Interviu cu colonelul George Boroi – preşedintele Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti

„Fă-ţi treaba, fă performanţă, ca lumea să aibă nevoie de tine!”

Dumitru Graur: Domnule preşedinte, aveţi în spate o frumoasă carieră de atlet de performanţă, încheiată la 32 de ani. Care sunt amintirile dvs. din această perioadă a vieţii?

George Boroi: Mă surprindeţi. Dar îmi face plăcere! Păi, atunci să o luăm cu ultima cursă, că aţi vorbit despre încheierea carierei. Şi a fost tocmai cursa de la Atlanta, la Jocurile Olimpice, unde am fost al cincilea în semifinala probei de 110 metri garduri. Am fost la mustaţă, cum se spune, de calificarea în finala olimpică. Adunat la ceilalţi timpi din semifinale, m-am clasat pe locul 12. Ţinând seama că vorbim despre o probă de sprint, unde noi nu prea avem tradiţie, n-a fost o clasare rea. În anul respectiv am şi fost declarat, de altfel, cel mai bun atlet al ţării. Dar, ca o mică povestioară, eu am început să cochetez cu atletismul încercând să ies mai des în oraş din regimul foarte drastic pe care-l aveam, zi de zi, la Liceul militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Am urmat apoi Şcoala militară de ofiţeri activi „Nicolae Bălcescu”, la Sibiu. Vreau să vă mai spun că, atunci când am ajuns prima oară pe stadionul din Craiova, nici nu ştiam că există proba de garduri! Cel care m-a iniţiat în probă m-a făcut să optez pentru prima variantă care mi s-a propus…

Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 14–noiembrie 2014.