„La Steaua lucrurile sunt azi făcute pas cu pas, bine clădite, astfel încât să reziste în timp”

Dumitru Graur: Domnule colonel, de la 1 aprilie sunteți noul comandant împuternicit al clubului Steaua București. Vă rog să-mi spuneți cum ați primit această însărcinare?

Col. Răzvan Ștefan Bichir: Cu mare responsabilitate, în primul rând. Clubul Steaua nu mi-era străin, știam ce înseamnă acest club, l-am admirat de când eram copil. De fapt, am fost un simpatizant a tot ce înseamnă sportul românesc, nu doar o anumită disciplină. Fiind înainte în Corpul de control al ministrului Apărării, știam volumul activităților de aici, știam problemele cu care se confruntă clubul. Am primit sarcina cu responsabilitate, dar în același timp cu onoare. Fiindcă funcția aceasta este cea mai mare funcție ce poate fi atinsă de un ofițer responsabil cu activitatea fizică din armata română! Mai sus de atât, nu se poate.

Ce credeți că v-a recomandat pentru postul de comandant al clubului militar?
Experiența anterioară, pe care am căpătat-o îndeplinind diferite funcții în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În primul rând sunt absolvent al Facultății militare de educație fizică și sport – prima promoție, în 1995. Când am absolvit, decanul facultății era domnul Cristian Gațu! Mă mândresc că el mi-a semnat diploma de absolvire. Apoi cred că m-au recomandat funcțiile ocupate de-a lungul vremii, atât pe linie de educație fizică, cât și alte funcții. Ultimele două cred că au fost definitorii. În sensul că aproape zece ani am fost ofițer cu educația fizică la Statul Major General, unde se coordona întreagă activitatea de educație fizică din Ministerul Apărării, mai puțin sportul de performanță – care este misiunea clubului Steaua; și ultimii cinci ani, ofițer în cadrul Corpului de control al ministrului Apărării Naționale. Unde m-am confruntat cu diverse spețe, diverse probleme care apar în activitatea unei unități militare, cum este de altfel Clubul Steaua.

Regulamentul educației fizice gândit de mine este și acum în vigoare

Cum ați urcat în ierarhia militară, domnule colonel?
Fiind absolvent al Facultății de educație fizică, prima mea funcție a fost într-o unitate de tancuri, la Turda. Făceam pregătire fizică cu cadrele militare, conduceam efectiv ședințele de pregătire. Fiecare cadru militar are un program de patru ore alocate pentru această activitate săptămânal, două a câte două ore. Conduceam aceste ore, organizam competiții sportive pentru soldați, cum era la vremea respectivă, pregăteam lotul unității pentru a participa la diferitele concursuri organizate de eșaloanele superioare. După Turda am trecut în comuna Mihai Bravu, la un regiment de artilerie. Am fost solicitat să organizez diferite concursuri, de la patrulă militară, duel de foc, competiții sportive de iarnă, cros, atletism – la mai multe unități, batalion de Geniu, dar am mai lucrat și cu rezerviștii militari, patru ani, timp în care am efectuat și o misiune de luptă în Afganistan. Din 2007 am ajuns la Statul Major General, poziție de pe care trebuia să coordonez toată activitatea de educație fizică care se desfășoară în armata României. Am lucrat aici la Regulamentul educației fizice, care este încă în vigoare.

Și care erau concluziile pregătirii fizice a soldaților români?
În fiecare an ofițerii, cadrele militare, dar și soldații angajați pe bază de contract, cum este acum, sunt evaluați de două ori, în lunile aprilie și octombrie. În regulamentul la care am lucrat există o anexă cu probe și baremuri, care trebuie îndeplinite. Dacă nu le trec, intră într-un program de pregătire intens și după șase luni susțin din nou probele. În cazul în care nici de data asta nu le iau, există posibilitatea de a fi chiar trecuți în rezervă. Dar, sigur, baremurile sunt făcute în funcție de vârstă, de sex, de nivelul la care se lucrează, fiindcă un militar dintr-o unitate operativă are un barem, iar unul dintr-un birou are un alt barem.
Știu deja că ați absolvit Facultatea militară de educație fizică din cadrul ANEFS, după ce ați frecventat cursurile Liceului militar din Câmpulung Moldovenesc. Cum ați ajuns la sport, domnule colonel?
Pot să vă spun că sportul a fost înaintea armatei. Cochetez cu el începând din clasa a IV-a, când am început să practic atletismul la Vaslui. Părinții mei erau din comuna Codăești, dar la 10 ani eu m-am mutat în Vaslui, la rude, am schimbat și școala, fiindcă am început să practic atletismul. Primul cantonament în care am fost plecat a fost la sfârșitul clasei a IV-a, și nu întâmplător chiar la Câmpulung Moldovenesc, ca să vedeți cum le așază uneori soarta. Am mai cochetat puțin cu fotbalul, am ajuns chiar în lotul școlii, dar am mai încercat puțin și handbalul.

Se mai făcea sport în școală la acea vreme…
Se făcea chiar bine de tot. În plus, veneam cu o oră înaintea începerii cursurilor și încingeam o partidă de fotbal, de regulă era Steaua cu Craiova… Jumătate de clasă ținea cu Steaua, cealaltă jumătate cu Craiova, deși noi eram din Vaslui cu toții. Evident că eu ținem cu Steaua, încă de pe atunci (râde). Iar la orele de educație fizică erau profesori care chiar făceau educație fizică! Învățam școala alergării, mersul, școala aruncării, treceam prin toate. Când am ajuns la liceul militar, m-am dus croit să fac carieră militară, deși părinții mei nu fuseseră de acord. Și eu, după primul contact cu liceul am vrut să plec, mi s-a părut o viață prea dură, dar atunci părinții m-au amenințat că mă voi întoarce la Codăești, la liceul industrial. Când am auzit perspectiva (râde), am rămas în liceul militar. Cum făcusem sport în școală, profesorul de educație fizică m-a văzut și m-a chemat în lotul de atletism al liceului. Până am intrat la facultate am participat atât la Spartachiade, competiții între liceele militare, cât și la competiții naționale de juniori. Mi-amintesc și acum cu plăcere de concursurile din sala de la Bacău, care pe acea vreme era singura sală de atletism din țară. Ca junior am reprezentat județul Suceava la Cupa Românei pe echipe, tot la atletism.

Am observat din CV-ul dvs. că în 1999 ați făcut și un curs postuniversitar de jurnalism. Suntem colegi de breaslă într-un fel, ca să zic așa…
(zâmbește) E, nici așa… Mi-a plăcut ideea de jurnalism foarte mult, încă din facultate. Am fost atunci la un curs de o lună organizat prin ANEFS. Și cu practică la fostul Canal 31. Erau acolo Teo Avrămescu, Mihai Dedu. De altfel, Teo, un jurnalist foarte bun, pe care îl apreciez mult, este acum șef la „Steaua TV”. Face acolo o treabă extraordinară, ne ajută mult la imaginea clubului. Vorbind despre acest post TV online, trebuie să îl reamintesc pe omul care a avut idee înființării, fostul meu coleg de la liceu și de facultate, Cristi Cârlan, care din păcate nu mai este printre noi. În ce mă privește, am scris câteva articole pentru Observatorul Militar, n-au fost publicate, ce-i drept, însă pot să spun că mi-a plăcut jurnalismul. La timpul respectiv simțeam că trebuie să fac și altceva, să mă dezvolt ca ofițer, să învăț mai mult și pe partea de comunicare. Am stat șase luni în redacția Pro Patria și am realizat și un reportaj, care a fost difuzat la Televiziunea Română, dar în cele din urmă m-a decis să optez pentru cariera militară. Însă pot să vă spun că acea experiență mă ajută și acum.

După ce ați absolvit Cursul de combatere a terorismului și a traficului ilegal la Universitatea Națională de Apărare și ați ajuns în Afganistan, pentru o misiune într-unul dintre teatrele de operațiuni cele mai periculoase. Ce ați învățat din această experiență?
A fost ca o schimbare de atitudine privind cariera militară. Prin experiența pe care am căpătat-o la fața locului cu partenerii din coaliția NATO am început să înțeleg altfel rolul armatei, am conștientizat că armata, dincolo de apărarea granițelor, poate contribui la refacerea stabilității altor state. Eu am fost acolo ofițer cu planificarea operațiilor, ceea ce înseamnă că am contribuit direct la planificarea tuturor operațiilor de luptă ale Batalionului 281 infanterie. Și mi-am dat seama că planificarea la milimetru a acțiunilor duce la succes. Și așa e și în sport, dacă planifici bine, nu se poate să nu ai succes. Am stat în Afganistan exact 6 luni și 20 de zile și pot să vă spun că a fost o experiență de viață pe care mi-aș fi dorit s-o repet. Însă m-am căsătorit, au apărut și copii, prioritățile mele puțin s-au schimbat, deși au rămas în domeniul carierei militare. Iar copiii sunt lucrul cel mai important în viață pentru mine!

Am trei direcții importante de dezvoltare la Steaua

Pe 7 iunie, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” a împlinit 74 de ani de la înființare. E foarte simplu pentru mine să vă urez „La mulți ani”, dar mai important este prezentul clubului. Puteți să-mi spuneți cum ați găsit acest club, și mai ales ce planuri de viitor aveți?
Am găsit clubul într-o activitate intensă, după perioada de pandemie care ne-a afectat pe toți. Foarte multe competiții au reînceput într-un ritm, să-i zic frenetic. Am reluat antrenamentele cu grupele de copii și juniori. La seniori mulți dintre sportivii noștri erau în pregătirea pentru obținerea baremurilor olimpice. Am nimerit exact în mijlocul unei perioade foarte intense de competiții și concursuri. Ceea ce nu a fost rău, mi-a plăcut că am intrat direct în activitatea de zi cu zi a clubului Steaua. A fost totul tumultos, dar în același timp plăcut. Am reușit să cunosc o parte dintre sportivii clubului direct în competiție sau la antrenamente. Am încercat să le spun o vorbă bună, să-i încurajez. În ce mi-am propus, vă spun că am obiective pe termen scurt, mediu și lung. Am trei direcții de dezvoltare. Prima dintre ele, pe care o consider și cea mai importantă, este dezvoltarea infrastructurii clubului. Recent am preluat noul stadion. Avem nevoie și de o sală polivalentă. Noi ne-am dori să fie undeva la 5-6.000 de locuri. Fiindcă nu va fi o sală doar a clubului Steaua, ne gândim să fie a sportului din București, și pentru copiii din sectoarele 6 și 5; noi suntem la granița dintre cele două sectoare. Va fi o sală utilă sportului de performanță, dar aici ating și a treia direcție pe care vream să v-o spun, copiii și juniorii, care vor beneficia și ei de această sală. Eu știu că dacă vom avea o infrastructură bună, vom reuși să atragem copii la sport. Dacă vom reuși să refacem stadionul de atletism, să facem și un bazin descoperit de înot de dimensiuni olimpice, ba chiar și un patinoar există în intențiile noastre. Din fericire avem terenuri și spațiul necesar, există o zonă mare nefolosită în proximitatea stadionului.

Cu proiectele stați bine!
Pe măsură ce vom găsi sursă de finanțare, cred că le vom și realiza. Sunt proiecte pe termen lung, parte dintre ele sper să reușesc să le fac eu, parte voi fi lăsate moștenire pentru cei care vor urma la conducere. Dar, dacă nu ne dorim lucruri mari, nu vom realiza niciodată, nimic. Rămânând la infrastructură, avem în proiect refacerea locului de cantonament de la Forban, care se va realiza anul acesta. Vrem să aducem acolo condițiile de cazare pentru sportivi la nivelul anului 2021. Apoi vrem să creăm mai multe terenuri de minifotbal pentru copii, să renovăm sala de gimnastică. La stadionul nou sunt cinci săli în care o să relocăm anumite sporturi: judo, box, tir, tenis de masă, lupte. Sala din Plevnei va fi dată celor de la arte marțiale, care acum n-au sala lor.

Nu mi-ați spus încă despre a doua direcție pe care v-o propuneți.
A doua direcție este desigur sportul de înaltă performanță de la Clubul Sportiv Steaua. În paranteză fiind spus, părerea mea este că dacă n-ar mai fi existat Steaua și Dinamo, sportul românesc n-ar exista. Sau ar fi la un nivel mult mai jos. Dar să știți că această „rivalitate” eu o pun între ghilimele, fiindcă există o prietenie între Steaua și Dinamo. Cel puțin la nivel de conducere, există o prietenie, noi suntem adversari doar pe terenul de sport. Avem deseori discuții despre cum putem să facem pentru ca să fie bine pentru sportul românesc. Avem discuții și cu federațiile, cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Fără a colabora între noi, și nu neapărat Steaua și Dinamo, ci cluburile sportive cu federațiile și COSR, nu s-ar putea progresa. Însă această deschidere a existat dintotdeauna din partea noastră. Apoi, frumusețea sportului este dată și de suporteri. Și rivalitatea dintre suporteri, dintre steliști și dinamoviști, să știți că este frumoasă, mie îmi place. Poate uneori se mai sar anumite bariere, dar n-ar trebui să vedem doar lucrurile negative, trebuie să vedem partea plină a paharului, care este pozitivă.

Am observat că în discursul dvs. de început v-ați exprimat speranța să duceți Clubul Steaua, citez: „acolo unde îi este locul, clubul nr. 1 din România”. Este acesta un proiect fezabil?
Da, este! Dar acesta nu este numai proiectul meu. Eu cred că a fost dorința tuturor comandanților care m-au precedat, să fie numărul 1. Eu doar am preluat-o. Ea trebuie să fie în același timp și în agenda tuturor celor care lucrează în acest club. În toate discuțiile pe care le-am avut cu antrenorii și alți specialiști din club, toți mi-au spus că-și doresc să fim cei mai buni. Căutăm soluțiile cele mai bune pentru a ajunge la o asemenea performanță. Nu totdeauna reușim, fiindcă sportul nu înseamnă numai succese, înseamnă și înfrângeri. Dar dacă reușim să învățăm din înfrângeri, să tragem concluziile cele mai bune, să luăm apoi măsurile cele mai bune, putem ajunge și numărul 1. Știți cum e în sport: e ușor să ajungi în vârf, mai greu e să te menții.

Spiritul adevărat al Stelei este Marius Lăcătuș!

De curând echipa de fotbal al CSA Steaua a obținut promovarea în liga a doua a fotbalului românesc. În afară de bucuria succesului, această promovare vine și cu o serie de obligații. Spuneți-mi, există un proiect pentru ca echipa dvs. de fotbal să poată promova chiar în prima divizie?
Bucuria promovării a fost în fapt rodul muncii colegilor de dinaintea mea. Și n-a fost meritul doar unei anumite persoane, a fost meritul unei echipe întregi. De la foștii comandanți, domnii colonei Bixi Mocanu, Cristian Cârlan și Mădălin Hâncu, a fost rodul muncii managerilor de la disciplina fotbal care s-au ocupat de această echipă și al antrenorilor. Să știți că deși Daniel Oprița, actualul antrenor, a luat echipa din Liga a IV-a, spiritul de promovare a fost adus de Marius Lăcătuș. Chiar dacă el n-a reușit promovarea, eu consider că spiritul Stelei înseamnă spiritul Marius Lăcătuș! Bucuria promovării în Liga a II-a a fost imensă, mai cu seamă că echipa n-a suferit nici măcar o înfrângere, deși presiunea a fost una foarte mare. Și această presiune să știți că am resimțit-o toți, de la jucători până la vârf. Poate că exprimarea în joc n-a fost întotdeauna cea dorită, dar putem pune lucrul acesta pe presiunea foarte puternică. Vrând, nevrând resimți. Și să știți că sunt mulți suporteri în jurul echipei, mai mulți decât credeam! Și nu iubesc numai fotbalul, iubesc clubul Steaua. Sunt oameni care mă opresc pe stradă și-mi urează succes. Dar nu pentru mine, ci pentru clubul Steaua, fiindcă și eu însemn o părticică din acest club. Și fiecare sportiv, fiecare copil care vine la inițiere, tot Steaua înseamnă. Și dacă fiecare ne facem treaba, atunci să știți că și clubul va reuși să devină numărul 1, ceea ce vă spuneam că doresc. Singur nu voi reuși.

În ce privește planul echipei de fotbal pentru viitor?
Da, noi avem un plan pentru echipa de fotbal și foarte curând vrem să mergem pe ceea ce a făcut clubul Steaua tot timpul: lucruri făcute, pas cu pas, bine clădite, astfel încât să reziste în timp. Nu puteam face un proiect care să reziste în timp de pe o zi pe alta. Noi ne dorim constituirea unei echipe puternice. Pe scheletul pe care îl avem, considerăm că am putea face în liga secundă cu actualul lot de jucători, dar vrem să ne întărim. Să constituim o echipă cu care în primul an să constatăm cum stăm și ce ne mai lipsește, ce putem face mai bine, astfel încât în al doilea an să putem ataca promovarea și în liga întâi. Nu trebuie să ne grăbim, trebuie să vedem cum stăm cu lotul, cum stăm cu bugetul, și eu cred că după un an de zile putem să ne punem obiectiv de promovare în liga întâi. În acest timp trebuie să se găsească și o soluție legală pentru ca promovarea să fie acceptată. Pentru moment nu pot să vă spun care ar fi acea soluție, sunt mai multe variante de lucru, m-aș hazarda dacă v-aș înainta una acum. De altfel, soluția nu este la nivelul clubului Steaua, este la nivelul conducerii ministerului, există deasupra noastră mai multe eșaloane de decizie. Chiar dacă sunt în acest moment comandantul clubului, o decizie de asemenea anvergură și importanță n-o pot lua eu. Se caută o soluție, dar soluțiile magice nu sunt de pe o zi pe alta. Trebuie o soluție durabilă, prin care să evităm ce s-a întâmplat în 2003 (când Steaua a trecut fraudulos la Gigi Becali – n.n.). Cum vă spuneam la început, un proiect făcut cu o temelie solidă, va rezista în timp. Și aceasta este dorința noastră, este dorința jucătorilor, cât și dorința suporterilor. Știu că suporterii își doresc mai tare ca noi, ei n-au răbdare, dar trebuie să înțeleagă că nu se poate face de pe o zi pe alta.
Ne puteți spune cam care va fi bugetul echipei de fotbal în noul campionat?
N-aș putea rosti o sumă. La noi bugetul pe care îl primim este pentru întreg clubul, și aici trebuie să ne încadrăm. Suntem un club sportiv și la noi toate sporturile sunt importante, nu doar fotbalul. Suntem campioni la polo, la tenis de masă, și tenis de câmp, și la băieți, și la fete, sper să ieșim campioni și la rugby, fiindcă suntem neînvinși; la sporturile individuale avem de asemenea foarte multe titluri de campioni naționali. Avem peste 20 de sportivi deja calificați la Olimpiadă, sunt 24 până acum, dar mai sunt speranțe de calificare. La box ne-a făcut surpriza să se califice Claudia Nichita, dar le avem și pe cele trei kenyence (sportive naturalizate – n.n.) calificate la atletism. Și-au dorit să vină la noi, fiindcă sunt antrenate de dl. Carol Șanta, cu care noi avem o colaborare veche. Vrem să constituim o echipă de cros cu care să dominăm Europa, nu numai întrecerile naționale. Ca să știți, când ați venit tocmai semnam adresele către Federația Internațională de Atletism și către CIO, ca să ne confirme că vor putea participa pentru România la Jocurile Olimpice. Dar vă mărturisesc că pentru noi acest ciclu olimpic este deja cam încheiat, de acum ne gândim la Paris 2024.

…Și fotbalul? Care este totuși cartea e vizită a unui club polisportiv.
Vă asigur că vom avea resurse pentru a da echipei de fotbal bugetul de care are nevoie. Ne gândim foarte serios și la atragerea unor sponsori, care să aducă sume importante. Deja am găsit unul pentru spatele tricoului fotbaliștilor și suntem în negocieri avansate pentru fața tricourilor. Pe vremuri Steaua juca pe piept cu „Ford”, și e bine să nu uiți trecutul și timpurile glorioase!

Inaugurarea noului stadion Steaua va fi pe 7 iulie

CSA Steaua deține acum unul dintre cele mai frumoase stadioane de fotbal din țară. Pe când inaugurarea oficială? Există planuri și pentru alte activități pe stadion?
Stadionul de fotbal abia ce a fost preluat, pe 4 iunie, de la Compania Națională de Investiții. Noi deja l-am operaționalizat, pentru a putea găzdui antrenamentele Macedoniei de Nord și Austriei. Până pe 15 iulie, conform contractului pe care îl avem, stadionul nu mai e al României, e al UEFA-ei. Dar avem totuși un plan pe care îmi doresc mult să îl realizăm, anume inaugurarea stadionului! Nu pot încă să vă spun cu exactitate, fiindcă lucrurile nu sunt bătute în cuie. Dar pot să vă spun că intenționăm să facem un arc peste timp, o reînnodare a istoriei, să organizăm un meci cu o echipă din străinătate, cum a fost și în 1974, la inaugurarea vechiului stadion.

Atunci a fost invitată Partizan Belgrad, din ce îmi aduc aminte.
Da. Dar acum va fi tot de la Belgrad, OFK, suntem în discuții foarte avansate. Inaugurarea stadionului va fi un eveniment cu trei evenimente! Vom avea o surpriză, va fi meciul de fotbal, dar de asemenea, pentru că în ziua de 7 mai n-am putut sărbători 35 de ani de la finala de la Sevilla, din cauza restricțiilor pandemice, o vom sărbători acum. Și vor fi invitați toți componenții echipei câștigătoare a CCE care sunt în viață. Noi ne dorim o dată care este legată de simbolistica clubului Steaua: cifra șapte. De ce spun asta? Pentru că înființarea clubului a fost în anul 1947, pe 7 iunie, pe 7 mai (1986 – n.n.) am luat Cupa campionilor, iar Marius Lăcătuș, simbolul Stelei, a purtat pe spate cifra 7. Din punctul meu de vedere, el este simbolul Stelei.

Înseamnă că v-ați gândit la data de 7 iulie!
Nu pot încă să vă confirm. Așteptăm aprobările necesare. Dar va fi sigur o zi de 7! Evenimentul se va desfășura pe durata a patru ore, cel puțin. Va fi foarte atractiv pentru public. Ne dorim să umplem cel puțin 50 la sută stadionul cu acest prilej festiv, desigur în condițiile sanitare cunoscute. Dar, pentru că n-am încheiat idea, am vrea ca acest stadion, pe lângă meciurile pe care le vom organiza cu echipele noastre de fotbal și rugby, să readucem și naționala României pe Ghencea, fiindcă aici a fost „templul fotbalului românesc”. Și vrem să redevină la fel. Este o ambiție mare, este un vis, dar ni-l dorim. De asemenea, am vrea să organizăm și meciuri ale naționalei de rugby, chiar dacă acum există și cel de la Arcul de Triumf. În fine, dar nu în ultimul rând, pe stadion vom dori să organizăm și alte evenimente, pentru că stadionul trebuie să producă. Se vor putea organiza concerte, de exemplu. Pe esplanada din fața stadionului vom organiza în maximum un an de zile muzeul clubului, avem 1800 de metri pătrați destinați acestui scop. Vom face un magazin al clubului, spațiul este prevăzut. Sunt două restaurante pe care le vom închiria, în condiții legale. Pe esplanadă vom putea organiza și alte evenimente, tip festival, în colaborare cu primăria sectorului 6. Cu aceeași primărie vrem să facem proiecte pentru atragerea copiilor către sport.

Vor putea juca și alte echipe pe Stadionul Steaua?
Bineînțeles.

Dar FCSB?!
Și FCSB-ul, la un moment dat, dacă nu vor mai fi litigii între noi. În condiții legale, stadionul va putea fi folosit de oricine. Evident în funcție de programul pe care îl vor avea echipele noastre, cea de fotbal și cea de rugby. Noi am dori să organizăm evenimente în fiecare săptămână. Stadionul trebuie valorificat la maximum, fiindcă deși el este administrat de clubul Steaua, el este de fapt al statutului român, este o investiție în sănătatea poporului. Dacă nu investim în sport, degeaba investim în spitale.

Cum vedeți relația cu clubul lui Gigi Becali?
Din punctul meu de vedere relația este foarte simplă: suntem două cluburi distincte, fiecare cu drumul lui, fiecare cu obiectivele lui. N-avem nimic de împărțit cu FCSB-ul. Vor fi două entități care vor avea suporterii lor, cred că lucrurile au devenit destule de clare în ultimul timp.

Și vedeți posibilă într-o bună zi un meci Steaua – FCSB în prima ligă?
Normal. Dacă ei vor reuși să se mențină în prima ligă (râde copios) și noi să promovăm, de ce nu? Sunt sigur că va fi un meci frumos și va fi un spectacol care va contribui la popularizarea fotbalului. Să știți că marile pasiuni nasc lucruri mărețe.

Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 90 (iunie 2021) al revistei „Sport în România”.