Dumitru Graur
În vara anului 1934, primul Tur ciclist al României a devenit o realitate a sportului din ţara noastră, fiind organizat de “Sportul Zilnic”, in colaborare cu Federatia Română de Ciclism. Era desigur o încercare extrem de îndrăzneaţă de imitare a mult mai celebrului Tur al Franţei, al cărui prim start fusese consemnat încă din 1904. La 30 de ani distanţă, Romania a fost a şasea ţară din lume care organiza un Tur Ciclist Naţional. Din păcate, nu s-au putut organiza decât trei ediţii înaintea celui de-al doilea război mondial, în anii 1934, 1935 şi 1936 şi toate au revenit unor rutieri de peste hotare, bulgarul Nicoloff, polonezul Daniel şi francezul Gallien. În paginile de faţă vă prezentăm imagini de la cea de-a treia ediţie, desfăşurată în 1936, între 29 august şi 13 septembrie. Fotografiile sunt extrase dintr-un vechi album de familie, aparţinând iniţial celui care a fost marele arheolog Vasile Canarache (director al Muzeului arheologic din Constanţa în anii ‘60 şi ‘70). La vremea respectivă, în 1936, Canarache era director al ziarului Tempo! şi totodată mare animator al ciclismului românesc. El a devenit director al Turului ciclist al României, competiţia fiind patronată de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae.
Doar 18 ciclişti au ajuns la final
Startul festiv au fost dat, ca de fiecare dată, în Piaţa Brătianu (piaţa Teatrului Naţional, ceva mai tîrziu), “la ora 8,45 precis”, cum menţiona ziarul de specialitate Gazeta Sporturilor. Piaţa era neobişnuit de animată în acele vremuri pentru un eveniment sportiv. La start s-au prezentat 77 de alergători, dintre care numai 18 au ajuns până la final, după ce au străbătut cei 2.247 km ai cursei, împărţită în 12 etape. Peste 30 de automobile de epocă au însoţit caravana, în ele aflându-se persoanele oficiale: gazetari, fotografi, mecanici, manageri, comisarii cursei şi aşa mai departe, în vreme ce Vasile Canarache a epatat întreaga mulţime dimprejurul Turului survolând caravana în avionul proprietate a ziarului Tempo! De remarcat că în plutonul celor 77 de alergători se aflau atât ciclişti români (în mare majoritate, desigur), cât şi rutieri străini, din Franţa, Spania, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia şi Germania.
Competiţia din toamna anului 1936 s-a desfăşurat pe un traseu care a cuprins toate regiunile istorice ale ţării, inclusiv Bucovina, aparţinând la acel moment României. Cursa a avut traseul următor: Bucureşti – Focşani (202 km), Focşani – Iaşi (227 km), Iaşi – Cernăuţi (228 km), Cernăuţi – Vatra Dornei (182 km), Vatra Dornei – Cluj (206 km), Cluj – Oradea (152 km), Oradea – Timişoara (175 km), Timişoara – Turnu Severin (252 km), Turnu Severin – Craiova (110 km), Craiova – Sibiu (216 km), Sibiu – Braşov (144 km) şi Braşov – Bucureşti (167 km). Aşa cum cititorii de azi pot remarca, Turul anului 1936 înconjura aproape toată “România Mare” (ajungând până la Cernăuţi), în numai 12 zile de alergare pe şosea şi alte 4 de odihnă, acestea fiind în ordine la Iaşi, Cluj, Turnu Severin şi Sibiu). Cât despre drumurile pe care s-a pedalat, imaginile pe care vi le prezentăm sunt fără îndoială suficient de edificatoare.
Primul ciclist român a primit trofeul decernat de Prinţul Nicolae
La sosire, după exact 16 zile încordate, reflectate pe larg în ziarele vremii (care au acordat cursei pagini întregi, în fiecare zi), pe Velodromul bucureştean aştepta o mulţime de aproape 20.000 de oameni. Câştigătorul întrecerii au fost un rutier francez, Pierre Gallien, care a înregistrat timpul total de 84 de ore, 27 minute şi 45 secunde. Interesant este că Gallien, învingător în acelaşi an şi în “clasicul” Paris-Amiens, a ajuns în ultimul moment la Bucureşti, spre a-l înlocui pe compatriotul său Richebourg, indisponibil! Iată alcătuirea clasamentului final în prima sa parte:
1. Pierre Gallien (Franţa) – 84 h, 27 min., 45 sec. (premiu 50.000 lei)
2. V. Grgac (Iugoslavia) – la 8 min, 55 sec. de învingător (30.000 lei)
3. W. Kutsbach (Germania) – la 43 de minute (20.000 lei)
4. Constantin Tudose (România) – la 1 oră (10.000 lei)
5. Nicolae Ion Ţapu (România) – la 1 h, 8 min. (5.000 lei)
Situat pe locul 18 (ultimul în clasamentul final), românul Anton Bartos a înregistrat timpul de 98 ore, 8 min, 30 sec., la aproape 14 ore de învingător. Ceea ce nu-i diminează însă deloc meritele de a fi terminat întreaga cursă, alţi 59 de alergători fiind nevoiţi să abandoneze. Performanţa românilor Constantin Tudose şi Nicolae Ion Ţapu a fost pe deplin recompensată de autorităţile vremii, Tudose primind trofeul donat de ASR Principele Nicolae primului ciclist român sosit în cursă, ca şi foarte alte multe premii în natură, acordate de numeroşii sponsori ai competiţiei. De altfel, Constantin Tudose a câştigat nu mai puţin de 4 etape ale cursei (în sosirea de la Timişoara a fost la egalitate cu Gallien).
În clasamentul pe naţiuni, echipa României a învins detaşat, cu timpul total de 257 h, 34 min., 28 sec., urmată de Iugoslavia – 270h 07 min. 54 sec. şi combinatele Franţa-România şi Germania-România.
Erau vremurile în care sportul cu pedale din România începea un drum care se anunţa deosebit de promiţător, iar interesul publicului pentru ciclism creştea exponenţial cu fiecare ediţie disputată. Din păcate, la orizont se arătau deja norii negri ai celui de-al doilea Război Mondial, iar mai apoi întreaga societate a fost zdruncinată din temelii. Cui i-ar mai fi ars atunci de ciclism?!
Cine a fost Vasile Canarache
Vasile Canarache era ziarist prin vocaţie; această profesie reprezenta însă doar una din multiplele faţete ale spiritului său creator neobosit, ale capacităţii sale uimitoare de a concretiza în cele mai originale moduri plăsmuirile unei imaginaţii efervescente. Fără să practice el însuşi în mod deosebit vreun sport, Canarache intuieşte însemnătatea acestuia pentru dezvoltarea armonioasă a unui popor şi în anii ’30 începe să se ocupe de ciclism, aflat pe atunci la începuturile sale ca sport organizat la noi în ţară. Consideră ciclismul ca fiind sportul cel mai accesibil păturilor largi ale populaţiei şi, impulsionând mişcarea ciclistă cu energia şi inventivitatea lui caracteristice, organizază primul tur ciclist al României şi-l aduce în ţară pe campionul mondial Carpantier.
În anul 1933 începe să scoată Tempo!, ziar de tip nou, de dimensiuni mici, atât ca format cât şi ca număr de pagini. Informaţiile erau redate concis şi accesibil, iar preţul este foarte scăzut (1 leu faţă de 3, cât costau celelalte gazete), fapt care contribuie substanţial la popularitatea ziarului. Inedit este şi faptul că Tempo! apărea la prânz, aducând ştiri proaspete din cursul dimineţii. Pentru a-i asigura o vânzare cât mai bună, directorul Canarache găseşte mijloace din cele mai inventive. Pentru a asigura o expediţie rapidă a ziarului în ţară, administraţia gazetei achiziţionează … un mic avion, la bordul căruia presa se încărca zilnic. Metoda a constituit în acel moment o premieră în România. Să menţionăm că în acţiunea aceasta l-a atras ca pilot pe celebrul Bâzu Cantacuzino, cu care Canarache a avut o strânsă relaţie de prietenie. Organizarea în 1936 a Concursului de aviaţie sportivă, la care au participat aviatori români celebri pe atunci, unii dintre ei purtând nume răsunătoare, precum Bâzu Cantacuzino, Marina Ştirbey, Prinţul Valentin Bibescu şi alţii i-a aparţinut tot lui Vasile Canarache în calitatea lui de director al ziarului Tempo!.
Din cauza orientării sale spre o gândire de stânga, în cei 8 ani de existenţă a lui publicându-se mii de articole cu caracter democratic, antifascist, de apărare a intereselor maselor muncitoare, ziarul a fost suspendat de 15 ori pe diferite termene, până în clipa încetării definitive a apariţiei, la 25 iulie 1940. După cum s-a aflat ulterior, directorul ziarului a fost în acei ani permanent sub supravegherea Siguranţei.
