Ceva, ceva trebuie să fie! Dar ce? Cum se face că tenisul de masă românesc produce permanent valori, cum reușește să-și primenească mereu valorile, obținând trofee și lauri la nivel internațional an de an? Ne-am obișnuit de la o vreme ca steagul Europei în competițiile mondiale să nu mai fie apărat decât de sportivele din România, cât mai pot și ele în fața teribilei invazii a miilor de jucătoare asiatice. Ca să vă dau un exemplu, trebuie să știți că marea noastră ping-pongistă (așa se spune pe vremuri!) Angelica Rozeanu-Adelstein a fost ultima campioană mondială de origine non-asiatică din istoria tenisului de masă, iar lucrul acesta se întâmpla tocmai prin anii ’50… Dacă mă întorc spre continentul european, se poate foarte ușor observa că de regulă, cu excepția României, echipele naționale sunt alcătuite din jucătoare chineze naturalizate, astfel încât Elisabeta Samara, Bernadette Szocs sau Daniela Dodean-Monteiro trebuie să se lupte cu un adevărat contingent de asiatice, „vopsite” în culorile noilor lor țări de adopție. Și, culmea, de multe ori câștigă!
Recent, Adina Diaconu a devenit campioană europeană U21, iar Tania Plaian și Rareș Șipoș au cucerit medaliile de bronz la Campionatul European U21 din Portugalia. Știrea n-o veți găsi în media românescă, poate doar în trei, patru rânduri. Ne ocupă prea mult timp și spațiu redacțional non-știrile din fotbal. La Cluj, în iulie trecut, la Europeanul pentru cadeți și juniori România a obținut 11 medalii (2-2-7), devansând toate celelalte țări participante. Cristian Pletea a luat bronzul la CM de juniori de la Bendigo (în Australia!), iar suprinzătorul Ovidiu Ionescu a fost medaliat cu argint la CE pentru seniori de la Alicante. Arunc ochii aproape la întâmplare pe arhiva de știri din tenisul de masă și văd că la Hodonin, în Cehia, în Openul destinat juniorilor și cadeților, în februarie, echipa feminină (Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Evelyn Ungvari, Bianca Mei-Roșu) a câștigat medalia de aur, după 3-0 cu Rusia, în finală. Știți multe sporturi în care sportivii români, fie ei juniori sau cadeți să bată Rusia cu 3-0?
Tenisul de masa românesc le-a avut pe Angelica Rozeanu, pe Geta Pitică și Maria Alexandru, pe Olga Nemeș, Emilia Ciosu și Otilia Bãdescu. Le-au urmat E. Samara, D. Dodean și B. Szocs. Acum vin din urmă Andreea Dragoman, Adina Diaconu și Elena Zaharia, Cristian Pletea și Rareș Sipoș, și încă mulți alții, aș zice aproape fără număr. Deci, ce se întâmplă?! Într-o vreme în care antrenorii se plâng că le intră tot mai puțini copii în sală, indiferent de sport, de ce la tenis de masă bazinul de selecție rămâne la fel de bogat, de plin de perspective? Cu ceva vreme în urmă cineva mi-a adus un studiu care demonstra cât se poate de clar că tenisul de masă este sportul cu cea mai mare dezvoltare intelectuală a celor care-l practică. Dintre toate celelalte sporturi! De aici, fără îndoială, îndemnul de a îndrepta copiii spre inițierea în tenisul de masă, dar și pentru practicarea lui la cele mai înainte vârste, asigurând sănătatea mintală și prospețimea fizică.
Este posibil ca românii să aibă un talent aparte pentru sportul acesta cu paleta și mingea de celuloid, dar în același timp este cât se poate de clar că antrenorii muncesc exemplar în sălile de tenis de masă și că avem o tradiție pornită de la Farkas Paneth și Victor Vladone, până la Viorel și Andrei Filimon, actualii antrenori ai loturilor reprezentative. Și mai este ceva: și la federație se muncește foarte bine, oamenii își fac treaba cum trebuie, în frunte cu președintele Cristian Romanescu și cu doamna Beatrice Romanescu, care se ocupă de marketingul tenisului de masă. Dacă veți deschide site-ul FRTM veți putea observa un slogan deosebit de inspirat, care ne-ar putea da o explicație a succeselor înlănțuite: „Servim pentru istorie!” Mai bine decât așa, cu greu s-ar putea exprima îndemnul spre performanță. Este un exemplu de la care s-ar putea inspira mulți alții.