Rugby World Cup 2023 va debuta pe 8 septembrie, cu un meci uriaș, Franța – Noua Zeelandă, iar a doua zi România va înfrunta liderul mondial, Irlanda.
Una dintre cele spectaculoase competiții din sportul mondial va debuta pe 8 septembrie, iar România este printre cele 20 de țări participante: este vorba despre Rugby World Cup 2023, acolo unde se va alege noua campioană al lumii, în sportul cu balonul oval. Actuala deținătoare a trofeului, Africa de Sud, se numără printre adversarele Stejarilor din grupa B, acolo unde vor mai evolua echipa cu cel mai bun punctaj în topul mondial în acest moment, Irlanda, plus revelația Scoția și imprevizibila națională din Tonga. O grupă aproape imposibilă pentru tricolori, într-un sport în care surprizele, de-a lungul timpului, s-au putut număra pe degete. Rugby World Cup 2023 promite, însă, un spectacol excepțional, pentru care organizatorii francezi se pregătesc de ani buni, iar echipele participante promit meciuri de foc, încă din faza grupelor: partida de deschidere, Franța – Noua Zeelandă, Țara Galilor – Australia sau Africa de Sud – Irlanda pot fi, oricând, finale de Cupa Mondială.
Două luni de sărbătoare
Turneul final va dura până aproape de finalul lunii octombrie, cu sferturile găzduite de Marsilia și Stade de France, pe arena din Saint Denis urmând să fie jucate, apoi, semifinalele și meciurile care vor decide noua campioană și câștigătoarea bronzului din competiție. Va fi și o confruntare inter-continentală, în care europenii vor încerca să profite de forma bună pe care o traversează majoritatea echipelor din Six Nations Cup, cotate printre favoritele la medalii. Dacă Irlanda este lider mondial, Franța ocupă locul 3 în acest clasament, iar Scoția și Anglia sunt pe locurile 5-6, imediat după Africa de Sud și peste Argentina sau Australia. Ar fi un titlu suprem la care Bătrânul Continent visează de mult timp, având în vedere că, de la lansarea World Cup, în 1987, o singură campioană a lumii a provenit din Europa: Anglia, în 2003, restul trofeelor mergând în Noua Zeelandă (3), Africa de Sud (3) și Australia (2).
O ediție specială
Ediția 2023 va fi o ediție oarecum inedită, chiar dacă nu vor lipsi “greii” din rugby, la nivel mondial. Va fi prima prezență, la World Cup, pentru naționala din Chile, care se alătură reprezentativelor din Argentina și Uruguay pentru un moment istoric: niciodată până acum, nu au participat simultan trei echipe din America de Sud. În schimb, continentul nord-american a bifat o bornă negativă, absentând cu totul de la World Cup! Canada lipsește în premieră de la competiția-regină, iar naționala din SUA a avut prezențe consecutive, începând cu 1995. Yankeii au fost aproape de obiectiv și de data aceasta, dar Portugalia a câștigat ultimul turneu de calificare și i-a lăsat acasă…
A treia oară, cu noroc?
Franța are mari așteptări de la acest turneu final, pe care îl organizează pentru a treia oară, fără să fi cucerit trofeul vreodată până acum. Cocoșii au fost gazde în premieră în 1991, alături de celelalte echipe care făceau parte pe atunci din 5 Nations Cup: Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor. A fost și ediția cu cele mai multe țări co-organizatoare, după ce debutul World Cup avusese loc în 1987, în Australia și Noua Zeelandă. Francezii s-au oprit în sferturi, în 1991, învinși de Anglia chiar la Paris, ei sperând să își ia revanșa după 16 ani, când au găzduit din nou competiția. La World Cup 2007, fanii din Hexagon au suferit însă o nouă dezamăgire: în semifinala de pe Stade de France, în fața a 80.000 de oameni, Anglia s-a impus iarăși în fața cocoșilor, scor 14-9. Jucătorii francezi nu au depășit supărarea uriașă, fiind spulberați apoi în finala mică, 10-34 cu Argentina!
Știați că?
…Irlanda, cotată lider mondial în acest moment, nu are nici măcar o semifinală jucată la World Cup? Verzii au ajuns de 7 ori până în sferturile competiției, însă nu au reușit să depășească vreodată această fază.
…Noua Zeelandă a lipsit doar de două ori de pe podium, la cele 9 ediții desfășurate până acum: în 1999 a pierdut finala mică, în fața Africii de Sud, iar în 2007 a avut cea mai slabă participare, fiind eliminată încă din faza sferturilor, scor 18-20 cu Franța.
…Doar 13 echipe au prins până acum sferturile de finală la World Cup, ultima intrată pe această listă selectă fiind Japonia, în urmă cu patru ani. Ce este drept, asiaticii au fost ajutați și de faptul că au organizat competiția, în 2019, câștigând grupa din care au făcut parte, alături de Irlanda, Scoția, Rusia și Samoa. În sferturi, au fost spulberați, însă, de naționala din Africa de Sud, scor 26-3!
Componența grupelor
Grupa A: Noua Zeelandă, Franța, Italia, Uruguay, Namibia.
Grupa B: Africa de Sud, Irlanda, Scoția, Tonga, România.
Grupa C: Țara Galilor, Australia, Fiji, Georgia, Portugalia.
Grupa D: Anglia, Japonia, Argentina, Samoa. Chile.
Meciurile World Cup
Sep 8: Franța – Noua Zeelandă (Grupa A) – Stade de France, Saint-Denis
Sep 9: Italia – Namibia (Grupa A) – Stade Geoffroy Guichard, Saint-Etienne
Sep 9: Irlanda – România (Grupa B) – Stade de Bordeaux, Bordeaux
Sep 9: Australia – Georgia (Grupa C) – Stade de France, Saint-Denis
Sep 9: Anglia – Argentina (Grupa D) – Stade Velodrome, Marseille
Sep 10: Japonia – Chile (Grupa D) – Stadium de Toulouse, Toulouse
Sep 10: Africa de Sud – Scoția (Grupa B) – Stade Velodrome, Marseille
Sep 10: Țara Galilor – Fiji (Grupa C) – Stade de Bordeaux, Bordeaux
Sep 14: Franța – Uruguay (Grupa A) – Stade Pierre Mauroy, Lille
Sep 15: Noua Zeelandă – Namibia (Grupa A) – Stadium de Toulouse, Toulouse
Sep 16: Samoa – Chile (Grupa D) – Stade de Bordeaux, Bordeaux
Sep 16: Țara Galilor – Portugalia (Grupa C) – Stade de Nice, Nice
Sep 16: Irlanda – Tonga (Grupa B) – Stade de la Beaujoire, Nantes
Sep 17: Africa de Sud – România (Grupa B) – Stade de Bordeaux, Bordeaux
Sep 17: Australia – Fiji (Grupa C) – Stade Geoffroy Guichard, Saint-Etienne
Sep 17: Anglia – Japonia (Grupa D) – Stade de Nice, Nice
Sep 20: Italia – Uruguay (Grupa A) – Stade de Nice, Nice
Sep 21: Franța – Namibia (Grupa A) – Stade Velodrome, Marseille
Sep 22: Argentina – Samoa (Grupa D) – Stade Geoffroy Guichard, Saint-Etienne
Sep 23: Georgia – Portugalia (Grupa C) – Stadium de Toulouse, Toulouse
Sep 23: Anglia – Chile (Grupa D) – Stade Pierre Mauroy, Lille
Sep 23: Africa de Sud – Irlanda (Grupa B) – Stade de France, Saint-Denis
Sep 24: Scoția – Tonga (Grupa B) – Stade de Nice, Nice
Sep 24: Țara Galilor – Australia (Grupa C) – Parc OL, Lyon
Sep 27: Uruguay – Namibia (Grupa A) – Parc OL, Lyon
Sep 28: Japonia – Samoa (Grupa D) – Stadium de Toulouse, Toulouse
Sep 29: Noua Zeelandă – Italia (Grupa A) – Parc OL, Lyon
Sep 30: Argentina – Chile (Grupa D) – Stade de la Beaujoire, Nantes
Sep 30: Fiji – Georgia (Grupa C) – Stade de Bordeaux, Bordeaux
Sep 30: Scoția – România (Grupa B) – Stade Pierre Mauroy, Lille
Oct 1: Australia – Portugalia (Grupa C) – Stade Geoffroy Guichard, Saint-Etienne
Oct 1: Africa de Sud – Tonga (Grupa B) – Stade Velodrome, Marseille
Oct 5: Noua Zeelandă – Uruguay (Grupa A) – Parc OL, Lyon
Oct 6: Franța – Italia (Grupa A) – Parc OL, Lyon
Oct 7: Țara Galilor – Georgia (Grupa C) – Stade de la Beaujoire, Nantes
Oct 7: Anglia – Samoa (Grupa D) – Stade Pierre Mauroy, Lille
Oct 7: Irlanda – Scoția (Grupa B) – Stade de France, Saint-Denis
Oct 8: Japonia – Argentina (Grupa D) – Stade de la Beaujoire, Nantes
Oct 8: Tonga – România (Grupa B) – Stade Pierre Mauroy, Lille
Oct 8: Fiji – Portugalia (Grupa C) – Stadium de Toulouse, Toulouse
Oct 14: Sfert 1: Învingător Grupa C – Loc secund Grupa D – Stade Velodrome, Marseille
Oct 14: Sfert 2: Învingător Grupa B – Loc secund Grupa A – Stade de France, Saint-Denis
Oct 15: Sfert 3: Învingător Grupa D – Loc secund Grupa C – Stade Velodrome, Marseille
Oct 15: Sfert 4: Învingător Grupa A – Loc secund Grupa B – Stade de France, Saint-Denis
Oct 20: Semifinala 1: Învingător Sfert 1 – Învingător Sfert 2 – Stade de France, Saint-Denis
Oct 21: Semifinala 2: Învingător Sfert 3 – Învingător Sfert 4 – Stade de France, Saint-Denis
Oct 27: Finala mică: Stade de France, Saint-Denis
Oct 28: Finala mare: Stade de France, Saint-Denis
Speranțe minime pentru România
Stejarii au fost umiliți în meciurile-test dinaintea Cupei Mondiale
Naționala României nu a depășit vreodată faza grupelor la World Cup, iar ediția din 2023 reprezintă o nouă misiune imposibilă pentru jucătorii selecționați de Eugen Apjok. Irlanda, Africa de Sud și Scoția sunt echipe de Top 5 în lume, la ora actuală, singura partidă aparent accesibilă fiind contra reprezentativei din Tonga. Din fiecare grupă merg mai departe doar primele două clasate, iar acest lucru face ca obiectivul real al Stejarilor să fie minimum o victorie, contra naționalei insulare. La ultimul meci cu Tonga, în noiembrie 2021, România a câștigat cu 32-20, pe Stadionul Arcul de Triumf. De atunci, tricolorii au scăzut, însă, în clasamentul mondial, iar ultimele meciuri de pregătire, dinaintea Cupei Mondiale, au adus dezamăgire uriașă printre suporteri: România a pierdut la Bucureşti cu Statele Unite (echipă care nici măcar nu a ajuns la World Cup!), scor 17-31, iar apoi a fost surclasată în deplasare de Georgia, 56-6 și de Italia, 57-7.
Prezenți în elită
Pentru naționala României, reprezintă totuși o performanță chiar și participarea la World Cup 2023, după absența din urmă cu patru ani, în condițiile în care rivale ca Spania sau Portugalia se apropie tot mai des de nivelul Stejarilor, încercând să le ia locul. Cu excepția ediției 2019, tricolorii au evoluat la toate turneele finale ale Cupei Mondiale, bifând până acum șase victorii: doar în 1995 și 2011 au revenit acasă cu înfrângeri pe linie. La ora actuală, staff-ul încearcă o schimbare de generații și de abordare. Dintre cei 33 de jucători, nouă sunt legitimați în Franţa și 24 în România: 8 – CSA Steaua, 6 – CSM Ştiinţa Baia Mare, 5 – CS Dinamo, 5 – SCM Timişoara, iar noul căpitan va fi dinamovistul Cristi Chirica, ajutat de Ovidiu Cojocaru şi Mihai Macovei. El a fost căpitanul României și la victoria cu Tonga, de acum doi ani, ceea ce ne dă speranțe, în perspectiva ultimei partide din grupă. “Înseamnă foarte mult pentru mine să fiu căpitan la Cupa Mondială şi asta mă motivează să lucrez din greu ca să trag echipa după mine în meciurile care vor urma”, a spus Cristi Chirica.
Bordeaux și Lille, gazdele noastre
Selecționerul Apjok a ales, pentru World Cup, un mix de jucători, liderii fiind Mihai Macovei și Florin Surugiu, cu peste 100 de selecții fiecare, stelistul fiind și cel mai “bătrân” component al naționalei, la aproape 39 de ani. În schimb, cel mai tânăr component al lotului este mijlocașul la deschidere Mihai Mureşan, care va împlini 21 de ani la începutul lunii octombrie, chiar în timpul competiției din Franța. Stejarii joacă în Grupa B şi debutează pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor întâlni campioana mondială Africa de Sud. România va avea apoi două săptămâni pentru “regrupare”, întâlnind Scoţia pe 30 septembrie, la Lille, oraș în care este programat și ultimul meci, pe 8 octombrie, cu Tonga.
2015 este anul ultimei victorii tricolore la World Cup: pe 6 octombrie, a fost România – Canada 17-15, după o revenire istorică, de la 15-0 în favoarea naționalei nord-americane!
“Obiectivul echipei este sa facă meciuri bune la World Cup, pentru că vom întâlni echipe mari şi trebuie să ne ridicăm nivelul de joc. Vom avea nevoie de fiecare fan alături de noi pentru că, de fiecare dată, în meciurile grele ei ne-au dat puterea de a trece peste momentele dificile, au venit cu un impact pozitiv asupra echipei” (Cristi Chirica, căpitanul României la Cupa Mondială)
Lotul României pentru Cupa Mondială din Franţa
Pilieri: Alexandru Savin (CSA Steaua), Gheorghe Gajion (Stade Montois), Thomas Creţu (Stade Francais), Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Costel Burţilă (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), Iulian Harţig (RC Bassin d’Arcachon);
Taloneri: Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Florin Bărdaşu (CSA Steaua);
Linia a II-a: Adrian Moţoc (Biarritz Olympique), Marius Iftimiciuc (US Carcassonne), Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Linia a III-a: Cristi Chirica (CS Dinamo), Mihai Macovei (RC Bassin d’Arcachon), Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Cristi Boboc (CSA Steaua), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Damian Strătilă (CSA Steaua);
Mijlocaşi la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alin Conache (SCM USV Timişoara);
Mijlocaşi la deschidere: Gabriel Pop (CS Dinamo), Mihai Mureşan (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tudor Boldor (CS Dinamo);
Aripi: Nicolas Onuţu (CS Vienne), Marius Simionescu (SCM USV Timişoara), Tangimana Fonovai (CSA Steaua);
Centri: Taylor Gontineac (Rouen Normandie), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tevita Manumua (SCM USV Timişoara);
Fundaşi: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).
Articol scris de Cristian Vlad și publicat în numărul 116 al revistei „Sport în România”.