Festivalul Ivan Patzaichin

finalDumitru Graur

Festivalul Rowmania durează numai câteva zile. Dar, în tot acest timp, Tulcea nu mai este oraşul prăfuit şi inert pe care-l vedem de obicei, ci freamătă de viaţă, se bucură de tot ce se petrece în perimetrul său, prinzând un avânt tineresc ce bubuie ferestrele blocurilor comuniste ale falezei până târziu în noapte. Localnicii s-au obişnuit de acum cu sărbătoarea din sfârşitul lunii august, Ivan Patzaichin şi echipa sa fiind deja la cea-a de-a şasea ediţie. În fapt, ce se petrece la Tulcea de 6 ani poate fi un excelent exemplu de înţelegere şi sprijin reciproc între autorităţi locale, reprezentanţi ai Guvernului şi ai Comisiei Europene în România, cetăţeni şi sportivi de toate vârstele, totul fiind patronat de statura uriaşă a lui Ivan Patzaichin, omul cu biografie-exemplu şi o inimă mare cât Delta. Aşa cum bine ne spunea Teodor Frolu, omul aflat mereu alături de marele campion, „Patzaichin este un model. Dar totodată poate fi socotit un exemplu de valorificare aproape maximală a imaginii unui mare campion român. Din păcate, nu se întâmplă tot aşa cu foarte mulţi alţii, dar noi ne bucurăm că-l avem pe Ivan al nostru. Planurile sunt în continuare foarte mari, există un proiect al Uniunii Europene de a investi circa un miliard de euro pentru restabilirea echilibrului ecologic al Deltei Dunării, iar noi vom fi parte a acestui proiect. Deşi au trecut 6 ani de la început, mai avem foarte mult de muncă!”.

„Spartanii” la a treia victorie consecutivă

cFestivalul a fost precedat de o demonstraţie la care au participat câteva sute de oameni, în fapt un demers comun al autorităţilor locale, Consiliului Judeţean şi Primăriei Tulcea – cărora li s-a alăturat Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 – pentru preluarea Portului Tulcea de la APDM Galaţi. “Portul Tulcea trebuie să aparţină tulcenilor!” a fost sloganul acestei manifestări, în încercarea de a fi reparată o eroare a multor decenii, de care au profitat din plin cei dintr-un alt judeţ. A fost totodată cea mai potrivită ocazie pentru deschiderea celei de-a VI-a ediţii a Festivalului internaţional al bărcilor cu vâsle Rowmania.

Programul e dens şi bine făcut, în toate cele trei zile cât durează festivalul. Idea lui Ivan este să-i pună pe toţi la vâslit, fie că este vorba despre pescarii “lui” din Deltă, sau despre cei din adevăratele “selecţionate” pentru canotcile de 10+1, cu cinci perechi de vâslaşi şi unul care conduce şi dirijează. Canotca însăşi este o invenţie a lui Patzaichin, fiind o combinaţie reuşită între canoea care i-a adus faimă mondială lui Ivan şi vechile bărci pescăreşti, mult mai grele şi mai dificil de condus. Ambarcaţiunile pe care se concurează sunt puse la dispoziţie de Asociaţia lui Ivan şi ele se transportă cu maşini special amenajate. Trebuie spus că asemenea întreceri a fost organizate, ca în fiecare an, în multe localităţi ale ţării, de la Botoşani şi Piatra Neamţ la Arad, Alba Iulia şi alte asemenea locuri în care asociaţia a găsit oameni interesaţi să ajute şi să înţeleagă menirea activităţii. O întrecere în care, pentru etapa tulceană, s-au înscris nume precum Spartanii, Titanii, Brizei, Vărărie Baltă, Pelicanii albaştri, Mămăligarii, Ştrengarii, Frontiera Aegyssus, Albatros, Bibanii, Duracell, Torpila, Voluntarii sau Titanicii … ci totul 19 echipaje în luptă pentru glorie, dar şi calificarea în etapa finală a ineditei competiţii. Canotcile de 10+1 au despicat apa Lacului Ciuperca, în entuziasmul general al celor prezenţi. Etapa finală a adus la start un număr de şapte echipaje, fiind câştigată de „Spartanii” Tulcea (pentru al treilea an consecutiv!), urmată pe podium de „Veteranii” din Galaţi şi Voinţa Arad. Au mai concurat Braconierii (Brăila), Poliţia locală Giurgiu, Sendy Club (Alba Iulia) şi o selecţionată internaţională TID, adică „Tour International Danubien”, formată din canotori care au coborât pe Dunăre aproape de la izvoare şi vor ajunge mai departe, până la mare, într-o aventură cu totul specială, care nu poate fi povestită în numai câteva cuvinte. Dar, revenind, încordarea şi bucuria participanţilor din canotcile 10+1, uzi până la piele cu stropi de apă şi sudoare în aceeaşi măsură, merită a fi văzută şi admirată.

Se vâsleşte pe bani!

bAceştia ar fi desigur amatorii. Dar putem vorbi şi de „profesioniştii” vâslelor, pescarii din Delta Dunării, pe care Ivan a reuşit de-a dreptul miraculos, prin carisma, farmecul său personal, dar şi cu ajutorul sponsorilor, să-i aducă la Tulcea pentru întrecerea dintre localităţile dunărene, şi asta într-un moment în care bărcile tradiţionale au pierdut net disputa inegală cu bărcile motorizate, atât de agresive în liniştea pierdută a Deltei. Şi, ca în fiecare an, pescarii adevăraţi din Somova, Dunavăţu de Jos, Mineri, Sfântu Gheorghe, Mila 23 (localitatea de baştină a lui Patzaichin), Mahmudia, Plopu, Sulina, Partizani, Maliuc, Luncaviţa, Dunavăţul de Sus şi Murighiol au luat startul din faţa falezei Tulcea, pentru o dură întrecere de vâslit în canotci pe ape învolburate, în amonte şi în avalul Dunării, care a durat mai bine de o oră. Au câştigat pescarii din Maliuc, urmaţi de cei din Sulina şi de cei de la Mila 23. Laureaţii au fost mai apoi premiaţi cu substanţiale cecuri din partea sponsorului Reiffaisen Bank.

În fine, dar nu în ultimul rând, trebuie amintită întrecerea Delta Rowmania Triathlon, pe categorii de vârstă, pe echipe sau pe familii, ca şi oficialul Tulcea ETU Triathlon Junior European Cup, parte a circuitului european de triatlon pentru juniori, fete şi băieţi. Au fost 750 m de înot rapid, 22 km parcurşi pe bicicletă şi o alergare de 5,1 km, la sfârşitul cărora învingătoare în proba feminină a fost austriaca Pia Totschnig, iar în cea masculină a câştigat ungurul Gergo Soos, în vreme ce cei mai bine clasaţi sportivi români au fost Andreea Tudor Bălan (locul 8), respectiv Andrei Silviu Chiş (locul 12). Întrecerile au început la ora 8.30 de dimineaţa şi nu s-au încheiat decât după ora 14.00, timp în care circulaţia a fost restricţionată prin centul oraşului, iar tulcenii i-au putut aplauda cu căldură pe concurenţi.

Iar seara, mai exact în serile calde ale sfârşitului de august, faleza a vibrat până târziu în noapte de acordurile unor formaţii foarte cunoscute, pe scenă concertând, în cele trei zile, formaţii ca SuperChill, Zdob&Zdub, Four Bones Quartet, Urma, Taxi sau Voltaj! Un regal pentru spectatorii tulceni, veniţi în număr mare pentru a asista la concerte şi a-i aplauda, totodată, pe laureaţii Rowmania.

Lotca pescărească e simbolul Deltei

aIvan Patzaichin mărturisea nu cu mult în urmă, în cadrul unui interviu pentru Sport în România: „Ca şi în sport, eu am învăţat că pentru a fi numărul unu, trebuie să inventezi ceva, să vii mereu cu ceva în plus, că toată lumea e cu ochii pe tine. Idea este să promovezi tradiţionala noastră lotcă, care rămâne simbolul Deltei. Dacă vreţi, cum e gondola la Veneţia. Ce e trist este că lumea a cam uitat-o. Nu se mai construieşte, nu mai sunt ateliere care să facă lotci, iar de vâslit numai bătrânii mai vâslesc. Lotca tradiţională e o ambarcaţiune grea şi greu de manevrat. Stai cu spatele când vâsleşti, e mult mai complicat. Şi atunci am creat, păstrând alura, păstrând simbolul, o combinaţie între lotcă şi canoe, care e şi mult mai uşoară, doar vreo 40 kg, faţă de lotcă, care are câteva sute de kg. Se poate transporta mai uşor, o pui pe maşină şi te duci cu ea. (…) Încercăm să promovăm şi să aducem tradiţia înapoi, dar să facem bărci din lemn, că şi aşa Delta e plină de plastice! (…) Ce s-a făcut în ultimii 25 der ani în Deltă a fost ceva haotic, o dezvoltare care n-a ţinut seama de tradiţii. (…) Brandul Patzaichin l-am creat tocmai în idea proiectelor sociale în Deltă. Pentru că, făcând o analiză a ultimilor ani, toate proiectele sociale au trăit atâta timp cât au fost subvenţionate. Iar noi am făcut proiectul Patzaichin, atât pe partea de bărci, cât şi pe fashion, în idea de a face o sursă financiară pentru proiectele noastre sociale. Iar eu personal sper să dureze cât mai mult cu putinţă”.

Tulcea ne-a primit cu brațele deschise acum 6 ani când am pornit în această aventură comună și sunt din ce în ce mai încrezător că ecoturismul este o soluție de prosperitate pentru acest colț de țară. Sper că festivalul va contribui la confirmarea faimei Deltei și a județului Tulcea, locurile mele natale.
Ivan Patzaichin

Dragă Ivan, am vrea să veniţi la Tulcea cel puţin de două ori pe an, fiindcă ne place mult tot ce faci!
Cetăţean al oraşului Tulcea