Sunt 75 de ani de când nimeni și nimic n-a cutezat să întrerupă cursul firesc al sportului, o manifestare socială globală a vremurilor moderne. Au fost 75 de ani de pace în Europa, cu unele mici excepții (Bosnia sau Kosovo, Ucraina mai de curând), lucru foarte rar petrecut de-a lungul istoriei milenare. Și sportul a devenit tot mai puternic, captivând și fascinând, spre a fi astăzi o mare industrie, în care se învârt miliarde.
Un vechi dicton spune: „când armele vorbesc, muzele tac” și nu ne rămâne decât să asociem creația muzelor cu sportul ca să acceptăm că numai conflagrațiile armate au putut întrerupe „cel mai important lucru dintre lucrurile neimportante”, cum ar zice Jurgen Klopp.
Astăzi, când muzele au fost obligate să tacă, mi se pare tot mai clar că pandemia cu Covid-19 este în fapt războiul nostru, al generațiilor care n-au cunoscut decât din povestiri ororile bombardamentelor și al lagărelor de exterminare. Iar acest „război” pandemic cu destule persoane decedate, inclusiv medici și personal medical, ne-a adus pe toți în situația de victime colaterale, asistând neputincioși la suspendarea tuturor competițiilor sportive, inclusiv a Jocurilor Olimpice sau a Campionatului European de fotbal. O asemenea situație nu mai fusese întâlnită decât în anii celor două războaie mondiale, așa cum spuneam mai înainte. Ceva inimaginabil până nu demult.
Între timp, semne încurajatoare apar peste tot. A scăzut numărul infectărilor, se reiau competiții, chiar dacă pentru moment fără spectatori în tribune, se redeschid baze sportive și bazine, sportivii se pot antrena și … spera la viitoarele întreceri majore. Viața începe să revină la normalitate, chiar dacă procesul acesta ni se pare tuturor prea lent. Sechelele actualei stări a lucrurilor vor dura ani de zile și, deși nu ne place, se pare că vom fi nevoiți să trăim toată viața de acum înainte cu virusul, dacă savanții nu vor inventa între timp o remediu miraculos. Suntem zilnic sfătuiți să nu abandonăm măsurile de securitate, dar parcă tot mai puțini le iau în serios, ceea reprezintă un risc cu totul nedorit. Lumea înconjurătoare vrea normalitate, vrea încetarea „războiului”, vrea să asculte cântecul muzelor așa cum o făcea înainte, nu cu multă vreme în urmă. Deși mi-ar plăcea să se întâmple lucrul acesta cât mai curând, sunt obligat și eu să invit la prudență și responsabilitate, fiindcă există riscul unor îmbolnăviri ulterioare.
Recent, un raport al Departamentului de Afaceri Economice și Sociale al ONU atrage atenția și responsabilitatea guvernelor să se implice și să acorde maximă atenție redresării sportului și pentru impactul pe care acesta îl are în privința emoțiilor sociale, construirea de punți între generații și comunități. În plus, în această perioadă de mari tensiuni sociale, sportul este considerat liantul care poate anula divizările sociale, și un instrument în privința comunicării eficiente, al creării de oportunități de învățare a drepturilor și valorilor utile societății pentru populația din zone defavorizate sau cu risc mare de radicalizare. ONU atrage atenția că recuperarea post-Covid poate fi mai rapidă și mai lină prin sport și poate contribui major la depășirea anticipatei recesiuni economice globale. Am speranța că și Guvernul României va auzi și pricepe acest imbold!
În aceeași linie a revenirii la normalitate înscriem și reluarea editării revistei noastre, după o întrerupere forțată de trei luni. Ajunsă astfel la numărul 78 al existenței sale, Sport în România își reafirmă potențialul de, citez de pe frontispiciu, „revistă de cultură și educație sportivă”, așa cum s-a înscris acum cu aproape șapte ani în urmă în rândul select al publicațiilor premium.
Așa cum veți putea vedea, dedicăm acest număr eforturilor de revenire la activitatea sportivă competițională, cu accent pe pregătirile sportivilor în situația de pandemie. Cum se știe, n-au fost multe competiții în această perioadă, însă dorința este mare. Să sperăm că va fi bine!