„Nu poți să-i lași pe alții să viseze pentru tine. Trebuie să fii campion olimpic pentru că asta vrei tu!”

Dumitru Graur: Domnule Rădulescu, sunteți un om foarte tânăr, aveți numai 31 de ani. Vă rog să îmi spuneți cum ați ajuns de la bazinul de inițierea pentru copii, mă refer la clubul Navi, al cărui fondator și antrenor sunteți, la titlul de campion european pe 200 m, cucerit recent de elevul dvs., David Popovici.

Adrian Rădulescu: Eu am studiat la Universitatea Națională de Educație Fizică, am urmat cursurile de licență pentru „Sport și Performanță Motrică”, și în anul doi de facultate am ajuns, printr-o povestioară simpatică, să lucrez la Aqua Team, care acum e „Navi”, am făcut inițiere pentru copii în anul acela. Clubul este privat, a fost fondat de Iulia și Cătălin Becheru, iar în momentul în care l-am rebrenduit în „ Navi” am devenit și eu membru fondator. Și acum avem același nucleu, bine închegat. Apoi am avut o bursă Erasmus în Danemarca, iar când m-am întors am dat licența și m-am angajat direct pe partea de performanță; am făcut partea de pregătire fizică pe uscat. Am terminat și Masterul, iar între timp a fost nevoie de mine să preiau și grupele din bazin, și ușor-ușor am crescut odată cu sportivii cu care am început atunci.

Îl cunoașteți pe David, sau mai exact lucrați cu el de la vârsta de 9 ani.
Lucrez din 2013 cu David. Atunci a venit la noi în club. Învățase să înoate la Bucharest Sport Club (alt club privat – n.n.), acolo s-a îndrăgostit el de înot, după care părinții l-au dus la Liceul „Racoviță”, la clasa de sport, având un bazin acolo. Cum clubul nostru a avut rezultate foarte bune, părinții și-au dorit mai mult pentru David și l-au adus la noi. Împreună cu el au mai venit încă doi sau trei băieți, n-a venit singur. Atunci s-a mutat și cu școala, fiindcă nu avea cum să reprezinte un club privat dar să fie la „Racoviță”, la clasa de sport. S-a mutat la „Coșbuc”.

Retrogradat la o grupă mai slabă

Spuneți-mi ce fel de copil era David?
Era un copil destul de năzdrăvan, a lucrat cu mine și cu Cătălin cam un an de zile și la un moment dat s-a pus problema să avanseze la o grupă mai bună, cea pe care o conducea colega mea, Iulia, și eu eram asistent. L-am promovat în toamnă, a stat o perioadă acolo, dar nu se descurca foarte bine, era destul de distrat, ca să nu zic leneș. Deja făcuse 10 ani, era campion național, avea record național și începuseră niște așteptări pentru el. Și pentru că nu făcea față l-am retrogradat la grupa de la care venise, unde eu eram antrenor.

Ce înseamnă că nu se descurca?!
Nu termina antrenamentele, avea tot felul de povestioare ca să scape de efort… Bine, i-am spus, dacă e prea mult pentru tine, mergem la o grupă unde poți să-ți faci antrenamentul. Și așa cred că ne-am împrietenit mai mult, fiindcă el a genul de copil care are nevoie de argumente. Dacă îi spuneai că are de făcut ceva la antrenament, trebuie să-i explici și de ce trebuie să facă asta. Mi-aduc aminte că pe la vreo 12-13 ani ajunsesem chiar să îi traduc din anumite cărți de specialitate – scurt, în rezumat –, pe care i le dădeam să le citească, ca să înțeleagă de ce trebuie să înoate cât înoată, de ce uneori trebuie să facă încet, de ce uneori trebuie să facă mai repede, a fost destul de multă muncă cu el. Să-i zic pregătire teoretică. Este o parte foarte importantă, mai ales pentru generațiile de astăzi, care nu fac – pentru că așa ai zis tu, nu acceptă asta, ci au nevoie de argumente, de explicații.

Și când ați intuit că aveți de a face cu un talent deosebit pentru înot?
Când am început să lucrăm împreună el era deja campion și recordman național, dar din punct de vedere tehnic și al pregătirii n-ai fi crezut că va putea progresa prea mult. Când bați un record național vechi de 20 de ani, care era al lui Dragoș Coman, de prin ’90, când avea Dragoș zece ani, atragi atenția. Ori David a reușit să înoate mai repede decât el, deși avea încă o tehnică modestă, iar cu antrenamentele pe care le făcea și cu distracția din capul lui, iată că totuși înota foarte repede. E clar că ceva trebuie să fie acolo. După care, ușor, ușor, lucrând împreună și făcându-l să înțeleagă că trebuie să se pregătească coerent, că trebuie să facă antrenamentul până la capăt, că unele exerciții au rolul lor, am văzut din partea lui în primul rând o inteligență și apoi chiar o viziune. În sensul că „înțeleg de ce trebuie să fac lucrurile astea, înțeleg că ele mă pot face să fiu mai bun, și vreau să fiu mai bun – atunci le voi face!” O altă caracteristică fenomenală a lui este acum calitatea antrenamentelor. E un lucru pe care uneori îl trecem cu vederea când avem sportivi la o vârstă mică. Or David reușea să reproducă niște viteze de înot, la antrenament, cu o precizie fantastică, încă de mic. Adică, dacă-i spuneai că trebuie să înoate cu o secundă diferență între două repetări, el cu o secundă diferență îți înota! Parcă are un cronometru undeva, la occipitala lui, care-l ajută să perceapă timpul extraordinar.

Există mulți tineri talentați în natația mondială

La 17 ani David este probabil cel mai promițător talent din lume în natație…
Trebuie să știți că mai sunt. E fantastic ce se întâmplă acum în natația mondială.
… vă simțiți cumva răspunzător și foarte motivat de sarcina de a-l conduce spre deplina confirmare?
Da, bineînțeles. Desigur că noi stăm cu ochii și pe ce se întâmplă în lume. Este un sud-coreean de 2003 (anul nașterii – n.n.), foarte, foarte talentat, care are recordul mondial la 200, un înotător care va crește fantastic în anii care vor veni și care în Coreea de Sud l-a făcut uitat pe Park Tae-hwan, care era un idol național. În acest sezon de Cupă Mondială, din septembrie până în noiembrie, a apărut și un sud-african, Matthew Sates, care a făcut record mondial al 200 m în bazin scurt. Și are și la 200 mixt, și la 200 liber, și la 400 liber! Iar amândoi sunt doar cu un an mai mari decât David. Sunt acum foarte mulți tineri foarte talentați, inclusiv la fete am văzut mai multe, cum vă spuneam se întâmplă niște chestii fenomenale în natație. Însă și David este acum acolo, între cei mai buni. Noi, chiar dacă ne uităm la ce fac ceilalți, îmi place să cred că pentru noi importantă este teoria jocului, „game theory” (o ramură a matematicii aplicate, care abordează problema comportamentului optim în jocurile cu două sau mai multe persoane, într-un cadru descris de un ansamblu de reguli precise – n.n.). Pe undeva, pentru noi prioritatea de cele mai multe ori este jocul infinit. Este jocul care nu se termină niciodată. După mine cariera unui sportiv poți s-o privești ca pe un joc care nu se termină niciodată. Vedeți, la fotbal campionatul este finit, dar el se repetă în fiecare an. Dar cluburile trebuie să se gândească nu doar la campionatul actual, ci pe termen lung. În viziunea mea, încerc același lucru cu David. În sensul că eu mă gândesc la el ca un joc continuu, așa este evoluția lui, care are cumva o destinație finală, dar nu știm exact unde vom ajunge. Pentru că destinația finală ar fi performanța supremă.

Ar fi titlul olimpic!
Nu știu dacă e titlul olimpic. Cred că mai mult ne uităm către recordurile mondiale. Acolo e apogeul individului, după părerea mea. Și cred că pe parcurs va veni și medalia olimpică.
Spuneți-mi mai multe despre colectivul care îl pregătește în acest moment pe David Popovici. Sunt convins că singur, fără ajutorul altor specialiști, nu ați fi putut reuși.
Bineînțeles că pregătirea unui înotător nu se face numai în bazin. Foarte importantă este pregătirea fizică pe uscat. Aici, de vreo trei ani e zile colaborăm cu Dragoș Luscan, care ne-a oferit suportul său și care intervine atât în partea de pregătire fizică, cu antrenamentele specifice, cât și partea de refacere. Și avem din partea lui un suport fantastic; are în spate clinica, are tehnologia, are oamenii pe care se bazează și disponibilitatea este totală. Dacă are nevoie David de ceva peste zece minute, singurul timp în care îl poate ajuta este de cât de repede poate să ajungă cu mașina acolo. De un an de zile l-am cooptat și pe Valentin Grigoraș, care face din echipa lui Dragoș la „KinetoFit” și cei doi fac o mulțime de lucruri foarte importante în zona de kinetoterapie și de pregătire fizică. Tot de cam un an colaborăm cu un nutriționist din Statele Unite, Bob Seebohar. Chiar dacă el e în Statele Unite, colaborează cu noi permanent, știe ce mănâncă zi de zi David, urmărește atent și partea de suplimente pe care i-o dăm. De-a lungul timpului am avut grijă să ia doar cele mai bune produse care sunt disponibile pe piață, unele vin din Statele Unite, unele vin din Belgia, și am fost foarte stricți din acest punct de vedere. Toate aceste produse sunt avizate și testate, care dau o garanție a produsului. În aprilie am fost în Belgia la un centru de analiză video și acolo am stabilit o relație foarte bună cu Stijn Corten, un renumit analist video și care ne-a ajutat să lucrăm foarte mult partea tehnică. A făcut o analiză amănunțită a tehnicii de înot a lui David, am descoperit greșeli pe care ușor, ușor le-am corectat. În septembrie am fost din nou la el, iar în februarie am plănuit să ne întoarcem iar acolo. Este un suport foarte important pe care-l căpătăm prin analiza curselor. De fapt, el ne trimitea analiza curselor imediat după desfășurarea lor, și în felul acesta am reușit să așezăm lucrurile pentru rezultate mai bune. Nu trebuie să uit desigur nici ajutorul federației. David a fost permanent ajutat, începând cu bursele pentru juniori, pe care le-a primit încă cu o vară înainte de fi junior. După ce și-a făcut baremul B pentru Olimpiadă a fost mutat pe CNOPT-uri și acolo a intrat bineînțeles și staff-ul tehnic. Și bineînțeles, toate costurile legate de cantonamente, de analizele video, de suplimente, analize biochimice la institut, criosaună, toate aceste lucruri ne-au fost asigurate. Noi n-am avut probleme să cerem ceva și să nu primim. Ok, poate n-au venit de pe o zi pe alta, dar s-au rezolvat pe parcurs.

Tokio 2020 n-a fost decât o etapă

I-au lipsit numai două sutimi lui David pentru a cuceri medalia de bronz la Jocurile Olimpice de astă vară. Cum ați fi apreciat o asemenea performanță?
Pot să vă spun că ne-am fi bucurat; dar noi ne-am bucurat și la locul 4. Cursa a fost ceea ce am lucrat pe tot parcursul sezonului, și nu cred că n-am fi bucurat mai mult poate chiar și dacă ar fi câștigat. Sigur, percepția celor din jurul nostru ar fi fost alta, dar pentru noi nu cred că ar fi fost altceva. Aici a fost o etapă, și am reușit, dar noi avem acel obiectiv măreț, spre care ne dorim să mergem.

Nu o singură dată, David a folosit expresia că el „se distrează” în bazin, chiar dacă înoată alături de cele mai mari nume ale înotului, cum a fost cazul la JO de la Tokio, sau recent, la Europenele în bazin scurt de la Kazan. Cred că și dvs. îi încurajați această „joacă”, să-i zicem așa, ca un mod de a proteja de încărcarea psihică excesivă. Așa e?
Da. În mod cert sunt mulți sportivi care se lasă copleșiți de așteptările celorlalți. Dar eu i-am spus nu are motive. Am avut o discuție cu el în luna mai, înainte de Europenele de juniori, unde el și-a făcut baremul pentru Olimpiadă, și l-am simțit că era oarecum emoționat de ce urma să se întâmple și ce trebuia el să facă. Știa că este concursul la care trebuia să-și facă baremul de Jocuri, dar nu știa cât de bine o să se descurce și dacă o să-și atingă ținta. I-am spus atunci că din punctul meu de vedere, dincolo de a face cât poate el de bine – și a făcut foarte bine! – să nu aibă niciodată vreun dubiu, mergând la o astfel de competiție, că el este „cel mic între cei mari”, că prezența lui e cumva nejustificată acolo. El avea baremul de calificare la acele Europene, avea timp de semifinale – așa se consideră la noi baremurile naționale pentru calificare la astfel de competiții. Iar el era considerabil sub acel barem. Și i-am spus că nu ai de ce să-ți faci griji, tu ești unul dintre ei, nu ești cel mic care a venit și el acolo. Nu trebuie să-ți mai pui presiune pe tine. Sigur, aveam așteptările noastre, toată lumea dorea să ia o medalie, știam că este ca nivel cu mult peste concurenții lui, dar în același timp știam că e momentul să înoate niște timpi foarte buni. Cumva la avantajat să n-a fost o miză din punct de vedere al medaliilor, și a putut să se elibereze, să se descătușeze și să se concentreze doar pe înotul lui. Medaliile au venit de la sine (David a câștigat 3 medalii de aur și un argint la Europenele de juniori din acest an – n.n.). Și încă un lucru, legat de presiunea din exterior, eu i-am spus întotdeauna, și cred în chestia asta, că nu poți să-i lași pe alții să viseze pentru tine. Să-ți facă visul tău. Visul vine din interiorul tău, e o imagine a personalității tale, ceilalți nu pot visa pentru tine. Nu poți să devii campion olimpic pentru că zic ceilalți că trebuie să fii. Trebuie să fii campion olimpic pentru că asta vrei tu!

De ce la Kazan a înotat și în proba de 400 m, și mai ales ce l-a făcut să se oprească după 14 bazine înotate, când cursa număra 16 bazine?!
David este un sportiv destul de maleabil, care poate să înoate o varietate destul de mare de probe. Sigur că în ultimul an, un an și jumătate, fiind această miză de calificare la Jocuri, de a concura acolo, ne-am concentrat atenția pe probele la care eram mai aproape. Am fost pragmatici. Dar noi acordăm mult timp în pregătire și celorlalte procedee și multor probe. Dar el este un sportiv care are calități deosebite, și care poate să înoate și probele mai lungi. Acum nu mă gândesc neapărat la 1500 și 800, dar un 400 este o probă în care el are calitățile necesare, are pregătirea necesară, pentru că a făcut-o de-a lungul timpului, numai că n-are experiență. După cum s-a văzut la Kazan. M-am amuzat foarte tare de situație, fiindcă îl cunosc atât de bine. Și am știu dinainte că se va opri, după cum a înotat pe ultimii 25 de metri, l-am văzut când a schimbat ritmul.

Până unde poate progresa David Popovici, după părerea dvs.?
(face o pauză, urmată de un zâmbet) Nu știu.

David a avut mai multe propuneri de a se antrena în Statele Unite, la una dintre universitățile americane de prestigiu. Ce l-a făcut să renunțe, cel puțin pentru moment, la această oportunitate?
Pe el l-au contactat din Statele Unite încă de acum doi ani. Încă după medalia de la FOTE, pe la 14-15 ani, el a început să primească e-mail-uri de la universități din State, în care îi spuneau că-l așteaptă când va termina liceul. Iar David abia era în clasa a IX-a. Cred că a cântărit în decizia sa de a rămâne acasă și confortul, dar și planul nostru pe termen lung. Ce își dorește el să realizeze în lumea înotului, cred că la noi are în momentul de față și în viitorul apropiat toate resursele de care are nevoie pentru a reuși. Din punct de vedere al performanței. El se simte bine aici. Se simte bine alături de familie, alături de prietenii lui, are oameni alături de el, are acces la resurse și are bineînțeles un bazin bun. Că dacă nu e aici (la Bazinul Dinamo, unde se desfășoară interviul – n.n.), este la „Lia Manoliu” sau la Izvorani, are deplin suport din partea federației, a Comitetului Olimpic. Dacă trebuie să mergem în Japonia, mergem în Japonia, dacă trebuie în Belgia pentru analize video, mergem în Belgia, totul ne este la îndemână. Și David vede lucrurile acestea.

Poate nu înoată estetic, dar e foarte eficient

David a impresionat prin tehnica sa la concursurile în care a participat în acest an. Puteți să-mi spuneți care a fost contribuția dvs. în procesul de perfecționare?
Cred că în primul rând faptul că, de-a lungul anilor, eu l-am lăsat să înoate cum a simțit el că este mai eficient. Nu m-a preocupat și nu cred neapărat în idea de „frumos”. Sigur că există o anumită frumusețe în mișcarea umană, dar asta nu înseamnă neapărat că vei fi și eficient. Nu cred că la haltere există vreo frumusețe estetică în ridicarea greutăților, dar e eficientă. Și eu l-am încurajat de-a lungul timpului să-și pună amprenta, desigur căutând ca mișcarea să fie cât mai eficientă. La un moment dat am primit o serie de feed-back-uri negative: vezi că înoată urât, că dă din cap… Poate că estetic nu era cum trebuie, dar era în același timp cel mai rapid din bazin. Și atunci preocuparea a fost pe ce este mai important. Ce te va aduce pe tine la performanță: esteticul sau eficiența? După care a fost experiența din aprilie de la analiza video, care mi-a permis mie să văd anumite defecte, pe care altfel nu știu cum aș fi putut să le văd; cu ochiul liber cu siguranță că nu le-aș fi văzut. Și pe care apoi ușor, ușor le-am implementat în antrenament. Cred că dacă aș fi mers mai devreme cu el, nu ar fi înțeles, ar fi fost poate prea mult, iar acum a fost la vârsta potrivită, în care corectarea presupune ca fiecare braț să fie făcut corect. Iar asta înseamnă un efort mental fantastic, pe care un copil de 15 ani nu cred că ar fi putut să-l facă.

Spuneți-mi cum arată o zi de pregătire a lui David Popovici. Vă întâlniți zilnic?
Da. Ne întâlnim zilnic, mai puțin duminica, am renunțat să facem și duminica. O zi normală începe cu pregătire fizică pe uscat, un antrenament în apă, după aceea ajunge la școală, odihnă și după-amiază încă un antrenament. În unele zile merge poate la masaj, în altele poate merge pentru o altă terapie, poate la o saună – are un program destul de încărcat. Pentru că și refacerea este la fel de importantă ca și antrenamentul. Și trebuie timp și pentru asta. Ne-am dori ca ziua să aibă 26-27 de ore…

Am aflat că vă place să spuneți că un antrenor creează sportivi, dar și caractere. În ce măsură vă recunoașteți munca în cazul lui David Popovici?
Mie mi-e greu să evaluez influența mea asupra lui. Am petrecut atât de mult timp împreună încât … (face o pauză), nu știu cum să spun; îi cunosc anumite reacții. Sigur, eu încerc să-i fiu alături cu orice; daca are o dilemă despre școală, dacă are întrebări și despre viața personală, dacă se întreabă cum să abordeze un interviu sau o altă chestie de genul ăsta, încercăm să ne sfătuim. Și încerc întotdeauna să-i reamintesc cine este el cu adevărat. Care-i sunt calitățile, și să aibă anumite principii de la care să nu se dezică. Adică să fie cinstit, să nu facă lucruri doar de dragul de a le face, să le facă întotdeauna cu un zâmbet pe buze și pentru că-și dorește. Am ținut mereu, și țin în continuare pentru el să înțeleagă că cu cât ești mai sus pe scara performanței, cu atât ai o responsabilitate mai mare față de ceilalți din jurul tău. Și asta contează și la conferința de presă, contează și când vii la bazin, și când te văd ceilalți copii: uite, a venit David!; ce face la încălzire, ce face la antrenament? Trebuie să fie un model pentru ceilalți. E un lucru pe care el l-a înțeles, îi și place, dar a înțeles și responsabilitatea din spate.

Mie mi se pare un copil frumos!
Da. David n-o să refuze niciodată un copil dacă vine și vrea să facă o poză cu el pe stradă, chiar dacă are o zi proastă și nu are niciun chef. Într-o sâmbătă, vara trecută, când era campionatul național de copii, după ce noi făcusem antrenament dimineața, am aflat văzând niște poze că David se dusese la „Lia Manoliu” special pentru ca să vadă copiii în concurs. Deși era după amiaza lui liberă și putea să facă orice altceva. Bineînțeles că puștii de zece ani au tăbărât pe el, și-au făcut poze, se vedea că David se simțea bine între copii

Prioritatea este înotul, nu viața socială

David a impresionat atât din punct de vedere sportiv, dar și prin maturitatea cu care gândește și se exprimă în public. Va rămâne el cu picioarele pe pământ, cum se spune, în anii care urmează?
Vom vedea! Eu sper că da. Cred că în jurul lui se află oameni care reușesc să ajungă la eu-ul acela interior, știu să-i spună: vezi că acum e ego-ul care vorbește, vorbește acum reputația, nu neapărat caracterul tău; sunt două chestii distincte. Pot să-i și spună, când e cazul: vezi că nu ești pe drumul cel bun! Nu cu mult în urmă a avut o reacție, a spus „stop, eu doresc să mă concentrez pe înot și asta e ceea ce-mi doresc să fac!” Sigur, mai sunt câte o conferință de presă după vreun concurs, da, nu poți să te ascunzi chiar într-o peșteră, dar nici să fii toată ziua, bună disponibil pentru orice și oricine. Nici fizic nu ai cum.

În ce măsură credeți că îl va stimula pe David concurența cu Robert Glință, cu care acum este coleg de club la Dinamo?
Ei nu cred că percep o concurență între ei. Sigur, n-aș putea spune că sunt chiar prieteni, dar eu i-am văzut din spate, mereu. I-am văzut la concursuri, i-am văzut cum interacționează, i-am văzut încurajându-se, i-am văzut sprijinindu-se, i-am văzut felicitându-se, chiar sărind în sus în tribună pentru reușita celuilalt. Și cred că simt nevoia, și unul și celălalt, să nu fie singuri, acolo în vârf. Cred că mai curând concurența o creăm noi, cei din afară, dar o creăm fals. Totuși au și probe diferite. Au abilități ușor diferite și nu cred că îi poți compara. Iar din punct de performențial Robert are niște rezultate și mai ales are consecvența rezultatelor. El este de ani buni acolo în finale; are două finale la Jocurile Olimpice, la Campionatele Mondial este mereu în finale, medalii la Europene în bazin scurt și alte performanțe foarte bune…

Dar are 24 de ani, iar David decât 17 ani, când va avea vârsta lui Robert…
Nu se știe. S-ar putea ca și Robert, despre care vă repet că are niște calități excepționale, să mai urce la rândul lui! Deși are 24 de ani, pe mine mă impresionează din punctul de vedere al apetitului, al dorinței pentru perfecțiune, e un exemplu fantastic!

Urmează, în decembrie, Mondialele în bazin scurt de la Abu Dhabi. Ce obiective v-ați fixat pentru această competiție?
Cred că un obiectiv plauzibil este finala la 200 liber. Va face și proba de 400, sperând ca de data asta să o termine corect (zâmbește) și să vedem cât de bine poate să înoate și această probă. Dar în momentul de față ne gândim și ne pregătim pentru campionatele în bazin lung, Mondiale vor fi în mai, iar Europenele de seniori în august, alea sunt competițiile noastre de obiectiv. La Abu Dhabi căutăm doar să vedem cât de bine poate să facă. Poate avem anumite teme tehnice, anumite teme tactice, dar nu ne-am pus neapărat în gând cine știe ce obiective de performanță. Finala cred că va fi suficient pentru acest moment.

Te poți antrena și într-un bazin de 31 de metri

Cum explicați că un asemenea fenomen ca David Popovici apare într-o țară în care bazinele de înot se numără pe degete?
(o pauză). Nu știu dacă bazinele contează. Talent în România există, sportivi talentați există. Acum, văzând ce se întâmplă de-a lungul timpului, și lucrând și cu alți sportivi, văzând drumul lor către performanță și apoi să-i văd cum renunță, cum stagnează, cum nu-și mai găsesc drumul către perfecțiune – și de aceea în evidențiez încă o dată pe Robert pentru dorința lui de a se perfecționa în continuare -, cred că dincolo de anumite limitări materiale, cărora li s-ar putea găsi soluții, acești renunță mult prea ușor. Bazin? Păi David s-a antrenat până la vârsta de 14 ani într-un bazin de 31 de metri. O formă cu totul atipică de bazin, la Miramar, fosta Casă de Sănătate de pe Bd. Chișinău (actualul club „Navi” – n.n.). Și acolo a crescut. Înainte de Festivalul Olimpic (FOTE – n.n.) ne-am antrenat două luni la „Lia Manoliu” în bazin de 50, dar în rest nu se antrenase decât în bazinul ăla.

Dar sunteți în competiție cu țări care au sute, mii de bazine!
Da, și au astfel bază de selecție mult mai mare. Dacă stăm să ne gândim statistic, noi am patru sportivi (înotători – n.n.) la ediția asta de Jocuri. Din două mii și ceva de înotători de toate vârstele. Patru sportivi înseamnă un sportiv cu barem A la 500 de participanți. Asta înseamnă că ne depășim condiția, clar. Înseamnă că noi compensăm cu ceva. Și cred că în continuare noi trebuie să ne axăm pe acel „ceva”. Neavând bazine peste tot, neavând poate resursele de a construi echipe de specialiști peste tot – fiindcă este foarte important să ai astfel de echipe. Sunt bazine în toată România, dar din păcate nu există suficiente secții la cluburi, nu sunt destule cluburi private care să facă inițiere, antrenori dedicați. Și noi trebuie să ne gândim cu ce să înlocuim lipsa asta de bazine. Aici poate vine un pic mai multă atenție la sportivii pe care-i avem, mai multă atenție la metodele pe care le folosim, un pic mai mult know-how. Adică ar trebui să compensăm cu pasiunea. Nu vorbim despre știință, dacă te gândești la ce resurse investește China în știința sportului, incomparabil cu cele din România, dar trebuie că compensăm cu ceva. Iar atunci când găsim un sportiv talentat, oamenii din jurul lui trebuie să compenseze cu perseverență, cu atenție, cu dorința de a învăța, dorința de a încerca lucruri noi, și după aceea și cu metoda de a se autoevalua.

Domnule Rădulescu, vă mai pun o ultimă întrebare: ce-i de făcut pentru ca sportul românesc să-și revină, să-i întrerupem declinul accentuat din ultimele decenii?
Cred că în primul și primul rând, iar această perspectivă mi-o asum, noi ca popor ar trebui să facem mai mult sport. Ar trebui să fie încurajați copiii cât mai mult să facă sport. Cred că trebuie mai multă răbdare cu copiii, să-i lăsăm să crească, să nu-i oprim după primul eșec și să-i trecem la altceva, de pildă la pian. Uneori părinții se uită la finalul lunii cât i-au costat antrenamentele, echipamentul și se gândesc cam ce-ar fi putut face cu banii respectivi. Și nu văd faptul că investesc în educația copilului. Uitându-mă în urmă la sportivii cu care am lucrat de-a lungul timpului, nu cred că mulți au renunțat fiindcă nu aveau unde să se antreneze, sau pentru că nu aveau mijloacele financiare să vină la sport, cred că mai curând părinții și-au pierdut răbdarea. Din clasa a V-a vin mai multe teme, hai cu nu mai avem timp de înot! Vine clasa a VIII-a, hai că trebuie să dăm examen, sau clasa a XII-a, nu avem timp de înot. Și se pierd astfel foarte multe talente.