„Marea mea realizare, și cu care mă mândresc, este reînființarea campionatului național de tineret”

Dumitru Graur: Domnule președinte, au trecut deja șase luni de la alegerea dvs. în fruntea federației de handbal. Spuneți-mi pentru început cum ați găsit federația în prima zi?
Constantin Din: Au trecut într-adevăr șase luni de la Adunarea Generală de alegeri, dar n-au trecut decât două luni de când am intrat efectiv în funcție cu drepturi depline și cu drept de semnătură. În schimb am început activitatea după doar 3-4 zile și în perioada asta n-am făcut decât să analizez, să observ și să ordonez foarte puțin, am lăsat lucrurile să se desfășoare fără să intervin prea mult. Practic n-am făcut decât să văd cum își desfășoară activitatea aparatul federației. Cu toate că am avut foarte multe sugestii, cum că ar trebuie să schimb echipa integral, eu n-am abordat această strategie, am vrut să văd cum merg lucrurile, sunt oameni din handbal, nu sunt oamenii fostului președinte sau ai mei, eu am considerat că e bine să avem o continuitate. Cu oameni care-și doresc să facă parte din echipa nouă, dar în primul rând oameni care iubesc handbalul. Fără pasiune e greu să obținem rezultate bune. Și au trecut lunile destul de repede. Unii au abandonat, fără să le cer eu asta, între care și secretarul general Cristina Vărzaru, cu care sunt însă acum în cele mai bune relații. Pe fostul președinte l-am felicitat de asemenea pentru băiatul său, Călin, care nu numai că este un jucător de mare perspectivă, component al echipei naționale, dar este în primul rând un tânăr foarte bine educat și am ținut să-l felicit pentru asta.

În turul doi al alegerilor federale scorul a fost de 157 la 66 pentru dvs. în disputa cu fostul președinte, Alexandru Dedu. Vă așteptați la o asemenea diferență?
Mă așteptam să câștig. În general cam tot ce mi-am propus, eu am realizat în viață. Fiindcă mi-am cântărit foarte bine pașii. Am un principiu destul de clar pe care l-am transmis și copiilor, cât și celor apropiați, este foarte important în viață să reușești să te cunoști și te evaluezi corect. Dacă te evaluezi corect, rezultatele vor fi foarte bune; dacă te supraapreciezi sau te subapreciezi, cu siguranță nu vei reuși. Am cântărit destul de mult momentul în care am luat decizia să candidez, și n-am făcut-o decât de dragul handbalului. Numai de dragul handbalului. Și cred în continuare că pot să aduc niște schimbări importante. Și aici mă refer foarte mult la modul de implicare în handbal și cred foarte mult combinația asta educație-sport. O altă componentă în care cred foarte mult că ajută sportul este componenta psihologică. Pe aceste două lucruri, educație și psihologie, nu s-a pus accentul în ultima vreme în handbalul românesc și eu încerc să introduc lucrurile astea.

Era în programul dvs., pe care l-ați prezentat înainte de alegeri, bănuiesc. Este totodată evident că lumea handbalului v-a vrut, scorul a fost copleșitor. Credeți că a fost un vot pentru dvs., sau un vot împotriva fostului președinte?
(o mică pauză) Cred că a fost și un vot împotriva fostului președinte, dar mă bucur să a fost și pentru persoana mea. Pe scurt, lumea și-a dorit schimbarea. Important este însă că această schimbare să nu fie doar între Dedu și Din, ci efectiv să schimbăm ceva în bine în handbalul românesc. Și asta nu se poate întâmpla decât dacă toți tragem în direcția asta.

Vreau ca din handbalul românesc să dispară corupția

Ați declarat, vă citez: „Eu am o demisie semnată în alb. Ea este o garanție pentru ce vreau să fac pentru handbalul românesc, dacă nu reușesc mă retrag singur”. Cam ce v-ați propus să reușiți în timpul mandatului dvs. de președinte?
După cum cred că știți foarte bine, în ultimii ani în handbalul românesc se vorbea foarte mult de corupție! Eu, activând în breasla asta a arbitrilor, mi-am asumat acest rol de a încerca să îndrept lucrurile acestea incorecte din handbal.

În mod special înțeleg că vorbiți de arbitraj.
Da, este implicat și arbitrajul, dar este evident că în acest proces sunt două părți, nu doar una singură.

Este corupătorul și coruptul!
În campania electorală am simțit că oamenii își doresc într-adevăr o netă îmbunătățire a acestui aspect. Și cu toți cei care am vorbit de la cluburi, sau aproape cu toții, au acceptat să facem o schimbare. Iar una dintre soluții a fost cea în care majoritatea și-a dorit mărirea baremului arbitrilor, ca să nu mai fie tentați. S-a vehiculat foarte mult după alegeri că Din a venit și le-a mărit baremul arbitrilor. Ei, nu Din le-a mărit, ci echipele și-au dorit lucrul acesta. Sau marea majoritate a echipelor, atât din campionatul masculin, cât și din cel feminin, pentru că eu am avut inspirația ca și în campanie, dar și după alegeri, să stau de vorbă cu oamenii și să rediscutăm problemele, să vedem ce-și doresc. Și peste 80 la sută dintre echipe au făcut această propunere, care a fost adoptată, chiar dacă au mai fost și păreri că baremurile sunt prea mari. Le-am explicat că noi suntem la federație pentru a pune în aplicare ceea ce-și doresc majoritatea cluburilor. Pot să vă spun că 90 la sută dintre cluburi au vrut baremuri chiar mai mari! Deci, nu Din le-a mărit, ci cluburile au decis. Din fericire, arbitrajele s-au îmbunătățit. Nu neapărat valoric, dar nu mai există intenție. Suspiciuni mai apar, dar nu asupra actului propriu-zis de arbitraj. Poate fi undeva cu greșeli, dar trebuie păstrată o balanță.

În campionatele din România au existat mereu o mulțime de atacuri la adresa arbitrilor, acuzați că fac jocurilor unor echipe. Dvs. ați spus că arbitrajul românesc este foarte bun. Unde este adevărul?
Arbitrajul s-a îmbunătățit din punct de vedere al corectitudinii. Eu sunt un tip destul de pretențios și îmi doresc ca și valoarea, calitatea arbitrajului să crească. Asta o putem face, dar necesită un pic de timp, un pic de pregătire. De fapt, nu un pic, trebuie pregătire mai multă. Altfel, noi ca români suntem chiar talentați. Și nu doar la arbitraj, în general suntem talentați. Trebuia doar să avem un sistem organizatoric bun. Chiar dacă acum nu sunt arbitraje perfecte, important este că ele sunt corecte. Oricum sunt peste multe alte campionate naționale ca valoare. Detașat.

Păi și atunci, de ce atâtea contestări?
Problema se pune așa, și ea trebuie înțeleasă de toți oamenii din handbal, ca și din presă: la orice nivel de meci, și orice nivel de arbitraj, statistic sunt peste 20 de greșeli de arbitraj. În orice meci. Luați cei mai buni arbitri din lume și veți vedea că tot așa stau lucrurile. Problema este ca aceste greșeli să fie împărțite în egală măsură, sau aproape în egală măsură pe ambele echipe. Balanța acestor greșeli trebuie să fie echilibrată. În momentul în care avem 14 greșeli pentru o echipă și 6 pentru cealaltă, deja este o problemă. Sau să fie greșeli majore pe final de meci, care influențează direct rezultatul.
Este destul de greu de arbitrat un meci de handbal.
Din ce în ce mai greu. Cred că cei care conduc arbitrajul internațional au realizat lucrul acesta și o să înceapă să vină cu ceva modificări, cel puțin în modul de pregătire al arbitrilor. Eu mi-am dat seama că în arbitraj ai nevoie de multă psihologie. Trebuie să știi cum să-ți „vinzi” deciziile, cum să ai o atitudine corectă teren, trebuie să știi să zâmbești, și trebuie să știi să te încrunți. Trebuie să te ajuți. E vorba de atitudine, e vorba de impresia generală pe care o lasă arbitrii. Să faci astfel încât echipele să îți accepte deciziile. Fiindcă la handbal deciziile arbitrilor sunt deseori foarte interpretabile.

Între 7 metri și forțare, fault în atac uneori diferența e minimă!
Haideți să vă povestesc. Înainte de orice competiție majoră se ține un curs. Olimpiade, Campionate mondiale… La un moment dat ajungi și la analize video. Se pun niște faze de joc și urmează întrebări. Ia zi, România, ce înseamnă faza asta? 7 metri. Zi, Franța: 7 metri și două minute. Ia zi, Suedia: e fault în atac! Lucrurile astea se întâmplă, atât de diferit este arbitrajul, chiar la nivel de top. Și revin, important este cum interpretezi în stânga, să interpretezi și în dreapta, să fie o linie unitară.

Credeți că ați reușit să creați un moment Zero în handbalul românesc?
Mi-aș fi dorit. Sper și trag încă nădejde să fie momentul ăla Zero. În care toată lumea să accepte că și greșelile arbitrilor fac parte din joc, așa este sportul. Să-și vadă adevărata lor valoare pe teren, nu pe lângă teren. Să lăsăm sportivii să-și desfășoare activitatea. Și au mai fost câteva lucruri pe care am vrut să le pun în practică în perioada asta foarte scurtă de 1 an de zile, pe care m-am asumat-o deși știu că este foarte greu.

Reînființarea campionatului de tineret este extrem de necesară

La un an de zile, trageți o line, înțeleg.
Da, trag o linie. Și dacă nu merg lucrurile, renunț. Dar eu spun că deja am realizat multe dintre lucrurile pe care mi le-am propus, poate nu sunt atât de vizibile, dar sunt sesizabile de către oamenii care-și doresc binele handbalului. Au fost foarte multe solicitări de a se scoate acea faimoasă talie la jucătorii foarte tineri, la copii și juniori, pentru participarea în campionatul național. Exista chiar și o depunctare, sau puteai primi niște puncte în plus, însă valoarea sportivului apărea ca mai puțin importantă. Noi am scos asta din regulament. Am mai avut în ultimii ani un alt sistem competițional, în care meciurile se desfășurau cu trei reprize și fiecare repriză începea de la 0-0 și se puncta pe fiecare repriză, cam ca la box. Dar nu era un sistem care putea favoriza implicarea unor jucători de plan secund, fiindcă antrenorul nu-și permitea să piardă repriza, și-i băga tot pe cei mai buni. Și am reușit să scoatem și acest sistem. Dar cea mai mare realizare a mea și cu care mă mândresc, este reînființarea campionatului național de tineret. Este ceva care lipsește de peste 20 de ani din handbalul românesc, și eu cred că de asta nu mai avem rezultate pe plan internațional. Am reintrodus deja în regulament că începând de anul viitor vom avea din nou campionat de tineret. Știți ce se întâmplă dacă acest campionat nu există?

Știu ce se întâmplă: după juniorat, jucătorii pleacă acasă!
Da, bravo. Dar știți câți? Peste 90 la sută!

Fantastic.
Deci, peste 90 la sută dintre jucătorii de peste 18 ani abandonează activitatea handbalistică! Și noi vrem să avem performanțe la nivel de seniori cu 20 de sportivi… Deci, este incredibil. Și cu toate astea, foarte mulți nu-și doreau campionat de tineret.

Pentru că vor fi costuri suplimentare pentru cluburi, evident. Și cum ați reușit să-i convingeți că este în interesul general?
I-am făcut să înțeleagă. Le-am făcut și un calcul financiar, pot să spun că mă pricep la asta și le-am arătat că de fapt costurile nu sunt atât de mari, pe câte beneficii pot aduce handbalului. Pot să vă spun că în aceste două luni de zile volumul de muncă a fost fantastic. Pentru că în afară de regulamente care trebuiau adaptate și puse în practică, am găsit așa: aproape toate contractele cu partenerii noștri (sponsori – n.n.) erau terminate sau pe cale de a fi terminate, toate contractele de la loturile naționale, mai puțin cel al lui Xavier Pascual erau încheiate, toate contractele de muncă ale antrenorilor din centrele noastre de pregătire s-au terminat și ele în perioada asta, iar eu am fost nevoit să renegociez toate aceste contracte. Zeci de oameni, poate mai mult. Bun, și mă întorc la cum a apărut campionatul de tineret. Până să apară ordinul de ministru cu 3 jucători români pe teren, am avut mai multe runde de dezbateri cu conducătorii cluburilor, și le-am propus să încercăm să facem o strategie de viitor.

Chiar doream să vă întreb care este părerea dvs. în legătură cu numărul mare de jucători străini și jucătoare străine din handbalul românesc? Și cum se poate aplica directiva d-lui ministru Novak, care prevede obligația utilizării a cel puțin 40 la sută jucători români în formațiile din campionat?
În urma discuțiilor cu conducătorii, ei au realizat că avem nevoie de acest campionat de tineret și s-a stabilit că-l vom pune în practică peste 3 ani. Până atunci urma să se pregătească, să înceapă să-și facă echipe de juniori, să creăm piramida de care avem nevoie. Noi funcționam de câțiva ani cu regula Under 21 și Under 23 în liga națională, două reguli care erau oricum contestate de marea majoritate. Fiindcă toate cluburile au obiective de performanță. Ori folosind acești tineri care n-au valoare pentru a face parte din echipele de ligă, ei erau utilizați ba pe extrema stângă, ba nici nu intrau că și ieșeau, erau practic în afara jocului. Dar regula, ca să vedeți, convenea echipelor mai slabe! Totuși am stabilit să păstrăm aceste reguli și să începem campionatul de tineret peste 3 ani. Dar apărut ordinul de ministru, și atunci ne-am dat seama că nu merge. Dacă aveam 3 români pe teren, dar trebuia să ținem și doi din cei „Under” în echipă, lucrurile deveneau foarte complicare pentru majoritatea echipelor. Care aveau foarte mulți străini cu contracte deja semnate, bani foarte mulți. Și o echipă bună, să zicem, avea în componență patru sau cinci jucători sau jucătoare ale echipei naționale. De 24, 25 sau 27 de ani, care nu se mai încadrau în regulile Under 21 sau Under 23. Și ce se întâmpla? Prin obligativitatea acestor reguli avem în echipă doi jucători foarte tineri și, prin ordinul de ministru, mai băgam un singur alt jucător român. Iar restul sunt străini. Ei, o echipă care avea în componență 3-4 jucători de echipă națională, era nevoită să țină trei jucători pe banca de rezerve. Jucătorii noștri din echipa națională. Și atunci, unde este avantajul federației? Deci pierdem jucători valoroși în detrimentul unor jucători care nu aveau valoare. Și așa i-am convins: s-a renunțat la regula Under 21, Under 23, efectiv am negociat cu ei și le-am spus: scoatem regula Under 21, Under 23, dar de la anul băgăm campionatul de tineret! Și așa am reușit să-l putem introduce de la anul, nu peste 3 ani.

Fac orice sport peste medie

O să vă rog să ne întoarcem puțin spre biografia dvs. Ați fost unul dintre cei mai mari arbitri ai handbalului românesc, ați arbitrat la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene și ați condus chiar o finală masculină de Liga Campionilor, în 2015, cea dintre Barcelona și Veszprém. Întrebarea este cum ați ajuns la sport?
E greu de spus în doar câteva cuvinte. Mie mi-a plăcut sportul foarte mult. Și chiar și azi sunt un sportiv bun, spre foarte bun. Știu să practic aproape orice fel de sport peste medie. Pot spune că pentru un amator sunt foarte bun!

Dar aveți deja 54 de ani!
Da, dar am „victime” la tenis cu piciorul jucători care au câștigat milioane în cariera lor! Apoi, tenis de câmp, tenis de masă, biliard… Orice sport, peste medie. Adică am jucat cu campioni mondiali biliard, am jucat cu Hănescu tenis și i-am luat două ghemuri. Am câteva povești – de exemplu am fost la Olimpiada de la Beijing (2008 – n.n.) și după încă un an sau doi am fost la ceea ce se cheamă „Jocurile Olimpice chinezești”, o competiție foarte importantă pentru se stabilesc bugetele pe regiuni pentru următorul ciclu olimpic. Îl cunoșteam de la Olimpiadă pe secretarul general de la federația lor de handbal. Și peste câteva zile am ajuns să jucăm ping-pong. El fusese campion la nivel de juniori pe nu știu care regiune din China. M-a bătut greu, i-am luat și eu un set, iar după joc storceam tricourile de transpirație, și eu și el. După care mi-a spus că mă consideră cel mai bun arbitru din lume. Fiindcă a văzut că sunt bun și la tenis de masă. Ce vreau să vă spun este că pe mine sportul m-a ajutat oriunde în viață. În armată, de exemplu, am făcut cu termen redus la artilerie, iar în bateria noastră aveam cinci colegi care făcuseră liceul militar. Aveau desigur mai multă experiență, era normal ca ei să fie numiți să conducă plutonul, bateria… Ofițerul nostru era mare amator de sport. Și când a văzut că am fost singurul care am reușit să fac la bară câteva exerciții, m-a pus pe mine comandant de baterie, fără să am instrucția necesară. Sportul m-a ajutat.

Sportul ajută în general!
Enorm. Și de aceea invit toți copiii să facă sport. Să revin: eu am jucat fotbal în tinerețe, am fost coleg cu Ionuț Lupescu la „Mecanică fină”, pe când antrenor era tatăl lui, nea Culae. Mă dorise și Dinamo, Piți Varga era antrenor, a venit și acasă, la părinți să-i convingă, dar eu am rămas la „Mecanică fină”. De fapt părinții nu mă încurajau să fac fotbal, mă încurajau să fac școală. Țin minte că am fost la un meci, jucam într-o echipă în care ceilalți erau cu doi ani mai mari ca mine, și am ajuns imediat după o festivitate de premiere la școală. M-a văzut nea Culae și mi-a cerut să vadă carnetul. Când se uită, numai 10. A făcut ședință cu toți și le-a zis că așa i-ar vrea pe toți, să fie ca mine. Eu am ținut minte lucrul acesta și vreau să-l introduc cât mai curând, dar n-am l-am pus încă în regulament: selecția să se facă și în funcție de notele de la școală! Fiindcă am observat că toți sportivii de mare performanță sunt oameni deștepți. Toți. Sunt și excepții, dar în general toți sunt deștepți. Și am văzut ce întâmplă pe la loturile noastre. Dacă nu pornim de mici să facem și educație cu ei, o să fie foarte greu să răzbească la nivel de seniorat. Și le-am spus tuturor antrenorilor de la loturile naționale să mai introducă un criteriu de selecție: cel puțin media 8 la școală. Vă spun și de ce. La nivelul ăsta, un copil care are sub media 8 la școala gimnazială are niște probleme. Ori de comportament, ori de oricare alt gen. Și ce face acest copil, chiar dacă fizic stă bine acum, ar putea să facă față fizic? El va strica toată atmosfera din cadrul echipei. Și când va crește, el nu va înțelege ce trebuie să facă la nivel de performanță, că nu poate.

La handbal cum ați ajuns?
După ce am jucat o vreme fotbal, am avut un mic accident și ai mei nu m-au mai lăsat să mă duc, și așa m-am apucat de handbal. Am jucat la Clubul sportiv școlar nr. 2, m-a luat Steaua la echipa de tineret când eram încă elev. Iar restul erau numai militari, făceau armata la termen. Apoi am intrat la facultate, la TCM și am abandonat, m-am ținut numai de școală. Așa am ajuns inginer, dar sufletul meu era tot la sport. Mă gândeam ce aș putea face eu, ca să rămân cumva în sport. Prin ’92 am văzut un anunț în „Sportul românesc” despre un curs de arbitri de handbal. Și m-am dus acolo.

Și ați ajuns unul dintre cei mai buni arbitri din lume. Partenerul dvs. în arbitraj a fost Sorin Dinu, care acum a ajuns vicepreședinte al federației. Cu alte cuvinte, ați păstrat brigada de arbitraj și la conducerea federației.
Sorin a fost și în ultimii patru ani vicepreședinte. Este un post care de asemenea se votează la alegeri. La noile alegeri a fost votat încă o dată.

Primul business a fost vânzarea de telefoane

Spuneați că aveți o experiență de 25 de ani în antreprenoriat și management, în conducerea diferitelor firme. Ne puteți spune în ce consta activitatea dvs.; ce afaceri aveți?
Eu am început activitatea de „business”, ca să zic așa, în timpul studenției. Am înființat o firmă, am cochetat o perioadă foarte lungă cu consignațiile, și avem și media mare la școală (râde). Rețineți: firma numărul 1 înființată în România a fost a unchiului unui coleg, și făcea import de telefoane din America. Din acelea cu butoane, nu existau mobile. Erau second-hand, le aduceau cu containerul. Iar tatăl colegului meu era director acolo. Aveau nevoie de mână de lucru pentru recondiționarea acelor telefoane. O vreme asta am făcut, dar mai apoi am întrebat: nu crezi că ar fi mai bine să încerc să le vând? E, mi s-a răspuns, dacă ai putea face asta, e cel mai important! Și așa am început să vând telefoane, student fiind. Și au fost câțiva ani foarte buni, până au apărut importurile din China. Mi-am făcut firma mea apoi și am extins afacerea. Aduceam și de la Poșta franceză, le recondiționam și le vindeam. Când veneau comercianții din Republica Moldova, cereau „telefoane cu bulbi” (râde), adică cu taste, cum spunem noi. Dar importurile din China erau mult mai ieftine decât aceste telefoane recondiționate din SUA. Am simțit că businessul se clatină și am trecut pe produse alimentare. Și de atunci am rămas în businessul ăsta.

În ce constă afacerea?
Comercializăm produse alimentare și de vreo 15 ani am marcă proprie: „Să ai poftă, boierule!” și „Conacul boierului”. Existăm de peste 20 de ani, este deja o firmă cunoscută în domeniu. Lucrez cu aproape toate fabricile din țară, plus unele importuri, tot pe marcă proprie. Produsele noastre se găsesc în marile magazine. Vindem cam câteva milioane de borcane pe an, castraveți murați, gogonele, dulceață, zacuscă, conserve de pește, mâncare de fasole și așa mai departe. Avem și o băcănie cu produse tradiționale, unde facem o mică parte, e în Tei, se cheamă „Conacul boierului”.

Ați declarat că prin arbitraj ați avut ocazia să vă formați un sistem relațional important cu multe federații și cluburi din Europa, iar lucrul acesta poate ajuta handbalul românesc. În ce fel, domnule președinte?
În primul rând, sunt foarte cunoscut la federația internațională. Pot spune că o mare realizare, chiar o performanță în perioada asta scurtă a mea ca președinte este că am primit deja organizarea a două evenimente internaționale majore. Pe unul l-am făcut în august, a fost o grupă de Under 18 masculin din Campionatul european, categoria a II-a, pe care am făcut-o la Craiova, cu sprijinul autorităților și am ieșit foarte bine. Iar acum ne revine să organizăm în iulie anul viitor Campionatul european Under 19 feminin. Probabil la Bistrița. Lucrurile astea nu s-au mai întâmplat de peste două decenii în România. Cei de la federația internațională mă știu, am lucrat 20 de ani cu ei și au încredere în ce pot să fac.

Mai mulți copii și mai multe echipe

Sloganul „Handbalul – sport național” sună chiar foarte bine. După fotbal – ale cărui rezultate sunt însă din ce în ce mai proaste -, handbalul are fără îndoială cea mai mare audiență dintre sporturile de echipă practicate la noi. Vă întreb, însă: care este baza de masă a handbalului în acest moment, câți copii și juniori îl practică în mod regulat?
Ăsta e unul dintre obiectivele majore ale mele. Trebuie să creștem numărul practicanților. Prin tot ceea ce facem noi, trebuie să atragem copiii să vină la handbal. Din păcate în momentul de față nu avem un număr foarte mare de practicanți, cu care să ne putem lăuda. V-am spus și puțin mai înainte, când își termină activitatea ca juniori, dispar. Noi am înțeles că trebuie să le oferim competiții, trebuie să încurajăm înființarea unor echipe noi și să creăm un sprijin financiar la copii și juniori. Putem încuraja chiar și cluburile private să se înscrie în competițiile de juniori, în campionatul național, nu doar să facă inițiere. Contăm mult pe jucătorii de performanță care își abandonează cariera de sportiv, cărora cel mai la îndemână le este să predea handbal. Și desigur să înceapă cu partea de inițiere. În programul meu pun accent foarte mult pe pregătirea duală. Încercăm să le oferim sportivilor de performanță un viitor profesional. Și voi încerca din anul viitor să găsesc resurse, sunt deja foarte aproape să le găsesc, pentru pregătirea unor astfel de sportivi ca viitori specialiști: antrenori, psiholog sportiv, medic sportiv, video-analist, manager de club, director sportiv. Pentru toate lucrurile astea cred că ar avea un randament foarte bun foștii sportivi. Ei știu fenomenul foarte bine, au nevoie doar de un pic de pregătire și de sprijin, să le deschidem ochii pentru ce ar putea să facă în viitor. Și vă asigur că în felul acesta și randamentul lor în ultimii ani de performanță va fi mult mai mare.

La meciurile importante din Liga Campionilor, atât la băieți (cu Dinamo), cât și la fete (cu CSM și Rapid) Sala Polivalentă este neîncăpătoare. Se joacă uneori la Mioveni, când „Polivalenta” este ocupată! Veți milita și dvs. pentru construirea unei săli cu adevărat reprezentative pentru o capitală ca Bucureștiul?
Bineînțeles că avem nevoie, și cel puțin în București este o nevoie fantastică de săli. Dacă în provincie se mai descurcă oamenii, în București chiar sunt probleme foarte mari. Noi, federația, avem în administrare Sala Floreasca, un monument al handbalului. Din păcate acum este improprie pentru a se juca handbal în ea, terenul e prea mic. Sunt însă câteva soluții, am demarat deja proiectul, încercăm să o aducem la standardul necesar. Vom renunța la tribuna din spatele porții, mărim terenul cu 5 metri și mai trebuie doar să-i dăm o față mai frumoasă. Sala are deja o vechime considerabilă, dar eu încerc acum să o rezolv. Vom face acolo și un muzeu, să păstrăm memoria campionilor mondial chiar cu mulajul palmelor lor.

Echipa națională are nevoie de încredere

Ieri am văzut o superbă victorie a echipei naționale masculine, în tentativa de calificare la Campionatului European din 2024. Vor reuși băieții să se califice, după o absență de 26 de ani?
Ieri am făcut primul pas (România – Ucraina 34-26 – n.n.). Am fost cu echipa națională în Austria, unde din păcate nu am reușit să câștigăm, în schimb m-am bucurat să văd o atmosferă extraordinară. O spun la modul sincer și realist la echipa națională este o atmosferă cum n-am văzut în multe alte locuri, bazată pe respect, pe disciplină și susținere reciprocă. Cred că totul vine de la antrenor (Xavier Pascual – n.n.). Și ieri mi-am dorit enorm victoria, mai mult pentru ei. Pentru că au nevoie de încredere și eu cred că nu numai ne vom califica, dar vom face și figură frumoasă la Campionatul european.

Peste puține zile, echipa națională feminină va juca la Campionatul European, într-o grupă grea, cu Olanda, Franța și Macedonia de Nord, gazdă a competiției. Cum anticipați comportarea fetelor noastre?
Eu în general sunt un tip optimist. Așa că nu pot să mă gândesc decât optimist acest Campionat european. Am încredere în lot, am încredere în staff și cred că vom face niște rezultate bune, astfel încât să le putem oferi bucurie iubitorii handbalului din România.

Să sperăm că așa va fi! Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 106 al revistei Sport în România.