Ministerul Sportului a lansat recent Strategia Națională pentru Sport, proiect care poziționează sportul ca prioritate națională și stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile sale majore. Această „Strategie”, la care ministrul Carol-Eduard Novak lucrează de aproape doi ani de zile, a fost elaborată împreună cu reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai, în urma unui proces de consultare amplu, în care peste 445 de persoane, reprezentând 375 de entități centrale și locale, au avut posibilitatea de a trimite puncte de vedere. Acum proiectul a intrat în largă dezbatere publică, urmând a fi complet finalizat în următoarea lună și adoptat ulterior prin hotărâre de Guvern. Este fără îndoială un proiect de care sportul românesc are imperioasă nevoie și am părerea că ne aflăm în fața unui moment istoric.
M-am bucurat când am văzut că ședința de la Palatul Victoria, inițiată de ministrul sportului și prezidată, în calitate de coordonator al grupului de lucru interministerial, de viceprim-ministrul Kelemen Hunor, a fost onorată de prezența prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă. Alături de aceștia și de reprezentanți ai aparatelor de lucru proprii, au participat reprezentanți ai ministerelor Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Educației, Sănătății, Apărării Naționale, Muncii și Solidarității Sociale, precum și ai Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Este un semn că proiectul dlui ministru Eduard Novak chiar este luat în serios, ca o inițiativă cu obiective clare, a cărui absență s-a resimțit acut în ultimii 30 de ani. Am aflat cu acest prilej că noua Strategie Națională 2022-2032 se bazează pe trei piloni de dezvoltare: sportul comunitar, sportul în educație și sportul de performanță.
Printre cele 70 de Obiective Strategice pentru Sportul din România, care trebuie implementate în decurs de 10 ani, se află: Prioritate sporturilor olimpice de tradiție; Crearea unui sistem sportiv piramidal transparent, predictibil, axat în special pe sporturile prioritare; Descentralizarea structurilor și bazelor sportive din structurile de stat; Finanțarea federațiilor prioritare în baza unor strategii pe termen lung; Crearea unui sistem de pregătire centralizată, construit în jurul unor centre regionale de excelență sau olimpice (6 de vara și 3 de iarnă); Strategia de infrastructură, care să se axeze tot pe ideea dezvoltării sporturilor prioritare; Investiții prin programe guvernamentale pentru crearea de noi activități, pentru a da viață bazelor sportive; Elaborarea sistemul de specializare a antrenorilor, ca parte integrantă în Legea Sportului; O nouă Lege a Sportului, care să vină în sprijinul dezvoltării și să asigure stabilitate; Crearea unui sistem în care foștii sportivi de performanță să aibă prioritate la reîntoarcerea în sistemul sportiv.
Conform Strategiei Naționale pentru Sport, sporturile individuale prioritare de interes național vor fi: canotaj, judo, tenis de masă, lupte, natație și pentatlon modern, scrimă, ciclism, box, kaiac-canoe, atletism și gimnastică, iar cele de echipă: fotbal, baschet, handbal, rugby, volei, polo, hochei pe gheață și oină. Dar extrem de important pentru punerea în aplicare a unei astfel de strategii pe termen lung ar fi fără îndoială adoptarea unui Pact Național pentru Sport, sub egida unei coaliții politice și instituționale ample. Acest Pact trebuie să recunoască rolul major al sportului la nivel național, principii, priorități și obiective strategice ce se urmăresc dincolo de schimbările electorale și politice. Întrebarea este dacă vom fi în stare, la nivel politic, să adoptăm un asemenea Pact! Este ceea ce de regulă se cheamă „voință politică”, de prea multe ori în lipsă în ce privește sportul în ultimele decenii. Desigur că va fi nevoie de resurse financiare importante pentru susținerea acestui proiect ambițios, dar și de înțelegerea fenomenului de către oamenii noștri politici. Altfel, ne vom întoarce curând acolo de unde am plecat. Și-ar fi păcat!