„Eu zic că experienţa Afganistanului îmi foloseşte acum la Steaua”

Dumitru Graur: Domnule colonel, aţi fost surprins de numirea dvs. în funcţia de comandant şi preşedinte al Clubului Steaua?
Col. Pompiliu-Bixi Mocanu: Aşa putea să zic da, dar mai întâi trebuie să vă spun că discuţiile despre această numire au avut loc cu două luni înainte, când am fost întrebat dacă aş accepta această funcţie. Mi-am arătat disponibilitatea din prima, fiindcă e o funcţie care nu se refuză, se acceptă şi chiar îmi face o deosebită onoare. Şi aşa am fost împuternicit să asigur comanda acestui club etalon al Armatei României şi al sportului românesc timp de 6 luni de zile.

Vă îngrijorează că aţi fost numit doar pentru un interimat de 6 luni?
Nu mă îngrijorează, fiindcă este o practică la nivelul ministerului de a numi la comanda unei unităţi un ofiţer, indiferent de gradul pe care-l are, de a-l împuternici şase luni de zile, ulterior în funcţie de rezultate împuternicirea poate fi prelungită pe încă şase luni, şi în final are fie numirea, fie reîntoarcerea la funcţia de bază, în funcţie de rezultate.

Unitatea pe care o conduceţi acum, fiind una foarte specială, rezultatele de care vorbiţi trebuie să fie probabil pe linie sportivă, iar la sport, cum se spune, nu se ştie niciodată!
De acord, dar cred că un principiu foarte solid în activitatea de zi cu zi vizează organizarea şi pregătirea pentru obţinerea performanţei. Şi spun eu că aici, fără să mă laud, am un grad de expertiză ridicat în a organiza activităţile unei structuri militare, fie chiar cu specific sportiv, care să conducă spre rezultate.

Am locuit la câteva blocuri de marele Dobrin

Scuzaţi-mi indiscreţia, de unde vine pronumele „Bixi”, unul cu totul neobişnuit în ţara noastră, dar care vă particularizează evident?
Aşa sunt cunoscut şi în armată. Mi s-a întâmplat să mă prezint la telefon cu „colonelul Mocanu” şi au fost chiar oameni apropiaţi care nu m-au recunoscut. Când le-am spus de „Bixi”, imediat mi-au replicat: Păi de ce nu spui aşa? Cumva m-am individualizat cu acest nume, deşi când eram tânăr nu mi-a plăcut, dar ulterior, când am văzut că sunt bine identificat prin pronume a ajuns să-mi facă plăcere. Ca să vă spun până la capăt, numele este o poreclă pe care a avut-o tatăl meu şi în momentul în care m-am născut a hotărât să-mi pună şi acest pronume, alături de Pompiliu. Şi pe tatăl meu îl cunoşteau toată lumea nu după numele de Nicolae, ci cel de „Bixi”. Acum are înscris acest nume şi pe cruce.

Ce au fost părinţii dvs.?
Părinţii au lucrat în domeniul petrolier, tata la petrochimie la Piteşti, iar mama în zona învecinată, la Vâlcele, Vedea, Moşoaia, Curtea de Argeş, ca tehnician extragere gaze şi petrol. Meserie destul de periculoasă.

Nu aveţi nimic legat de sport în biografia dvs., una foarte spectaculoasă la drept vorbind. Ce v-a recomandat pentru funcţia actuală?
Faptul că am acceptat funcţia de preşedinte al CSA Steaua ţine şi de ce am făcut în tinereţe şi de faptul că sunt un consumator de sport şi de presă sportivă. Am crescut la Piteşti în cartierul Trivale, eram la numai câteva blocuri de Dobrin, m-am intersectat adeseori cu el. Am fost prezent la marile meciuri ale Argeşului, cu Valencia, cu AEK Atena, Panathinaikos, am fost pe stadion încă de mic. Mi-aduc şi acum aminte cum i-a strecurat Dobrin mingea printre picioare lui Mario Kempes, care fusese campion mondial în 1978… Atunci am bătut Valencia cu 2-1 şi m-a marcat profund atmosfera extraordinară din stadion. Ulterior am jucat în echipa de baschet a Şcolii militare, la ASA Braşov, fără rezultate spectaculoase, dar m-am obişnuit astfel cu sportul. În plus, când am ajuns în teatrele de operaţiuni am observat că partenerii noştri americani, şi nu numai ei, au o adevărată cultură pentru sport, spre educaţie şi pregătire fizică. Zilnic la ora cinci, cinci jumătate-şase, fie că era iarnă – iar în Afganistan iarna putea să însemne chiar minus 20-25 de grade -, echipaţi de regulă cu mânecă scurtă şi şort, americanii făceau flotări, alergări, ruperi de ritm… Şi noi pe lângă ei!

Acum mă cunoaşte toată Armata României

Aţi fost prezent mai mulţi ani în teatrele de operaţii militare, reprezentând armata română în Afganistan şi Angola, aţi participat la numeroase acţiuni şi misiuni periculoase, aţi fost şef de Stat Major al Comandamentului Logistic şi încă alte funcţii importante. Nu credeţi că activitatea de preşedinte al unui club sportiv reprezintă o scădere de nivel în cariera dvs.?
Dacă am face o analiză la rece, s-ar putea considera şi aşa. Dar din perspectiva imaginii pe care am obţinut-o, nu. În momentul de faţă mă cunoaşte toată armata. Dacă înainte vreme eram cunoscut la nivelul conducerii unor structuri militare din cadrul ministerului, în momentul de faţă mă cunoaşte toată armata, şi din punctul ăsta de vedere nu aş putea să consider că este o scădere. Faptul că sunt împuternicit pe şase luni în această funcţie, mă face să cred că pe viitor fie voi continua în fruntea clubului Steaua, fie mă voi întoarce la funcţia de bază, dar simt un regret numai la gândul că m-aş putea întoarce, pentru că deja am simţit că mă atrage foarte mult poziţia în care mă aflu acum. Sportul e ca un drog pe care ţi-l inoculezi zilnic şi de care nu mai scapi pe viaţă. E ceva foarte atractiv şi deja îmi fac planuri de viitor.

Povestiţi-ne un moment dramatic pe care l-aţi trăit în timpul misiunilor din teatrele de operaţii militare!
Momente dramatice au fost mai multe, dar aş aminti doar prima misiune pe care am executat-o în Afganistan, în 2006, când am fost numit de comandantul batalionului 2 infanterie Călugăreni, actualul general de brigadă Petrescu Daniel, maior la vremea aceea, să fiu comandantul primului eşalon care făcea deplasarea în oraşul Qalat, în sud-estul ţării. Aveam luat în primire tehnică, personal, toate responsabilităţile batalionului care executa misiuni de pază şi patrulare în baza aeriană Kandahar şi în împrejurimi. Şi mergeam într-o altă bază de operaţii, la Forward Operating Base (baza înaintată de operaţii – n.n.) Lagman. Era pe ruta de acces a talibanilor la intrarea şi ieşirea din Afganistan, spre taberele de antrenament din Pakistan, o zonă extrem de periculoasă şi foarte senzitivă, ca să spun aşa. Era data de 20 iunie şi mă pregăteam să plec către aeroport, eram în autobuz deja şi am fost informaţi că unul dintre transportoarele blindate ale colegilor pe care urma să-i schimbăm a sărit în aer şi erau multe victime. Tot drumul către Afganistan, plecând de pe Olteniţei către Otopeni şi apoi tot zborul m-a străbătut doar gândul cum să fac să mă întorc acasă întreg, nevătămat şi ce-am căutat eu să plec tocmai acolo… Dar, odată ce am ajuns în baza aeriană Kandahar toate gândurile au dispărut. Am intrat în fluxul activităţilor zilnice, însă imaginea colegilor decedaţi m-a marcat, fiindcă am asistat la slujba lor religioasă înaintea repatrierii corpurilor. Era acolo şi un tip foarte mare, la vreo doi metri, pe care abia au izbutit să-l extragă din transportorul care a ars. Am asistat de asemenea în Afganistan la acte de eroism, au fost colegi care şi-au pus viaţa în primejdie pentru a-şi salva alţi colegi în caz de pericol. Ne uneşte Afganistanul pe toţi militarii care am făcut astfel de misiuni, ne crează un spirit de echipă, rămânem colegi şi camarazi pe viaţă. De aia zic că experienţa Afganistanului îmi foloseşte acum la Steaua, fiindcă Steaua este o altfel de echipă şi este o altfel de colegialitate. Aici totul se bazează pe respect şi pe o apreciere reciprocă.

Dar ştiu că aţi mai fost şi în Angola!
De două ori. A fost o misiune sub egida ONU, de o altă factură, dar la fel de periculoasă. Trăiam într-o atmosferă ostilă, am căpătat de două ori malarie, dar m-am tratat definitiv. Acolo e un tip de malarie care se poate trata definitiv, dar netratată duce la deces. Erau acolo două facţiuni, forţele guvernamentale – sprijinite de statele din fostul bloc comunist, Cuba de exemplu, cu consilieri din Rusia şi UNITA, forţele rebele – sprijinite în mod evident de Africa de Sud. Iar noi eram pe o zonă de interpunere între cele două forţe şi beneficiam de un acord de încetare a focului. Pentru un european nu era însă deloc uşor de trăit acolo.

Sportivii au alte norme de înzestrare decât militarii

Poate fi socotit CSA Steaua o simplă unitate militară, ca atâtea aflate în subordinea Ministerului Apărării?
Nicidecum nu putea considera aşa ceva. Din perspectiva mea, chiar dacă legile, regulamentele şi dispoziţiile militare ne obligă să procedăm la fel ca la celelalte unităţi militare, specificul activităţii sportive poate ajunge în conflict cu aceste prevederi, desigur de natură legislativă. Şi anume: avem legile care ne guvernează din punct de vedere militar, dar sportivii îşi desfăşoară activitatea în orice zi şi noapte, în sărbători legale, sâmbete şi duminici, după cum sunt programate competiţiile. Spre deosebire de alte domenii, aici nu putem să dăm libere managerilor şi tehnicienilor, fiindcă ar lipsi de la activităţile sportive obişnuite. Şi încercăm să găsim căi şi modalităţi pe care să le aducem la cunoştinţa conducerii ministerului, spre a reglementa prin găsirea altor modalităţi de recompensare. Chiar şi numai din această perspectivă nu putem să punem clubul Steaua pe acelaşi plan cu alte unităţi militare. Nici normele de înzestrare ale sportivilor nu pot fi suprapuse cu normele pe care le au militarii, aici avem echipament care este altfel întrebuinţat şi a cărui durată de înlocuire este mult mai scurtă. La fel echipamentele pe care se antrenează. Noi ne străduim acum să găsim calea legală prin care să modificăm normele privind drepturile de echipare ale sportivilor astfel încât să le creştem ca valoare, dar să le şi scădem ca normă de timp, astfel încât să nu-i oblige pe sportivi să poarte un trening un an de zile. Încercăm să ne adaptăm şi la nevoile lor, dar şi la prevederile legislative. Fiindcă pentru orice achiziţie de echipament trebuie să ieşim pe SEAP, şi să căutăm de cele mai multe ori preţul cel mai mic.

Vă vine câteodată să daţi şi un ordin mai milităros?
Simt nevoia, dar nu în relaţia cu sportivii. În administrativ trebuie să înţeleagă toată lumea că sportivii aşteaptă de la noi să ne mişcăm cum trebuie, să ne îndeplinim atribuţiile funcţionale la timp. Pe ei nu-i interesează că noi suntem suprasolicitaţi, sau suntem obosiţi, bolnavi sau avem alte nevoi, pe ei îi interesează ca atunci când merg la antrenament sau la competiţii să beneficieze de tot suportul. Avem acum o problemă cu susţinătoarele de efort. Fiindcă trebuie să ne încadrăm în prevederile bugetare, dar în acelaşi timp trebuie să fim şi foarte atenţi la ce ne dau producătorii de pe piaţă, să verificăm substanţele, să păstrăm o legătură foarte stânsă cu Agenţia Naţională Antidoping, astel încât să nu facem vreo greşeală prin care să periclităm participarea la competiţiile sportive.

Cum aţi caracteriza situaţia pe care aţi găsit-o la club în momentul în care aţi preluat comanda?
Bună întrebare. Am ajuns pe data de 15 octombrie, chiar în momentul în care se încheiase controalele Direcţiei de audit intern al MapN, venită la diversele sesizări ale unor persoane din club, unele din afara clubului, chiar şi ziarişti. A fost aici Corpul de control şi inspecţie al ministrului Apărării Naţionale, respectiv Direcţia de combatere infracţiunilor săvârşite de militari. De ce? Pentru că anumite fapte, aşa cum au fost sesizate, vizau probleme de natură funcţională şi administrativă. Mai avem în jur de 50-60 de problematici de verificat, nu toate sunt de natură administrativă, dar rămâne să le verificăm şi să vedem dacă de aici decurge răspundere materială sau doar disciplinară. Noi suntem acum în situaţia în care tot personalul administrativ şi sportiv, mă refer la manageri, este cuprins în această cercetare administrativă. E o situaţie mai delicată, dar încercăm ca împreună cu oamenii din club să o rezolvăm. Cea mai mare încurcătură este la contractele de tip barter, care se fac în toată lumea, dar în România nu sunt suficient reglementate de lege. Noi am făcut astfel de contracte, făcând reclamă contra diferitelor servicii, dar Direcţia de audit intern nu a fost de acord cu ele, spunând că ar fi trebuit să facem facturi încrucişate. Noi am pus această problemă pe lista şi ordinea de zi pe care dorim să o supunem atenţiei conducerii MApN şi s-o analizăm într-un cadru integrat: cu Direcţia audit intern, cu Direcţia financiar-contabilă, cu Direcţia juridică şi să găsim o soluţie pentru o problemă care pe noi ne interesează, este specifică sportului şi nu avem cum s-o dăm la o parte, fiindcă prin contractele de barter noi, ca club sportiv câştigăm. Câştigăm susţinere, câştigăm resurse financiare, dar trebuie să găsim calea legală ca să le reluăm.

La Steaua sunt prea multe secţii sportive

Care vor fi obiectivele dvs. personale pe timpul activităţii la atât de galonatul Club Sportiv al Armatei – Steaua? Poate fi „militarizată” activitatea sportivă?
Activitatea sportivă poate fi „militarizată”, cu ghilimelele de rigoare dintr-un singur punct de vedere, în accepţiunea mea. Şi anume: am stabilit împreună cu colegii ca în perioada care urmează să creăm strategii generale, la nivel de secţie, specifice, de exprimare în sport. Urmând ca după ce avem toate aceste strategii elaborate să facem o strategie a clubului. Şi să stabilim acele obiective pe care noi ni le propunem să le îndeplinim pentru perioada imediat următoare. Având ca ţintă, bineînţeles, Olimpiada de la Tokio şi următorul ciclu olimpic. Ne-am propus, şi colegii au acceptat, ca odată ce am încheiat această strategie să venim şi s-o completăm cu un plan de management pe patru ani de zile, care să vină şi să îmbrace din punct de vedere administrativ – personal, resurse financiare -, toată această strategie sportivă, iar deasupra să venim cu o strategie de marketing care să ne facă vizibili în mediul sportiv la nivel naţional şi internaţional. Ce am considerat că ar trebui să rezultate din toată treaba asta? Să indentificăm, cel puţin pentru perioada imediat următoare, acele secţii, acei sportivi care sunt în măsură să ofere satisfacţie de obţinere a medaliei: europene, mondiale şi mai ales olimpice. Şi să ne concentrăm atenţia spre o comunicare bună cu ceilalţi sportivi, care să înţeleagă că nu-i dezavantajăm concentrându-ne resursele spre acei sportivi care pot obţine medalii, nu-i abandonăm, însă ne vom concentra atenţia către cei numiţi. Vrem să restrângem activitatea clubului. Avem 41 de secţii sportive, vrem să ne restrângem etapizat, dublat de o comunicare foarte bună, să înţeleagă că toţi managerii, toţi sportivii că a disipa efortul financiar şi material pe atât de multe secţii sportive nu e eficient. Clubul are în jur de 1.700-1.800 de sportivi în momentul de faţă, suntem un club foarte mare, foarte galonat, dar am dori să-i readucem strălucirea, posibilitatea de a obţine acele medalii olimpice pe care ni le dorim cu toţii.

Înţeleg că veţi reduce numărul secţiilor sportive!
Cu siguranţă. Avem acum cinci secţii a căror activitate este îngheţată, radioamatorism sau yachting de exemplu, şi pentru ele vom face raport şi vom propune desfiinţarea. Urmând ca secţiile care nu au reprezentare olimpică (care nu figurează în programul olimpic – n.n.) să facem o discuţie cu managerii şi cu sportivii şi să înţeleagă că uşor, uşor vom încerca să restrângem activitatea. Nu vrem să producem prea multă emoţie, dar ei trebuie să înţeleagă că nici măcar un club atât de galonat cum e Steaua, cred eu că nu-şi poate permite mai mult de 22-25 de secţii maximum. Va trebui să reducem. Colegii lucrează acum la această strategie, sunt direcţionaţi şi coordonaţi de către locţiitorul pe probleme sportive (Cristian Cârlan – n.n.) şi aşteptăm ca în două săptămâni să avem primele rezultate. Să vedem care ar fi strategia şi care va fi abordarea.

Resursele financiare care vă vin de la minister sunt şi ele în diminuare?
Nu, chiar sunt în creştere! Am pornit cu un buget pe acest an de 88 de milioane de lei, am căpătat în plus la prima rectificare, în august, în jur de 5-6 milioane lei, iar acum am mai primit încă 7.696.000 lei, la ultima rectificare de buget. Deci ne apropiem de suta de milioane pentru anul 2018. Însă, cum vă spuneam, simţim nevoia ca toţi aceşti bani să-i concentrăm pe secţiile care pot produce medalii. Echipamentele sunt tot mai scumpe, mă refer la echipamentele de valoare, vrem să îmbunătăţim pregătirea şi din punct de vedere nutriţional. Ne vom implica mai mult în viaţa sportivilor şi de aceea trebuie să avem o abordare inteligentă a hrănirii. La cantină vom avea alimente cu etichete cu trei culori, deosebite în funcţie de valoarea calorică: roşii pentru cele bogate nutriţional, dar care crează şi grăsimi în exces; galbene pentru alimentele care au o anumită valoare nutriţională, dar care-ţi permit să scapi uşor de kilogramele în plus; şi verzi, care să le arate sportivilor că dacă mănâcă din zona respectivă nu vor căpăta kilograme în plus. Vrem să găsim o soluţie pentru a face un contract de colaborare şi cu un nutriţionist.

Sporturile de contact iau prea multe medalii!

Spuneţi-mi, clubul Steaua mai este atractiv pentru tineri?
O să vă răspund aşa: ieri am fost la canotaj. Şi i-am găsit acolo pe juniorii Stelei şi pe cei din lotul naţional. Desigur, faptul că sunt la un club aşa de mare ca Steaua, le oferă o stabilitate din punct de vedere financiar. Chiar dacă la noi, aşa cum vă spuneam, au fost ceva greutăţi, noi ne-am străduit ca banii să fie asiguraţi. Şi pentru contractele de activitate sportivă, şi indemnizaţiile de club, şi susţinătoarele de efort, şi echipamentul respectiv. De asemenea, se ştie că clubul Steaua le poate asigura o stabilitate financiară pentru viitor. Noi avem în continuare o abordare inteligentă în a-i atrage, a-i menţine şi uşor, uşor, în funcţie de rezultate, încercăm să le creăm posturi de militari pe bază de contract, iar ulterior pot fi chiar angajaţi. Primim tot mai multe solicitări pentru a fi acceptaţi în clubul Steaua. Şi la canotaj, şi la kaiac-canoe, şi la sporturile de contact – dar aici avem o abordare un pic diferită, pentru că acest sport este mare consumator de resurse, fie el şi sport olimpic în 2020. Dinamica activităţilor sportive este foarte mare, au foarte multe concursuri, cu deplasări, iau o mie de medalii (zâmbeşte), ne costă niţel cam mult. Trebuie să avem o abordare echilibrată.

Pe vremuri, Ceuşescu pusese un general la conducerea sportului românesc – celebrul gen. Marin Dragnea, preşedintele al CNEFS. Vedeţi posibilă o situaţie similară în epoca noastră?
Nu aş mai vedea posibilă o astfel de situaţie pentru că lucrurile au evoluat foarte mult. Cred eu că rolul comandanţilor militari în sportul de performanţă trebuie să se limiteze la a face ca lucrurile să se deruleze în mod corespunzător. De a asigura un proces de pregătire şi planificare, de coordonare şi de conducere către marea performanţă. Cred că rolul comandantului militar nu trebuie să se interfereze foarte mult cu activitatea sportivă şi cu cea a managerilor din sport, decât prin a le crea obiective, a le asigura resursele şi a-i lăsa să-şi exprime expertiza la nivel sportiv. Cred că acţiunile unui comandant militar trebuie să fie colective şi să nu aştepte rezultate imediate. În ce îl priveşte pe domnul general Dragnea, el trăieşte şi este preşedintele Asociaţiei veteranilor de război. Are acum 95 de ani!

Nu mi-am propus să-l cunosc pe Gigi Becali

Există unul sau două cluburi „Steaua”? Cu ce ochi priviţi existenţa în fotbalul românesc a unui club care-şi revendică întreg palmaresul glorios al echipei din Bd. Ghencea, inclusiv câştigarea Cupei campionilor europeni, în 1986?
Asist şi eu de atâţia ani de zile la această dispută şi cred că ea este incorectă din punct de vedere al resurselor alocate. Noi avem resurse limitate în club pentru a susţine punctul nostru de vedere, iar aici colonelul Talpan are un rol deosebit, pentru că se zbate în mod deosebit pentru a recupera şi palmaresul, şi marca, şi toate celelalte. Din perspectiva comandantului CSA Steaua sunt sigur că toate elementele de identificare aparţin clubului Steaua şi nu ar trebui să se facă confuzie prea mult timp între ele. Fiecare trebuie să-şi revendice istoria, chiar dacă la un moment dat anumite persoane au interferat cu activitatea clubului.

V-aţi putea împăca vreodată cu Gigi Becali? Aţi sta la aceeaşi masă cu el?
Nu-l cunosc decât de la televizor pe domnul Gigi Becali. Apreciez ce face dânsul pentru echipa pe care o susţine, pentru că e un investitor care bagă foarte mulţi bani. Nu mi-am propus însă să-l cunosc, nici să stau la masă cu dumnealui şi din această perspectivă am o abordare de comandant militar; dânsul are partea sa de echipă pe care se chinuie s-o ţină în funcţiune, iar noi avem o plajă de acţiune mult mai mare. Nu mi-am propus să fiu certat cu dânsul, dar nici nu sunt uşor de impresionat. Aş vrea să stau puţin departe de disputa pe care o are dumnealui cu clubul Steaua, pentru că e dispută incorectă. Clubul Steaua trebuie să rămână cu istoria, cu valorile pe care le-a generat, cu tradiţia sa.

Dar îl susţineţi pe colonelul Florin Talpan, care ar vrea să scoată nu mai puţin de 37 de milioane de euro, ca drepturi de despăgubire pentru perioada în care Becali a folosit sigla şi numele de Steaua Bucureşti?
I-am susţinut, îi susţin şi-i voi susţine toate demersurile pe care le face colonelul Talpan, întrucât dânsul are o abordare corectă pentru club, în folosul clubului. Şi din această perspectivă i-am asigurat toate resursele financiare pe care le-a solicitat pentru multiplicare, pentru traducere, pentru transmiterea diferitelor documente în ţară şi în străinătate.

Întâmplarea face ca discuţia aceasta să aibă loc chiar a doua zi după un comunicat al Curţii de Apel pe care eu personal nu l-am prea înţeles, dar pe care Becali a salutat-o ca pe o mare victorie…
Mă bazez foarte mult pe ce spune domnul colonel Talpan, care susţine foarte clar că noi am câştigat în instanţă disputa visavis de palmares. Aşteptăm ca demersul judiciar să se finalizeze, pentru că am înţeles că urmează o nouă înfăţişare, însă nu vor luate în discuţie decât anumite speţe, două-trei, nu întregul procesul. În orice caz, Florin Talpan ne-a asigurat că vom avea câştig de cauză.

Ne gândim deja la momentul la care echipa de fotbal va fi în liga I

Acum aveţi în subordine şi o echipă de fotbal proprie, care se află deocamdată în liga a IV-a, ratând sezonul trecut promovarea. Sunteţi mulţumit de evoluţia ei în acest sezon? Aţi fost până acum la vreun meci al ei?
Nu am fost încă la meci, în schimb am fost de două ori la stadion, la echipă şi am vorbit cu jucătorii, cu Marius Lăcătuş, cu Ştefan Iovan şi la echipa de juniori cu Adrian Bumbescu. Au venit apoi la club şi am făcut împreună o strategie de promovare, fiindcă această strategie nu înseamnă numai promovarea în liga a III-a, ci şi asigurarea condiţiilor de desfăşurare a meciurilor în liga superioară. Ulterior trebuie să ne gândim la momentul în care, în liga a II-a fiind, echipa va trebui să promoveze în liga I. Cred că tărie că echipa va promova anul acesta în liga a III-a, e de altfel pe primul loc acum. Am discutat cu Marius Lăcătuş şi cu Ştefan Iovan, i-am rugat să ne spună dacă vor simţi nevoia de anumite întăriri pentru play off, ei se gândesc şi propunerile vor fi analizate în comisia sportivă.

A existat proiectul ca odată cu inaugurarea noului stadion „Steaua”, în 2020, echipa de fotbal să obţină promovarea în prima ligă. Acum acest lucru nu mai e posibil, însă vă întreb totuşi cum va mai putea fi susţinută echipa dvs., ţinând seama de faptul că în prima ligă este formată numai din cluburi profesioniste?!
Din această perspectivă, la nivelul conducerii MApN şi a Secretariatului general, cel care ne coordonează activitatea, există procupare, suntem sprijiniţi în mod constant şi avem în plan formarea unui grup de lucru care să analizeze momentul în care echipa va trebui să promoveze în liga I. Ne-am gândit, fără să punem încă coordonatele de bază, la o societate pe acţiuni care să coordoneze activitatea acestei echipe, bineînţeles cumva în subordinea CSA Steaua, dar care să se conducă după principii de eficienţă economică. Să nu aibă legătură decât din punct de vedere al managementului cu conducerea clubului şi să poată gestiona din punct de vedere sportiv activitatea echipei în prima ligă. Bineînţeles, la această societate vor trebui să fie prezenţi suporterii, eventualii sponsori care-şi vor dori să ajute echipa. Este evident că şi Ministerul Apărării Naţionale va trebui să aibă o contribuţie importantă în acţionariatul societăţii. Deocamdată sunt discuţii, şi trebuie analizate toate, fiindcă sunt foarte sensibile.

Vedeţi în perspectivă posibilitatea ca echipa dvs. să se bată în prima ligă cu „Steaua” lui Becali?!
Nu numai că vedem, dar chiar ne dorim!

Vizită de documentare la Amsterdam Arena

Cum vedeţi dezvoltarea bazei materiale la CSA Steaua în anii care vor veni?
În primul rând stadionul, care urmează să fie finalizat în 2020. Avem o strategie deja pentru modul în care vom popula acest stadion, mă refer la mutarea sălilor sportive din Calea Plevnei, de lupte, de judo, tir sportiv, haltere, chiar sub tribunele noului stadion. De asemenea, vrem să mutăm la stadion parte din administraţia secţiei de fotbal, muzeul clubului, studioul Steaua TV, magazinul de prezentare, astfel încât acest stadion să funcţioneze 24 din 24, 7 din 7 şi din această perspectivă e nevoie de o altă societate comercială care să-l administreze şi să-l facă să funcţioneze. N-am vrea să mai repetăm anumite greşeli pe care le-am constatat cu diverse ocazii la alte stadioane din ţară. În acest scop am trimis deja o echipă cu dl. Cârlan, cu administratorul bazelor din clubul Steaua, lt. col. Miţaru Adrian şi cu o echipă de la CNI (Compania Naţională de Investiţii – n.n.), la Amsterdam, la clubul Ajax. Au stat trei zile la Amsterdam, au văzut cum funcţionează Amsterdam Arena, care sunt principiile pe care funcţionează, cum sunt împărţite spaţiile, au văzut şi şi-au notat. Am vrea să mai repetăm şi în anul care urmează, să mai trimitem o echipă formată din alţi oameni, la o altă arenă de cam aceeaşi capacitate ca stadionul nostru, astfel încât în momentul în care suprapunem cele două rapoarte şi extragem observaţiile şi concluziile să ne putem forma o idee visavis de obiectivele pe care ni le propunem şi ce domenii ar trebui să acoperim cu această viitoare societate care să administreze stadionul.

Se simte însă mare nevoie de o sală polivalentă la clubul Steaua, există vreo speranţă?
Avem această sală tot la CNI, pusă pe lista de sinteză, dar până nu o să finalizăm cu stadionul, cred că şi companiei îi va fi greu să mai abordeze încă un alt obiectiv. Mai avem în proiect şi un stadion de atletism şi cred că finalizarea construcţiei lui va fi mult mai devreme decât ne aşteptăm, pentru că necesită resurse mult mai mici decât sala polivalentă. Dar avem speranţe şi pentru ea.

Aţi observat şi dvs., cred, că sportul românesc se află într-un declin accentuat. Nu vă sperie acest lucru, mai cu seamă în perspectiva Olimpiadei de la Tokio, în 2020?
Astăzi, la Comisia sportivă (a clubului Steaua – n.n.) a venit şi doamna Laura Badea, care face parte din această comisie şi a prezentat concluziile şedinţei COSR care s-a desfăşurat la Izvorani, vizavi de modul de abordare a federaţiilor în perspectiva Olimpiadei, aşteptările în ceea ce priveşte medaliile, şi ulterior intervenţia secretarului general (George Boroi – n.n.), care a recalibrat un pic şi a pus în acord dorinţa cu putinţa. Noi, ca şi club sportiv, care avem o mare parte dintre sportivi la loturile naţionale, cu siguranţă avem speranţe de medalii olimpice, încercăm pe cât posibil să le asigurăm toate condiţiile pentru ca să-şi îndeplinească obiectivele. Din păcate, se vede cu ochiul liber că de la ciclu olimpic la ciclu olimpic obţinem tot mai puţine medalii. Ceva trebuie să se schimbe şi văd că schimbarea în bine a început cu fotbalul, mă refer la echipa de tineret a ţării. Eu cred că este o schimbare benefică care va antrena după sine multe alte schimbări şi în domeniul altor discipline sportive. Noi beneficiem de atenţia MapN, care ne asigură toate resursele de care avem nevoie, ceea ce reprezintă desigur un efort destul de mare, dar Clubul Sportiv al Armatei Steaua s-a născut din dorinţa militarilor de a face sport, de a face performanţe şi din dorinţa sportivilor de azi de a continua tot ce s-a clădit înainte. Cred că o să revenim pe un trend ascendent.

Domnule Mocanu, trebuie să vă mărturisesc că vă văd extrem de optimist. Să dea Cel de sus să vă păstraţi optimismul şi în continuare!
Vă mulţumesc mult pentru că mi-aţi dat ocazia de a-mi prezenta gândurile şi vreau să vă asigur că optimismul nu este unul de paradă, e bazat pe credinţă şi pe activitatea pe care o desfăşurăm în fiecare zi, împreună cu colegii.