Studiul efectuat de ”Sport în România” a constatat că sportul românesc este condus azi de oamenii care ne-au încântat la ediţia Jocurilor Olimpice din 2000. Ultimii mari sportivi intraţi în ”clubul conducătorilor” sunt Andreea Răducan şi Liliana Gafencu.
Marius Huțu
Sportul românesc îşi caută o nouă identitate, după ce a ajuns la ”fundul sacului” din punct de vedere al performanţelor la cel mai înalt nivel. Iar una din reforme s-a produs chiar la vârf, în sensul că în ultima vreme mai multe structuri de conducere şi-au schimbat oamenii. Azi putem vorbi despre o nouă echipă managerială, a cărui medie de vârstă a scăzut considerabil, formată din oameni ambiţioşi, logodiţi practic cu succesul, dacă le privim cărţile de vizită. La o trecere în revistă a şefilor de federaţii şi a conducerii celor mai importante cluburi, COSR, a celor care se ocupă practic de destinele sportului românesc am constatat că mulţi au un numitor comun: Jocurile Olimpice de la Sydney 2000.
Ce s-a întâmplat de fapt la Sydney
România a ocupat locul 11 în clasamentul pe naţiuni, după ce a obţinut 26 de medalii, dintre care 11 de aur. Statistic, Jocurile Olimpice de la Sydney a însemnat a doua ca valoare din toate timpurile, din punct de vedere al medaliilor obţinute, după Los Angeles 1984 (53 de medalii, 20 de aur, locul 2 în clasamentul pe naţiuni), dar foarte mulţi specialişti au căzut de acord că, de fapt, 2000 a reprezentat cea mai bună participare ”ever” a României la competiţia supremă. În 1984, acel loc 2 a fost oarecum ”artificial”, în condiţiile în care peste 10 naţiuni, în fruntre cu URSS, Germania de Est, Polonia şi Cuba, au ales să boicoteze JO de la Los Angeles.
În ciuda performanţei realizate, Jocurile Olimpice de la Sydney au rămas cunoscute în primul rând din cauza descalificării Andreei Răducan. Micuţa gimnastă la data respectivă a fost testată pozitiv pentru pseudoefedrină, substanţă interzisă la acea perioadă, iar medalia de aur câştigată la individual compus de Andreea a ajuns la Simona Amânar, care însă a refuzat să îşi asume meritele: „Nu am câştigat-o eu. Îi aparţine Andreei”.
O nedreptate care a transformat o sportivă în „erou naţional”
Peste ani, într-o întâlnire care a avut loc la Bucureşti între Thomas Bach şi Andreea Răducan, sportiva i-a solicitat preşedintelui CIO să primească medalia înapoi, mai ales că în septembrie 2003, Comitetul Executiv al Agenţiei Mondiale Antidoping a scos pseudoefedrina de pe lista substanţelor interzise, considerând că nu îmbunătăţeşte performanţele sportive. „A fost o decizie foarte dură pentru Andreea şi nu a fost uşor de luat de CIO la acea vreme. A arătat cât de stricte sunt regulile noastre antidoping prin obligativitatea aplicării principiului răspunderii sportivului. Pe de altă parte, simt o mare simpatie pentru ea, deoarece a trebuit să sufere pentru greşeala medicului ei. Cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat la vârsta de 16 ani, când, ca sportiv, trebuie să ai încredere deplină în echipa ta medicală”, a declarat Bach în 2015, potrivit site-ului oficial al CIO. Nimic însă despre restituirea medaliei!
În ciuda acelui eveniment nefericit, Andreea Răducan a fost primită acasă la revenirea lotului ca un erou naţional, fosta gimnastă bucurându-se şi azi, la 17 ani distanţă, de o popularitate foarte mare în rândul românilor.
„Jocurile” unui sport chinuit
Jocurile Olimpice de la Sydney au mai fost şi ”jocurile” Dianei Mocanu, înotătoarea apărută parcă de nicăieri, care a câştigat două titluri olimpice la numai 16 ani, ”jocurile” loturilor de gimnastică, fiecare cu câte trei titluri olimpice (la gimnastică, Marius Urzică a cucerit primul aur olimpic pentru secţiunea masculină), ”jocurile” Gabrielei Szabo, care a făcut o cursă absolut fantastică la 5.000 de metri, ”jocurile” sabrerului Mihai Covaliu, a cărui finală autorul acestor rânduri a urmărit-o alături de părinţii sportivului, într-un apartament din Braşov, emoţiile şi lacrimile mamei fiind vii în memorie, chiar şi azi, dar și ”jocurile” unui sport chinuit în ultimul an – kaiac-canoe -, care a cucerit la data respectivă ultimul titlu olimpic, prin Mitică Pricop şi Florin Popescu.
Previziunea lui Ion Ţiriac
„Sydney va fi pentru foarte mulţi ani un punct de reper pentru sportul românesc. Nu va mai exista o ediţie a Jocurilor Olimpice precum aceasta”, spunea Ion Ţiriac, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, la vremea respectivă. Din păcate, previziunile celui care a fost în fruntea generaţiei olimpice ”Sydney” s-au adeverit. Asta dacă analizăm ce s-a întâmplat la următoarele ediţii, dar şi ce perspective sunt pentru Tokyo 2020, Paris 2024 şi chiar Los Angeles 2028, pentru că este greu de crezut că sportul românesc poate fi relansat peste noapte.
Din trening în costum şi din nou la muncă în sport
Şi totuşi… Azi ne punem speranţe de mai bine într-un viitor al sportului românesc tocmai în ”Generaţia Sydney”, cea care încet, dar sigur a preluat puterea în mai multe structuri de conducere. A schimbat doar ”costumele” în care evoluează azi.
Câţiva dintre oamenii care au făcut parte din delegaţia olimpică de la Sydney (lotul a fost format atunci din 153 de sportivi) s-au orientat către activitatea managerială după ce au ”agăţat ghetele în cui”, dacă putem spune aşa, termenul fiind mai cunoscut în fotbal. Două dintre cele mai reprezentative sportive ale ”Generaţiei Sydney”, Gabriela Szabo şi Elisabeta Lipă, au ajuns chiar la rang de ministru, mandate deţinute în ultimii doi, trei ani. În prezent, campioanele olimpice manageriază două din cele mai importante structuri sportive, CSM Bucureşti, respectiv FR de Canotaj, disciplina cu multe promisiuni chiar şi pentru Tokyo 2020.
”Împreună”
A doua instituţie sportivă importantă a ţării, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, are azi în frunte un alt erou de la Sydney, Mihai Covaliu, cel care insistat mult pe termenul de ”ÎMPREUNĂ” în momentul în care a câştigat alegerile. ”Împreună îmi doresc să reuşim să ajungem să fim din nou respectaţi în lume pentru rezultatele pe care sportivii noştri le vor obţine la competiţiile la care vor participa. Voi fi primul care, în momentul în care cineva îmi va solicita ajutorul, voi veni în întâmpinarea acestei cereri”, spunea Covaliu în momentul în care a fost desemnat preşedintele COSR pentru acest ciclu olimpic
Chiar dacă nu au fost pe podium în 2000, Laura Badea, Sorin Babii, Camelia Potec, azi preşedinţi ai unor federaţii cu pretenţii, au făcut parte din ”Generaţia Sydney”. Toţi trei au participat la ediţia respectivă a Jocurilor Olimpice. Pentru Laura Badea şi Sorin Babii a fost finalul unor cariere de excepţie, după ce au câştigat titluri olimpice la ediţiile precedente. Pentru Camelia Potec (18 ani la Sydney) a fost momentul de ”călire” pentru rezultatele extrem de valoroase ce urmau a fi obţinute, inclusiv un aur olimpic la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice – Atena 2004.
„Nu am uitat cum se face performanţa”
Ultimii sosiţi în echipa de manageri propusă azi de sportul românesc, Andreea Răducan, preşedinte la Federaţia Română de Gimnastică, şi Liliana Gafencu, preşedinte al CS Dinamo (unul dintre cluburile de elită ale sportului românesc). “Un singur om nu poate schimba un sistem şi vreau să vă rog să-mi fiţi alături şi să vă implicaţi cu toată pasiunea de care sunteţi capabili. Deşi pare că suntem uşor rătăciţi, consider că n-am uitat cum se obţine performanţa. Îmi doresc foarte mult ca mare parte din entuziasmul meu şi din bunăvoinţa cu care mă implic să o degaj către întreaga suflare a gimnasticii româneşti şi să pornim pe un drum nou, care să ne aducă la fel de multe satisfacţii, aşa cum eram obişnuiţi când eu eram sportivă şi mai ales atunci când generaţiile dinaintea mea îi bucurau pe români”, a declarat Andreea Răducan, după ce a fost aleasă în unanimitate preşedinte al FR de Gimnastică.
Implicarea totală, devotamentul, entuziasmul, spiritul de sacrificiu sunt doar câteva elemente cu care ”Generaţia Sydney” a obţinut rezultate de neuitat pentru sportul românesc. Sunt elemente pe care le aşteptăm şi azi de la eroii ieri, aflaţi acum în poziţii mai dificile, în condiţiile în care nu mai depinde totul de ei. Dar măcar atât cât ţine de puterea lor, este şi datoria lor să depună eforturi pentru clădirea unei noi generaţii olimpice de succes. În ei ne punem speranţa azi!
Eroii la timonă
Mihai Covaliu – preşedinte COSR
Camelia Potec – vicepreşedinte COSR, preşedinte FR de Nataţie şi Pentatlon Modern
Georgeta Andrunache – membru Comitetul Executiv COSR
Elisabeta Lipă – preşedinte FR de Canotaj (ex-ministru şi preşedinte Dinamo)
Liliana Gafencu – preşedinte CS Dinamo
Gabriela Szabo – preşedinte CSM Bucureşti (ex-ministru)
Andreea Răducan – preşedinte FR de Gimanstică
Sorin Babii – preşedinte FR de Tir Sportiv
Laura Badea – preşedinte FR de Scrimă
Sportivii medaliaţi la Jocurile Olimpice de vară din 2000
MEDALII DE AUR
Marius Daniel Urzică – cal cu mânere (gimnastică)
Diana Iuliana Mocanu – înot 100 m spate (nataţie)
Diana Iuliana Mocanu – înot 200 m spate (nataţie)
Mihai Claudiu Covaliu – sabie individual (scrimă)
Georgeta Andrunache, Liliana Gafencu, Elisabeta Lipă, Doina Ignat, Elena Georgescu, Viorica Susanu, Veronica Cochela, Maria Magdalena Dumitrache şi Ioana Olteanu – S/8+1 feminin (canotaj)
Mitică Pricop şi Florin Popescu – C2 1000 m (kaiac-canoe)
Gabriela Szabo – 5000 m feminin (atletism)
Simona Amânar – individual compus (gimnastică)
Georgeta Andrunache, Doina Ignat şi Georgeta Damian – S/2 rame f.c. (canotaj)
Angela Alupei şi Constanţa Burcică – S/2 vâsle categoria uşoară (canotaj)
Simona Amânar, Loredana Boboc, Florenţa Andreea Isărescu, Maria Olaru, Claudia Maria Presăcan, Andreea Răducan şi Andreea Elena Ulmeanu – echipe (gimnastică)
MEDALII DE ARGINT
Lidia Emilia Şimon – maraton (atletism)
Simion Marian – mijlocie mică 71 kg (box)
Maria Olaru – individual compus (gimnastică)
Beatrice Nicoleta Câşlaru – înot 200 m mixt (nataţie)
Violeta Beclea – 1.500 m (atletism)
Andreea Răducan – sărituri (gimnastică)
MEDALII DE BRONZ
Oana Manuela Pantelimon – săritura în înălţime (atletism)
Gabriela Szabo – 1500 m (atletism)
Simion Dorel – semimijlocie 67 kg (box)
Simona Amânar – sol (gimnastică)
Simona Marcela Richter – 78 kg (judo)
Beatrice Nicoleta Câşlaru – înot 400 m mixt (nataţie)
Iulian Raicea – pistol viteză (tir)
Mitică Pricop şi Florin Popescu – C2 500 m (kaiac-canoe)
Raluca Andreea Ioniţă, Mariana Limbău, Elena Radu şi Sanda Toma – K4 500 m (kaiac-canoe)