Dumitru Graur: Domnule comandant, conduceţi un club sportiv, deşi sunteţi militar de carieră. De câţi ani?
Col. Cristian Stănel Petrea: Anul acesta am împlinit 25 de ani de când am intrat în armată, după ce am terminat Institutul naţional de radiolocaţie “Avram Iancu” Braşov, la care am intrat după ce am absolvit mai întâi Liceul militar de la Breaza. În 1992 am fost înaintat în primul grad de ofiţer, locotenent. A trecut de atunci un sfert de veac!
Cu ce se ocupă “radiolocaţia”, domnule colonel?
Radiolocaţia se ocupă cu supravegherea spaţiului aerian. Identifică tot ce zboară pe cerul patriei. Cu ajutorul mijloacelor specifice, radar în special, determină dacă acel avion este unul care zboară în regulă, sau dimpotrivă, poate fi un avion necunoscut, potenţial periculos.
Spuneţi-mi cum aţi ajuns comandant la Steaua?
Din 2005 am fost transferat la clubul Steaua, în 2008 am devenit şef al biroului “resurse umane”, din ianuarie 2011 locţiitor al comandantului (George Boroi – n.n.) şi cu 1 decembrie 2016, mai întâi împuternicit la comandă, apoi de la 15 mai anul acesta numit în funcţia de comandant şi preşedinte al Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Mai aş menţiona că în perioada aprilie – noiembrie 2012 am efectuat o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan.
Am înţeles că aţi făcut parte din ceea ce se numeşte “elementul naţional de sprijin”. Ce înseamnă asta?
Este acea structură care asigură sprijinul logistic tuturor forţelor române care sunt desfăşurate în teatrul de operaţii, inclusiv detaşamentele de jandarmi, personal al Ministerului de Externe, diplomaţi, experţi şi alţii. Am stat şase luni de zile în baza aeriană Kandahar, o adevărată poartă de intrare în Afganistan. A fost o experienţă interesantă pentru mine, mi-am desfăşurat activitatea în colaborare cu ceilalţi parteneri care participau la misiune, şi vorbesc în principal de partenerii americani.
În familie, numai tata nu-i stelist!
Vă felicit, dar vă întreb în aceleaşi timp care sunt legăturile dvs. cu sportul?
Vă asigur că şi eu am practicat sportul, desigur nu la nivelul de a mă considera profesionist. Am făcut atletism, cu specializarea aruncarea greutăţii. Am făcut parte din echipa liceului militar şi în 1987 am participat la faza finală a Spartachiadei pe ţară, la Constanţa, unde am luat locul doi. Dar vă asigur totodată că în familia mea sunt mulţi “stelişti”; de fapt, mama şi rudele din partea ei – toţi “stelişti”, tatăl meu – “rapidist”! Tata face într-un fel notă discordantă şi din când în când ne mai certăm, însă ne împăcăm repede.
Domnule colonel, ce înseamnă CSA Steaua, astăzi?!
Înseamnă tot ce-a însemnat dintotdeauna. Excelenţa în sport! Înseamnă clubul care, în decursul celor 70 de ani de existenţă, a dat României o treime din medaliile olimpice. O sută de medalii olimpice! Dintre care 30 de aur! Vorbim de peste 300 de campioni mondiali, de peste 500 de campioni europeni. Vorbim de aproape 16.000 de campioni naţionali. O cultură organizaţională orientată spre performanţă. Ştiţi care e cel mai frumos lucru în sport? Faptul că feed-back-ul la noi este imediat: ne antrenăm şi participăm la competiţii, şi în timp real aproape corectăm dacă un lucru nu a mers cum trebuie; nu aşteptăm o perioadă lungă de timp ca să vedem rezultatul muncii noastre. Şi ştim foarte bine cum ne plasăm. Suntem mândri de sportivii noştri, iar ei sunt mândri că fiind sportivi, cei mai mulţi dintre ei sunt şi cadre militare în activitate. Avem cu alte cuvinte o dublă calitate, de militari şi de sportivi. Partea minunată a acestui lucru este că de câte ori ne ducem la diferite competiţii internaţionale, avem alături de noi tricolorul naţional.
Aş face precizarea că în palmaresul excepţional al CSA Steaua figurează şi data de 7 mai 1986!
Da, data de 7 mai 1986 este data în care echipa de fotbal a Clubului Sportiv Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni după finala de la Sevilla. Eram elev în liceul militar, în clasa a XI-a şi a trebuit să se ceară aprobare pentru vizionarea la televizor a meciului, fiind mult după ora de culcare. Ţin minte şi acum că după terminarea partidei am ieşit cu toţii pe platoul Şcolii “Dimitrie Cantemir”, vorbesc de aproape o mie de elevi. Marea majoritate eram desigur stelişti. A fost o emoţie de nedescris. 1986, 7 mai, face parte definitiv din istoria clubului Steaua (precizează cu tărie). Şi nimeni nu o poate lua, aparţine Clubului Sportiv al Armatei Steaua! Ca şi victoria din SuperCupa Europei, din februarie 1987.
Trebuie însă spus că pe plan extern echipa lui Becali se bucură în continuare de creditul de a fi câştigătoare a CCE. Aţi văzut la ultima tragere la sorţi UEFA.
Da, am văzut cum pe site-ul UEFA echipa FCSB avea în palmares Cupa Campionilor. Ceea ce pot declara, şi am declarat întotdeauna, este că palmaresul până în 2003 aparţine exclusiv CSA Steaua. Este un palmares pe care nu l-am înstrăinat niciodată, nu l-am cedat niciodată şi care prin subsidiara a două decizii, între care una a celei mai mari instanţe juridice, vorbesc de Înalta curte de casaţie şi justiţie, s-a stabilit, era în decembrie 2014, că marca Steaua Bucureşti aparţine CSA Steaua. Când vorbim de marca Steaua Bucureşti în spate înglobează şi performanţa. Înglobează know-how, performanţă, culori, tradiţie, tot. Nu putem desprinde o marcă de ceea ce este în spate, chiar dacă ea este ceva aparent abstract. Înseamnă şi tradiţie, înseamnă muncă, spirit. Deci până în 2003 palmaresul ne aparţine în totalitate, aici nu mai există dubii. Vom vedea ce se întâmplă cu ce este după 2003.
UEFA nu interzice echipele departamentale
Aveţi cunoştinţă de cum a trecut echipa de fotbal a Stelei la gruparea lui Gigi Becali?
(pauză de gândire) O idee am. Trebuie însă să vorbim mai întâi despre perioada de după 1998, când s-a lansat în spaţiul public sugestia că echipele departamentale nu mai pot participa în cupele europene. O idee care s-a dovedit, inclusiv prin vocea directorului juridic al FRF, că ea conţinea foarte multe mesaje eronate. UEFA nu împiedică nicio echipă departamentală de a participa la competiţiile ei. Şi lucrul acesta a fost dovedit prin faptul că o echipă, cred eu din Kazahstan, care este departamentală, a jucat în Europa League. Deci, dacă prin merit sportiv câştigi dreptul de a participa într-o competiţie fotbalistică organizată de UEFA, nimeni nu-ţi poate lua acest drept. Atunci (în 1998 – n.n.), mă rog, cum să folosesc cuvintele?, hai să zicem “rătăciţi prin tranziţie”, s-au întâmplat anumite lucruri. Eu nu eram în club, dar nu mă disculp aici. Probabil că într-un anumit context s-a speculat un viciu legislativ. (Tace câteva clipe) Ulterior statul român s-a întărit şi de aici cred că lucrurile au intrat pe făgaşul normal, aşa cum trebuia să fie dintotdeauna. Acum, asta e, învăţăm din experienţă.
Vom reveni la echipa de fotbal. Vă întreb acum în ce fel reprezintă CSA Steaua forţele armate române?
Clubul nostru are ca misiune de bază reprezentarea armatei române la marile competiţii sportive interne şi internaţionale. Aici vorbesc de Jocuri Olimpice, Campionate mondiale şi europene. Dar şi la Jocurile sportive militare, organizate sub egida CISM, Consiliul Internaţional al Sportului Militar. Iar începând de anul trecut, o spun cu o mare bucurie, CSA Steaua este prins în programul Invinctus, cel al militarilor răniţi în teatrele de război, în Afganistan, Irak, Balcanii de vest, program care s-a creat la iniţiativa Prinţului William al Marii Britanii. Aceste Jocuri se organizează din doi în doi ani, iar anul acesta se vor desfăşura în Canada, la Toronto. Faptul că ministerul a avut încredere în noi, CSA Steaua, şi noi ne ocupăm de pregătirea acestor sportivi-militari, ei fiind şi legitimaţi ai secţiei “persoane cu dizabilităţi”, este o mare onoare, pe care dorim să o îndeplinim la cel mai înalt standard. Este desigur o misiune care nu urmăreşte strict performanţa sportivă, ci în primul rând doreşte reintegrarea acestor oameni, care au suferit traume atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Trebuie să ştiţi că armata română este a 16-a ţară care participă la Jocurile Invinctus. Odată invitată, îşi câştigă permanent dreptul de participare. Împreună cu noi va veni şi principele Radu, întrucât Casa Regală patronează organizaţia non-guvernamentală Invinctus România.
Sportul are foarte multe în comun cu milităria!
Mai există în Europa şi alte cluburi sportive militare atât de puternice?
Ştiu de la dl. Boroi că s-a făcut o analiză. În Slovacia, de exemplu, sistemul este aproape similar cu cel din România. În sensul că cluburile mici generează mişcarea de masă, sport pentru toţi, şi încet, încet selecţia se face pentru două cluburi puternice, cele ale apărării şi ale internelor. Trebuie de asemenea să observăm că şi în statul italian cei mai buni sportivi sunt şi militari. Nu neapărat în forţele armate, dar sunt carabinieri, poliţişti, iar în Franţa la fel. De ce? Pentru că întotdeauna sportul este asociat şi cu armata, cu disciplina strictă. Dacă un sportiv spune care e programul lui de pregătire, ne putem întreba câţi dintre noi s-ar supune acelui efort. Poate uneori ai şi trei antrenamente pe zi, te trezeşti la 6 dimineaţa pentru primul dintre ele, iei micul dejun, te odihneşti puţin, începi al doilea antrenament, te duci la odihnă, masa de prânz şi al treilea antrenament, dar seara îţi acorzi o perioadă în care să citeşti şi să înveţi, pentru că poţi fi şi student; şi a doua zi o iei de la capăt. Noi poate ne propunem să facem ceva mişcare, dar dacă vedem că a plouat, gata am găsit un motiv şi renunţăm. Această autodisciplină a sportivului se regăseşte şi în rândul cadrelor militare.
Cineva spunea că dacă Steaua şi Dinamo n-ar mai fi existat, aşa cum a fost un zvon după Revoluţie, sportul românesc ar fi fost complet îngropat în momentul de faţă. Ce părere aveţi?
Nu putem şti dacă ar fi fost îngropat, dar cred că pentru România a fost o soluţie bună, păstrarea celor două cluburi de tradiţie. Mai cred că şi acum este o soluţie. Dacă vom reuşi în viitor să venim cu o concepţie în care sportul de mare performanţă să se regăsească sub alte forme, alte structuri sau entităţi, private în special, ar fi foarte bine, nimeni nu s-ar putea opune acestei direcţii. Dar deocamdată nu am găsit încă acele soluţii! Şi dacă stăm şi analizăm rezultatele ultimelor trei sau patru Olimpiade, vom vedea că cele mai multe medalii au fost obţinute de Steaua şi Dinamo. Cluburile celelalte nu au luat decât alte câteva medalii! Aşadar, în prezent, asta e soluţia pentru România, ca sportivii cei mai buni să fie atraşi către aceste două mari cluburi. Care beneficiază de know-how, beneficiază de antrenori bine pregătiţi, de infrastructură şi, poate la fel de important, de o carieră post-activitate sportivă.
Steaua are de recuperat 37 milioane de euro de la FCSB
Cum este conceput conflictul cu Gigi Becali de comandandul CSA Steaua?
Aici răspunsul este dificil. În primul rând, pentru că noi, CSA Steaua nu avem niciun conflict cu Gigi Becali! El, din punct de vedere juridic, nu are nicio calitate la FCSB. Deci, nu poate reprezenta acest club. Gigi Becali, aşa cum îl denumeşte mass-media, este patronul sau finanţatorul echipei. Din punct de vedere juridic, noi avem câteva probleme de rezolvat cu societatea comercială. După decizia Curţii de apel ei fiind nevoiţi să-şi schimbe denumirea din SC FC Steaua Bucureşti SA în acronimul FCSB. Noi vom depune toate demersurile legale, în continuare, pentru a ne apăra patrimoniul clubului. Şi când vorbesc de patrimoniu vorbesc în primul rând de marca Steaua Bucureşti. Prin decizia Înaltei Curţi, FCSB-ului i s-a anulat marca Steaua Bucureşti, înregistrată la OSIM. Şi, din decizie a rezultat faptul că pentru perioada 2004-2014, la data la care s-a dat decizia amintită, FCSB a folosit marca Steaua Bucureşti fără consimţământul nostru, al CSA Steaua, deci fără a avea dreptul. În urma evaluării acestui prejudiciu de către un expert cu atestat ANEVAR, a rezultat suma de 37 de milioane de euro. Pentru a recupera acest prejudiciu am înaintat o acţiune în instanţă, care acum se află pe rolul Tribunalului Bucureşti. Urmează ca în toamnă să înceapă procesul şi vom parcurge toate etapele pentru a ne câştiga drepturile.
În paranteză fiind spus, rămâne dl. Talpan “vârful de atac” al cauzei împotriva lui Becali?
Impropriu zis. Domnul Talpan este consilierul juridic al CSA Steaua, este militarul care ne-a reprezentat cu succes în toate acţiunile din instanţă, este un militar bine pregătit şi-şi face datoria faţă de club. Noi suntem alături de el şi îl sprijinim permanent. E adevărat că el este mai temperamental, mai aprig, dar are întotdeauna cele mai bune intenţii.
Marius Lăcătuş reprezintă cel mai bine spiritul Steaua
Care este scopul înfiinţării noii echipe de fotbal, aparţinând de CSA Steaua?
Reînfiinţarea! Scopul este acelaşi, de a proteja şi utiliza marca Steaua Bucureşti. Care, aşa cum am spus, ne aparţine în exclusivitate. Marca este în primul rând un bun al statului român. Şi pentru a-l proteja, la nivelul conducerii Ministerului Apărării Naţionale, din iniţiativa CSA Steaua, mai întâi am demarat un proiect prin înfiinţarea Centrului de copii şi juniori, care s-a dezvoltat. Dar ajungeam în situaţia în care cei mai mulţi dintre jucătorii de 16-17 ani, antrenaţi de dl. Bumbescu, nu mai aveau viitor. Şi ne-am gândit: care mai este rostul să investeşti, dacă atunci când tinerii ajung la maturitate nu te mai poţi folosi de ei. Şi astfel s-a luat decizia de a reînfiinţa echipa de seniori. Este un proiect pe patru ani, sincronizat şi cu dorinţa Guvernului României de modernizare a unor stadioane pentru turneul final al EURO 2020. A fost cooptat şi a răspuns cu entuziasm Marius Lăcătuş, care reprezintă spiritul a tot ceea ce înseamnă Steaua Bucureşti. El a devenit antrenorul coordonator al secţiei de fotbal. Am reînfiinţat echipe de juniori republicani, cu care am început deja să jucăm în campionatul organizat de federaţie şi bineînţeles continuăm cu proiectul Centrului de copii şi juniori, motiv pentru care am mai înfiinţat două grupe de copii, 2008 şi 2009.
Unde vedeţi dvs. această echipă Steaua Bucureşti peste patru ani?
Peste patru ani noi ne dorim să o vedem jucând în Liga I şi pe noul stadion Ghencea. Încă de la prima conferinţă de presă organizată împreună cu Marius Lăcătuş am expus acest proiect. Să promovăm prin merit sportiv în fiecare an, astfel încât în anul 2020 – când vom beneficia şi de o infrastructură sportivă, vorbesc de un stadion modern, conform standardelor UEFA – să avem o echipă în divizia naţională.
Credeţi că veţi avea fondurile necesare suficiente pentru acest proiect ambiţios, cu promovări succesive în ligile superioare?
(foarte sigur) Da. Fondurile sunt. Una dintre indicaţiile Ministerului Apărării Naţionale a fost ca fondurile care merg spre echipa de fotbal să fie exclusiv din veniturile proprii ale clubului. Aşadar, din venituri proprii şi nu de la bugetul de stat! Deocamdată vă pot spune că aceste venituri sunt suficiente pentru a susţine echipa până la liga a II-a. Dau numai un exemplu: acum suntem nevoiţi să jucăm pe terenul V (al Complexului Ghencea – n.n.), date fiind lucrările care vor începe curând la stadionul mare. Acolo am amenajat tribune, dar este clar că numărul de locuri este limitat. Nu sunt mai mult de 1.000 de locuri. Noi am mers pe idea să nu vindem bilete, să dăm suporterilor noştri abonamente, costă 150 lei fiecare, pentru întreg sezonul. Şi am vândut 900 de abonamente, care s-au dat în cinci zile! Am obţinut astfel venituri de 135.000 de lei, adică în jur de 35.000 de euro. Avem o propunere din partea Asociaţiei suporterilor 1947 de a veni cu o sponsorizare spre echipa de fotbal în jur de 15.000 de euro. Suntem în discuţie cu doi potenţiali sponsori, pentru a obţine sume la nivelul unor echipe din Liga I. Şi asta pentru că vorbim de brand-ul Steaua Bucureşti. Şi, din calculul făcut, dacă şi echipa va merge în ritmul în care noi ne aşteptăm, suporterii vor fi lângă noi şi se va crea acea emulaţie astfel încât să reuşim să devenim atractivi către televiziunile de sport încă de la nivelul unei ligi inferioare, atunci încet, încet vom reuşi să marketăm din punct de vedere sportiv echipa noastră de fotbal. Astfel încât să putem atrage spre noi şi alţi sponsori. Dacă s-ar putea cât mai mulţi.
Poate deveni o realitate, peste ani, un derby de Liga I între Steaua şi FCSB?
O să vă spun ce a răspuns Marius Lăcătuş la o întrebare similară: o astfel de întâlnire poate avea loc şi mai curând, să spunem din Liga a III-a, când ne-am putea confrunta în Cupa României! Chiar dacă la acea vreme ar putea fi o confruntare sportivă disproporţionată, vă asigur că noi nu vom da înapoi.
Se doreşte crearea unui hub sportiv
Stadionul Steaua, de care vorbeaţi, are deja 43 de ani vechime. Care sunt acum planurile pentru el?
Este clar că stadionul central din Complexul Ghencea nu mai face faţă în momentul de faţă. Cei 43 de ani şi-au lăsat amprenta prin uzură şi fizică, şi morală. Suntem incluşi în proiectul de modernizare a stadioanelor pentru Euro 2020, suntem la zi cu documentele şi într-o permanentă corespondenţă cu Compania Naţională de Investiţii, pot spune că suntem în grafic. Prin studiul de prefezabilitate ne-au fost prezentate trei variante ale viitorului stadion. Noi am susţinut una dintre variante, care a şi fost agreată de conducerea MAN. Din păcate nu pot să v-o arăt, fiindcă există un fel gentlemen agreement cu CNI, astfel încât atunci când vor fi finalizate toate procedurile, inclusiv pentru celelalte stadioane, se va organiza o conferinţă de presă şi vor fi prezentate toate machetele. Pentru Steaua am luat în consideraţie construcţia unui stadion în care să se împlinească toate cerinţele din punct de vedere sportiv, dar şi ale evenimentelor conexe sportului – şi aici vorbim de spaţii de recreere, de un muzeu, de o zonă de IT, de un fan-club, iar vechea construcţie nu mai putea fi adusă la acest standard. Se va demola complet, se va translata aproape 25 de metri către Bulevardul Ghencea şi se va construi un stadion nou. În imediata sa apropiere noi mai avem un proiect, stadionul de atletism, astfel încât să creăm un hub sportiv pentru sectoarele 5 şi 6, în care vom include mai multe baze sportive.
Chiar doream să vă întreb care sunt direcţiile de dezvoltare a bazei dvs. sportive?
Avantajul meu prin numirea în această funcţie este că mi-am desfăşurat activitatea din anul 2005 în CSA Steaua şi am fost parte activă la toate deciziile fostului comandant. Acum munca noastră este de continua aceste proiecte, care sunt foarte concrete şi serioase, vor aduce plusvaloare sportului românesc. Noi nu ne putem permite de a face experiemente, de dragul de a face experiemente. Este adevărat că şi noi, echipa pe care o conduc, venim cu câteva proiecte. Încă de la încheierea Olimpiadei din 2016, a fost clar că obiectivul clubului trebuie să fie noua Olimpiadă, cea din 2020. Obiectivul CSA Steaua pentru perioada care urmează este de a rămâne acelaşi club puternic, care dă cel puţin 30 la sută dintre sportivii calificaţi la Olimpiadă, să nu scădem sub această stachetă, şi ne-am propus să aducem 3-4 medalii. Pentru a concretiza aceste obiective am făcut o analiză şi 90 de sportivi cu potenţial de calificare la Tokio beneficiază la momentul actual de toate condiţiile de pregătire, de susţinere a eforturilor lor. Vorbim aici de sportivi din atletism, kaiac-canoe, canotaj, box, tir, judo, lupte, haltere, gimnastică şi bineînţeles scrimă. Sunt 90 de sportivi pe care-i avem permanent în atenţie şi-i susţinem, astfel încât să poate face pasul spre marea performanţă, spre medalii. Ne dorim de asemenea ca sportivii din echipa noastră de rugby în 7 să ajungă să fie selecţionaţi în echipa naţională.
Cum va fi completată infrastructura dumneavoastră?
Acum, din punctul de vedere al infrastructurii. Un obiectiv major este stadionul de fotbal, şi aici vorbim de o investiţie a statului român de aproape 55 de milioane de euro. În acelaşi timp, beneficiind de sprijinul conducerii ministerului, sunt încă două proiecte de infrastructură pe lista Companiei Naţionale de Investiţii. Aici vorbim despre finalizarea stadionului de atletism şi de construcţia unei noi baze hipice. Terenul pentru baza hipică îl avem, în zona de nord a Capitalei, în Otopeni. Avem acolo 3 hectare şi este un proiect frumos. E însă clar că ne mai trebuie ceva, şi e vorba despre o sală dedicată jocurilor, de o sală polisportivă. Fiindca echipa de handbal îşi desfăşoară activitatea la Chiajna, unde nu reuşim să creăm acea emulaţie a suporterilor, baschetul are acum o sală bună, visavis de AFI Cotroceni, dar nu are decât 3-400 de locuri. Astfel că, dacă vom reuşi în viitor să generăm un proiect pentru o sală polisportivă în Complexul Ghencea, de 2.500-3.000 de locuri, astfel încât să poată primi acceptul de a desfăşura şi o competiţie europeană, pentru handbal-baschet-volei, ar fi un lucru excepţional. Nu trebuie uitat nici hocheiul. Care, prin demolarea Patinoarului Flamaropol, a fost un copil vitregit, dar care în final a ajuns întărit. A stat şi jucat la Cârţa (jud. Harghita – n.n.) vreo patru ani de zile. Anul acesta, şi sportivii, şi noi ne-am gândit să găsim o soluţie, astfel încât să venim puţin mai aproape de Bucureşti. Şi am reuşit să găsim înţelegere la domnul Ţiriac pentru a ne antrena la patinoarul de la Otopeni, iar meciurile „de acasă” le vom juca pe patinoarul de la Braşov. Este desigur o soluţie de avarie, până când în Bucureşti se va amenaja noul patinoar. Iar atunci când patinoarul se va inaugura, noi să avem o echipă pregătită. Fiindcă dacă nu ai continuitate, reluarea activităţii se face foarte greu. Noi ne-am lovit de acest lucru când am reînfiinţat echipa de fotbal. Atunci Marius Lăcătuş şi ceilalţi antrenori de la Centrul de juniori au vizionat peste o sută de meciuri din diferite ligi, ca să găsească jucători. Astfel de jucători trebuie să-şi dorească să vină către tine, să capete acordul de la clubul unde joacă, să-i putem oferi condiţii superioare faţă de cele pe care le avea şi toate aceste lucruri au însemnat un efort destul de mare. Au fost în vederile noastre aproape 100 de jucători, le-am făcut fişe şi încet, încet s-a alcătuit lotul. Avem acum o echipă despre care noi credem că este de nivelul Ligii a III-a, fiindcă asta ne-am dorit noi; nu ne-am dorit să facem echipă de Liga a IV-a, fiindcă obiectivul nostru este să nu rămânem aici, ci să promovăm în eşalonul superior. Pentru primul meci, cel cu Venus (câştigat între timp cu 6-0 de echipa militară – n.n.), avem sute de solicitări pe site-ul clubului, oamenii vor bilete, abonamente… În situaţia în care vom reuşi să mărim spaţiul tribunelor, vom creşte numărul cu măcar 200 de locuri.
Avem prea multe generaţii de sportivi irosite
Vreau să părăsim CSA Steaua şi să vă întreb dacă sportul românesc este bine gestionat în momentul de faţă?
(pauză de gândire) Este clar că după ultimele rezultate de la Olimpiadă, dar şi cele de la Campionate mondiale şi europene, slaba de medalii cu care eram obişnuiţi a scăzut şi scade într-un ritm dramatic. Eram obişnuiţi ca echipa feminină de gimnastică să fie tot timpul pe podium şi priveam locul doi ca un eşec, iar la ultima Olimpiadă nici n-am avut echipă de gimnastică. Iar la Europenele de la Cluj ne-au adus medalii doar Marian Drăgulescu (sportiv al CSA Steaua – n.n.), un gimnast de 37 de ani, un model de pregătire şi dăruire, care e şi militar cu gradul de lt.-colonel şi de Cătălina Ponor, şi ea trecută de 30 de ani. E greu când s-au pierdut nişte generaţii să faci faţă pe plan mondial. Au fost generaţii irosite, şi nu numai în gimnastică, ci şi în alte sporturi de tradiţie, în atletism, box şi câte şi mai câte.
Există o soluţie, după părerea dvs.?
Toată lumea îşi doreşte să importe un model de succes din afară. Este însă dificil de spus dacă am importa un astfel de model de succes vom reuşi. Pentru că s-ar putea să facem doar o secvenţă din acel model. Şi neadaptând întregul unei realităţi româneşti, care înseamnă o infrastructură sportivă modestă, o scădere dramatică a bazei de selecţie a sportului. După cum ştiţi, în timpul mandatului fostului ministru al Sportului s-a făcut acel Registru Naţional al Sportivilor şi la nivelul anului 2015 au fost introduşi aproape 240.000 de sportivi. Doar atâţi sportivi legitimaţi sunt în România care practică sport de performanţă şi mare performană. Dintre care 110.000 joacă fotbal. Deci pentru toate celelalte discipline avem un număr foarte, foarte mic de sportivi. Dacă e să analizăm situaţia de la scrimă, de exemplu, unde am luat medalie de aur, vom vedea că federaţia nu are mai mult de 3.000 de sportivi legitimaţi, şi aici vorbesc despre copii, juniori, tineret şi seniori. În Franţa ordinul de mutiplicare este poate de o sută de ori, şi mai mult. Ce-i de făcut? Este greu de găsit o soluţie.
Aţi sugerat ceva interesant, anume copierea doar parţială a unui model, şi eu aici am să „traduc”: să nu poţi investi în aceeaşi măsură cu ce s-a investit în modelul amintit, degeaba mai încerci…
Asta este părerea mea. Dacă vorbim de modelul maghiar, vom vedea că este vorba despre o strategie naţională cu zece discipline – şi dacă vom analiza aceste discipline în raport cu Olimpiada din 2016, vom vedea că exact aici au obţinut medalii. Este greu să finalizezi la acelaşi nivel, când are Ministerul Tineretului şi Sportului 76 de federaţii! Probabil că prin Ordonanţa 38 (care permite primăriilor investiţii de 5 la sută din buget – n.n.), vor mai veni către sport infuzii de capital din partea comunităţilor locale. Din păcate, prea puţin pentru infrastructură. Acestea sunt mari proiecte, la care statul trebuie să intervină.
Sportul în şcoală nu este în competiţie cu cineva
Ştiu că nu este domeniul dvs., dar o să vă întreb totuşi: credeţi în obligativitatea dezvoltării sportului şcolar?
Absolut. Vedem din păcate dispariţia cluburilor universitare, cele care reuşeau să fie o punte pentru tinerii sportivi care terminau perioada de juniorat sau tineret şi mergeau spre marea performanţă. Iar acele cluburi universitare erau ca un creuzet spre marea performanţă. Vedem că foarte mulţi copii preferă să facă orice altceva, în afara de sport. S-a schimbat paradigma. Iar noi trebuie să venim cu nişte măsuri active la nivelul şcolii. În sensul în care nu cred că este ceva în detrimentul educaţiei, fiindcă sportul te educă. Te educă să fii organizat, să respecţi un program. Se poate introduce o oră în plus de sport, nu în detrimentul altora, sportul nu este în competiţie cu cineva, dar dacă aria curriculara puţin s-ar “peria”, s-ar găsi timp pentru o oră în plus de sport. Pentru activitatea sportivă poate nu este suficient, dar este un prim pas. Cu toţii ţinem bine minte acea competiţie sportivă blamată în anii imediat următori după 1989, “Daciada”. Dar “Daciada” era o formă de selecţie, de angrenare a tinerilor pentru practicarea sportului. Că din 100 de practicanţi de sport, vor ajunge 10 spre performanţă şi doar unul spre marea performanţă, acesta este un acces piramidal care nu poate fi decât natural, firesc. Dar când la baza de selecţie nu există aceşti oameni care să creeze emulaţia, să creeze performanţa, de unde să selecţionezi? Toate marile ţări, sub o formă sau alta au aceste competiţii de masă. Cu ceva vreme în urmă mă uitam pe Eurosport şi am văzut o competiţie din Suedia sau Norvegia, un maraton de schi fond (este vorba despre celebra cursă Vasaloppet, la care participă în fiecare peste 15.000 de concurenţi – n.n.), cu mii de oameni pe schiuri, o imagine deosebit de expresivă şi de frumoasă. Şi de gândeai, oare ce îi animă în luptă pe acei oameni? Vedem şi la noi ceva încercări reuşite, vorbim de Maratonul Bucureştiului de exemplu, care reuşeşte să adune mai mulţi oameni, dar deocamdată pare o încercare izolată. Însă nimeni n-a început de la vârf, totul se face pas cu pas, poate peste mai mulţi ani vom avea şi noi astfel de competiţii.
Domnule comandant, sunteţi un om încă tânăr la doar 47 de ani. Cum vedeţi viitorii ani ca dezvoltare personală? Dar ai clubului?
Eu îmi propun în următorul ciclu olimpic să nu scădem ștacheta la care am fost obişnuit în Clubul Sportiv al Armatei, să fim printre principalii furnizori de sportivi pentru loturile naţionale şi în lotul olimpic al României. Să calificăm cât mai mulţi sportivi la Olimpiadă, şi să obţinem, realist spun, 3-4 medalii. Personal îmi propun ca acest mandat de ciclu olimpic să-l duc la capăt şi să realizez atât obiectivele de performanţă sportivă, cât şi cele de infrastructură.
Nu-mi rămâne decât să vă urez mult succes!
Vă mulţumesc.
(Subtitlurile aparţin redacţiei)
“CSA Steaua înseamnă clubul care, în decursul celor 70 de ani de existenţă, a dat României o treime din medaliile olimpice. O sută de medalii olimpice! Dintre care 30 de aur!”
“1986, 7 mai, face parte definitiv din istoria clubului Steaua. Şi nimeni nu o poate lua, aparţine Clubului Sportiv al Armatei Steaua! Ca şi victoria din SuperCupa Europei, din februarie 1987.”
“Invinctus reprezintă o misiune care nu urmăreşte strict performanţa sportivă, ci în primul rând doreşte reintegrarea acestor oameni, care au suferit traume atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.”
“În prezent, cred că asta e soluţia pentru România: ca sportivii cei mai buni să fie atraşi către cele două mari cluburi, Steaua şi Dinamo. Care beneficiază de know-how, beneficiază de antrenori bine pregătiţi, de infrastructură şi, poate la fel de important, de o carieră post-activitate sportivă.”