„Problemele mari ale sportului românesc vin de la bază, de la copii”

Dumitru Graur: Domnule profesor Cojocaru, în urmă cu un an ați câștigat alegerile pentru funcția de președinte al federației de volei foarte detașat, obținând peste 70 la sută dintre voturi, împotriva eternului fost președinte, Gheorghe Vișan. Din păcate, din câte am auzit, nici până astăzi rezultatul votului nu este complet validat. Așa e?

Prof. Adin Cojocaru: Așa este. Am făcut între timp cele necesare, am trecut de avizul ministerului, că așa sunt pașii, apoi cu procesul verbal, cu toate documentele ne-am dus la instanță, pentru validare. Acolo s-au găsit două cluburi care au atacat această legalitate a Adunării Generale. Poziția lor nu avea nicio legătură cu înscrierea documentelor la instanță, nu putea fi o discuție pe fond, însă lucrurile au trenat din 2 noiembrie anul trecut până spre luna martie. Și apoi ni s-a transmis că președintele, vicepreședinții și trei membri ai Consiliului Director pot fi înregistrați ca admiși, restul nerespectând un articol inventat, complet nereal cu statul federației noastre. În ce sens? S-a spus că toți cei care au candidat trebuie să aibă 50+1 voturi din numărul participanților 50+1 votanți! Ceea ce nu este prevăzut nicăieri, înseamnă că ar fi trebuit ca fiecare membru să aibă un număr de voturi 50+1 valide din totalul de participanți, or asta nu există în statut, nu avem așa ceva. Sigur, pe acest fond noi am atacat, că nu puteam rămâne cu așa ceva, avem un corp doar cu cap și fără trunchi, dar se tot amână de atunci, nici măcar nu ne-am judecat. Exista și un club de la Brașov care contestase, dar între timp s-a retras și sub semnătura președintelui a susținut că n-a știu niciodată de o asemenea acțiune în instanță, că adresa către Judecătorie nu i-a aparținut! Aici e un lucru cel puțin delicat.

Interesant este că dl. Vișan n-a obținut decât 27 de voturi din totalul celor 150 nici pentru un post de vicepreședinte, fiind astfel exclus definitiv și din Consiliul Director. Cum comentați?
Eu cred că după lunga perioadă în care dânsul a fost președinte lumea voleiului s-a cam săturat. Să știți că pe lângă cei 16 ani cât a fost președinte, puteți pune și cei patru ani ca vicepreședinte (anii 2000–2004 – n.n.), pentru că la acel moment președinte era domnul Ovidiu Natea, care era prefect la Tg. Mureș și efectiv nu avea timp să se ocupe de volei. Domnul Vișan era în București, el conducea în fapt federația. Și așa se fac 20 de ani. Iar lumea, cum spuneam, a înțeles probabil că este nevoie de o schimbare, de o nouă viziune, de un alt tip de relaționare, de găsire de soluții pentru dezvoltarea voleiului românesc. Dar dl. Vișan și astăzi reclamă că nu știu ce ar fi fost necurat la alegeri.

Ați „regizat” alegerile, dle. Cojocaru, așa cum v-a acuzat fostul președinte?
În niciun caz. Ce să regizezi (râde), n-ai ce să regizezi. În anii anteriori, când dl. Vișan a ieșit președinte – reamintesc că în anul 2012 tot noi ne-am confruntat, iar el a ieșit câștigător la doar trei voturi, 64-61 dacă nu greșesc, eu n-am atacat și n-am acuzat că s-ar fi regizat ceva, am înțeles că asta a fost dorința oamenilor și mi-am văzut de treabă. Dovadă că m-a căutat și am făcut parte din comisii, mi-am văzut de treaba mea. Am înțeles atunci că a fost o competiție în care am pierdut, niciun fel de problemă.

Ultimii patru ani au fost ani buni

Gheorghe Vișan a fost cel mai longeviv președinte de federație din România. Ce a avut de câștigat voleiul românesc de pe urma unei asemenea domnii îndelungate?
Să știți că nu cred că mare lucru, dar hai să zicem că ultima perioadă de patru ani, pe care o socotesc pozitivă, s-a simțit o creștere a activității voleibalistice în România. N-am vrea să aduc acum laude asupra mea, fiindcă este perioada în care eu am fost vicepreședinte și am răspuns de activitatea juniorilor și a perfecționării de antrenori, asta a fost menirea mea, iar rezultatele la nivel juvenil au fost chiar bune, ca și o creștere a nivelului antrenorilor – dar nu îmi asum eu, ci toată federația a contribuit. Pe dumnealui, dacă-l întrebați, o să spună că el a contribuit. În fine, toată lumea a contribuit, este partea pozitivă de care vă vorbeam. Am avut trei echipe de juniori/junioare calificate la turnee finale, două dintre ele ajungând și la Mondiale, una anul acesta, una în 2019, și un loc 2 la FOTE. Deci este un lucru pozitiv. Fetele, la nivel de senioare, au izbutit să ajungă la turneul final al Campionatului European, și după aceea am fost noi țară organizatoare a competiției, iar la băieți în 2019 ne-am calificat după mulți, mulți zeci de ani, la un turneu final al Campionatului European. Dar mergând înapoi de la acești ultimi patru ani încolo, n-au fost lucruri extraordinare. Dacă vreți este o situație pe care noi încercăm să o îndreptăm, această „libertate” a sportivilor străini de a participa în campionatele României la nivel de seniori, fiind cumva închise toate ușile pentru promovarea juniorilor. Vă dați seama, un copil de 18 ani n-are experiența necesară să pătrundă în elită, mai are nevoie de niște ani de muncă. Ori, dacă tu nu ești interesat deloc de acest lucru, nu te interesează decât să găsești sportivi străini deja formați, partea juvenilă moare.

Veți schimba statutul federației, astfel încât un președinte să nu poată avea mai mult de două mandate? Așa ați declarat după ce ați fost ales.
Da, așa este intenția mea. Eu cred că este normal ca dacă într-un termen de opt ani și două mandate nu reușești să faci anumite lucruri, să se simtă ceva, nu cred că mai are rost să rămâi într-o funcție doar de dragul de a rămâne acolo. Eu așa consider. De fel sunt profesor în zona academică (prof. univ. la Facultatea de educație fizică a Universității Spiru Haret – n.n.), văd altfel lucrurile, mi se pare corect ca acolo unde într-adevăr faci ceva, construiești ceva, poți să rămâi, altfel mai bine pleci.

Dar există și reversul medaliei: dacă faci treabă bună opt ani?!
Rămâi cumva în mintea oamenilor (râde), ca unul care a făcut să se întâmple ceva bun. Eu chiar cred că sunt suficiente două mandate, tocmai pentru a nu fi această „nebunie”, eu așa-i zic, de a-ți aduce oamenii lângă tine, sub o formă sau alta. Oamenii trebuie să vină dacă într-adevăr simt că se întâmplă ceva, că sunt lucruri pozitive făcute acolo. Așa cred.

Ce înțelegeți prin „nebunia asta”?
Înseamnă că la un moment dat, pentru a controla cumva federația pe o perioadă mai lungă, creezi niște compromisuri cu anumite cluburi, oameni, ducând la felul în care domnul Vișan a știut să controleze, să-i zicem așa. E un merit și asta, indiferent cum e, prin care a reușit să-și aducă oamenii apropiați dumnealui să reprezinte niște cluburi de peste tot, care să-l voteze atunci când este nevoie.

Hotărârile Directoratului vor fi validate de Adunarea Generală

Cum puteți să funcționați în absența unui Consiliu Director, care să poată valida toate hotărârile președintelui?
Există o prevedere în statut. Noi avem un Directorat, care între întrunirile Consiliului Director, poate conduce activitatea federației. Este executivul, ca să zic așa, format din secretarul general, antrenorii federali și partea economică. Și în felul acesta toate lucrurile pe care le-am discutat în „Consiliul ales”, eu așa îi spun, fiindcă așa și este, cumva le-am transformat în niște hotărâri ale Directoratului, ca să poată fi validate și activitatea să funcționeze. Iar Adunarea Generală, pe care încercăm s-o realizăm pe 11 noiembrie, va putea valida toate deciziile care au fost luate în această perioadă.

Ați fost jucător?
Da. Eu sunt din Râmnicu Vâlcea, am fost junior la Clubul sportiv școlar de acolo, am jucat în divizia B în clasa a XII-a la Metalul Rm. Vâlcea, cum erau atunci echipele pe lângă o uzină, cu armata am stat o mică perioadă la Dinamo și apoi am început să joc din nou la Rm. Vâlcea și la Slatina. Cu „Cărbunoase” Slatina am promovat în divizia A, apoi am venit cu studiile în București, jucând la Electra și IOR București. Erau echipe de divizia B, aș fi vrut să fiu mai sus, dar atât s-a putut.

De ce nu mai este practicat voleiul decât la scară foarte mică în școli?
Cu mult timp în urmă, voleiul școlar avea un sistem creat de către federații, dar și de Ministerul Educației. Ca să dau un exemplu: eu, când am fost copil, am jucat în ceea ce se numea Divizia Școlară. Care n-avea nicio legătură cu activitatea campionatului național al federațiilor. Era un campionat școlar, organizat de Ministerul Educației. Încoace, după ’90, încet, încet lucrurile s-au schimbat. Au început să fie campionate naționale, care cuprindeau aceiași copii, care erau elevi, dar într-o formă sau alta, fie liceu cu program sportiv, fie club sportiv școlar, iar o perioadă a funcționat și un așa zis „campionat al nelegitimaților”. Adică al elevilor care nu erau legitimați la nicio unitate sportivă. Dar asta n-a dus la un lucru bun, fiindcă cine nu este legitimat la un moment dat dacă nu există dorința și plăcerea de a face volei, sau oricare alt lucru, cumva copiii se vor pierde, vor fi dezinteresați. Aici ar fi unul dintre motivele scăderii. N-aș vrea să fiu judecat ca un nostalgic, dar cred că acea „Daciadă” chiar era pentru masa sportivilor. Noi aici suferim, și nu numai voleiul, cam toată lumea sportului suferă de lipsa masei de sportivi. La acea „Daciadă” era copii, elevi care practicau toate jocurile sportive. Apoi erau selecționați de un club sau altul, în funcție de calităților lor.

Foarte multe cluburi școlare sunt subvenționate din banii părinților!

Mi-aduc aminte cu mare neplăcere că pe vremea în care doamna Ecaterina Andronescu conducea Ministerul Educației, domnia sa a luat decizia desființării cluburilor sportive școlare, o decizie aberantă, cu consecințe incalculabile.
Da, în anii 2003-2004 a fost prima degringoladă a CSS-urilor. Ele acum au trecut pe lângă primării. Și sunt finanțate de primării, zic ei că tot cu banii de la Ministerul Educației. Dar acolo știți cum e, la primării trebuie să faci proiect pentru a obține banii. Poate că omul nu se pricepe să facă un proiect, dar are copii frumoși. Așa (acum câțiva ani – n.n.) el se înscria într-un campionat, era un director care-l supraveghea, juca meciuri și își primea banii cuveniți de salariu, de cantonamente și așa mai departe. De aici a început și un alt lucru: cluburile private, care există cumva în jurul cluburilor sportive școlare. Din banii părinților la aceste cluburi se subvenționează și activitatea CSS-urilor. Cei mai buni, selecționați din cluburile private sunt înscriși la echipele CSS-urilor, pentru a avea meciuri de campionat. Sau, varianta directă: părinții suportă tot! Un fel de fondul clasei… Aici am ajuns din păcate. Nu știu dacă cineva chiar vede lucrurile astea. Și atunci, indiferent ce am vrea noi la nivelul federațiilor, de bani, de rezultate sportive, chiar la nivelul COSR, performanța este tot mai greu de obținut. Fiindcă jos, acolo avem probleme majore, la copii. La bază. Dacă acolo s-ar găsi o soluție, ar fi salvarea. Fiindcă copiii vin, și vin tot mai mulți, mai ales acum, haideți să zicem post-pandemie, deși am intrat în valul patru, când copiii au atâta nevoie de mișcare. Acum ar fi un moment bun, fiindcă părinții spun: luați-l pe al meu, că m-am săturat să stea numai în casă. Ar putea fi un restart al activității juvenile.

Aveți vreo discuție cu Ministerul Educației în legătură cu eventuala organizare de campionate școlare la volei?
Au fost discuții. Ei au forma aceea, „Gimnaziada”, dar din punctul meu de vedere n-are nicio valoare. Au turnee zonale și un turneu final de o săptămână, la Izvorani. Copiii ar trebui să aibă o activitate continuă. Eu i-am rugat altceva. Am vorbit chiar cu ministrul. Și i-am spus, din punct de vedere al teoreticianului, că dacă vrem să revigorăm haideți să găsim o variantă în care să putem să armonizăm programele școlare de la Ministerul Educației cu planurile de pregătire ale elevilor-sportivi, fiindcă sunt aceiași. Acolo li se cere ceva, mult prea mult și depășit, iar la nivelul de echipe naționale se dorește altceva, deci federațiile au o altă viziune. Ar trebui ca și Ministerul Educației să ceară altceva la nivelul copiilor. Și aici ar fi un prim pas: să se discute între ministere, la nivelul conducerii Ministerului Educației și Ministerul Sportului din punct de vedere al activității sportive; ce e de făcut? Cu acei specialiști din institutele de știință a educației, fiindcă ei sunt cei care creează planul cadru și apoi gândesc la programe, și argumentat de fiecare federație. Nu uitați că marea majoritate a antrenorilor, nu numai copiii, sunt tot în sistemul de educației, de acolo sunt plătiți, nu de la noi. Vă dați seama, dacă 80 la sută din programul de antrenament se desfășoară în cluburi și numai 20 la sută la loturi, nu ai cum să influențezi major această pregătire. Asta ar fi o primă problemă pe care eu am identificat-o ca fiind chiar utilă. Restul, într-adevăr este nevoie desigur și de o competiție care să se desfășoare regulat, cu etape săptămânale, așa cum erau lucrurile cu multă vreme în urmă.

Avem două generații de excepție

Ați mai vorbit cu ceva vreme în urmă despre intenția federației de redresare a voleiului românesc, pornind de la voleiul juvenil.
M-am bazat pe ce am spus anterior: că există niște rezultate, există o calitate bună a unor generații în ultimii patru ani, începând cu generațiile născute în 2000 și 1999, băieți și fete –, ele sunt cele care au ajuns de trei ori la Campionatul european, la turneele finale de juniori. Iar la ultimul Campionat European de senioare, la Cluj, în sextetul de bază au fost permanent două sau trei jucătoare din acele generații: Alexia Căruțașu, 18 ani, Denisa Ionescu, 19, Georgina Popa, 18 ani și „libero-ul”, Andra Cojocaru, 19 ani. Ar fi putut fi și Francesca Alupei, 19 ani – însă ea a plecat la studii în Statele Unite. Deci am reușit să le ajutăm pe aceste fete să pătrundă la prima echipă, și să aibă o valoare pentru echipa națională. Nu poți face o trecere și să construiești o echipă națională dacă nu începi de undeva de jos. Dar cu valoare! Dacă nu aveau această valoare, atunci sigur că jucam doar cu jucătoarele cu experiență, dincolo de 30 de ani, cum sunt Diana Balitoni și Nneka Onyejekwe; din păcate ultima s-a accidentat și nu a putut fi folosită. Noi ne-am dorit să fie un schelet cu experiență, în jurul căruia să existe aceste sportive tinere, dar de valoare. Am fi dorit-o și pe Alupei, am încercat să discutăm cu cei de la UCLA (Universitatea din Los Angeles – n.n.), unde ea s-a dus și le-am explicat că ea a ajuns acolo ca sportiv al României, fiindcă este o bursă pentru rezultatele sportive, să încercăm să găsim o modalitate prin care ea să stea lângă echipa națională și la început de septembrie, după Campionatul European, să ajungă deja pregătită. Însă n-am primit niciun răspuns. Și noi n-am forțat nota, fiindcă nu puteam să-i stricăm unui copil viitorul. Iar aceste lipsuri din echipă până la urmă s-au simțit în economia jocului. Oricum, rezultatele s-au văzut și de la lipsa de experiență (România a ocupat ultimul loc în grupa de la CE – n.n.). Alexia singur că are nițică experiență, doar că 18 ani sunt 18 ani, indiferent de câtă valoare ai avea. Ea s-a regăsit într-o echipă mai cu experiență (joacă în Turcia din 2018 – n.n.) și a fost scoasă în evidență acolo; aici a trebuit să fie ea liderul, și atunci s-a văzut lipsa ei de experiență.

Am observat că ați primit o finanțare de 3,2 milioane de lei de la MTS. V-au ajuns banii?
Nu, n-au ajuns. Bine, toată lumea solicită mai mult, dar s-a dat cât s-a putut. Am încercat să ne subordonăm activitatea acestei cifre, am mai găsit sponsorizări și am izbutit să mai compensăm costurile în anumite zone de pregătire. Ca exemplu vi-l dau pe cel de la fetele U18, care s-au dus la Campionatul Mondial în Mexic. Am găsit înțelegere, și mulțumim pe această cale, Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Pregătirea a fost finanțată de la COSR, și participarea la competiție am suportat-o noi, deci am împărțit costurile în două. Iar fetele au venit cu acest loc 6, ceea ce pentru noi este un loc destul de bun.

Voleiul trebuie să însemne și „show”!

Credeți că veți putea obține fonduri pentru volei din sectorul privat? Care sunt planurile dvs. în această direcție?
Încercăm să facem mai mult în această direcție. În ce sens? Mă gândesc că, deși eu n-am o viziune de marketing, cred că e simplu că dacă ai un produs el trebuie să devină cât mai vandabil. Cineva trebuie să vină și să-l preia, să-l construiască și să-l folosească. În urma Campionatului European pe care l-am organizat am aflat și eu că până la urmă sportul e sport, dar înseamnă totodată și show, Evenimentul în sine trebuie să devină un show, să atragă spectatorii. Eu fiind de meseria mea, am zis că sportivul trebuie să fie „crema”, pentru el facem sport. S-a dovedit că totuși contează enorm cum îl prezinți, cum se prezintă acel sportiv. Am învățat treaba asta, și la Super Cupa României, care a fost pe 30 septembrie, am făcut și noi un gen de mic „show”, făcând un moment frumos de prezentare a evenimentului. Și mă gândesc că toate lucrurile acestea, cumva împachetate și prezentate unor oameni de afaceri care au înclinații către sport, probabil că vom reuși să-i atragem. Dacă ai și rezultate, vorbeam de acești copii, există o perspectivă, ai ce spune, ai ce vinde, sau ai de la ce să pleci pentru ca să soliciți un parteneriat. Atunci foarte probabil că într-un interval de timp poți să construiești o echipă națională având acești copii de valoare și care promit. Că altfel ar fi greu să te duci și să atragi bani.

În copilăria mea am asistat, chiar dacă doar la televizor, la marea finală Dinamo – Rapid în finala Cupei campionilor europeni, desfășurată sub marea cupolă de la RomExpo. Astăzi, conform unei statistici de pe site-ul FIVB, România se află pe locul 43 la masculin și 55 la feminin! Așa de departe suntem astăzi de voleiul mondial?
Așa este, suntem destul de departe, există un „rating” pe plan mondial și se ține seama de competiția în care participi, unde acumulezi niște puncte. Neajungând în fazele finale, n-ai ce să culegi. Mai mult, adversarele noastre se ajută de echipele juvenile care participă, că și de acolo vin puncte. Totul se contabilizează, fiecare meci, fiecare victorie sau înfrângere, chiar și fiecare set disputat. Noi abia în ultimii patru ani am izbutit să mai câștigăm puncte și de la activitatea de juniori și junioare, să mai câștigăm cinci, zece, cincisprezece puncte de aici. Să nu uitați că în lume sunt 202 federații naționale, voleiul fiind unul dintre cele mai răspândite sporturi de pe glob. Federația internațională cred că este a doua ca număr de federații naționale afiliate, după fotbal. Dacă nu te califici la Jocurile Olimpice, de exemplu, pierzi puncte în clasament. Ori din Europa, unde există cele mai valoroase echipe naționale, doar trei sau patru s-au calificat. Cum să ajungi acolo? Noi sperăm ca prin activitatea cu aceste copile să aducem cât mai multe puncte de la juniori, și avansând să ajungem în elita senioarelor. Asta este singur șansă.

După meciurile de la Cluj, la Campionatul European de senioare, l-ați demis pe antrenorul italian Luciano Pedulla. Ați găsit deja un antrenor mai bun pentru fetele noastre?
Încă n-am căutat. Sondăm ca să zic așa anumite persoane în acest moment. Pe Pedulla l-am demis pentru că aveam alte așteptări de la Europeanul de la Cluj. El a continuat pe un contract pe care l-a avut cu fosta conducere, dar în care își arătase valoarea, în sensul că în 2019, la Silver League, la care echipe de senioare a participat, a câștigat și a obținut dreptul de participare în Golden League. A fost desigur un lucru extraordinar, și atunci am convenit ulterior să mergem cu el și la Europene. Era aceeași generație, era echipa cu care lucrase și își dorea să întinerească echipa națională, ceea ce ne doream și noi. Din păcate, felul în care a gestionat la un moment dat situația, cred că n-a fost una de bun augur. Vorbesc de pregătirea de dinaintea competiției, atunci când, din prea multă dorință, a „încărcat” prea mult jucătoarele. A fost avertizat atunci că nu sunt sportivi italieni, sunt sportivi români, sunt tineri și trebuie avută mai multă grijă, ca să evităm accidentările, și să nu avem o stare de disconfort în cadrul echipei. Fiind mult, mult, mult – e adevărat că așa crește valoarea, dar noi nu eram în situația asta. Și s-a produs o stare de ușoară oboseală și chiar o stare de apatie. Noi nu puteam atunci să-l demitem, fiindcă era o perioadă prea scurtă pentru a veni un alt antrenor. A mai redresat puțin situația, dar rezultatele au fost sub așteptările noastre.

Vă mărturisesc că și eu am așteptat o evoluție mai bună din partea tinerelor noastre jucătoare la Europeanul de la Cluj…
Da, a fost un meci frumos cu Turcia, cu set câștigat, apoi valoarea s-a impus. Din păcate acolo unde consideram noi că ne putem impune, cu Finlanda, cu Suedia și cu Ucraina – acolo erau de fapt țintele –, n-am reușit. În rest doream doar să facem jocuri frumoase. Și cu Olanda am jucat bine, am luat și cu ele un set. Dar n-au reușit în celelalte trei jocuri, acolo unde ne gândeam să facem ceva, ca să ieșim din grupe, ăsta a și fost obiectivul. Ar fi fost un lucru deosebit, pentru vârsta lor și pentru experiența lor.

Destul de multe obiective nerealizate

Anul trecut federația și-a fixat mai multe obiective de performanță pentru anul 2021. Vă propun să vedem acum gradul lor de realizare. Așadar, în ordine: lotul național de senioare – calificare la turneul final Golden League și optimi de finală la Campionatul European.
La Golden League am avut primele meciuri de la Cluj, am adus competiția la Cluj tocmai pentru a se acomoda cu sala. Din păcate primele trei jocuri au fost bune, numai că atunci când am mers în Franța gazdele ne-au surprins, au jucat altceva, iar noi nu ne-am mai regăsit. A fost primul moment în care am simțit că lucrurile pot cumva scăpa de sub control din cauza oboselii acumulate de fete. Și atunci am avut prima discuție cu antrenorul. În care l-am rugat să fie foarte atent și să justifice modul în care a antrenat echipa. Am primit asigurări că totul va fi bine și la turneul final al CE ne vom atinge obiectivul de a ieși din grupe.

Deci, obiectiv nerealizat! Mai departe: la seniori ați stabilit ca obiectiv calificarea la turneul final al Campionatului European, poate chiar calificarea din grupă!
Nerealizat. Acolo am demis imediat antrenorul, pe domnul Dănuț Pascu, imediat după Campionatul European. La Golden League am mers cu domnul Sergiu Stancu, și cu el vom construi în continuare. Avem deci la seniori un staff, urmând ca la senioare să gândim și să vedem ce putem găsi.

Păcat de Pegulla, mie mi s-a părut un antrenor bun, poate a făcut și greșeli, dar vă va fi destul de greu să găsiți altul mai bun ca el!
Da, vă dați seama, trebuie să facem într-un fel sau altul. Din punct de vedere financiar, cum am reușit cu el, ne propunem să desemnăm un antrenor de aceeași talie.

Mai departe: la nivel de volei juvenil, v-ați propus să calificați la Campionatul European loturile U17 la masculin și U16 la feminin. Ce ați reușit?
S-au calificat fetele de la U16 la Campionatul European din Croația, acolo ne-am atins deci obiectivul. La băieți nu, am adus și turneul de calificare „acasă”, la Ploiești și am crezut că avem mai multe șanse decât la fete, dar lucrurile s-au întâmplat invers. E adevărat că am avut și neșansa de a fi în grupă cu Rusia, dar asta nu e o scuză, trebuie să joci, n-ai ce face.

Ultimul obiectiv asumat anul trecut: cu lotul feminin de U17, calificat la Campionatul Mondial, trebuia să treacă de grupe.
Da, aici avem obiectivul realizat. La Campionatul Mondial fetele au obținut locul 6 în clasamentul final. Trebuie să subliniez că aici avem o generație foarte bună. Cu ele am început să construim. Au jucat finala turneului de la FOTE, cu Rusia, în 2019. Apoi, în Egipt, la Campionatul Mondial, locul 6. Și un loc 5 la Campionatul European de juniori. Iar cealaltă generație care vine acum au și ele un loc 5 la Europene, un loc 6 la Mondiale; iar la anul avem FOTE, să dea Dumnezeu să meargă la fel de bine. Una peste alta, este clar că mai avem mult de muncă.

În ultimii ani voleiul s-a diversificat foarte mult. Există astăzi cunoscutul „volei pe plajă”, dar mai nou și „voleiul pe zăpadă”! Cum stăm la aceste discipline?
La volei pe zăpadă avem organizate deja două campionate naționale, unul anul trecut și unul anul acesta, la Azuga amândouă. Suntem abia la început, dar nu numai noi, toată lumea este. Asta nu e rău pentru noi, fiindcă la nivel de rating stăm destul de bine, avem niște puncte adunate în competiții europene. Stăm destul de bine aici. Se dorește ca acest sport să ajungă și la Jocurile Olimpice (de iarnă – n.n.). Și se pare că am avea șanse. Să vedem ce se întâmplă până atunci.

Ultima întrebare: ce v-ați propus să realizați în mandatul dvs.?
Eu mi-am propus ca nivelul voleiului românesc să fie cumva ridicat și din punct de vedere al clasamentului, știți unde suntem noi acum poziționați, prin activitățile internaționale, prin transmiterea la televiziune a competițiilor, unde am făcut un prim pas. Acum orice meci de minivolei este transmis pe Facebook sau pe You Tube… Trebuie să știți că am făcut și un festival al „baby-voleiului”, mergem așadar și mai jos, copii foarte mici, cu o minge prinsă și aruncată, ca să fie cumva premergătoare voleiului adevărat. La nivel de divizia A avem un contract pe doi ani cu Televiziunea Română pentru transmiterea meciurilor. Foarte important este să promovezi, iar asta face parte din ce mi-am propus, să promovăm jocul de volei. Să ne adresăm cât mai mult copiilor. Fiindcă voleiul este frumos, dar un pic mai greu de practicat la copii față de alte jocuri cu mingea, fiindcă are o mișcare nenaturală de a respinge mingea, în loc de prindere și aruncare, ca la celelalte. Și de aceea trebuie să-l prezinți cât mai frumos către practicanți și spectatori. Voleiul există din 1895, dar la noi mai sunt multe de făcut, trebuie să-l ridicăm ca vizibilitate și spectaculozitate. Cumva să facă parte din viața noastră zi de zi.

Interviu publicat în numărul 94 al revistei Sport în România