Am văzut mai zilele trecute o declaraţie a dlui Ion Ţiriac, care după părerea mea a trecut prea repede, fiind catalogată la “şi altele” de marea masă a iubitorilor sportului. După mine, când vorbeşte Ţiriac e bine să ciuleşti urechile şi să bagi la cap, fiindcă omul chiar ştie despre ce vorbeşte. Iar când fostul tenisman a declarat că “Simona face istorie pentru trei generaţii”, m-aş fi aşteptat ca toţi neghiobii şi frustraţii care o înjură în mediul online să ia măcar o pauză, dacă să nu se ascundă pe vecie în gaura neagră a ingratitudinii. Având o capacitate de sinteză remarcabilă, Ţiriac a observat că n-a mai existat niciun român număr 1 mondial în sport, de la gimnastele noastre de legendă. Iar astăzi, când Simona Halep a fost declarată oficial drept jucătoarea cea mai bună pe plan mondial în 2018 (ocupând de asemenea primul loc în clasamentul WTA la zi), din păcate, tot s-au găsit contestatari care încearcă să fluiere a pagubă. Ca la noi, la nimeni!
Va fi interesant să observăm că o anchetă a prestigiosului cotidian american New York Times, preluată de toată presa sportivă şi nu numai, o indică pe Simona Halep drept cea mai bună jucătoare a lumii nu numai prin locul ocupat, ci, mai ales, prin faptul că se clasează pe primul loc la 5 categorii cu aprecieri tehnice, din cele 12 supuse dezbaterii unui juriu extrem de competent. Merită să cităm aceste nume, ca să ne dăm seama în primul rând de priceperea dincolo de orice dubiu a participanţilor la anchetă: Wim Fissette (fostul antrenor al lui Kerber, Halep, Konta şi altele), Kamau Murray (antrenorul Sloanei Stephens), Sam Sumyk (antrenorul Muguruzei), Michael Joyce (fostul antrenor al Sharapovei şi al Azarenkăi), Thomas Johansson (fost campion la Australian Open şi antrenor al Mariei Sakkari), Anibal Aranda (antrenor Cici Bellis), Victoria Azarenka (fost număr 1 WTA), Chris Evert (fost număr 1 WTA), Tracy Austin (fost număr 1 WTA), Mary Joe Fernandez (fost căpitan al echipei Fed Cup a SUA şi dublă finalistă de Grand Slam), Nicole Pratt (şeful echipei de tenis a Australiei, fostă jucătoare WTA), Anne Keothavong (căpitanul echipei de Fed Cup a Marii Britanii, fostă jucătoare WTA), Jo Durie (comentator, fostă jucătoare WTA), Anna Chakvetadze (comentator, fostă jucătoare WTA), Andrea Leand (analist şi fostă jucătoare WTA), Christoper Clarey (cotidianul New York Times), Simon Cambers (ziarist britanic), Stephanie Myles (jurnalist canadian), Sophie Dorgan (jurnalist francez la L’Équipe), Ben Rothenberg (colaborator la New York Times), ca şi alţi jucători şi antrenori care au preferat să rămână anonimi.
Așadar, conform anchetei citate, Simona Halep are cel mai bun backhand cu două mâini, cea mai bună deplasare în teren, este numărul 1 la rezistenţă, are cel mai bun passing şi, de asemenea, cel mai bun joc de retur. Mai multe elemente în sprijinul superiorităţii jucătoarei noastre veţi putea de altfel găsi în infografia de la paginile 44-45 al acestui număr. Aş nota mai ales excepţionalul procentaj de victorii pentru anul în curs: 80,7% (57 de meciuri disputate, 46 câştigate, 11 înfrângeri; ultimele două survenind în condiţiile în care Simona era accidentată!). Un asemenea succes este fără îndoială fără termen de comparaţie în sportul românesc. Şi chiar ar trebui să fim foarte mândri de Simona. Sigur, regretăm cu toţii că Halep n-a fost prezentă la Singapore, la Turneul campioanelor, unde s-a calificat pentru al cincilea an consecutiv, spre a-şi demonstra superioritatea în faţa celor mai bune jucătoare din lume. Mai important a fost să-şi conserve sănătatea, incidentul de la coloană neputând să nu fie luat foarte în serios. Dar, până la urmă, 2018 a fost oricum cel mai bun an al carierei, cu nu mai puţin de 27 de milioane de dolari strânşi numai din premii, ca să mă refer strict la partea financiară. Şi urmează 2019 … 2020 (JO Tokio!) … şi următorii. Succes, Simona!