Fighting Spirit

Dumitru Graur

Atunci cînd profesorul Jigoro Kano a creat JUDO, se întâmpla în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a făcut-o din teama că tinerii japonezi şi-ar putea pierde tradiţionalele obiceiuri şi morala moştenite din timpuri imemoriale. Kano a combinat diferite elemente ale artelor marţiale, scoţând ce i s-a părut a fi fără utilitate sau periculos pentru sănătatea competitorilor, însă părintele JUDO-ului n-a putut nicicând bănui că sportul pe care l-a inventat va avea un asemenea succes mondial, cu circa 25 de milioane de practicanţi. JUDO (stilul blând, delicat – în traducere) nu poate fi considerat doar un registru al vechilor arte marţiale japoneze, ci mai ales o colecţie de metode educaţionale şi morale care se adresează tuturor vârstelor. În 1882, Jigoro Kano a înfiinţat Şcoala Kodokan, care a avut un rol determinant în dezvoltarea JUDO-ului, în momentul de faţă numai în Japonia fiind înregistraţi peste cinci milioane de practicanţi, iar învăţarea tainelor lui este obligatorie în toate şcolile nipone.
Scriu toate acestea sub impulsul impresiilor care mă copleşesc, după ce am fost prezent recent la Budapesta, la Suzuki World Judo Championship, campionatul mondial care a adoptat cu bani mulţi numele unei binecunoscute companii auto japoneze. Ungurii au organizat perfect această nouă gradioasă competiţie mondială pe care au ştiut să o atragă la Budapesta, cu doar o lună în urmă tot aici desfăşurându-se CM de nataţie, recunoscută drept a treia competiţie a lumii după Olimpiadă şi CM de atletism. Dar nici judo nu stă rău în această ierarhie, sportul inventat de prof. Kano înregistrând cea de-a treia audienţă TV mondială la Jocurile de la Rio! Pentru 2020, când Olimpiada va avea loc la Tokio, se crede că judo va putea depăşi audienţa nataţiei (primul loc rămâne rezervat atletismului), dat fiind interesul enorm de care se bucură în Ţara Soarelui Răsare. Rămânând la televiziune, este interesant de ştiut că Japonia a plătit nu mai puţin de 40 de milioane de dolari pentru transmisiile directe de la Budapesta, o sumă care a intrat direct în conturile Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF).

O colecţie impresionantă de campioni şi VIP-uri

Preşedintele acestei puternice federaţii este domnul Marius Vizer, devenit de câtăva vreme una dintre personalităţile marcante ale sportului mondial. Născut la Tinca, în Bihor, absolvent al Academiei Militare şi practicant al judo-ului până la 24 de ani, dl. Vizer a ajuns la federaţia română de specialitate mai întâi ca vicepreşedinte şi apoi, din 1998, preşedinte în funcţie. În 2000 a fost ales preşedintele Uniunii Europene de Judo, apoi preşedinte IJF, ales în 2007 şi reales prin aplauze de mai multe ori, inclusiv în acest an, la Congresul care a precedat ultima ediţie a Campionatului Mondial, la Budapesta. Ca de obicei, dl. Vizer a uimit pe toată lumea prin puternicele relaţii de prietenie etalate, fiind invitaţi şi acceptând cu plăcere să participe sute de persoane cu greutate din lumea sportului, dar nu numai. A făcut desigur impresie deosebită imaginea în care Marius Vizer apare, în primul rând al lojii sale prezidenţiale, alături de trei conducători de stat: Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, Battulga Khaltmaa, preşedintele Mongoliei şi Viktor Orban, primul ministru al Ungariei. N-au lipsit de asemenea preşedinţii unor federaţii internaţionale de anvergură, ca Sebastian Coe – preşedintele IAAF, Julio Maglione – preşedintele FINA, dr. Hassan Moustafa – preşedintele IHF sau Nenad Lalovici – preşedintele IWF. Desigur că vă puteţi întreba ce au atletismul, nataţia, handbalul sau luptele cu judo, răspunsul fiind că la ora actuală Marius Vizer a rămas extrem de bine văzut şi respectat în sportul mondial precum a fost când a cumulat şi funcţia de preşedinte SportAccord, organizaţia mondială a sportului, pe care a părăsit-o prin demisie, după ce s-a certat violent cu Thomas Bach, preşedintele CIO. Nu mi-ar ajunge aceste pagini pentru a înşirui aici toate numele importante care s-au aflat pe lista invitaţilor dlui Vizer şi a federaţiei internaţionale pe care o conduce (Patrick Hickey, Alberto Juantorena, dar şi fiul lui Fidel Castro, între alţii), de la preşedinţii de stat amintiţi la nu mai puţin de 111 judoka medaliaţi la Jocurile Olimpice (30 de medaliaţi cu aur olimpic), până la preşedinţii de federaţii naţionale şi oameni de afaceri implicaţi în industria sportului. N-au lipsit de la faţa locului ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, preşedintele COSR, Mihai Covaliu sau preşedintele FRJ, Cozmin Guşă.

Cât de puternică este Federaţia Internaţională de Judo?

Se ştie că Vladimir Putin îndrăgeşte şi practică uneori judo, fiind de altfel preşedinte de onoare al IJF, dar am aflat cu destulă surprindere că preşedintele Mongoliei, dl. Battulga Khaltmaa, este şi preşedintele federaţiei de judo din ţara sa, aşa cum R. Abdullayev, preşedintele SOCAR (puternica companie de petrol a statului Azerbaidjan) este la rândul său preşedintele federaţiei azere şi vicepreşedinte IJF, iar un alt vicepreşedinte IJF este Csanyi Sandor, preşedinte OTP Bank, cea mai mare bancă a Ungariei. Nu credeţi că asta se numeşte o federaţie puternică? Cei mai mulţi dintre cei amintiţi mai sus au fost invitaţi atât la Gala de aniversare a 65 de ani de la înfiinţarea IJF, în somptuoasa clădire a Operei din Budapesta, cât şi la dineul organizat chiar în Palatul Parlamentului ungar, splendidul edifigiu de pe malul Dunării. Cum să se explice totuşi acest generos şi costisitor efort de adunare a atâtor invitaţi de marcă?
Poate că un răspuns pentru această perindare ca la curtea Regelui Soare am aflat în chiar ultima zi a competiţiei, atunci când în impresionanta Laszlo Papp Arena şi-a făcut apariţie însuşi Thomas Bach, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional. Precum cei mai buni prieteni, Marius Vizer şi Thomas Bach au stat alături în loja prezidenţială, apoi au coborât pe scena de premiere, pentru a decerna împreună mult râvnitele medalii ale noii probe pe echipe. Bach şi Vizer împreună – iată un lucru de neimaginat în urmă cu doar doi ani, la Soci, atunci când compatriotul nostru a avut un discurs extrem de critic la adresa CIO şi a preşedintelui său! Iar răspunsul propriu-zis nu poate fi totuşi decât o nouă întrebare: va candida Marius Vizer la viitoarele alegeri ale Comitetului Olimpic Internaţional?!*

Japonia uber alles!

În judo, nimeni nu se poate pune cu Japonia, ţara de unde provine acest sport al luptei drepte. La Budapesta, japonezii au obţinut 7 medalii de aur, 4 de argint şi una de bronz (aşadar în total 12 medalii în cele 15 categorii, inclusiv concursul pe echipe). Şe ştie că în Japonia judo este o religie, cu milioane de practicanţi şi bilete epuizate cu doi ani înaintea întrecerii olimpice care se va desfăşura la Tokio. Însă japonezii au venit la Budapesta cu o delegaţie din care făceau parte 63 de sportivi şi, atenţie, 153 de membri ai staff-ului de sprijin: antrenori, psihologi, tehnicieni video, masori, doctori etc. O bună parte dintre ei au observat cu mare atenţie meciurile, alcătuind fişe pentru fiecare judoka în parte, desigur pentru completarea bazei de date. Nimic nu trebuie să scape. Japonezii, cum spuneam, iau judo foarte în serios. Nu-i de mirare nici faptul că o mare companie auto japoneză, Suzuki (peste 3 milioane de maşini fabricate în 2017) a ţinut să-şi asocieze numele de competiţia budapestană, Yoshinobu Abe, CEO Suzuki Corporation Ungaria declarând textual: „Filozofia şi cultura corporaţiei noastre au foarte multe în comun cu principiile pe care judo le reprezintă – permanenta învăţare, concentrare, pregătire asiduă, perseverenţă şi luptă dreaptă în competiţie”.
Locul al doilea în clasamentul pe medalii a revenit Franţei (unica ţară cu două medalii de aur), în vreme ce câte o medalie de aur au obţinut Mongolia (să-l fi văzut pe Excelenţa Sa, preşedintele ţării, cu cât foc îşi susţinea sportiva, la doar doi paşi de tatami!), Brazilia, Germania şi, surpriză mare, Serbia. La întreceri au participat 728 de judokani(437 la masculin şi 289 la feminin), din 126 de ţări ale lumii. Premiile acordate de federaţia internaţională condusă de Marius Vizer au ajuns pentru prima oară la totalul de 1 milion de dolari! În probele individuale medalia de aur a fost răsplătită cu 26.000 USD, cea de argint cu 15.000, iar cea de bronz cu 8.000, în vreme ce în proba pe echipa locul I a primit 90.000 USD, locul II – 60.000 şi locul III – 25.000. Vă rog să reţineţi că la CM de judo se premiază două locuri 3, dar şi faptul deloc neglijabil că exact un sfert din toate premiile menţionate revine, conform regulamentului IJF, antrenorilor sportivilor medaliaţi. Din câte se pare, a câştiga o medalie la Campionatele Mondiale poate fi mai dificil decât o medalie olimpică, unde nu sunt înscrişi decât 22 de judoka pe categorie. La Budapesta s-au înscris câte 50-60 la unele categorii, iar lupta pentru medalii se dădea abia după 5-6 meciuri anterioare, efortul fiind uriaş.

Laszlo Papp Budapest Sport Arena

Este sala polisportivă care a fost reconstruită în locul vechii Budapest Sportcsamok, care a ars din temelii în decembrie 1999. Noua sală s-a ridicat cam într-un an şi jumătate (2001-2003) şi are 12.500 de locuri pe scaune. Aici s-a desfăşurat doi ani consecutiv Final four-ul de handbal feminin, CSM Bucureşti triumfând în 2016. Mă uit cu invidie la minunăţia de sală în care se pot desfăşura întreceri de gimnastică, atletism, hochei pe gheaţă, moto-cross, schi-jet sau surfing (!), dar în care se organizează anual şi în jur de o sută de evenimente non-sportive, precum concerte, spectacole de music-hall, de circ, filme şi aşa mai departe. Pe marele cub cu leduri care tronează aproape de tavan sunt anunţaţi în acest an, între alţii, Sting, Black Sabbath, Andreea Bocelli, Sarah Brighton, Depeche Mode, Metalica şi alte asemenea concerte. La doar câteva sute de metri de sală, pe un spaţiu imens, se reconstruieşte Ferenc Puskas Arena, un stadion de fotbal de 50.000 de locuri, care va fi utilizat pentru turneul final al Euro 2020. Mă gândesc că la noi construcţiile anunţate sunt abia în stadiul de pre-fezabilitate, studii care vor dura cine ştie cât, iar la unguri am văzut cu ochii mei că tribunele încep să iasă de pământ, încă o dovadă a interersului major pe care vecinii o au pentru infrastructura sportivă. Dacă tot vorbim de judo, poate e bine de ştiut că în Ungaria se găsesc acum 312 şcoli în care se predă acest sport, la nivel naţional fiind în jur de 13.300 de judokani. Dacă Brazilia are circa 1 milion, iar Franţa 600.000, la noi abia dacă sunt puţin peste 3.000, de la copii, cadeţi, juniori, tineret până la seniori. Cum să te baţi cu asemenea forţe? Nu mai e deci de mirare că dintre cei 14 sportivi români înscrişi în concurs (9 băieţi şi 5 fete), niciunul nu a reuşit să obţină un punct măcar, fiindcă se punctează şi locurile 5 şi 7. Ca sumar, 23 de ţări au câştigat cel puţin o medalie la Budapesta (niciuna pentru Ungaria!), iar 38 de ţări au obţinut măcar un loc 5 sau 7 într-o categorie, România situându-se … între „şi altele”, 88 la număr, cu sportivi eliminaţi după doar un tur, două. Este adevărat că ne-au lipsit cele mai valoroase judoka, fiind accidentate sau decise să se retragă, însă, aşa cum mi-a mărturisit Florin Bercean, antrenorul lotului: „suntem mult prea departe de ce petrece azi în judo”! Federaţia este acum condusă de un om foarte ambiţios, l-am numit pe preşedintele Cozmin Guşă, dar nimic nu se poate face de azi pe mâine, trebui timp şi multă răbdare. Şi investiţii. La nivel de cadeţi şi tineret s-au înregistrat recent câteva rezultate încurajatoare, însă până la medalii mondiale (România n-a obţinut niciodată un titlu la Mondiale!), drumul pare în acest moment inaccesibil. Ca un exemplu, în competiţia pe echipe am pierdut cu 2-4 în faţa Canadei. Şi cine e Canada în judo? Vestea bună pe care am aflat-o este că federaţia a încheiat deja contractul cu maestrul japonez Kohei Oishi, care se va apuca de muncă la lot foarte curând, evident în perspectiva JO 2020.

O lecţie de viaţă

O ultimă imagine este cea care defineşte conceptul de JUDO. Când sportivii ajung pe tatami, întâi salută publicul, apoi se înclină în faţa adversarului, în semn de respect. Apoi lupta începe cu furie, parte-n parte, cu dorinţa de a îngenunchea adversarul, de a te arăta mai bun, mai puternic, mai determinat. La final, indiferent dacă eşti învingător ori învins, te înclini din nou în faţa adversarului, în semn de acelaşi mare respect. Este ca o lecţie de viaţă, în care dăruirea, acel „fighting spirit” care animă orice judokan, dar şi respectul trebuie să fie mereu prezente. Întocmai cum gândise profesorul Jigoro Kano, în urmă cu 135 de ani.

• La doar câteva zile după CM de la Budapesta, Marius Vizer s-a reîntâlnit la Vladivostok cu preşedinţii Vladimir Putin şi Battulga Khaltmaa, căror li s-a adăugat primul ministru al Japoniei, Shinzo Abe. Prilejul l-a constituit desigur forumul economic organizat în estul Siberiei, dar şi … un meci de judo Rusia – Japonia!