamdată n-am avansat. Obiectivul nostru din Strategia pe care o pregătim este ca fiecare copil, în baza analizelor pe care o să le facem, să facă mai mult sport. Vrem să mergem spre acel proiect al domnului președinte Iohannis, „România educată”, care are ca termen de finalizare sfârșitul acestui an. Aici este o parte rezervată sportului în școli. Și vom avea un sprijin important din partea președinției. Deci, avem proiectul „România educată” și avem Strategia Națională a Sportului românesc, pe care o facem noi. Este clar că avem aceleași scopuri: ca copiii să facă zilnic ore de educației fizică sau o altă activitate sportivă diferită de ore – să zicem la înot, la patinaj, la ciclism, la… Să reintroducem activitatea sportivă în școli. Și știu că acest proiect va fi finanțat din PNNR (Planul Național de Redresare și Reziliență – n.n.), și vom avea tot sprijinul. Acum știu că e dificil să schimbi programa școlară, care ține de Ministerul Educației, dar cu acest program „România educată” am o garanție în plus că vom reuși. Sunt 100 la sută convins că vom avea tot sprijinul și de la Ministerul Educației.

Închei prin a vă cita încă o dată. Spuneați, la începutul anului: „Sunt tot timpul optimist. Eu spun că pentru mine limita e cerul! Nu sunt o persoană comodă, sunt tot timpul pe fugă și oamenii trebuie să mă urmărească. Îmi place însă să lucrez în echipă, cred în oameni, și mentalitatea mea este să dau credit sută la sută oamenilor cu care lucrez”. La MTS ați găsit oamenii potriviți?
Da, am găsit. Câțiva (râde). Mai trebuie lucrat.

Mult succes, domnule ministru!