
Sportul românesc a avut parte de o vară frumoasă, legând o serie de reușite pe planul performanței, cum nu s-a mai întâmplat de destulă vreme. Dacă ne-am referi numai la fotbal, ar trebui să ne ducem cu un sfert de veac în urmă, în torida vară americană, în care Hagi&Co au fost la un pas de o semifinală mondială cu Brazilia. La 25 de ani distanță, fiul lui Gică Hagi și colegii lui la fel de talentați au scris pagini memorabile la Europeanul de tineret din Italia, sub un același soare torid de vară. Ca să fim sinceri, prea puțini dintre noi mai speram să vedem vreodată o echipă națională de fotbal, fie ea și de tineret, care să ne încânte, să ne facă să sărim în picioare și să urlăm de bucurie. Au reușit-o elevii lui Mirel Rădoi care, cu puțină șansă, ar fi putut să joace chiar finala competiției. Se va vorbi mult de acum încolo despre această nouă generație a tricolorilor, iar iubitorii fotbalului sunt îndreptățiți să spere obținererea unor rezultate superioare la nivelul major al seniorilor. Întrebarea care se pune, și o pun, este dacă vom avea știința și răbdarea de a gestiona cum trebuie succesul tinerilor tricolori, încurajând promovarea lor în număr cât mai mare spre prima reprezentativă, protejând și încurajând această generație U21, la a cărei formare un anume Gică Hagi și-a adus o mare contribuție.
N-aș vrea să uit nici medaliile obținute de România la Jocurile Europene de la Minsk (două medalii de aur, trei de argint și cinci de bronz), cu accent pe performanțele încununate cu aur ale Laurei Coman la tir și ale canoiștilor Mihalachi și Chirilă, învingători la 1000 m, ambele în probe olimpice, ca o încurajare pentru ce va să vină la Tokio, anul viitor. Însă performanța maximă a venit din tenis, Simona Halep impunându-se de o manieră entuziasmantă la cel mai prestigios turneu de Grand Slam din lume, tradiționalistul Wimbledon. Avem mândria că revista noastră a semnalat posibila ascensiune a Simonei chiar de la primul număr, în octombrie 2013, când am publicat pe copertă fotografia campioanei în devenire, sub titlul „Revelația Halep”. Cum între timp au trecut aproape șase ani, nu mă miră că azi mulți viteji se-arată, spre a cânta pe merit performanțele Simonei. Este motivul pentru care, pe parcursul acestor ani, la fiecare victorie majoră, am avut curajul de a titra în mai multe rânduri „Simona noastră”, întărind respectul și admirația datorate unei mari campioane. Iar în numărul din această lună, a 70-a apariție a revistei „Sport în România”, dedicăm nu mai puțin de 10 pagini victoriei Simonei Halep la Wimbledon, cu senzația că s-ar fi putut și mai mult.
Nu mă feresc să spun că sutem norocoși să fim contemporani cu Simona Halep, ea fiind fără îndoială una dintre cele mai mari sportive din toate timpurile ale României, ajunsă în acest moment undeva în apropierea Nadiei, pe aceeași treaptă cu Ilie Năstase, Ivan Patzaichin sau Gică Hagi. Este fără îndoială foarte dificil să mai găsești adjective și vorbe de laudă pentru Simona, după ce alții mult mai competenți (vezi pag. xx-xx) au ridicat-o în slăvi. A spune că ea a reușit să închidă gura tuturor contestatarilor e pur și simplu fără sens, atâta vreme cât Simona însăși a evitat – la superba festivitate de pe Arena Națională – să susțină acest lucru. Probabil că marea noastră campioană se află acum foarte aproape de vârful carierei, într-un moment în care nu știi ce să admiri mai mult la ea: performanța în sine, calitatea jocului, încrederea, sau modestia de care dă permanent dovadă. Toate acestea, la un loc, o dau pe Simona, o româncă aflată astăzi în admirația lumii întregi și de la care așteptăm noi performanțe.
Dar stau și mă întreb, la fel cum am făcut-o cu fotbaliștii de la echipa de tineret, dacă vom fi în stare să gestionăm măcar parțial succesul Simonei, dacă el va putea influența în vreun fel sportul românesc, în special modul său de finanțare. Lecția de popularitate mondială și de excelență pe care ne-a predat-o Simona Halep nu poate, n-ar trebui să se poată, fi trecută neobservată de guvernanți. Am însă îndoieli că aceștia chiar au înțeles despre ce este vorba, că exemplul lui Halep (ca și al tinerilor fotbaliști) ar putea aduce mii de tineri pe stadioane și pe terenurile de tenis. Dacă vreți un argument, vi-l ofer imediat, întrebându-vă cam ce s-a schimbat în modul în care este privit sportul după superba victorie a Simonei de acum un an, la Roland Garros. A fost de asemenea o mare emoție, au curs tone de cerneală, felicitări și flori, după care totul s-a stins de parcă nici n-ar fi fost. Va fi altfel de data aceasta? Tare mi-ar plăcea să cred!